pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 04/2004 

PREFERAȚI IUBIRI SEZONIERE SAU IUBIRE, PUR ȘI SIMPLU?
Maria Goția

Sunt indragostit sau iubesc?Cuprins"Vitamine" pentru vacanta

 

Ați urmărit poate și dumneavoastră nu de mult o emisiune la televizor despre angajarea adolescenților și tinerilor în relații sexuale. Invitații erau băieți și fete, între 17 și 22 de ani. Dintre toți, un singur băiat și o singură fată făceau notă aparte, declarând că nu și-au început viața sexuală și mai au încă de gând să aștepte, până la căsătorie. Au devenit imediat obiectul batjocurii și oprobiului general, inclusiv al moderatoarei, care era de partea celor de mult trecuți prin ciur și prin dârmon. Prin gura acestor tineri "experimentați" și a unei moderatoare care se prezenta drept luminată, cu mintea deschisă și neinhibată de mentalități învechite, am fost învățați că e ceva în neregulă, ridicol, stupid și penibil, în cel mai bun caz de compătimit, să nu profiți de orice ocazie pentru "a face sex", cu cât mai mulți.

În același ton, apărea pe pagina de divertisment a numărului de duminică al unui cotidian central un articol, care își construia pledoaria în favoarea raporturilor sexuale premaritale ale adolescenților și tinerilor pe demonetizarea unei mișcări de mare ecou în rândul tinerei generații din Statele Unite numită Inelul de argint, mișcare care îi unește pe toți aceia care se leagă să trăiască o viață curată și să se păstreze pentru viitorul soț, respectiv soție. În schimb, după autoarea articolului, a fi tânăr și în rând cu lumea, a te bucura de viață, înseamnă neapărat să ai un număr cât mai mare de parteneri sexuali. Nici cei 65 de milioane de americani care, trăind așa, au contractat boli cu transmitere sexuală, nu o îngrijorau pe autoare. Ea se neliniștea mult cât de searbădă, cât de tristă, cât de nefirească este viața celor curați.

Asemenea articole sau emisiuni sunt la tot pasul, în acord cu "super-iubirile" promise tineretului de unele reviste pe vremea vacanței, numite ba ghiduș și inocent "zbenguieli", ba cinic "iubiri de o vară", și însoțite de campaniile de propagandă contraceptivă care mimează grija și raționalitatea, ba chiar simțul răspunderii. Sunt atât de multe, presiunea lor este atât de mare, încât în mintea multor tineri s-a conturat ideea că normal este să te culci de îndată cu cine te atrage și că aceasta e dragostea. Atracția sexuală și plăcerea genitală este luată drept însăși iubirea.

Cum să nu fii trist de la o vreme, cum să nu te blazezi apoi, când deși știi "totul despre sex"(după numele unei alte foarte inteligente și interminabile emisiuni de televiziune, la rândul ei numită după un interminabil serial), deși ai schimbat partener după partener, tehnică după tehnică, după ce ai încercat experiențe tot mai tari, afli că iubire nici nu există? "Ce-i iubirea? Iubirea nu există!", îmi spuneau elevii din ultima clasă de liceu, când, ca să le vorbesc despre Dumnezeu, m-am gândit să le deschid inima spunându-le despre frumusețea dragostei la care este chemat omul, sădită de Dumnezeu în inima lui și pe care o putem recunoaște fără greș, fie și măcar în setea de dragoste adevărată, totală, pentru totdeauna, după care tânjim fiecare.

Mi s-a rupt inima să aflu că majoritatea acelor adolescenți își formaseră din familie această părere. Ce să aștepți, pentru cine să te păstrezi, când iubirea pe viață, trup și suflet, nu există? Și mi-a fost mult mai greu să-i judec și am fost îndemnată să mă gândesc mai serios la răspunderea educativă a părinților mai întâi și a adulților în general. Când vezi o generație de păgâni, să știi că răspunderea este de căutat mai întâi cu o generație în urmă, spunea odată C. S. Lewis [1]. Îndrăznesc o parafrază spunând că mă tem că, dacă o generație întreagă pare să nu mai știe să iubească, înseamnă că nu au iubit cu adevărat nici părinții lor, nici profesorii lor, nici ziariștii din vremea lor, nici scriitorii pe care i-au citit, nici compozitorii pe care i-au ascultat, sau au uitat să mai iubească, luându-se cu altele.

Sunt părinți care își cresc deliberat copilul să devină egoist, să nu-i pese de nimeni, pentru că socotesc că iubirea te face vulnerabil și incapabil să faci față în lumea sălbatică de astăzi. Aceștia nici nu se pot aștepta decât la aceeași atitudine și în felul în care adolescentul și tânărul de mai târziu se raportează la sexul opus: fără să stea pe gânduri, pur și simplu se va folosi de aceea, respectiv de acela care i-ar putea oferi satisfacerea dorințelor, fără vreun angajament, fără vreo perspectivă. Este prestabilit că acela care dispune de alții este puternic și acești părinți doresc pentru copiii lor puterea. A dispune de altul, a-l folosi, înseamnă să nu-l socotești decât drept obiect, drept instrument și nu drept persoană demnă de grjă și de respect. Mai înseamnă că nu intri propriu-zis în relație cu celălalt, deoarece, dacă ai face-o, ar trebui să ții cont de ceea ce gândește, iubește, speră, de ceea ce îi lipsește, de ceea ce îi place, de ceea ce îl doare și de multe ori să renunți la tine, să te sacrifici pentru binele celuilalt; adică, să riști să te angajezi față de acesta, să riști să iubești.

Dacă deliberat îți ferești copilul de acest risc, puțin îl prețuiești! Omul "puternic" de mâine va apela la surogate de dragoste, care nu au cum să-l mulțumească, fiind capabil să primească și să dăruiască mai mult, mult mai mult, dar nepregătit, neînvățat să o facă. Nu mușchii, nu banii, nu bunurile, nu influența îl vor ridica până unde este menit să urce; dimpotrivă, s-ar putea să-l facă să se umfle în pene, să-și facă iluzii despre sine și despre ceea ce merită să faci în viață, dar nu-l vor face să se prețuiască într-adevăr, să trăiască în pace cu sine și cu ceilalți. Ținându-l sub nivelul lui, calea nefericirii este deschisă.

Părinții care se dau deoparte în formarea morală a copiilor lor în planul sexualității din diferite motive, îi aruncă în viață așa cum i-ar arunca în apă fără să-i fi învățat care sunt mișcările care îi pot ține la suprafață, cum să și le coordoneze și cum să respire. Copiii au tot atâtea șanse să fie stăpâni pe sine și să-și trăiască înțelept sexualitatea, câte șanse are acela care, fără să fi învățat să înoate, nimerește câteva mișcări, și răzbește poate cumva până la mal, după ce va fi înghițit multă apă.

Unii părinți se rușinează să atingă subiectele legate de sexualitate, pentru că nu știu ce limbaj să adopte sau se tem să nu-și înstrăineze copiii, chiar dacă știu ce e bine și ce e rău, și speră ca alții să se ocupe de formarea morală a acestora. Exemplele luate din mass-media pot fi completate de fiecare cu altele, din programele de educație sexuală și contraceptivă oferite copiilor, adolescenților și tinerilor în școli, bunăoară.

Sunt, însă, părinți care au confuzii serioase atât despre oportunitatea și importanța educației morale, cât și despre conținutul acesteia. Ei nu oferă repere morale, pasă-mi-te, ca să nu îngrădească libertatea de alegere copilului și îl expun astfel unor riscuri uriașe. La fel, părinții care au îmbrățișat ideea că tot ceea ce este plăcut pentru copiii lor este bun pentru ei și pentru nimic în lume nu i-ar frustra de vreo plăcere, chiar dacă mintea ar putea să le spună altceva. Oare i-ar lăsa să muște dintr-un fruct otrăvitor, fără să-i atragă atenția, fără să-l învețe să-l deosebească de unul bun și cum să-l aleagă pe acesta din urmă? Înghițitura de otravă este pentru cei mai mulți fatală în plan moral. Poți spune, ca părinte iubitor: "E alegerea lui!" și spera că poate totuși, din întâmplare, va scăpa cu viață?

Alți părinți sunt dezarmați și speriați de haosul moral din jur ("Așa e astăzi lumea... Așa sunt tinerii de astăzi... Ce poți să faci?") și cedează înainte să înceapă lupta pentru fericirea copiilor lor. Ori tocmai de fericirea copiilor este vorba. Cea mai mare fericire. Ce suntem dispuși să facem pentru ea?

 

Să-i ascultăm pe tineri

Întrebați de ce se angajează în relații sexuale înainte de căsătorie, iată ce răspund [2]:

  • îi împinge singurătatea: caută dragoste, atenție, căldură, afecțiune;
  • îi îndeamnă dorința de a fi "populari", de a-și dovedi valoarea, de a arăta că "sunt cineva" sau că sunt atrăgători;
  • pentru ca partenerul să-i iubească mai mult;
  • îi presează grupul ("toți o fac"), părerea că este ceva în neregulă cu ei dacă nu o fac;
  • infatuarea: iau drept dragoste pasiunea de moment sau tensiunea sexuală;
  • ca să-și dovedească "dragostea";
  • curiozitatea;
  • e plăcut;
  • pentru a nu-și face partenerul să sufere atunci când dorește să aibă raporturi sexuale, chiar dacă ei nu o doresc;
  • din dorința de a fi mai bărbat, respectiv mai femeie, adică de a se simți adulți;
  • pentru a-și stabili identitatea sexuală, pentru a dovedi că nu sunt homosexuali;
  • ca să le facă în ciudă părinților sau pentru a face pe cineva gelos;
  • pentru că alcoolul sau drogurile i-au împins într-acolo, deși nu ar fi avut intenția să ajungă atât de departe;
  • din plictiseală.

 

Să înțelegem ce ne spun

Aceasta înseamnă că fiii și fiicele noastre:

  • au nevoie de dragoste, dar o confundă adesea cu plăcerea, cu divertismentul, cu abandonarea discernământului propriu;
  • au nevoie de recunoașterea valorii lor ca persoane de către cei din jur, de acceptarea lor;
  • au voința slabă;
  • le lipsesc preocupările potrivite vârstei, că ignoră posibilitatea altor centre de interes, care să ofere bucurii spirituale, satisfacții intelectuale, împliniri afective, dezvoltare corporală, realizare socială.

 

Să le dăm hrană potrivită pentru drum

Mai întâi să nu ne lăsăm înspăimântați de complexitatea problemelor, de răspunderea uriașă, ci să o luăm cu răbdare, pas cu pas, conștientizând și reconștientizând că e vorba de un proces, de un drum pe care ar fi bine să-l începem cât mai din timp, pregătiți fiind să nu abandonăm cursa, până la maturizarea copiilor noștri.

Pe de altă parte, să fim siguri că, prin harul primit ca părinți, dispunem de hrana potrivită pentru fiecare etapă a creșterii lor și pentru omul întreg, nu pentru un singur aspect al vieții.

Este vorba:

  • să nu obosim să ne alimentăm permanent iubirea reciprocă, altruistă, tare în greutăți, veselă, răbdătoare, deschisă, rodnică în toate planurile;
  • să ne prețuim ca părinți, arătându-le că suntem bucuroși să avem copii;
  • să vadă că suntem într-o relație vie cu Dumnezeu, că ne bazăm pe ajutorul Lui;
  • să vadă la noi că prețuim mai mult persoanele și relațiile și valorile spirituale, decât averea;
  • să le oferim dragostea de care au nevoie;
  • să-i asigurăm că îi prețuim pentru ei înșiși și nu în măsura în care satisfac așteptările altora;
  • să le arătăm încredere și sprijin, ca să devină tot mai autonomi, încredințându-le răspunderi pe măsura vârstei;
  • să le formăm gustul pentru lucrurile spirituale și să le deșteptăm bucuria relației personale cu Dumnezeu;
  • să-i ajutăm să se cunoască și să se prețuiască, plini de recunoștință pentru trup, minte, afectivitate, talente..., să observe că toate au un sens și un rost înalt;
  • să-și propună țeluri înalte, demne de condiția de om și de creștin, să le urmărească perseverent;
  • să le formăm discernământul moral și capacitatea de a vedea sensul spiritual al evenimentelor;
  • să le deșteptăm admirația în fața frumuseții creației, a valorilor fundamentale ale civilizației și culturii;
  • să le formăm voința și capacitatea de a spune nu tentațiilor;
  • să-i facem conștienți de valoarea adevăratei prietenii și a vieții de grup, între persoane de calitate, cu aspirații frumoase;
  • să-i ajutăm să se simtă chemați personal de Dumnezeu, să simtă că este nevoie de contribuția lor, începând de la ajutorarea membrilor familiei, până la a celor lipsiți, a celor needucați, a celor străini de Dumnezeu...

 

Este aceasta educație sexuală?

Da, fiindcă această educație integrează echilibrat sexualitatea, în întregul vieții: ca bărbați sau ca femei, fiii și fiicele noastre să poată face din darul scump al sexualității un dar prețios pentru exprimarea matură și responsabilă a plinătății dragostei lor totale și definitive față de persoana iubită, într-o dăruire de sine reciprocă și fecundă. Este o educație pozitivă, care deschide tânărului aripile spre un zbor înalt, nu doar pentru o fluturare de o clipă, destinată din start căderilor dureroase.

"Fericiți cei cu inima curată", ne promite Isus. Dacă îi vom forma pe copiii noștri să fie curați, vor fi fericiți, iar calea pentru a izbândi este de a-i iubi și de a-i învăța să iubească autentic. Atât de sigură este calea trăirii frumoase, asumate și dăruite a propriei sexualități, atât de potrivită este pentru împlinirea noastră autentică, încât Isus ne spune că ne conduce la comuniunea cu Dumnezeu. "Fericiți cei cu inima curată, căci aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu" [3] este un cuvânt esențial pentru vremea noastră tulburată, o promisiune făcută deopotrivă copiilor noștri și nouă tocmai de Acela care ne cunoaște slăbiciunile, ne-a luat deja păcatele asupra Sa și a murit pentru ca să avem inima curată! O promisiune ce nu poate fi trecută sub tăcere sub nici un motiv. Ne iubim copiii? Să le-o împărtășim până la capăt!

 

Note
[1] C.S. Lewis, prefață la B.G. Sandhurst, How Heathen Is Britain?, Collins Clear-Tree Press, London and Glasgow, 1946, pp.11-12
[2] după Richard Wetzel, M.D., Sexual Wisdom, Proctor Publications, LLC Ann Arbor, p.219
[3] Mt 5, 8.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire