pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 07/2004 

TRADIȚII ȘI OBICEIURI DE CRĂCIUN
Cristina Grigore

Noapte de vis - povesteaCuprinsFiecare familie devine o Evanghelie

 

Notă: acum un an, în suplimentul de Crăciun al revistei "Familia creștină", a apărut amplul și bine documentatul articol "Tradiții și obiceiuri de Crăciun". Readucem în atenție din acest articol pasajele legate de ieslea de Crăciun.

 

Sărbătoarea Crăciunului pare a fi cea mai aproape de sufletul nostru: în fiecare an ne umple sufletul de amintirea zăpezilor îmbelșugate, a clinchetelor de clopoței pierdute în taina serii de Crăciun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor, a mirosului proaspăt de brad din casă, a ieslei Nașterii Mântuitorului așezată în biserică, a așteptării pline de curiozitate și de nerăbdare a darurilor de Crăciun... Abia începe să miroasă a iarnă și toate aceste amintiri se întorc la noi din străfundurile copilăriei. Și parcă ne încearcă un sentiment de nostalgie...

Crăciunul este sărbătoarea nașterii Mântuitorului, a Întrupării Fiului lui Dumnezeu, o celebrare pe care popoarele au îmbogățit-o de-a lungul anilor cu tradiții și obiceiuri specifice culturii lor. Tradițiile și obiceiurile sunt o modalitate de a face prezent, de a aminti ceea ce s-a întâmplat în trecut; sunt fapte și lucruri care se transmit de la o generație la alta în formă orală sau scrisă. Iar în cazul Crăciunului, lucrul cel mai important din tradiții și obiceiuri nu este aspectul lor exterior, ci semnificația lor interioară. Dar, pentru a le putea trăi mai intens, trebuie să le cunoaștem. Există multe tradiții și obiceiuri de Crăciun care ne ajută să trăim spiritul acestui timp liturgic, iar acest spirit îl aflăm prin meditarea misterului celebrat.

* * *

Ieslea

Reprezentarea Nașterii Mântuitorului a variat de-a lungul timpului: de la reprezentarea simplă, în fresce, a Mariei cu Pruncul și cu Iosif, până la reprezentări complexe care cuprind circa 200 de figurine. Despre nașterea Mântuitorului nu ne vorbesc decât evangheliștii Luca (2,1-21) și Matei (1,18-2,12). Luca ne relatează cum Iosif și Maria au mers la Betleem pentru recensământ, și, întrucât nu au găsit loc de găzduire, Maria l-a născut pe Isus și l-a așezat într-o iesle. Tot evanghelistul Luca scrie despre păstorii care au venit să-l vadă pe copilul nou născut și au povestit lui Iosif și Mariei că îngerii au fost cei care le-au dat de veste. Evanghelistul Matei nu dă prea multe informații despre nașterea lui Isus, în schimb este singurul care-i amintește pe magii de la Răsărit, veniți de departe - călăuziți de o stea - pentru a se închina pruncului și a-i oferi daruri: aur, smirnă și tămâie.

Prima reprezentare a Nașterii se află într-o frescă din catacombele Priscilei (sec. al II-lea d.C.), în care este reprezentată Sfânta Fecioară cu Pruncul în brațe, pe care-l prezintă Magilor: alături se află un bărbat, iar sus, o stea în opt colțuri. Din secolele următoare, până aproape de secolul al V-lea, există multe fresce în catacombe care reprezintă Epifanii analoge, însă în fresca din catacomba Sfântului Sebastian (sec. al IV-lea d.C.) lipsesc Maria și Iosif, dar apare un fel de iesle cu un bou și un măgar. Ulterior, între sec. al IV-lea și al VI-lea, în basoreliefurile sarcofagelor din marmură încep să apară și reprezentări ale păstorilor, și astfel, încet-încet, Ieslea capătă contur, apropiindu-se de forma actuală, cu toate personajele incluse: Pruncul, Maria, Iosif, boul, măgarul, cei trei regi Magi, păstorii.

Însă reprezentările erau mereu basoreliefuri, sau, în secolele următoare, vitralii, miniaturi, mozaicuri, și nu încă Iesle cu reprezentări tridimensionale ale Nașterii. În acest sens, s-a considerat că cea mai veche Iesle din Italia este reprezentarea în marmură a lui Arnolfo di Cambio, realizată în jurul anului 1289, și care, deși a fost distrusă în unele porțiuni iar în altele a fost restaurată, poate fi încă admirată în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. În fața acestei Iesle mulți Pontifi au celebrat Liturghia de Crăciun, până în anul 1870.

Tradiția îi atribuie Sf. Francisc din Assisi introducerea Ieslei în vasta gamă de obiceiuri de Crăciun, atunci când, în noaptea de Crăciun din 1223 la Greccio, așa cum ne relatează Sfântul Bonaventura, a amenajat o iesle cu fân, a adus un bou și un măgar, și a celebrat Liturghia în acest ambient, în prezența unei mari mulțimi de credincioși veniți din întreaga regiune. Unii istorici consideră că Sf. Francisc a fost inspirat de reprezentările dramatice sacre, foarte răspândite în acea perioadă.

Primele Iesle cu figurine despre care există informații datează din sec. al XIII-lea, și sunt de fapt reprezentări cu mari statuete din marmură, lemn sau teracotă, expuse întregul an într-un aranjament static într-o capelă. Aceste caracteristici vor fi păstrate de Iesle până la sfârșitul sec. al XVI-lea. Conciliul din Trento, care s-a încheiat în 1563, a stabilit norme precise în ce privește cultul sfinților și al relicvelor, și a favorizat răspândirea Ieslei ca expresie a religiozității populare.

Iezuiții, ordin religios înființat în acea perioadă, au adoptat această reprezentare a nașterii Domnului, folosind-o în scopuri didactice, pentru a recâștiga țările reformate și a evangheliza tărâmurile recent descoperite din Lumea Nouă. Dar iezuiții s-au îndepărtat tot mai mult, în ce privește ornamentarea Ieslei, de simplitatea ei franciscană de la începuturi. De-a lungul sec. al XVII-lea, de fapt, apar și se dezvoltă acele efecte scenografice care vor revoluționa caracterul Ieslei, și care au făcut ca ea să devină o oglindă a culturii care o realizează, reflectând foarte bine societatea timpului și aspectele cele mai vii ale realității cotidiene.

Ieslea tradițională ungurească, așa-zisă Betleem, poate fi transportată manual. Are forma unei bisericuțe, a unui grajd sau a unui cort deschis. Portalul este larg, pentru a se putea vedea bine spațiul interior, unde sunt așezate figurinele confecționate din hârtie, sau statuete din lemn ori cretă ornamentate cu vatelină: în față arde o lumânare. Această Iesle este purtată din casă în casă de copii, numiți betlehemesek, dintre care unii sunt îmbrăcați în îngeri, care recită versuri, cântă și dansează.

Ieslea poloneză, szopka, este, în schimb, o construcție în formă de catedrală, împodobită cu staniol colorat. Ieslea este formată din trei părți: una superioară, cu îngeri care cântă la trompete pentru a vesti nașterea lui Isus; una centrală, unde este așezată scena Nașterii; și una inferioară, în care sunt așezate figurine reprezentând țărani polonezi, păstori cu oi și boi, și cei trei Magi. Szopka portabilă este purtată din casă în casă de copiii care cântă cântece de Crăciun, numite koledy, și primesc în schimb dulciuri și bani.

În Slovenia, în regiunile alpine, există o tradiție care datează din sec. al XIX-lea: în fiecare familie se construiește o Iesle într-un colț "sacru" al casei, unde în alte perioade din timpul anului stă crucifixul. Se construiește o movilă din mușchi, pe vârful căreia se așează orașul Betleem, iar la poalele acesteia se așează scena Nașterii.

În Mexic, Ieslea are influențe indigene și constituie una din expresiile cele mai autentice ale artei populare elaborată de fiecare oraș pentru ziua de piață, deși s-a îmbogățit, începând din 1500, cu influențe europene și asiatice. Dominația spaniolă, de fapt, suprapunându-se artei precedente maya și aztecă, a impus uzanțe și modele iberice.

În Brazilia, Ieslea s-a răspândit între 1600 și 1700, datorită iezuiților și preoților spanioli, portughezi și francezi care au venit aici pentru a-i evangheliza pe indigeni. Caracteristice pentru nord-estul Braziliei sunt lapinhas, construcții simbolice în care este reprezentat Pruncul Isus îmbrăcat în veșminte de aur și pietre prețioase, așezat pe vârful unui munte, înconjurat de flori, plante, păsări și animale de toate felurile. Specifice sunt și Ieslele cu două etaje, unde la nivelul inferior este reprezentată Nașterea, iar la cel superior este reprezentată Răstignirea.

În Italia, cea mai cunoscută - și apreciată la nivel mondial - este ieslea din regiunea Neapole, care a "revoluționat" ieslea lui Francisc din Assisi. Cele mai vechi iesle din această regiune datează din sec. al XV-lea și sunt fabricate din lemn, cu circa 40 de figurine și cu scenografii foarte complexe, ceea ce constituie de fapt specificul lor. Aceste iesle au captat atenția multor artiști și meșteșugari italieni care au încercat mereu să aducă ceva nou, atât în realizarea figurinelor - punându-le ochi de sticlă, introducând personaje noi, utilizând îmbinare de materiale diverse -, cât și în realizarea scenografiilor care au început să includă elemente laice, precum fântâni, piețe, bodegi, lumini, oglinzi, creând astfel o adevărată scenă de teatru. În ultimii ani, odată cu progresul tehnologiilor, au apărut și ieslele electronice. Cu ajutorul unor mecanisme, personajele sunt puse în mișcare, pârâurile curg, apa țâșnește din fântâni, soarele răsare și apune, iar lumina din case se aprinde și se stinge, etc. Pentru mulți artiști și inovatori, ieslea a devenit un hobby, iar în Roma, în fiecare an, de Crăciun, pot fi văzute cele mai originale iesle, din punct de vedere tehnic, artistic și cultural, în cadrul anualei expoziții internaționale.

Astăzi, în multe țări, în seara de Crăciun există obiceiul de a se organiza o reprezentare dramatică a nașterii Mântuitorului, cu actori și decoruri, fiind numite popular iesle vii. Aceste reprezentări datează din sec. al XVIII-lea, iar unii specialiști consideră că ele provin din dramele sacre medievale, alții consideră că își au originea în cântările specifice pentru timpul Crăciunului, din sec. al XVI-lea, cântări care constau într-un dialog dintre doi sau mai mulți parteneri. Oricare ar fi adevărata lor origine, ele s-au păstrat și dezvoltat în tradiția Bisericii, și au rolul de a-i ajuta pe credincioși să trăiască mai profund misterul celebrat, prin actualizarea scenei Întrupării Domnului.

 

Puteți continua lectura acestui articol la adresa:

www.profamilia.ro/revista.asp?id=2003_02_04

Veți afla astfel informații interesante despre "Misteriosul împărțitor de daruri", despre brad și despre colinde. Suplimentul online de Crăciun, de anul trecut, include și alte articole interesante, precum despre Betleem sau despre trăirea sărbătorii Crăciunului în familie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire