pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2004 

COMUNICAREA ÎN FAMILIE
De vorbă cu Marcela Crian, asistent social
Familia creștină

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilorCuprinsBlaise Pascal: o trestie gânditoare

 

În perioada 5-18 iulie 2004, se vor desfășura la Cluj-Napoca Cursurile de Vară pentru preoții din Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Timp de patru zile, cursurile la care vor participa preoții greco-catolici vor fi asigurate de către nou înființatul Departament pentru Familie și Viață al Episcopiei de Cluj-Gherla, pe teme precum: Pregătirea pentru căsătorie, Comunicarea în familie, Avortul și metodele contraceptive, Metodele de planificare naturală a concepției, Pregătirea părinților pentru educația sexuală a copiilor în familie, Elemente și propuneri de pastorală a familiilor în parohie.

Pentru acest număr, Familia creștină a stat de vorbă cu Marcela Crișan, asistent social într-o parohie din Cluj-Napoca, cea care le va vorbi preoților despre Comunicarea în familie. Marcela Crișan este căsătorită și are o fetiță de 4 ani; a studiat și a predat matematica, pentru ca la un moment dat, în căutarea vocației, să se hotărască să dea examen la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj-Napoca, secția Teologie - Asistență socială. Studiile făcute aici și le-a încheiat cu o lucrare de licență pe tema "Propuneri pentru cateheza familiei", sub îndrumarea deja cunoscutei pentru cititorii noștri doamna Maria Goția, care preda atunci la această Facultate un curs despre Limbaj și metode în cateheză.

Marcela Crișan este de asemenea autorizată pentru predarea metodei simpto-termice de reglare naturală a concepției, metodă concepută de prof. Joseph Roetzer. În toiul pregătirilor pentru cursul pe care îl va susține în fața preoților, am rugat-o să ne spună câte ceva despre acest curs.

- Care este scopul cursului dvs. și în ce va consta el?
- Cursul pe care îl voi susține va fi de fapt o pregătire pentru alte două cursuri: "Avortul și metodele contraceptive", susținut de diacon Titus Sas, și "Reglarea naturală a concepției", susținut de dr. Simona Lăpuște. Atunci când, în cadrul Departamentului pentru Familie și Viață din Eparhia noastră, ne-am gândit la ce teme ar trebui să le prezentăm preoților legat de pastorala familială, am considerat absolut necesar ca pe lângă o prezentare a metodelor "moderne" de "planificare familială" - cu toate consecințele lor negative - și a metodelor naturale de reglare a fertilității, acestea din urmă acceptate de Biserica Catolică, să includem și o temă care să ofere repere pentru relația de cuplu pentru a putea respecta o metodă naturală, și pentru ca folosirea acesteia să nu se facă în mod egoist.

Astfel, cursul meu se intitulează "Comunicarea în cuplu - premisă a transmiterii responsabile a vieții". Un preot nu le va putea spune credincioșilor săi doar: "Nu aveți voie să folosiți pilulele sau steriletul", "Trebuie să folosiți doar metodele naturale", "Este responsabilitatea voastră să stabiliți câți copii să aveți". A respecta ceea ce recomandă Biserica - pentru binele nostru - nu se reduce doar la a învăța metoda simpto-termică, a învăța ca femeie să îți urmărești temperatura și semnele trupului. În experiența noastră de predare a reglării naturale a concepției, am înțeles cât este de importantă relația în cuplu, și mai ales comunicarea dintre soți, pentru ca să poată fi respectată metoda. Și categoric, dacă forțele - umane și materiale - ne-ar permite, expunerile noastre "tehnice" ar trebui să fie însoțite de prezentarea, de către un preot eventual, a problemei și din perspectivă spirituală. Pentru ca cineva să deprindă metoda este nevoie de șase ore, pe care le împărțim în două zile; este deja destul de mult pentru unele persoane să rupă din programul zilnic, dar mai ales după experiența acestor Cursuri de Vară cred că ne vom gândi mai serios la modul în care să acoperim noi și această parte spirituală.

În ceea ce privește structura cursului, prima parte preia o frază din Constituția pastorală "Gaudium et spes" a Conciliului Vatican II: ''În ultimă instanță soții sunt aceia care trebuie să hotărască, în fața lui Dumnezeu'' (nr. 50), și motivează nevoia esențială de comunicare în cuplu; în partea a doua aflăm de ce comunicarea este o strategie; a treia parte se ocupă de hotărârea de a rezolva conflictele; în fine, va fi abordată comunicarea în viața intimă a cuplului.

- V-ați făcut lucrarea de licență pe tema catehezei familiale, și ați aplicat atunci un chestionar la mai multe cupluri căsătorite. Ați remarcat acolo comunicarea ca fiind o problemă des întâlnită în cuplu?
- Într-adevăr, comunicarea defectuoasă s-a situat pe locul al doilea, după cicăleala de ambele părți - în fond tot un defect de comunicare. La o privire superficială, ne-am întreba: "Ce poate fi atât de greu să comunici? Spui ce ai de spus și gata!" Lucrurile nu stau însă atât de simplu. În comunicare nu contează doar ceea ce spui, ci mai ales felul în care spui. Și pentru ca soții să hotărască împreună ceva, cum ar fi de exemplu câți copii ar dori să aibă, este esențial să comunice. Câți copii care se nasc găsesc o familie bine închegată, cu părinți maturi în gândire, care au construit pentru ei un climat de acceptare bucuroasă? Câți copii nu se mai nasc, deoarece unul sau ambii părinți nu i-au primit, din motive egoiste?

Căsnicia se clădește întreaga viață, iar unul dintre mijloacele esențiale pentru a construi este comunicarea. Arta comunicării înțelepte este o învățătură importantă care se cuvine să ne însoțească de-a lungul întregii vieți. Consensul urmează cu destulă ușurință dacă se înțelege modul de gândire și acțiune al celuilalt. Multe conflicte pot fi evitate, rezolvate sau cel puțin atenuate dacă învățăm să iubim inteligent, să înțelegem limbajul celuilalt, să-l privim în mod profund cu intuiția, cu inima, cu instrumentele de cunoaștere puse la dispoziție de științele umane.

- Ce înseamnă a ne elabora o strategie pentru a comunica? Nu ar trebui să vină totul de la sine?
- Desigur, nu poți să mergi în fața partenerului cu o hârtie pe care ți-ai scris strategia elaborată, cu un plan de comunicare bine pus la punct. Și nici cu replici învățate pe de rost, pe care să le rostești la timpul potrivit. Comunicarea trebuie să fie ceva spontan, altfel celălalt va simți falsitatea, încadrarea în tipare și nu sinceritatea, deschiderea. Este important însă să învățăm să comunicăm, și există unele principii pe care putem să ni le însușim - într-un proces nu tocmai foarte simplu și rapid - și la care să ne străduim să fim tot mai atenți atunci când dialogăm cu celălalt.

De exemplu, este important să facem distincție între două nivele tipice de comunicare: unul superficial, care se limitează la aspectele normale ale rutinei cotidiene, la simpla transmitere a unor informații (de exemplu: "Astăzi am avut o zi grea") și un altul profund, prin intermediul căruia cuplul încearcă să se confrunte cu propria experiență interioară. Nu trebuie să ne mulțumim în comunicarea dintre soți la nivelul superficial; comunicarea profundă reprezintă, desigur, dimensiunea matură a vieții de familie, într-atât încât, atunci când aceasta lipsește sau are carențe, cuplul intră într-o fază de pasivitate, tipică așteptării a ceva, a ceva mai mult. Prin intermediul acestui tip profund de comunicare, cuplul intră într-o adevărată și reciprocă intimitate. Astăzi, într-adevăr, se vorbește de ''teama de intimitate'', întocmai ca despre un sindrom al lipsei de comunicare profundă între cei doi parteneri.

Să remarcăm mai apoi că, pentru o comunicare constructivă, sau pentru a reface comunicarea, este nevoie ca partenerii să-și exprime propriile sentimente și să se accepte reciproc. Exprimarea precisă și constructivă a sentimentelor este unul dintre cele mai dificile aspecte ale nivelului profund de comunicare. Dacă ignorăm emoțiile pe care le trăim, relația noastră are de suferit sau chiar se destramă. Ideile, gândurile, valorile, credința, atitudinile și acțiunile noastre sunt influențate într-o mare măsură de sentimentele noastre. În general în conflicte ne exprimăm prin enunțuri în care emitem judecăți la adresa celuilalt: "Ești egoist/egoistă!"; "Ție nu-ți pasă deloc de mine!". Punând însă accentul pe emoțiile pe care le simțim noi înșine, exprimându-le la persoana întâi - "Mă deranjează atunci când mă întrerupi" -, ne asumăm răspunderea pentru ceea ce simțim, exprimăm faptul că noi suntem în primul rând responsabili pentru ceea ce simțim în interiorul nostru, și nu aruncăm vina pe cei din jur. Dacă ne exprimăm emoțiile în acest fel, partenerul va ști că este acceptat, și nu va simți nevoia să se apere, să devină defensiv. De asemenea, trebuie să acceptăm și sentimentele lui, atunci când, la rândul său, și le va exprima.

Și aș mai vorbi aici despre dorința de a discuta totul. Adesea încercarea de a explica totul poate fi expresia unei dorințe excesive de a stăpâni lucrurile sau a dorinței de impunere asupra celuilalt. Se întâmplă că, anumite cupluri, sub pretextul că astfel ajung la o mai bună comunicare, se epuizează în interminabile discuții, ca și cum totul ar putea sau ar trebui spus! Există o nedefinire, o nedeterminare care este întotdeauna de primit în fiecare, este aura de mister care oferă vieții surprizele și care face astfel viața cuplului mereu nouă.

- Ce pondere are comunicarea în viața intimă a cuplului?
- Oamenii care se maturizează împreună în dragoste descoperă că relația lor sexuală devine tot mai plină de sens și mai plăcută. Dragostea este ingredientul care dă semnificație și o bogată satisfacție activității sexuale; ceea ce facem pe parcursul întregii zile determină calitatea vieții noastre intime în căsătorie. Există însă atâtea cauze potențiale de dificultate, iar rezolvarea problemei este complicată și mai mult prin tăcere, suspiciune, mânie, suferință, înțelegere greșită, teamă sau vinovăție, care se ascund deseori în umbră.

În același fel în care Dumnezeu ne-a dat porunci cu privire la relațiile noastre personale, tot așa, în ce privește relațiile fizice, El ne-a conceput într-un anumit fel. Respectarea modului în care am fost concepuți va duce la o relație sexuală între soț și soție care va produce plăcere și va fi plină de semnificație. Păcatul nu este legat de sex: sexualitatea umană este o realitate minunată și bună pentru că este voită de Dumnezeu, face parte din planul Lui. Vocația la sfințenie în familie trebuie trăită în cuplu și nu individual; ori relația sexuală a soților este un aspect esențial pentru realizarea unității cuplului, pentru creșterea persoanei și a perechii, care se împărtășește astfel din dragostea lui Dumnezeu.

Pentru a dobândi însă armonia sexuală este esențial dialogul deschis și sincer asupra propriei vieți sexuale, este nevoie deci de comunicare. Chiar dacă ni se pare exagerat, totuși comunicarea este elementul de bază care transformă relațiile sexuale sarbede în unitate trupească a celor doi soți. O viață sexuală armonioasă poate fi umbrită de problemele lăuntrice ale unuia sau altuia dintre parteneri: complexe personale sau inhibiții psihologice, de exemplu o educație greșită în ceea ce privește nevoile sexuale, dar și violul, incestul; apoi de problemele dintre parteneri: tensiuni, comunicare deficitară, mânie, resentimente, frica de a fi respinși, vinovăția; și, nu în ultimul rând, cunoștințele nesatisfăcătoare cu privire la modul în care partenerul poate fi satisfăcut din punct de vedere sexual.

Dintre aceste trei categorii, problemele care privesc tehnica actului sexual sunt cele mai ușor de corectat. Celelalte două comportă unele dificultăți personale mai greu de îndepărtat, cer aprofundare și o muncă pe tărâm emoțional mai mare pentru a fi depășite. Aici intervine comunicarea și de aceea este indispensabilă; comunicând eficient și cu privire la viața intimă, soții pot depăși și celelalte două categorii de probleme. Dumnezeu ne pune la dispoziție resursele pentru a umbla pe cărarea cea îngustă care duce la unitate totală între soți tocmai pentru a ne păzi de distrugătoarele relații sexuale de divertisment care satisfac trupul dar lasă persoana reală goală și disperată.

Învățând să comunicăm, să petrecem timp împreună și să împărtășim deschis ceea ce simțim, vom realiza unitatea sufletească și trupească în familiile noastre. Educându-ne astfel conștiința, recunoașterea greșelii și nevoia de iertare vor deveni intrinseci relației cu partenerul nostru, noi ne vom maturiza din punct de vedere spiritual, iar copiii care se vor naște vor găsi părinți pregătiți să-i primească și să-i educe pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că o vor face prin propriul exemplu.

 

Iată, în încheierea acestui dialog, câteva recomandări bibliografice, făcute cititorilor noștri de Marcela Crișan:

1. Papa Ioan Paul al II-lea, Familiaris consortio, Ed. Presa Bună, Iași, 1994
2. Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Ed. Bizantină, București
3. H. Norman Wright, Deci, te căsătorești, Ed. Noua Speranță, Timișoara, 2001
4. Dr. Ed Wheat și Gaye Wheat, Viața intimă în căsătoria creștină, Societatea Misionară Română, Oradea, 1993
5. Luciano Cupia și colaboratorii, Iubirea se construiește, Fundația ''Fiicele Sfântului Paul'', București, 1999

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire