pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2004 

CASA, ȘANTIER DE SFINȚENIE
pr. Tiberiu Sîrbu

Filmul, o scoala pentru viata si familie?CuprinsCum ne pregatim copiii pentru casatorie

 

"Voi așadar să fiți desăvârșiți
precum este desăvârșit Tatăl vostru ceresc"
(Mt. 6,48)

Un asemenea titlu ar putea fi privit cu mirare dacă e să vedem multe din știrile care ne bombardează zilnic la televizor în legătură cu familiile din țara noastră și nu numai. Când auzi de atentate, de furturi, de violuri, de escrocherii de tot felul îți vin în minte mai multe întrebări: "Dar unde au crescut acești oameni?" sau "Ce fel de modele au avut ei acasă și ce valori au ei?" Mai repede se poate spune că în unele familii se educă copiii și tinerii spre violență și, fără nerușinare, înspre multe lucruri oribile din punct de vedere moral. Dacă am sta să privim doar viziunea negativistă a societății, nici nu ar trebui să îndrăznim să aducem în discuție o astfel de temă - sfințenia să fie un lucru normal, spre care toți să tindă.

Dar, din fericire, Dumnezeu a avut grijă să fie în lume și oameni pentru care El să fie centrul vieții lor, care să-L vestească și care să nu fie doar preoți sau călugărițe de clauzură, ci și oameni obișnuiți, căsătoriți și cu copii, care să arate lumii că se poate vorbi și în ziua de astăzi despre sfințenie, chiar și în familie. Aceste persoane sunt oameni care știu să trăiască sfințenia, nu ca pe ceva dobândit deja - au ajuns la ea și acum pot dormi liniștiți -, ci ca pe un drum continuu spre casa Tatălui, însoțiți de Fiul, care îi hrănește cu Pâinea Vieții, și întăriți și luminați de Spiritul Sfânt, care, ca un Maestru interior, le arată ce să facă (și cum) pentru a împlini întru totul voia Tatălui. Nu este vorba de o sfințenie mediocră și cu atât mai puțin de una tristă, ci de o sfințenie care are ca model pe Cristos, și prin care se pune în practică ceea ce El i-a învățat pe toți ucenicii săi.

Când se vorbește despre șantier, ai în minte imediat ceva care se construiește după un plan, creat de un arhitect, construit de cineva cu experiență, folosind materiale de calitate pentru a da stabilitate și frumusețe edificiului. Tot așa, în plan spiritual, acest șantier al sfințeniei în familie îl are ca arhitect pe Dumnezeu, care ne-a chemat și nu încetează să ne cheme și astăzi la sfințenie după planul său divin. Fundamentul acestei construcții este Cristos, membrii familiei devenind "pietrele vii" cu care Spiritul construiește edificiul spiritual, așa cum spunea și sf. Apostol Petru în prima sa scrisoare: "Apropiați-vă de El, piatra cea vie, lepădată de oameni, dar aleasă și prețuită de Dumnezeu, și voi veți fi zidiți ca pietre vii pentru construcția unei case spirituale, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos" (1Pt 2,4-5).

Acest lucru este posibil dacă ne supunem voinței sale, dacă realizăm că suntem (sau ar trebui să fim) cimentați în Cristos și între noi prin Spiritul Sfânt, prin comuniunea în rugăciune cu Dumnezeu și cu ceilalți, prin primirea sacramentelor, prin forța iubirii și a harului sfințitor. Fiecare trebuie să conștientizeze că este parte dintr-un întreg, chemată să contribuie la unitatea planului lui Dumnezeu, asemenea pieselor unui mozaic. Fiecare separat nu poate să redea măreția și armonia proiectului, dar toate împreună, da. De aceea e nevoie de acele relații de colaborare reciprocă ce ajută familia să fie unită, să crească în această sfințenie, să fie o imagine a frumuseții Creatorului și nu o caricatură a ceea ce Dumnezeu a dorit de la ea... să fie realitatea pe care El a gândit-o încă din eternitate.

Lucrarea de sfințenie este atribuită în general Sfântului Spirit, care acționează necontenit pentru a sfinți Biserica lui Cristos și pe membrii ei. Spiritul Sfânt sfințește, conduce și împodobește cu virtuți poporul lui Dumnezeu, nu numai prin sacramente și slujiri, ci și "împărțindu-și fiecăruia darurile după cum voiește" (1Cor 12,11), El dăruiește credincioșilor de toate categoriile haruri speciale, prin care îi face capabili și dispuși să primească diferite activități și servicii folositoare pentru reînnoirea și creșterea Bisericii, după cuvântul Sfântului Pavel: "Fiecăruia i se dă o manifestare a Spiritului spre folosul tuturor" (1Cor 12,7) . Aceste daruri (carisme) pe care credincioșii le primesc gratuit sunt destinate folosului comun atât în comunitatea creștină cât și în familie. Ele ajută la o sfințire mai mare a celor care știu să le facă să rodească, precum și a celor care știu să recunoască în ele darul lui Dumnezeu, și să-I mulțumească pentru toate beneficiile primite.

 

De la sfințenia personală...

Nu ne naștem sfinți, dar putem deveni sfinți, prin colaborarea cu Dumnezeu, prin munca noastră de zi cu zi, prin tot ceea ce facem după voia divină. Sfințenia nu este doar aceea care se declară după ce o persoană a murit și a fost recunoscută în mod oficial de Biserică în urma unui lung proces de canonizare, ci este și aceea trăită zilnic de multe persoane dar care rămâne ascunsă multora, pe care însă Dumnezeu o vede și o apreciază. Spunea un mare teolog că vom fi cu siguranță surprinși, dacă vom ajunge în rai, să vedem că acolo vor fi mulți sfinți "necunoscuți" și "nedeclarați" oficial de Biserică, dar care au știut să trăiască în umilință și să se sfințească prin împlinirea poruncilor dumnezeiești și prin fapte bune, făcute nu pentru gloria și ochii lumii, ci pentru mai marea mărire a lui Dumnezeu.

Sfințenia se cere a fi trăită în lumea de astăzi, acolo unde ne aflăm, în condițiile pe care Dumnezeu a permis să ne găsim, în timpul pe care îl avem la dispoziție, timp nu doar cronologic, ci timp salvific, nu în trecutul care nu mai este, nici în viitorul care n-a venit încă și nici nu știm cum va fi. Momentul prezent este cel care ne este îngăduit să-l valorificăm atât pentru binele nostru spiritual și material, cât și pentru al celor de lângă noi, cunoscuți sau necunoscuți.

Sfințenia modernă, trăirea ca mărturisitori ai lui Cristos și ai Evangheliei sale, cere o spiritualitate specifică zilelor noastre, bazată pe o mentalitate pozitivă, pe adevăr, bunătate, frumusețe, bucurie. Chiar dacă îi contemplăm pe cei solemn declarați sfinți de către Biserică și ne-ar place să le imităm exemplul, putem încerca să urmăm calea lor, dar căutând să o aplicăm timpului nostru și unicității personale, căci nu există "sfinți trași la xerox". Singurul cu adevărat Sfânt și fără de păcat a fost Isus, modelul suprem al tuturor sfinților, și fără de care nici ei nu ar fi devenit sfinți.

Fiind discipoli ai lui Isus care ne cere să fim "desăvârșiți precum este desăvârșit Tatăl vostru ceresc" (Mt. 6,48), avem de parcurs un itinerar spiritual în care un rol fundamental îl are rugăciunea. Această rugăciune personală poate ajunge, încet-încet, să ne transforme viața și modul de a gândi, și ne face să vedem realitatea nu doar cu ochii noștri și după o mentalitate materialistă, ci cu "ochii lui Dumnezeu" și din punctul Său de vedere. Ea este cea care ne pune în dialog direct cu Tatăl, cu Fiul și cu Spiritul Sfânt, ne nutrește credința, ne face să devenim creștini convinși (și nu doar cu numele), ne dă capacitatea de a fi cu adevărat "noi înșine" în fața lui Dumnezeu, nu numai în timpul rugăciunii ci și în alte momente, nu numai în biserică ci și în alte locuri. Dar, pentru ca Dumnezeu să ne poată schimba, are nevoie, din partea noastră, de "timpul și spațiul" pe care I le oferim prin rugăciune, de docilitatea în a ne lăsa conduși și modelați de El. El este cel care poate să ne facă sfinți, noi doar cu puterile noastre, nu.

Rugăciunea este modul ordinar prin care dialogăm cu Dumnezeu, ascultându-L și răspunzându-i, la rândul nostru. Dacă ne punem în prezența Sa și îl simțim ca pe cineva care este cu adevărat aproape de noi, care ne iubește și ne ajută, calitatea rugăciunii noastre nu poate să nu crească, deopotrivă cu încrederea noastră filială în El, iar rugăciunile noastre nu se limitează a fi doar de cerere, ci se deschid spre rugăciunea de mulțumire, de adorație, de cerere de iertare pentru păcatele și imperfecțiunile noastre. Rugăciunea umilă, constantă, plină de credință și de iubire, este aducătoare de haruri, dar, în consecință, și de responsabilități. Căci harurile cer a fi rodite și vom fi răspunzători de felul în care le vom folosi în continuare. A vorbi despre Dumnezeu, a vorbi cu Dumnezeu poate fi ușor și frumos, și poate nu necesită studii superioare, dar mai apoi rugăciunea trebuie să aibă un efect în viața personală, să se concretizeze cumva în viața de zi cu zi. Altfel este riscul de a spune că rugăciunea noastră a fost... un vis frumos! Totul poate deveni pretext și materie de rugăciune și avem datoria de a educa fiecare și de a ne ajuta reciproc la transformarea vieții noastre în rugăciune.

 

... la sfințenia în familie

Chemarea la sfințenie este o chemare personală, ca atare răspunsul este unul personal, în deplină libertate. Biserica și familia sunt formate din mai mulți membri chemați spre sfințenie, și deci acel "noi" familial sau eclezial este format din toți acei "eu" care trebuie să răspundă propriei chemări. Nici unul dintre membrii Bisericii sau familiei nu se poate substitui celuilalt pentru a răspunde în locul său. Poate să îl ajute, să-l facă să crească în har și în colaborarea cu Dumnezeu, dar niciodată nu poate să se pună total în locul celuilalt. De aceea, fiecare răspunde acelei chemări în măsura relației personale cu Dumnezeu și avansează în comuniunea cu El dacă știe să asculte vocea Sa în rugăciune și să pună în practică cu generozitate tot ceea ce Dumnezeu îl inspiră să facă. În familie, însă, nu este numai o chemare, ci o "chemare împreună cu ceilalți" la a deveni sfinți, pentru că este adevărat că nimeni nu se mântuiește sau se condamnă singur, ci în general îi trage după sine și pe ceilalți, spre bine sau spre rău.

Se aude de atâtea ori că lipsește înțelegerea în anumite familii, că se ceartă între ei părinții, că se bat sau se urăsc frații, că nu se înțeleg deloc cei din generații diferite. Dar câți dintre ei se roagă cu adevărat ca să fie unitate și înțelegere, câți știu să fie iertători și să caute să-l înțeleagă pe celălalt? Câți sunt dispuși să facă ei primul pas spre împăcare chiar dacă nu ei au greșit? Și de cealaltă parte, câți știu să accepte o corectare frățească și să vadă că unele lucruri spuse de celălalt nu vin din invidie sau rea-voință, ci din dorința de a corecta ceea ce este greșit, de a îmbunătăți ceva? Dacă în acea familie cu probleme există cineva care știe să facă primul pas, care știe să se roage și să ierte, dacă există dorința de a începe de la început, cu perseverență, cu iubire, cu răbdare, nu există riscul - atât de mare și de frecvent astăzi - ca acea familie să se destrame, să ajungă la divorț sau la ură față de celălalt.

Totul poate fi însă sortit eșecului dacă în familie nu domnește o atmosferă de solidaritate, de înțelegere, o dorință de a face împreună tot ceea ce este bun, frumos și util, de a concepe și realiza împreună anumite programe valabile pentru toți. În acest fel, fiecare membru al familiei are nevoie de ceilalți pentru ca lucrul făcut împreună să fie realizat cât mai bine, spre binele comun al familiei. Este necesară, însă, o comunicare cât mai bună, pentru o comuniune cât mai profundă cu ceilalți membri. Or este bine știut că o comuniune bună nu se realizează ușor, fără efort și sacrificiu. De altfel nimic valoros nu se poate dobândi fără efort și sacrificiu. Dimpotrivă. Iar dorința de a arăta că persoana iubită, fiul sau fiica, sunt mai presus decât diferențele de idei, de temperament sau de generație, nu se lasă biruită nici chiar dacă greutățile sunt numeroase..., căci e sprijinită de rugăciune și ajutorul lui Dumnezeu.

Se cultivă sfințenia familiei când se reușește ca armonia să fie prezentă în toate relațiile și încăperile din casă. Iată în continuare câteva exemple legate diferitele aspecte ale vieții din familie, în care se manifestă casa ca un șantier de sfințenie:

 

1. Comuniunea bunurilor materiale și spirituale

Această dimensiune arată clar ceea ce este o familie: "o comuniune de viață și de iubire", care îi adună pe membrii săi pentru a-i hrăni, a-i proteja, a le permite să se odihnească și să se distreze, fie că sunt în bucătărie, în sufragerie, în colțul "sacru" al casei, în dormitor sau în curte (afară). Împreună la muncă, la odihnă, la rugăciune, la distracție, spre binele tuturor.

2. Păstrarea ordinii și armoniei în familie

Aici este nevoie de ajutorul tuturor. Pentru a avea o casă frumoasă, în care să domnească un climat de pace și înțelegere, este necesar ca toți să contribuie la înfrumusețarea casei atât pe plan material cât și spiritual. Dacă ai o casă decorată cu bun gust, primitoare, îți face plăcere să te întorci, să intri și să trăiești în ea. Și oricine va intra acolo, datorită ordinii, armoniei și înțelegerii, va putea vedea că acolo nu locuiesc doar niște creștini ci și Dumnezeu: "Unde e iubire, acolo-i Dumnezeu".

3. Iubirea față de celălalt, atât când este sănătos, dar și (mai ales) când este bolnav și are nevoie de ajutor și îngrijire

Familia, sanctuarul vieții, este cea care trebuie să protejeze și să asigure, prin iubirea părinților și a bunicilor, intrarea treptată a copiilor în secretele vieții, deprinderea respectului și a iubirii față de ceilalți, pentru a fi capabili să le răsfrângă toate acestea și în afara ei, în societate. Grija față de viață și față de sănătatea membrilor familiei este o expresie a sfințirii vieții zilnice, dar cere o dăruire și o deschidere continuă și preseverentă.

4. Programul de rugăciune comunitară

Mai mult decât oferirea de simple sfaturi bune despre cum să fie făcută rugăciunea în familie, s-ar cere anumite propuneri concrete și posibile de realizat privitoare la rugăciunea în comun, lucru pe care îl încercăm în continuare:

  1. Să existe un loc "sfânt" al casei, un colț al prezenței lui Dumnezeu în acea familie, un loc unde toți se pot reuni pentru rugăciunea comună. Din acest colț nu trebuie să lipsească o Biblie, o icoană, o lumânare, care să ne ajute să ne punem mai ușor în contact cu Dumnezeu. Prin citirea din paginile Scripturii, permitem lui Dumnezeu să ne vorbească și nouă celor de astăzi, să ne dezvăluie voia Lui. Și aceasta este cu siguranță de folos și necesar vieții și creșterii și nu poate fi denaturată ori concurată de citirea horoscopului, de exemplu, căci nu semnele zodiacului ne conduc viața și au grijă de noi, ci Dumnezeu, care intră efectiv în comuniune cu noi fiii săi prin Cuvântul său.

  2. Rugăciunea la masă este cel mai ușor de introdus și de făcut împreună. Acolo sunt reuniți, în general, toți membrii familiei, și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile primite, pentru viață, sănătate, mâncare, cerându-i binecuvântarea Sa. Această rugăciune o pot face pe rând părinții și apoi copiii.

  3. Rugăciunea de seară, cu copiii sau tinerii, este un alt moment în care împreună ca și familie putem intra în comuniune cu Creatorul și Tatăl nostru. Pot fi rostite unele rugăciuni de seara "oficiale" din cărțile de rugăciuni, dar și rugăciuni spontane care au ca temă cele trăite în timpul zilei, sau cele întâmplate altora. Rugăciunea se poate încheia cu o binecuvântare dată de părinți copiilor lor și cu invocarea protecției divine asupra tuturor.

  4. Chiar dacă nu a fost enumerată cronologic prima, pe primul loc trebuie pusă participarea comună la Sfânta Liturghie duminicală, răspunzând prompt chemării lui Dumnezeu care ne așteaptă acolo pentru a ne hrăni cu trupul și sângele Fiului său și pentru a ne sfinți prin harurile conferite de participarea activă la celebrarea solemnă a jertfei liturgice.

  5. Rugăciuni speciale în momente de bucurie sau de durere, la unele evenimente fericite cum ar fi ziua de naștere a unuia dintre membrii familiei, ziua botezului, aniversarea zilei de căsătorie, dar și în momentele de durere și tristețe când unul dintre cei dragi pleacă dintre noi la Tatăl, sau când este încercat de o boală gravă, ori în unele evenimente triste din viața comunității, societății din care facem parte.

  6. În cazul unor întâlniri speciale cu alte familii sau în cursul unei reculegeri spirituale, de asemenea se poate face o rugăciune comunitară prin care să ne manifestăm credința și convingerea că trăim cu Dumnezeu și sub privirea sa plină de iubire.

Toate aceste momente de rugăciune comunitară sunt necesare, pe lângă rugăciunea personală care exprimă răspunsul personal pe care îl dăm chemării la sfințenie adresată nouă de Dumnezeu prin Fiul său.

5. Familia - deschisă celorlalți

O familie creștină știe să fie o familie deschisă și celorlalți, după exemplul iubirii lui Dumnezeu, care nu a rămas închisă în sine, ci a ieșit și s-a manifestat în exterior. Casa creștinilor este deschisă pentru a-i primi pe cei care vin să bată la ușă, pe cei care sunt în nevoi. Ospitalitatea creștină și bucuria de a-i ajuta pe cei în nevoi sunt de recuperat în societatea noastră, care mai nou tinde să ne ofere ca modele familii de oameni bogați, dar de multe ori închiși față de greutățile celorlalți.

6. Folosirea mijloacelor mass-media în scop educativ și în mod responsabil

Datorită prezenței tot mai frecvente a noilor mijloacelor de comunicare (celulare, internet) în casele și în viața noastră, se cere ca membrii familiei să le folosească bine, să fie ajutați să le folosească în mod responsabil, cu discernământ, deoarece nu tot ceea ce este prezentat de mass-media, de publicitatea de la televizor sau de internet este de luat în seamă. Ca orice lucru, și noile instrumente de comunicare pot fi folosite atât pozitiv, cât și negativ, putând aduce prejudicii materiale și/sau spirituale considerabile. Copiii trebuie educați să învețe să folosească televizorul, internetul, ziarele sau revistele în scopuri bune spre formarea lor și spre creșterea comuniunii cu ceilalți, nu spre izolare, egoism, hedonism sau înșelăciuni.

7. Creșterea reciprocă în sfințenie și înțelepciune

Familia este chemată să construiască între membrii ei relații personale în care să fie transmise valorile creștine autentice, care să le permită acestora să crească de asemenea în înțelepciune, știință, evlavie dar și să-i facă capabili să devină persoane mature atât din punct de vedere fizic cât și spiritual.

În jurul mesei adunați, sau în fața televizorului, la o discuție în salon, familia crește în înțelepciune dacă discuțiile purtate permit membrilor familiei, prin întrebările ce se pun și răspunsurile care se dau, să crească împreună, să găsească soluția cea mai potrivită la problemele noi pe care părinții sau copiii le aduc în discuție. Chiar și o dificultate a unuia poate să îi facă pe ceilalți să crească în înțelepciune și în sfințenie, dacă se găsește soluția acelei probleme în iubire, și toți contribuie la rezolvarea ei cu răbdare și curaj.

În șantierul relațiilor personale ce se realizează în fiecare familie, este posibil să se realizeze și "șantierul sfințeniei", al trăirii cu Dumnezeu a tuturor problemelor vieții de zi cu zi. Creșterea fiecăruia în înțelepciune și sfințenie depinde de dorința pe care o au toți de a realiza acest lucru, de perseverența și efortul pe care îl va depune fiecare spre a putea realiza ceva de preț și durabil. Și este oare puțin lucru să ai o casă frumoasă și o familie fericită în care să domnească iubirea și înțelegerea, și Dumnezeu să fie prezent în toți? Este importantă dorința de a realiza încă de aici de pe pământ o trăire în comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți, ca o pregustare a ceea ce va fi în cer pentru o vreme mult mai lungă.

Cum "nimic nu este cu neputință lui Dumnezeu" (Lc 1, 37) sau după cum spunea Isus: "tot ceea ce veți cere în rugăciune, credeți că se va da vouă, și vi se va da" (Mc 11,24), să-i cerem cu credință să ne ajute să facem din casa și familia noastră un șantier în care se zidește sfințenia tuturor.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire