pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 06/2004 

POLITICA ȘI CIVILIZAȚIA VALORILOR MORALE
pr. Corneliu Berea

Stafeta credinteiCuprinsInainte de alegeri, o alegere esentiala

 

Un film și unul dintre personajele sale

La sfârșitul lunii septembrie, televiziunea italiană a transmis filmul "Tânărul Hitler". (R. Carlyle în rolul principal, anul producției 2003). E istoria ascensiunii în politică a unui om care a inspirat fascinație, teamă și teroare celor din jur, dar care a fost ajutat de colaboratori la fel de ambițioși și lipsiți de scrupule ca și el. Inițial ignorat și ironizat de presă și clasa politică, temut și adulat ulterior de ambele, Hitler nu suporta libertatea de gândire și de alegere, mai ales când era motivată religios. Iar filmul ne prezintă tocmai destinul unui ziarist și filozof catolic, torturat, deportat și apoi ucis pentru că a criticat regimul fascist și ideologia acestuia. Este vorba despre Fritz K. A. Gerlich (interpretat de M. Modine).

Gerlich provenea dintr-o familie protestantă. În 1927 a întâlnit-o la Konnersreuth pe Theresa Neumann, creștină catolică, cu profunde experiențe mistice (inclusiv purtarea stigmatelor), cu un dar neobișnuit de a zgudui și trezi conștiințele celor din jur. Tânărul a devenit catolic în 1931. Dotat cu o inteligență istorică remarcabilă, a înțeles deja în acei ani politica dusă de Hitler și răul pe care aceasta începea (și avea) să-l producă. Responsabil al săptămânalului Drumul drept ("Der gerade Weg"), a scris aproape număr de număr articole în care combătea ideologia național-socialistă și pe propagatorii ei. Un simplu exemplu dintr-un articol din 31 iulie 1932: "Național-socialismul este o ciumă. El înseamnă a fi în dușmănie cu națiunile vecine, domnia terorii în interior, război civil, război cu alte popoare. Înseamnă minciună, ură, fratricid și suferință fără capăt. Adolf Hitler predică un drept al minciunii... Noi însă luptăm pentru un alt stat, pentru drepturile popoarelor... Luptăm pentru o justiție echitabilă... pentru un stat al adevăratei dreptăți".Ca o ironie a vieții, publicația sa era imprimată în aceeași tipografie care tipărea și cotidianul Observatorul popular ("Völkischer Beobachter"), organul oficial al propagandei naziste. În primăvara lui 1933, este arestat în biroul său de lucru. În iunie, același an, este închis în închisoarea Stadelheim, din München, de unde a fost deportat ulterior la Dachau. La 30 iunie 1934 a fost ucis, iar cadavrul său, ars.

Unul dintre deținuții care l-au cunoscut scria despre el: "Dacă cineva și-l închipuie în închisoare pe acest luptător pentru principiile catolice întristat sau abătut, se înșeală complet. Desigur, dr. Gerlich a resimțit amărăciunea închisorii. Dar, după părerea lui, cineva care se declara catolic trebuia să afle și curajul de a-și asuma consecințele opiniilor sale și de a suporta cu inimă senină suferințele" [1].

"Sunt gata să plătesc cu viața mea pentru ceea ce am scris". Sunt cuvintele sale. Încă răsună: în scrieri, în articole, în filme... Gerlich este, evident, un simbol al multor altor laici creștini, catolici sau nu, care au trăit cu intensitate, ca și creștini, raportul lor cu viața politică. Aceleași convingeri creștine interioarei-au călăuzit și "să facă politică" și să înfrunte moartea.

Viața și destinul acestui om pot fi o bună provocare pentru a ne întreba despre raportul între creștinul laic catolic și atitudinea sa politică. Sunt conștient că nu doar la majoritatea creștinilor români, ci chiar și în mine personal, se află o anumită nedumerire în fața binomului creștin-viața politică. Poate că la unii se manifestă în mod inconștient, poate la alții în mod reflexiv-sistematic; cred totuși că nu sunt foarte departe de adevăr dacă afirm că binomul amintit, la români, nu trezește entuziasm, ci mai curând indiferență, suspiciune sau chiar o anume împotrivire. Că aceasta ar depinde de realitatea politică românească actuală, de factorul emigrației care ne poartă departe de țară ori de o istorie mai veche a relației Biserică-stat în contextul românesc - nu ne propunem să tratăm în acest articol.

Am început cu istoria unui destin. În spatele său se ascunde o atitudine: cea a laicului creștin în fața binelui comun, cea a opțiunii publice/politice în fața unor necesități comune. Mai concret, o alegere: a laicului catolic față de valorile comune la care nu se poate renunța.

 

Cum înțelege Biserica Catolică
raportul "laic creștin - viața politică"?

Sunt multe documentele Bisericii Catolice care tratează acest raport, ce nu lipsește în momentul de față din doctrina eclezială socială [2]. Credem că modul în care Conciliul Vatican II a tratat problema aceasta nu este doar oficial și actual, ci și suficient pentru a răspunde la întrebarea de mai sus.

În mod general, binele comun și apărarea sa stau la baza unei comunități politice [3]. Este necesară o anumită formă de autoritate pentru a apăra scopul comun al membrilor comunității. Atât comunitatea politică, cât și autoritatea publică, își au temelia în natura umană.

Alături de acest bine comun, o comunitate tutelează acele drepturi naturale care provin din însăși demnitatea ființei umane. "Garantarea drepturilor persoanei este, într-adevăr, o condiție necesară pentru ca cetățenii, individual sau în grup, să poată participa în mod activ la viața și la conducerea statului" (Gaudium et Spes, nr. 73). În mod evident, toate persoanele comunității au dreptul de a participa la viața ei publică și la deciziile de interes comun.

Cât privește în mod particular pe laicul creștin, acesta nu e călăuzit numai de conștiința sa, ci și de lumina Evangheliei și spiritul Bisericii. Ceea ce un laic creștin caută nu este doar o oarecare "colaborare" la viața polis-ului ori exercitarea unor drepturi publice (votul). Conciliul are o perspectivă mai detaliată:

"Ca cetățeni, să colaboreze cu ceilalți cetățeni după competența specifică și asumându-și responsabilitatea proprie; să caute pretutindeni și în toate dreptatea Împărăției lui Dumnezeu. Sfera lucrurilor pământești trebuie astfel refăcută încât, fiind integral respectate legile ce îi sunt proprii, să devină mai conformă principiilor superioare ale vieții creștine și să fie adaptată la diferitele condiții de loc, timp și popoare. Între operele unui astfel de apostolat se distinge acțiunea socială a creștinilor, pe care Conciliul dorește să o vadă extinsă astăzi la întreaga sferă temporală, inclusiv la cultură" (Apostolicam Actuositatem, nr. 7).

 

Condiția indispensabilă
pentru un bun raport cu viața politică

Aminteam că la mulți dintre noi, raportul personal cu politica și viața politică (în sensul ei generic de viața polis-ului) este problematic. Mai menționam că pot fi multiple cauze. Care să fie însă remediul?

Mai întâi, un detaliu statistic: documentul conciliar Gaudium et Spes, ce tratează despre raportul Bisericii cu lumea contemporană, folosește de 35 de ori termenul "politică". Contextele în care apare cuvântul - mai ales ca adjectiv - sunt dintre cele mai variate. O singură dată însă apare expresia "nimic nu este mai important" în legătură cu "politica". Textul merită citat în întregime:

"Pentru a instaura o viață politică realmente umană, nimic nu este mai important decât dezvoltarea simțului lăuntric de dreptate, de bunătate, de slujire a binelui comun și întărirea convingerilor fundamentale asupra adevăratei naturi a comunității politice și asupra scopului, a dreptei exercitări și a limitelor autorității publice" (Gaudium et Spes, nr. 73).

Credem că aici se află remediul despre care scriam, care este totodată și rădăcina atitudinii creștinului laic în viața politică, atitudine care se construiește prin alegerile sale (inclusiv la nivel de vot) și care dă un sens acestora. Un simț lăuntric dezvoltat prin educație, prin exercitarea unor alegeri juste, de dreptate și slujire a binelui comun este, spune Conciliul, primul lucru necesar pentru o viață politică umană. Este poate, în același timp, una dintre carențele majore ale educației noastre în țară.

 

Un ideal catolic

Filmul la care am făcut referință la începutul acestui articol are un moto: "Singurul lucru necesar pentru ca răul să se extindă este ca cei buni să nu facă nimic pentru a-l opri" (Edmund Burke). O astfel de afirmație - de o evidență dezarmantă - este în concordanță cu ceea ce am subliniat anterior în citatul din Apostolicam Actuositatem, care este documentul Conciliului cu privire la laici: "Sfera lucrurilor pământești trebuie refăcută". Când se vorbește de "lume" aici, se are în vedere sensul ei biblic, evanghelic, sens conform căruia lumea este ceva în continuă realizare, prin colaborarea activă a omului, o lume dominată de lupta între rău (și puterea sa) și bine (și cei ce-l promovează).

Un astfel de raport cu lumea - fie în viața profesională, fie în cea socială și politică - călăuzit de principiile evanghelice, are roadele sale. Aceste roade se realizează mai întâi în sfera conștiinței, acolo unde se văd primele transformări, dar mai apoi - după ani - din propria conștiință roadele apar în sfera personală, familială, socială, politică.

Pe bună dreptate Fritz Gerlich a fost inclus în "Martyrologium germanicum", redactat în cadrul pregătirilor pentru Anul Jubiliar 2000. Ca laic creștin, și-a pus în întregime capacitățile sale profesionale în slujba vestirii Evangheliei și a menținerii dreptății și demnității umane. El a întruchipat "înainte de vreme" idealul jurnalismului catolic, formulat cu o nouă claritate de Conciliul Vatican II, ideal care ar trebui să aibă ca poruncă supremă onorarea adevărului totdeauna și în toate împrejurările [4].

 

Note

1 În Biographisch-Bibliographisches Kirchenlexikon, vol. 22 (2003) 394-409.

2 Numărul intervențiilor pontificale din ultimii 150 de ani pe această temă este considerabil. Ne limităm la menționarea unor documente ale actualului pontif, disponibile și în limba română: Îndemnul Apostolic Christifideles Laici, 1989; Scrisoarea Enciclică Centesimus Annus, 1991; Scrisoarea Enciclică Veritatis Splendor, 1993.

3 Conciliul Vatican II, Gaudium et Spes, nr. 74: o comunitate politică "există în vederea binelui comun și în el își găsește justificarea și semnificația deplină și tot din el își dobândește principiile juridice primordiale. Binele comun cuprinde totalitatea condițiilor de viață socială prin care oamenii, familiile și asociațiile se pot realiza mai deplin și mai ușor".

4 Rudolf Voderholzer, "Märtyrer und Leitbild des katholischen Journalismus", Die Tagespost, 8 martie 2003.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire