pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 05/2004 

ȘCOALA BRUDERILOR ÎN ACTUALITATE
Marina Fara

Crucea - altar divinCuprinsAbsente de nemotivat in educatia religioasa a copiilor nostri

 

În România antebelică, bruderii, cum erau numiți în mod familiar profesorii și educatorii ce făceau parte din Congregația Frații Școlilor Creștine, cunoșteau un binemeritat prestigiu. Aveau mai multe școli, în București și în alte orașe, educația și instruirea pe care le primeau elevii acestor școli garantând succesul lor în viață.

 

Cine sunt bruderii

Sunt călugări din congregația "Frații Școlilor Creștine". Întemeietorul congregației este francezul Ioan de la Salle, născut în 1651 într-o familie înstărită. Tatăl său era magistrat la curtea regală. Sensibil față de dificultățile familiilor sărace, care nu-și puteau trimite copiii la școală, Ioan de la Salle a înființat, împreună cu un grup de colaboratori, mai multe centre de învățământ și educație pentru copiii defavorizați, profesorii făcând voturile călugărești (sărăcie, ascultare și curăție). Astfel a întemeiat congregația a cărei carismă este școala.

Astăzi, Frații Școlilor Creștine au peste o mie de școli în toate continentele. Ioan de la Salle a fost declarat sfânt de Papa Leon al XIII-lea în 1900, iar în 1950 Pius al XII-lea l-a proclamat "Patron universal al tuturor educatorilor creștini".

 

Frații Școlilor Creștine în România

Chemați de episcopul Angelo Parsi, administrator catolic de București, patru Frați ai Școlilor Creștine veneau de la Viena în 1861 și primeau spre administrare școala de băieți Sfântul Andrei, în clădirea din Calea Călărași, sporită între timp și cu un internat (demolată în 1987), care fusese reședința episcopală. Ministerul Educației Naționale aprobă în 1898 funcționarea acestei școli și a încă uneia, pe Strada Știrbei Vodă, care fusese deschisă între timp. Frații deschid și o grădiniță în limba germană.

În 1906, o altă școală a bruderilor se instalează în clădirea Seminarului Catolic, din curtea catedralei Sfântul Iosif. După 1928, atât școlile primare, cât și cele secundare, Sfântul Iosif și Sfântul Andrei, sporesc atât de mult ca număr de elevi încât au fost necesare noi construcții. Funcționau clase paralele, având uneori câte 50-65 de elevi într-o clasă.

Începând din anul școlar 1931-1932, vin la catedră Frați români, cu diplome universitare corespunzătoare. În afară de București, se deschisese o școală lasaliană în 1904 la Craiova și în 1913 o școală primară de băieți. La Satu Mare, Frații deschid în 1922 o școală cu predare în limba maghiară. La Oradea sunt chemați în 1926 de episcopul greco-catolic Valeriu Traian Frențiu, pentru "Școala primară de aplicație". În septembrie 1943, la București se mai deschide o școală a bruderilor, Sfântul Anton .

Când școlile au fost naționalizate, în 1948, existau în România patru comunități lasaliene, două la București și două la Satu Mare. Bruderii au fost aruncați în închisoare, fără nici un proces, au fost trimiși în coloniile de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră și la Barajul de la Bicaz.

 

Un fost elev al bruderilor, Toma Amzulescu, își amintește :

- Am intrat în a doua mea familie - familia elevilor lasalieni în toamna anului 1938. Nu împlinisem vârsta de admitere în prima clasă, care era de șapte ani. Mama mea, văduvă, copleșită de greutăți, și-a luat inima în dinți și s-a dus la directorul școlii lasaliene din cartierul în care locuiam, școala "Sfântul Andrei", rugându-l să facă o excepție, acceptându-mi înscrierea înainte de termen. Și iată, s-a produs minunea care avea să-mi definească întreaga viață! Severul frate director, Bruder Mathäus, a aprobat această derogare, deși, din lipsă de locuri, zeci de părinți bogați, plătitori de taxe majorate, fuseseră nevoiți să-și îndrume copiii către alte școli, mai puțin renumite.

Toma Amzulescu- Esențialul era că de la o familie incompletă ajunsesem să am un tată care să mă iubească, să mă ajute și să mă îndrume - bruderul care ne conducea clasa.

- În școlile lasaliene elevii începeau și sfârșeau orele de curs cu o rugăciune. Religia nu era doar povestită ci și trăită, iar iubiții noștri "bruderi", cum se adresau unul altuia, cei mai vârstnici fiind de origine germană, stăteau tot timpul în mijlocul nostru, chiar și în timpul pauzelor. Simpla lor prezență impunea respect: care copil ar fi putut să-i întristeze pe părinții care l-au învățat tot ce știe, începând de la rugăciune, trecând prin științe exacte, artă, limbi străine și literatură, turism și istorie, sport și sfârșind cu etica, simțul civic, patriotismul!

- Școala noastră, de fapt un complex de clădiri care să asigure condițiile pentru un număr de aproape 1500 de elevi, de la clasa I primară la clasa a XII-a de liceu, dispunea de o curte imensă în incinta căreia se aflau mănăstirea propriu zisă, internatul pentru elevii din provincie și o casă parohială. În această curte reveneam după amiaza împreună cu mulți alți colegi catolici, ortodocși, protestanți sau de alte confesiuni, ca să jucăm împreună fotbal, volei, handbal etc. Iarna reveneam aproape zilnic în clasele în care participasem la cursuri dimineața, puneam băncile una peste alta la perete și montam mesele de ping pong, șah sau alte jocuri. Școala ne era familie, casă, teren de sport, club și biserică. A venit războiul, tații multor copii erau pe front, alimentele erau raționalizate, capitala era frecvent bombardată, dar neplăcerile și necazurile deveniseră pentru noi suportabile datorită atmosferei din școală, apropierii și prieteniei pe care ne-o arătau profesorii și ne-o arătam unii altora.

- Sfârșitul războiului a surprins generația noastră în cursul superior al liceului, iar pe mine personal în poziția de conducător al tineretului catolic lasalian din întreaga școală. Când în 1948 ordinele religioase și stabilimentele lor au fost desființate, iar călugării și călugărițele aruncați în închisori, de aceste încercări nu au fost scutiți nici frații lasalieni. Cei de origine străină au fost expulzați, iar cei de cetățenie română au fost întemnițați sau deportați pentru crima de "uneltire împotriva ordinei sociale" concretizată prin "propagarea unei educații mistice-obscurantiste contrare filozofiei materialiste marxist-leniniste". Împreună cu ei și pentru aceleași motive au fost închiși și unii elevi ai lor, printre care m-am numărat și eu. Anii de închisoare petrecuți împreună cu ei au fost cel mai mare har pe care l-am primit în viață. Pregătirea pe care mi-au dat-o ei, iubirea cu care m-au înconjurat și exemplul de sacrificiu permanent pe care mi l-au oferit mă determină să-i consider a doua mea familie .

 

Familia lasaliană a renăscut, în România

În primăvara anului 1990, patru Frați români, supraviețuitori ai persecuției, Tiberiu, Atanasiu, Marcelin și Damian, se întâlnesc la Viena cu superiorul general al Congregației și acolo se hotărăște ca redeschiderea activității în România să se facă cu sprijinul comunității spaniole.

În septembrie 1991, sosesc la Iași Frații Francisco, Jesús și José Luis. Fratele Francisco devine și lector de limba spaniolă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iași. În anii următori sosesc, tot la Iași, alți Frați spanioli: Antonio, Antxon, Juan, Juan Antonio. Lor li se alătură Fratele Tiberiu. La Oradea, se deschide în 1991 comunitatea alcătuită din trei Frați care au supraviețuit persecuțiilor: Atanasie, Marcelin, Damian.

 

Speranțe pentru o zonă defavorizată

Frații spanioli au înființat în satul Pildești, din județul Roman, o școală profesională, care anul acesta are prima generație de absolvenți. Școala funcționează cu autorizație de la Ministerul Educației, pentru trei profile: de instalatori în domeniul tehnico-sanitar și de gaze, tâmplari și croitori de îmbrăcăminte pentru femei. Împreună cu personalul didactic specializat lucrează doi profesori Frați ai Școlilor Creștine și alți trei Frați spanioli colaboratori voluntari. Școala lasaliană acordă prioritate celor mai săraci, din punct de vedere material, social, cultural, spiritual, și asigură o atenție personalizată fiecărui elev în parte. Lucrează după pedagogia "prezenței" și a permanentei disponibilități.

Viziunea educativă include și mediul în care se află elevul: comunitatea, familia. Astfel încât, în Pildești, Frații sunt prieteni ai familiilor, ajutându-le să devină protagonistele propriilor drepturi și responsabilități. Elevii sunt motivați în pregătirea pe care au ales-o, într-un stil de relații cu profesorii bazat pe respect și prețuire reciprocă. Programele școlare sunt permanent actualizate, cu noutățile la nivel profesional și tehnic, cu mijloace audio-vizuale și informatice. Indiferent de materia care se predă, se insistă asupra aspectelor educaționale ce caracterizează filozofia școlii lasaliene: simțul muncii bine făcute, silință, respect în relațiile umane, cinste, colaborare. Se insistă în același timp și asupra importanței unei exprimări corecte, atât la nivel oral cât și în scris.

Deprinderea de a cultiva relațiile umane este foarte prețuită în această școală. Concret, școlile și întreprinderile de profil din jurul Romanului sunt principalii parteneri, dar și întreprinderile din străinătate care sprijină școala. Elevii sunt ajutați să câștige gustul pentru lectură, pentru cultură, pentru comunicare și capacitatea de a se exprima corect și elegant.

 

Pretutindeni în lume lasalienii sunt Frați, în limba țărilor în care se află. Urmași ai bruderilor, după trista absență forțată, de 5 decenii, los hermanos din Pildești sunt tot atât de iubiți și merită prețuire și recunoștință.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire