pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 06/2004 

RĂDĂCINI ÎNALTE
Familia creștină

Cum afli ce gandesc copiii taiCuprinsProFamilia: un sit Pentru Familii

 

Lupta cu sărăcia este pentru mulți dintre noi îndârjire de fiecare zi și frământare de fiecare noapte. Ce bucurie să ajungi cu bine, neîndatorat, la sfârșitul lunii, nu?! Dar eforturile excesive necesare unei astfel de performanțe amenință să ne schimbe treptat accentele în viață și să acordăm banilor și muncii o importanță mult prea mare; suferă atunci timpul dăruit creșterii noastre spirituale și relațiile cu cei apropiați.

În același zbucium pentru supraviețuire, plecarea la muncă în străinătate sau emigrarea definitivă au devenit pentru foarte mulți visul de aur, șansa vieții. Numai o mică parte mai au în vedere realizarea profesională, împlinirea după capacități și talente - și ea nici nu este atinsă decât de puțini dintre cei plecați, majoritatea ocupând poziții inferioare pregătirii lor; și aceasta numai pentru a mai trece peste încă o iarnă sau, optimist vorbind, pentru ca, în timp, să ajungă la suma necesară pentru construirea unei locuințe sau începerea unei mici afaceri. Omul își lasă familie, casă, prieteni, obiceiuri, limbă..., adică acceptă riscul de a pierde sau de a împuțina tocmai ceea ce în mare măsură îl definește, pentru a sări în necunoscutul de care își leagă atâtea așteptări de ordin material. Ce l-ar putea ajuta să nu-și rupă rădăcinile și să nu se înstrăineze astfel de însăși condiția sa umană, în cele din urmă?

Am căutat câteva răspunsuri în experiența lui E. L. (37 de ani, studii superioare, căsătorit, tată al unei fetițe).

 

- Într-o situație limită, v-ați bucurat, poate, să găsiți în plecarea la muncă în străinătate o ieșire din lipsuri. Ce ați pus în balanță atunci când v-ați hotărât la acest pas?

- Simplu: speranța unui câștig material ceva mai aproape de normal și firesc - căci despre așa ceva vorbim, nu despre averi - într-un taler, iar în celălalt, durerea separării de cei dragi, chiar dacă numai pentru o perioadă de trei luni. Tocmai de dragul familiei însă am lăsat să coboare pentru o vreme talerul plecării.

 

- Ce așteptări aveați înainte de plecare?

- Nu aveam atât așteptări, cât temeri: în ce privește adaptarea mea la "sistemul" occidental de muncă (știind că noi ne-am obișnuit cu un alt ritm, nu neapărat cel firesc) și randamentul cu care voi reuși să lucrez; la fel, privitor la relațiile interumane pe care le voi lega. Desigur, gândul la un salariu care să acopere toate facturile și cheltuielile firești ale unei familii te încălzește și te încurajează cât de cât, dar temerea mi-a devenit până la urmă o constantă obsesie de a-mi face datoria cât mai aproape de perfecțiune; da, perfecțiune poate exista și în muncile mici și "de jos" (am lucrat în domeniul hotelier, munci necalificate, retribuit cu salariul minim din Franța) și o asimilez cu eficiența maximă.

 

- Cum a fost primită de către angajator această grijă pentru calitatea muncii?

- Oamenii sunt în general amicali acolo, dar atât; însă datorită acestei temeinicii, am avut parte de o relație ceva mai deosebită cu angajatorul. După scurt timp, relația n-a mai fost una ca de la patron la salariat, ci caldă, apropiată. Mi-a fost apreciată, cu o anumită surprindere (!), calitatea muncii, eficiența, punctualitatea, corectitudinea, politețea; de fapt, chiar preocuparea de a face fapt normal din împlinirea îndatoririlor la maximă capacitate. Deși firești, mai ales pentru un creștin, aceste însușiri par să fie fenomene rare, și pe la ei.

 

- Credeți că a simțit o motivație spirituală a strădaniei dumneavoastră și aceasta l-a atins?

- Da, așa cred, și nu ar fi avut aceeași reacție dacă sesiza că mă mobilizează doar dorința de a fi pe plac pentru creșterea posibilităților de câștig. Dar în primul rând eu am beneficiat de roadele acestui efort spiritual, pentru că, deși mă așteptam la mari suferințe și greutăți de adaptare în procesul de integrare în sistemul, mentalitatea și cultura lor, m-am așezat destul de iute într-un scaun francez relativ comod.

M-am adaptat bine abia după o lună și jumătate. Dorul și durerea locului gol de lângă mine le-am anticipat înainte de a le și trăi, dar nu la nivelul realității. Au fost clipe când am suferit, am plâns ca un prunc. Mi-era dor mare... cu D de la durere, resimțită ca durere fizică, pur și simplu. Îmi făcea inima grea și gândul la suferințele și dorurile "fetelor mele". Dar, încet-încet, dorurile s-au mai alinat, rațiunea și "bărbăția" și-au făcut loc mai cu sârg în ecuația sentimentelor și cele trei luni au trecut.

Dumnezeu mi-a dat să pot să îndur și munca fizică grea, cu care nu eram obișnuit, și dorurile mari. Totul s-a schimbat în ceea ce am trăit, în ceea ce am simțit ori am suferit pe măsură ce i-am făcut tot mai mult loc lui Dumnezeu în realitatea situației noastre. Știind că ne-a fost greu și mie și celor de acasă, mă întreb cum ar fi fost fără El, fără rugăciune susținută... Bunul și fidelul meu mereu-însoțitor, îngerul păzitor, este capabil de nenumărate gesturi de ajutor, de atenții, de drăgălășenii, și invocându-l des, l-am simțit mereu ca neobosit mesager al Spiritului Sfânt, cu mari mângâieri... Cred că pot spune că, acolo fiind, mai singur și departe, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu - sper că și El vede la fel situația!

 

- Perspectiva asupra relațiilor de familie s-a modificat în urma acestei experiențe?

- Am ajuns să prețuim mai mult ce mare nevoie avem unul de altul, noi, soții, și amândoi de fetița noastră, iar legătura noastră s-a întărit. Dar sunt sigur că fără Dumnezeu, aceasta ar fi fost șubrezită.

 

- Dacă, împreună cu N. Steinhardt, numim și noi căminul centru al lumii pentru ins, deoarece acolo se intersectează, pe orizontală, toate drumurile terestre, care duc în alte părți și ne leagă cu alții, cu verticala legăturii cu cerul și cu cei duși dintre noi...

- ...atunci aș putea spune că eu, numai înrădăcinându-mă puternic în Cer, cu munca mea și cu gândul la cei dragi, am putut să nu mă rup de rădăcinile mele de acasă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire