pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2004 

DE CE NU FOLOSIM BENZINĂ LA MOTOARELE DIESEL?
SAU "ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI" (IOAN 8,32)
Radu Capan

Educatia prin iubireCuprinsÎngerul de lângă noi

 

Ca și voi, am auzit adesea expresia "adevărul vă va face liberi". Aceste cuvinte, după cum putem citi în capitolul 8 al Evangheliei după Ioan, au fost adresate de Isus iudeilor. Pentru mine însă, recunosc, au fost mult timp relativ abstracte. Mi le explicam în baza faptului că Mântuitorul este (Calea,) Adevărul (și Viața), și a faptului că El ne-a eliberat din robia păcatului; dar cu toate acestea cuvintele nu aveau prea multă noimă pentru mine. Și așa au rămas până recent, când am citit o carte [1] în care, printre altele, se oferea o analogie interesantă. Scopul analogiei era să dea răspuns unei alte dileme comune nouă: cea a necesității poruncilor. Hmmm... porunci pe de o parte, libertate pe de alta, se împacă ele?

 

Motoare, elefanți, oameni

Să ne imaginăm că tocmai am primit o mașină, nou-nouță, superbă, și trebuie să îi facem pentru prima oară plinul. Pe rezervorul mașinii stă scris că mașina merge cu motorină. Înscrisul este cu siguranță de la cel care a făcut mașina și care știe ce este cel mai bine pentru ea. Putem să considerăm că indicația ne limitează libertatea și vom pune atunci benzină. Rezultatul? Mașina va avea serioase probleme la motor, iar despre a călători cu ea nici nu mai poate fi vorba. Dar dacă respectăm indicația și folosim motorină? Vom putea merge oriunde dorim cu mașina. Condiționarea, "porunca" folosirii doar a motorinei nu este spre limitarea libertății noastre în folosirea mașinii, ci tocmai spre binele nostru, spre a o putea folosi la maxim.

Putem reproșa elefantului că nu zboară? Evident că nu: modul lui de "funcționare" nu include zborul. Este oare el prin aceasta mai puțin liber? Câtuși de puțin. De fapt intuim că orice obiect ori ființă are în spate un plan pentru care a fost făcut/creat, un adevăr propriu. Adevărul ciocanului este că se folosește pentru a bate cuie, și nu pentru a fi folosit ca arcuș la vioară. Adevărul elefantului este că se deplasează prin mers, nu prin zbor. Pentru a vorbi despre libertatea cuiva trebuie să îi înțelegem adevărul. Iar toate acestea sunt valabile și pentru (sau mai ales pentru) oameni. Suntem făcuți după un plan, al Creatorului, și avem propriile noastre "instrucțiuni de folosire", propriile condiționări. După cum instrucțiunile de pe motor facilitează libertatea folosirii mașinii, și poruncile ne ajută de fapt să trăim liberi.

Nu putem să spunem că nu suntem liberi pentru că nu putem să ucidem: în adevărul ființei noastre este înscris respectul pentru viață. Pentru a ne înțelege libertatea trebuie să înțelegem cine suntem, respectiv adevărul ființei noastre. Adevărata libertate nu înseamnă să facem orice vrem. Adevărata libertate înseamnă să facem orice este bine, orice este în concordanță cu adevărul ființei noastre. "Cu cât facem mai mult binele, cu atât devenim mai liberi. Nu există libertate adevărată decât în slujirea binelui și a dreptății. Alegerea neascultării și a răului este un abuz de libertate și duce la robia păcatului." [2]

Desigur, tocmai în virtutea libertății, putem de asemenea să spunem: "Nu îmi pasă ce spune Dumnezeu, care este planul lui pentru mine. Nu îmi pasă că El a lăsat Biserica pentru ca ea să mă învețe adevărul. Voi face ceea ce vreau eu." Este o opțiune, o alegere făcută de mulți. Și în măsura în care ceea ce vom face va fi împotriva adevărului ființei umane, vorbim despre o alegere la fel de stupidă ca și cea de a pune benzină într-un motor diesel.

 

Adevărul ființei umane? La ce adresă?

Ne rămâne poate abstract ce este acest adevăr al ființei umane? Unde îl găsim? Legat de răspunsul la această întrebare îmi amintesc o povestioară. Se spunea că zeii, supărați pe om, au dorit să îi ia nemurirea, dar nu știau unde să o ascundă. Unii au spus să o ascundă sub pământ, alții sub ape, alții în stele. Dar cu toții erau de acord că în final omul va ajunge sub pământ, sub ape, în stele. Nu era un loc sigur. Și atunci zeilor le-a venit ideea salvatoare: au ascuns nemurirea în chiar sufletul omului, convinși că niciodată nu o va căuta chiar acolo.

Evident, adevărul ființei umane este înscris în noi (și aceasta nu pentru că Dumnezeu ar vrea să nu îl găsim; doar că ne-am dezobișnuit să ne cercetăm interiorul). Biserica mărturisește acest adevăr, îl proclamă, dar el este dintotdeauna în noi. Locul lui este conștiința, unde adevărul se află sub forma legii înscrise în noi de Dumnezeu. "Omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu [...] Conștiința este nucleul cel mai tainic și sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri. Prin conștiință se face cunoscută în mod minunat acea lege care își află împlinirea în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele," scriau părinții Conciliului Vatican II [3].

Conștiința este ceva ce se descoperă - pentru că adevărurile sunt deja înscrise în ea -, nu ceva ce se inventează sau se modelează după bunul plac al individului. Catehismul Bisericii Catolice vorbește despre educarea și despre formarea conștiinței, proces de-a lungul căruia ne stau alături Cuvântul lui Dumnezeu, darurile Spiritului Sfânt și învățătura Bisericii [4]. Pentru a auzi însă glasul conștiinței este nevoie de tăcere, ori omul de astăzi este asurzit de diferite zgomote: al patimilor și viciilor lui, al iubirii de sine, al ignoranței, și așa mai departe. Și atunci își inventează conștiința, stabilind el adevărurile: omul este om din a treia lună de viață, a ucide un bătrân bolnav este un act de milă, banul este măsura fericirii, credința mea în Dumnezeu este o treabă privată ce nu privește Biserica, și din nou așa mai departe.

Dacă fiecare inventează ce este bine și ce este rău pentru el, unde vom ajunge? Cel care ucide un om nu va putea fi condamnat pentru aceasta, dacă conștiința lui îi spune că nu a greșit. Știm, dar poate pentru unii este mai greu de acceptat, că există o serie de adevăruri care sunt obiective. Le vom descoperi în tăcere, în retragere, în ascultare. Le vom descoperi educându-ne și formându-ne conștiința, locul în care, repet, "omul se află singur cu Dumnezeu".

 

Quid est veritas?

Am văzut că, asemenea mașinii-cadou de mai sus, avem un set de "instrucțiuni de folosire", pe care, dacă nu le respectăm, nu putem "funcționa" la toți parametrii, adică complet liber. Trebuie să le descifrăm, ele fiind deja scrise în noi de Dumnezeu. Unele dintre instrucțiuni sunt poruncile, formulate de regulă negativ: "nu fă aceasta ori aceasta". Dar nu sunt sigurele. Dacă ar fi să vorbim despre toate adevărurile ființei umane atunci poate ar trebui să mă retrag lăsând locul unui priceput teolog. Dar dacă tot v-am condus până aici, mă simt dator să exemplific măcar cu câteva adevăruri.

Și printre primele eu l-aș pune pe acesta: suntem fii ai lui Dumnezeu. Cât de mulți, din păcate, nu își trăiesc existența în conformitate cu acest adevăr! Dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, atunci înseamnă că avem valoare în ochii Lui. Mulți oameni își raportează demnitatea la modul în care sunt tratați, considerați ori desconsiderați de cei din jur. Apostolii au ajuns "ca gunoiul lumii" (1 Corinteni 4,13), dar aceasta cu siguranță nu i-a făcut să își piardă respectul pentru propria persoană. Chiar în păcat fiind, nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne iubește cu o iubire de tată. Bineînțeles, nu doar noi suntem fiii lui Dumnezeu, ci și semenii noștri. Mărturisim oare aceasta când îi privim de sus, ori cu dispreț? De fapt, în virtutea acestui adevăr uman, cu toții suntem frați, și trebuie să trăim în frățietate.

Pe lângă că suntem fii ai lui Dumnezeu, trupurile noastre sunt temple ale Spiritului Sfânt - un alt adevăr din aceeași primă epistolă către Corinteni (3,16; 6,19). Acest adevăr îl întărește pe primul, legat de demnitatea noastră, crescând în fapt și responsabilitatea asupra trupului pe care fiecare îl avem. Și dacă tot vorbim de demnitate, iată încă una, pornind de la un alt adevăr, și anume că oamenii sunt chemați să continue opera lui Dumnezeu, lăsată de acesta neîncheiată, nefinisată. Deci oamenii sunt colaboratori ai lui Dumnezeu în opera creației: ce lucru minunat! Dumnezeu, "ar fi putut să construiască El însuși casele, mesele, lămpile electrice, pantofii, ochelarii... Ar fi putut coace pâinea brutarului, să taie carnea pe care ne-o vinde măcelarul, [...] ar fi putut să ne scutească să mestecăm alimentele, să le digerăm [...] ar fi putut să suprime orice creștere, respirație, deplasare, orice mișcare. Această lume ar fi fost o lume imobilă, mută, înghețată..." [5] Ce tablou de groază!

În schimb Domnul ne-a pus într-o lume semifinisată, în care inginerul, florăreasa, lăcătușul, profesoara, preotul, asistenta medicală, poștașul, ș.a.m.d. au aceeași demnitate de colaboratori ai lui Dumnezeu. "Bărbații și femeile care, câștigându-și existența pentru ei și pentru familia lor, își exercită astfel activitatea încât să aducă un serviciu corespunzător societății, pot considera pe bună dreptate că prin munca lor ei continuă lucrarea Creatorului" [6]. Iată deci ce perspectivă ne dă asupra muncii aprofundarea adevărurilor sădite în noi de Creator! ... Ar fi multe altele de scris. Precum adevărul că Cristos ne-a răscumpărat: câți nu trăiesc, vai!, ca și cum El nu ar fi venit deja. Prin chiar faptul că nu recurg la Sacramentele Bisericii ei mărturisesc, asemenea evreilor, că din punctul lor de vedere Mesia încă nu a venit, urmează să vină...

Folosind mijloacele arătate mai sus - Cuvântul lui Dumnezeu, darurile Spiritului Sfânt și învățătura Bisericii -, vom descoperi alte și alte adevăruri, care ne vor revela cine suntem (identitatea noastră) și ce trebuie să facem (misiunea noastră). Odată descoperite, putem să gândim: "ah, sunt lucruri frumoase", și atât. Dacă faceți așa, vă recomand (pe răspunderea Dvs) să fiți consecvent și să aplicați principiul peste tot: când citiți pe un motor că merge doar cu motorină, sau pe un aparat că merge doar la 120V, spuneți "ah, lucruri frumoase" și băgați în motor benzină iar aparatul la 240V. Mda, veți strica motorul și veți arde aparatul, dar probabil veți conștientiza că nu așa merg treburile, că vorbele frumoase vă erau esențiale. Ajungem astfel la singura și minunata opțiune pe care o avem: aceea de a trăi adevărurile ființei noastre. Iar adevărul ne va face liberi! Garanția nu ne-o dă vreun service auto, ci însuși Mântuitorul. Să ne ajute Preasfânta Fecioară Maria pe acest drum, spre libertate.

 

Note
[1] Christopher West, "Good News About Sex and Marriage"
[2] Catehismul Bisericii Catolice (CBC) nr. 1733
[3] Gaudium et Spes 16
[4] CBC nr. 1784-1785
[5] Fernand Lelotte, S.J., "Problemele vieții"
[6] Gaudium et Spes 34

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire