pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 03/2004 

CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII
Radu Capan

Copiii, educatorii nostriCuprinsVocatia la iubirea in familie

 

Dintotdeauna am avut repulsie pentru cărțile cu titluri de genul "Cinci metode pentru a te îmbogăți", "Șapte sfaturi pentru a fi mai înțelept", "10 idei pentru a-ți începe o afacere", "25 de moduri de a-ți agăța o iubită" ș.a.m.d. Dacă ați răsfoit cumva astfel de cărți, ați văzut și poate v-ați convins de fapt de apa chioară pe care încearcă să o vândă, cu soluții ce promit a fi lipsite de efort și cu efecte rapide. Oare se poate obține ceva de calitate, ceva trainic, ceva cu adevărat important, fără sudoare și în timp scurt?

Astfel de cărți abundă în librării, se traduc pe bandă rulantă din Occident, pentru românul tot mai occidental, adică tot mai fără timp, disperat din acest motiv, și gata să aleagă orice este ambalat frumos și conține cuvintele: fără efort - efort însemnând și efortul financiar - și repede! Găsim aceste cărți-rețetă la mai toate editurile, chiar și la o editură bună precum "Curtea Veche", care însă, spre marele nostru noroc, editează și numeroase cărți de calitate. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vă vom prezenta unele din aceste cărți în cadrul revistei "Familia creștină", în dorința de a le evidenția și a le face să ajungă mai rapid în biblioteca Dvs (nu, nu primim nici un comision din partea Editurii). Chiar dacă nu au apărut anul acesta, ele se mai găsesc în librării, și pot fi comandate și on-line de pe situl www.curteaveche.ro.

Ne-am oprit mai întâi la cartea "Cele cinci limbaje ale iubirii", apărută în 2000 și care îl are ca autor pe Gary Chapman. Despre autor citim în carte că "are o bogată activitate în domeniul educației bisericești. Este cunoscut în SUA mai ales prin seminariile pe problemele familiei pe care le conduce în întreaga țară. În activitatea sa de consilier matrimonial, dr. Chapman îndrumă permanent cupluri căsătorite. Este autorul cărților de succes Spre o căsătorie înfloritoare, Speranțe pentru cei divorțați și Cum se construiesc relațiile interumane. Marele succes îl are cu seria Cele cinci limbaje ale iubirii." Iar cartea își merită pe bună dreptate titlul de "mare succes". Nu oferă cinci căi rapide de împlinire a unor vise, ci invită la un proces ce poate fi lung și anevoios (dacă nu abandonați aici articolul, ne bucurăm și suntem siguri că veți aprecia cartea) de cunoaștere a partenerului și de întărire a comuniunii din cuplu.

Dacă este să o luăm pe firul cronologic al motivației scrierii acestei cărți, atunci trebuie să pornim de la metafora care l-a impresionat pe autor și care expune un adevăr pe cât de simplu, pe atât de neglijat. Metafora aparține dr. Ross Campbell, psihiatru specializat în tratarea problemelor copiilor și adolescenților: "În interiorul fiecărui copil, există un «rezervor afectiv» care de-abia așteaptă să fie umplut cu iubire. Atunci când un copil se simte cu adevărat iubit, el se va dezvolta normal; dar când rezervorul este gol, copilul se va comporta în mod nedorit. În mare măsură, acest comportament necuviincios este motivat de dorința arzătoare de a umple «rezervorul iubirii»." Și cum exemplele au puterea a sute de pagini de teorie, iată un exemplu concret povestit de Chapman:

Îmi amintesc de Ashley care, la treisprezece ani, făcea deja tratament pentru o boală ce nu putea fi contractată decât sexual. Părinții ei erau disperați. Erau furioși pe Ashley, erau supărați pe școală, pe care o învinuiau pentru organizarea orelor de educație sexuală. Altfel, cum să fi făcut fetița una ca asta? - se întrebau ei.

De-a lungul conversațiilor mele cu Ashley, ea mi-a povestit despre divorțul părinților săi pe când avea șase anișori. "Am crezut că tata a plecat de acasă pentru că nu mă iubea", mi-a zis ea. "Când mama mea s-a recăsătorit - aveam atunci zece ani - am simțit că ea avea acum pe cineva care s-o iubească, în vreme ce pe mine tot nu mă iubește nimeni. Îmi doream atât de mult să fiu iubită! L-am cunoscut pe băiatul acela la școală. Era mai mare decât mine, dar m-a plăcut. Nu-mi venea să cred. Era drăguț cu mine și, după o vreme, chiar am crezut că mă iubește. Nu voiam să fac dragoste, dar doream să fiu iubită."

"Rezervorul de iubire" al lui Ashley era gol de ani de zile. Mama ei și tatăl ei vitreg îi satisfăcuseră nevoile imediate, dar nu-și dăduseră seama de cumplita luptă afectivă ce se dădea în sufletul ei. Sigur că o iubeau pe Ashley și chiar credeau că ea simte iubirea lor. Ei au descoperit abia când era prea târziu că, de fapt, nu vorbeau același limbaj afectiv cu Ashley.

Experiența dramatică a lui Ashley pare a avea la bază faptul că "rezervorul de iubire" al ei era gol. Adevărata problemă este cum s-a golit acest "rezervor" și, mai ales, cum s-ar putea umple el? O primă intuiție o avem: fata avea nevoie să simtă iubire, pe când părinții îi acordau cele necesare din punct de vedere material. "Nu vorbeau același limbaj afectiv".

Ceea ce noi vom descoperi în câteva pagini de articol, și mai apoi dumneavoastră, sperăm, în cele 200 de pagini ale cărții, este rodul unei lungi călătorii, după cum mărturisește autorul. Chapman a aflat răspunsul călătorind și consiliind sute de cupluri din întreaga America. Evident, cuplurile apelează la consilier în momentele de criză și nu în cele de bucurie, astfel că Chapman a recunoscut în fiecare caz rezervorul gol. Învățându-i pe parteneri să descopere limbajul celuilalt, să vorbească pe limba celuilalt, a reușit să salveze numeroase căsnicii. Aceasta nu înseamnă desigur că această carte se adresează exclusiv celor aflați în pragul divorțului; ea este utilă tuturor celor care cred că în relația cu partenerul (adică în primul rând soțul/soția, dar nu numai, ci și logodnicul/logodnica, mama, fratele etc) există loc pentru mai bine, sau este nevoie de mai bine.

Anii de observație l-au condus pe Chapman la concluzia că oamenii folosesc limbaje diferite ale iubirii. Așa după cum unui chinez îi este dificil să comunice cu un francez, dacă fiecare cunoaște doar propria limbă, la fel de dificil îi este și unui cuplu în care fiecare folosește un alt limbaj afectiv. Am văzut mai sus că Ashley nu s-a simțit iubită de părinți, deci satisfacerea nevoilor materiale nu era pentru ea o dovadă a iubirii, avea nevoie de altceva pentru a se simți iubită. Părinții nu "vorbeau" limbajul ei de iubire.

Chapman a identificat cinci limbaje de bază ale iubirii, care desigur pot avea nenumărate nuanțe (sau dialecte, pentru a păstra paralela). Iată cele cinci limbaje: 1. cuvintele de încurajare; 2. timpul acordat; 3. primirea de daruri; 4. serviciile; 5. mângâierile fizice. Fiecăruia, Chapman îi dedică un capitol în care analizează "dialectele", oferă numeroase exemple, ne ajută în recunoașterea limbajelor în partenerii noștri. Din experiența sa, se întâmplă prea rar ca într-un cuplu cei doi să vorbească același limbaj. Iar tentația fiecăruia este de a-și exprima iubirea față de celălalt prin propriul limbaj, nu prin cel al partenerului. Așa se ajunge la situații în care, de exemplu, el îi adresează ei cuvinte de apreciere, pentru că acesta este pentru el limbajul de iubire. Ea nu reacționează la cuvinte și trăiește frustrarea faptului că soțul nu îi acordă timp (acesta fiind limbajul ei de iubire), timp de calitate și nu timp petrecut împreună în fața televizorului. Astfel ea nu îi adresează cuvinte de apreciere și se intră într-un cerc ce în câțiva ani conduce la întrebarea atât de tristă: "Unde a dispărut dragostea?" Chapman relatează cum, pentru cazul tocmai expus, hotărârea soțului de a-și petrece mai mult timp cu soția, și a soției de a fi mai atentă și de a aprecia verbal calitățile soțului, au salvat căsnicia. Nu intrăm în mai multe exemple sau în prezentarea limbajelor.

Lecturând cele cinci capitole dedicate celor cinci limbaje ajungem la practică: descoperirea limbajului principal al iubirii al partenerului. După cum și în viață nu toate lucrurile sunt în alb și în negru, și în cazul limbajelor nu este neapărat ca partenerul să fie caracterizat de un singur limbaj. Se poate să aibă un limbaj principal și mai multe secundare. După cum spuneam și mai sus, există nenumărate dialecte. Propriu-zis sunteți invitat la a vă "explora", din punct de vedere emoțional, partenerul, pentru a-l cunoaște. Înțelegându-l, nu o facem desigur pentru a-i exploata punctele slabe, ci pentru a-i vorbi pe limba lui, pentru a-i comunica sentimentele noastre astfel încât să le înțeleagă.

Cel mai simplu mod de a descoperi limbajul de iubire al partenerului este acela de a fi atent la modul în care își manifestă el iubirea: dacă îți face constant mici atenții, de exemplu, atunci este clar ce așteaptă partenerul de la tine ca semn al iubirii tale. Dacă Dvs într-o lună de zile nu i-ați făcut nici un mic cadou, fie el floare, carte sau altceva, atunci fiți sigur că indicatorul "rezervorului" partenerului se îndreaptă spre roșu. Nu este greu să vă dați seama când rezervorul este aproape gol: irascibilitate, lipsă de înțelegere pentru acțiunile celuilalt, tensiune, răceală... De la o mașină nu așteptați să pornească fără benzină. Atunci de ce ați aștepta ca o căsnicie (sau o relație între doi oameni, în general) să meargă cu "rezervorul" gol?

În special pentru soți, înțelegerea limbajelor de iubire este esențială, și cu cât se face mai rapid, cu atât mai bine. Căsniciile, cel puțin marea majoritate, pornesc de la îndrăgostire, care nu înseamnă neapărat iubire. Când aceasta dispare, cei doi se trezesc și încep să conștientizeze la celălalt ceea ce până acum nu văzuseră: omul cu calități și defecte. Luna de miere se încheie, activitatea cotidiană se reia și, cu timpul, se instalează rutina. Zi de zi ne alimentăm pe noi, pe copii dacă îi avem, mașina cu benzină, aparatele electrice cu curent, contul cu bani, dar nu alimentăm nevoia de iubire a partenerului. Învățându-i însă limbajul iubirii, nu ne va fi greu să îi menținem rezervorul plin.

Satisfacerea nevoii de iubire trebuie să fie o alegere zilnică, făcută din iubire. Nu putem spune: "nu pot învăța limbajul de iubire al partenerului". Am ales din nou un fragment din carte, de data aceasta chiar o mărturie a autorului, și încă una prozaică, pentru a arăta că iubirea nu trece (doar) prin stomac, ci și prin aspirator.

Limbajul iubirii soției mele sunt "serviciile". Unul dintre lucrurile pe care le fac foarte des din dragoste este să dau cu aspiratorul. Credeți că-mi face plăcere? Și mama mă punea să dau cu aspiratorul. Pe toată durata liceului nu puteam să mă duc să bat mingea sâmbăta până ce nu terminam de dat cu aspiratorul prin toată casa. Pe atunci mi-am spus: "Când am să scap de aici, e clar că un lucru n-am să-l mai fac niciodată: n-o să mai dau cu aspiratorul. O să-mi iau o nevastă să facă asta."

Dar acum dau cu aspiratorul prin toată casa, și încă foarte des. Există un singur motiv pentru care o fac. Iubirea. Nu poți să mă plătești îndeajuns ca să o fac, dar o fac din iubire. Când o anumită acțiune nu-ți stă în fire, ea constituie cea mai mare dovadă de iubire. Soția mea știe că atunci când dau cu aspiratorul o fac sută la sută din iubire pură, și sunt răsplătit pentru tot ce fac.

Aici ar urma să compun o încheiere. Și eventual să scriu despre impactul mare pe care l-a avut cartea asupra mea, asupra vieții mele, despre felul în care, împreună cu soția mea, încercăm să ne învățăm unul altuia limbajele iubirii, la zece ani de la îndrăgostire și la șapte de la căsătorie, despre cum folosim limbajele iubirii în relație cu copiii noștri. Aș prelungi însă cu multe pagini acest articol. Am ales să închei atunci chiar cu cuvintele lui Gary Chapman, mai ales că din ultimul lui paragraf veți înțelege de ce am scris acest articol:

Disponibilitatea de a iubi, mai ales când partenerul nu te iubește, poate părea imposibilă pentru unii. O asemenea iubire poate presupune să apelăm la resursele noastre spirituale. Cu câțiva ani în urmă, când la rândul meu am avut probleme în căsnicie, am redescoperit nevoia de Dumnezeu. Ca antropolog, am fost învățat să examinez datele. Am hotărât să descopăr rădăcinile credinței creștine. Examinând datele istorice de la nașterea lui Cristos, dar și viața, moartea și învierea Sa, am ajuns la concluzia că moartea Sa este o expresie a iubirii, iar învierea Sa este dovada profundă a puterii Sale. Am devenit un adevărat "credincios". Mi-am dedicat viața Lui și am descoperit că El furnizează energia spirituală interioară necesară iubirii chiar și atunci când iubirea nu este împărtășită.

Rata crescută a divorțurilor dovedește că mii de cupluri au trăit cu un rezervor de iubire gol. Numărul crescând de adolescenți care fug de acasă și se ceartă cu legea indică faptul că mulți părinți, care probabil au încercat sincer să-și exprime iubirea față de copiii lor, au vorbit într-un limbaj nepotrivit. Cred că aceste concepte din cartea de față ar putea avea impact asupra căsniciilor și familiilor noastre.

Gary ChapmanN-am scris această carte ca pe un tratat universitar care să fie păstrat în bibliotecile colegiilor și universităților, deși sper că profesorii de sociologie și psihologie vor găsi acest curs de căsnicie și familie util. Eu nu am scris pentru cei care studiază căsnicia, ci pentru cei care sunt căsătoriți, pentru cei care au trecut prin euforia îndrăgostirii, care au intrat în căsnicie cu visul de a se face unul pe altul foarte fericiți, dar care în realitatea de zi cu zi sunt pe cale să piardă cu totul acest vis. Trăiesc cu speranța că mii dintre aceste cupluri nu numai că-și vor redescoperi visul, dar vor vedea și drumul spre adeverirea acestor visuri.

Visez la ziua în care potențialul cuplurilor căsătorite va crește simțitor spre binele omenirii, când soții și soțiile își vor putea trăi viața cu rezervoarele de iubire pline, astfel încât să-și folosească întregul potențial ca indivizi și cupluri. Visez la ziua în care copiii vor putea să se dezvolte în cămine pline de iubire și de siguranță, când energia lor se va dezvolta canalizată fiind spre învățătură și spre a-i servi pe alții, și nu într-o veșnică încercare de a găsi iubirea pe care n-au avut-o acasă. Îmi doresc ca acest mic volum să reaprindă flacăra iubirii în căsnicia voastră și în căsniciile a mii de alte cupluri asemănătoare.

Dacă ar fi posibil, aș înmâna această carte personal fiecărui cuplu și i-aș spune: "E pentru voi. Sper să vă schimbe viața. Și dacă o va face, dați-o mai departe." Cum însă nu pot face asta, aș fi încântat dacă ați da un exemplar din această carte familiei voastre, fraților și surorilor, copiilor căsătoriți, angajaților, celor de la club, de la biserică sau de la sinagogă. Cine știe, poate că împreună ne vom vedea visul adeverindu-se.

Nu vă pot oferi cartea, dar vă ofer acest articol. Dacă doriți să comandați cartea, o puteți face de la adresa http://www.curteaveche.ro/comenzi/come.html. Informații despre carte găsiți tot pe situl editurii "Curtea Veche", la adresa http://www.curteaveche.ro/comenzi/book001c.asp?cod=57.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire