pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

PUZZLE: MEL GIBSON - PATIMA LUI ISUS
Radu Capan

CuprinsPersecuțiile: un pas necesar?

 

Am urmărit cu atenție timp de mai multe luni ceea ce s-a scris privitor la recent lansatul film al lui Mel Gibson despre Patima lui Isus. Sursele de lectură au fost exclusiv de pe Internet, dar dacă ar fi fost să le tipăresc, ar fi fost cu siguranță multe zeci de pagini. Iar când m-am așezat în fața calculatorului pentru a scrie acest articol, m-am trezit în fața a numeroase dileme, a numeroase alegeri de făcut. Cea mai dificilă este de a proceda sau nu la scrierea acestui articol. După cum se știe, cei mai mari critici ai filmului sunt cei care nu au văzut filmul. Cu ce voi fi eu mai bun decât aceștia, chiar dacă nu caut să critic filmul, din moment ce nu l-am văzut? Are atunci sens să scriu?

Singurul răspuns pe care mi l-am putut da este speranța că, selectând și sintetizând în câteva rânduri enormul volum de pagini scrise despre film, aș putea să ofer câteva bucăți mai mari, ca dintr-un puzzle, care să dea o idee mai clară despre subiect. Poate că elementele prezentate pe scurt în continuare vor putea oferi puncte de orientare în înțelegerea filmului și a fenomenului creat de acesta. Este de menționat, daca mai era nevoie, că filmul a polarizat lumea în susținători și denigratori, care nu echivalează cu creștini și evrei, deoarece există și creștini care critică filmul, și evrei care îl susțin.

Practic, nu se poate identifica un tipar unic de reacție la film. Nimeni nu vă poate garanta că veți iubi acest film, sau că îl veți refuza. Reacția fiecăruia depinde de valorile personale, de profilul său uman, cultural, religios. Probabil că o persoană fără prea multe cunoștințe religioase (și e nevoie de un bagaj solid pentru acest film!) va vedea în film un măcel fără rost. Un creștin care până acum nu și-a declarat sentimentele filo-semite nu o va face neapărat după vizionarea filmului. O persoană sensibilă ce trăiește înconjurată de iconițe angelice va fi șocată de vederea sângelui. Iar presupunerile de acest fel pot continua, dar concluzia nu poate fi decât una: acest articol nu se dorește o recomandare a filmului. Nici o anti-recomandare. Dorește doar să ofere unele perspective.

 

Mel Gibson - catolicul tradiționalist...

Regizorul și co-scenaristul acestui film este binecunoscutul star australian Mel Gibson. Faptul că face parte dintre catolicii tradiționaliști a însemnat pentru unii susținerea lui "pentru că e catolic", iar pentru alții respingerea lui "pentru că e schismatic". Filmul său este în primul rând, evident, o operă cinematografică. Dar este și o operă de credință, în primul rând a lui, dar nu numai.

"Mă gândesc la ideea aceasta de mai mulți ani", declara Mel Gibson într-un interviu din 2003. "Am crezut mereu în Dumnezeu, în existența lui. În familia mea m-au învățat să cred într-un anumit fel. Însă în floarea vârstei am lăsat deoparte credința, și am pus alte lucruri pe primul loc. Apoi am înțeles că aveam nevoie de mai mult dacă vroiam să supraviețuiesc. Mă simțeam îndemnat să fac o lectură mai aprofundată a Evangheliilor, a istoriei lui Isus. Atunci s-a strecurat această idee în mintea mea. Am început să o văd în mod realist, recreând-o în mintea mea pentru a avea un sens pentru mine, pentru ca ea să fie relevantă pentru mine. Acest lucru vreau să îl aduc pe ecran."

Dacă vrem să înțelegem filmul, trebuie să ascultăm ceea ce a dorit regizorul prin el: "Acest film arată patima lui Isus Cristos așa cum a avut loc. E ca și cum ne-am întoarce în timp și am contempla acele întâmplări, prezentate exact așa cum au avut loc. [...] Nu există nici o poveste care să aibă un erou mai mare ca acesta. Este povestea celei mai mari iubiri care poate exista: aceea de a-ți da viața pentru cineva. Patima este aventura cea mai mare din istorie. Cred că este cea mai mare poveste de iubire din toate timpurile."

 

... a ales un Isus catolic cu Mamă evreică

În mod fericit, Mel a ales pentru rolul lui Isus un catolic practicant: este vorba despre Jim Caviezel, pe care cel mai recent l-am putut vedea în ultima ecranizare după romanul "Contele de Monte Cristo". După cum mărturisea chiar el într-un interviu, Jim s-a împărtășit în fiecare zi pe timpul filmărilor, după cum tot în fiecare zi s-a rugat Rozariul. Ca și pentru Mel, și pentru Jim acceptarea implicării în film a fost un act de curaj și o importantă experiență spirituală. Să ascultăm o întâmplare din timpul filmărilor povestită chiar de Caviezel: "În timpul scenei biciuirii, Mel pusese o tablă în spatele meu pentru ca soldații romani să nu mă lovească. Ei loveau tabla în timp ce eu vedeam într-un monitor loviturile pentru a mă sincroniza cu ei. La un moment dat, o lovitură a mers pe lângă tablă și mi-a atins spatele. Mi-a luat pur și simplu pielea, dar nu am putut țipa pentru că durerea scosese aerul din mine. Am simțit că nu aveam voce. Am căzut, iar Mel mi-a spus: 'Ridică-te, Jim', fără să-și dea seama că fusesem lovit. Urma de pe spatele meu am folosit-o apoi ca model pentru toate rănile ce mi-au fost aplicate pe trup. Nu am mai fost lovit apoi, dar incidentul mi-a dat o idee despre cum a fost [pentru Isus]."

Și tot inspirată este și alegerea lui Mel pentru rolul Mariei. Interpretarea oferită de Maia Morgenstern a fost unitar apreciată. Ea reușește să prezinte o Marie frumoasă și puternică, tandră și convingătoare în rolul ei. Rostește puține cuvinte, dar adesea gesturile și privirea ei grăiesc enorm. Împreună cu Maria Magdalena și Ioan, ea urmărește patima și drumul crucii fără melodrama care caracterizează alte portretizări ale Mariei. Nu este imaginea Mariei din iconițe, ci o imagine mult mai reală, fundamentată pe Biblie.

 

Un film despre care s-au spus cuvinte foarte frumoase

De aproape un an, Mel Gibson și echipa sa se plimbă prin întreaga lume, prezentând diferite stadii ale filmului, evaluând reacțiile, cerând opinii. Astfel se face că în timp ce publicul larg a trebuit să aștepte până la 25 februarie 2004 (iar alții, ca noi, și mai mult), unii au avut marea onoare să vadă filmul mai rapid. De aici și numărul mare de reacții, dintre cele catolice majoritatea fiind pozitive. Multe le-ați putut citi deja pe Catholica.

Filmul a ajuns și la Vatican, unde a fost văzut chiar și de Papa, pe lângă alți numeroși Cardinali, Episcopi, preoți și alte persoane. Una dintre cele mai impresionante reacții a venit de la Cardinalul Darío Castrillón Hoyos, Prefect al Congregației pentru Cler. "În timp ce am văzut filmul, am trăit clipe de o profundă intimitate spirituală cu Cristos", a afirmat Cardinalul. "Este un film care îl poartă pe spectator spre rugăciune și reflectare, spre o contemplare sinceră și sensibilă. [...] Aș vrea ca toți preoții noștri catolici din jurul lumii să meargă să vadă acest film. Sper ca toți creștinii să aibă posibilitatea să îl vadă, ca și toți oamenii din toate părțile."

Un alt fericit beneficiar al unei vizionări a filmului înainte de lansare a fost subsecretarul Congregației pentru Doctrina Credinței, pr. Augustine Di Noia. Iată ce spunea despre film într-un lung interviu luat anul trecut de ZENIT: "Parohul din Ars spunea cândva că nimeni nu are idee sau că nimeni nu poate să explice ceea ce a suferit Domnul pentru noi; pentru a înțelege aceasta, ar trebui să cunoaștem tot răul pe care i l-a pricinuit păcatul, și nu vom cunoaște aceasta până în ceasul morții noastre. Printr-o modalitate posibilă doar pentru marea artă, filmul lui Mel Gibson ne ajută să înțelegem ceva ce este într-un fel dincolo de puterea noastră de înțelegere."

Am putea continua cu zeci de citate minunate din opiniile unor personalități catolice despre acest film. Există un consens aproape general (spun aproape pentru că am citit și texte catolice foarte critice vizavi de film) că Mel Gibson a realizat o operă în primul rând de artă, dar și religioasă. Să mai cităm în final opinia recent exprimată de Cardinalul George Pell de Sydney, Australia: "Filmul este o capodoperă contemporană, din punct de vedere atât artistic cât și tehnic. Nu este absurd să îl comparăm cu picturile maestrului italian Caravaggio, prin frumusețea și drama pe care filmul le exprimă. Este mult mai spiritual, poate mai violent, dar mai puțin erotic decât pânzele lui Caravaggio."

 

Un instrument de cateheză

"Aș schimba cu mare plăcere câte o predică pe care am rostit-o despre Patima lui Cristos pentru câteva din scenele acestui film," afirma Cardinalul Darío Castrillón în contextul aceleiași mărturii din care am citat mai sus. "Va fi un instrument pentru a explica persoana și mesajul lui Cristos. Sunt sigur că va schimba în mod pozitiv orice persoană care îl va vedea, atât pe creștini cât și pe necreștini. Îi va apropia pe oameni de Dumnezeu și îi va apropia între ei", afirma același prelat.

Puterea ca instrument de cateheză a filmului a fost intuită cu luni înainte de lansarea lui. Aceasta a făcut ca atât din partea catolicilor cât și a protestanților din America să apară inițiative similare de lansare a unor campanii de susținere a filmului prin difuzarea de materiale promoționale gratuite. Pe lângă posterele, cărțile poștale, semnele de carte și altele cu însemnele filmului, au apărut și cărți de cateheză pe marginea lui, pentru folosit în grupuri în parohii, sau pentru studiu personal acasă. Edituri internaționale prestigioase, ca cele ale iezuiților sau ale paulinelor, au publicat albume cu fotografii din film sau ghiduri pentru film. Sunt sigur că nu exagerez afirmând că toate acestea sunt semnele fenomenului social dar și eclezial pe care îl va marca acest film.

Filmul lui Mel Gibson a fost cel mai așteptat film din ultimele două decenii, o spun statisticile. Iar recordurile legate de film se înmulțesc cu trecerea timpului. De exemplu, tot acest film a fost primul în istorie care a avut atât de multe bilete cumpărate înainte de premieră prin grupuri, majoritatea organizate de Biserică, în speță de parohii. Filmul a fost lansat în SUA în Miercurea Cenușii, în 3006 cinematografe, un număr record ce concurează cu cel al unor mari producții hollywood-iene. Filmul a costat 30 de milioane de dolari, și după prima zi se recuperaseră 23,6 milioane. Venitul din ziua premierei a situat acest film pe locul cinci în istorie după "Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui", "Războiul Stelelor: Episodul I - Întoarcerea fantomei", "Stăpânul Inelelor: Cele două Turnuri" și "Matrix: Revoluții".

Mel Gibson a spus că nu îl interesează banii. Nici pe noi, dar aceste cifre grăiesc despre numărul impresionant de oameni care au mers să vadă filmul. Publicitatea pozitivă și negativă adusă filmului a reușit să facă incredibilul: să adune sute de mii de oameni pentru a vedea povestea de iubire a creștinismului, a iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Biserica nu poate fi decât recunoscătoare pentru serviciul pe care cinematografia îl face prin această producție. Și poate succesul comercial al acestei producții va deschide drumul către alte filme profund creștine.

O jurnalistă care a văzut filmul în avanpremieră povestea că, întorcându-se acasă cu mașina, și-a dat seama că în timp ce conducea îi cerea iertare lui Isus pentru păcatele ei, prin care a contribuit la crucea Mântuitorului. Drumul de la film spre casă s-a transformat în rugăciune, și acea jurnalistă s-a întrebat la final: "Ce filme de astăzi îți produc asemenea reacții?" Și tot ea și-a răspuns: "Este un miracol!" Dacă această reacție se va regăsi la majoritatea credincioșilor, putem cu ușurință întrevedea că într-un viitor nu foarte îndepărtat, din nici o bibliotecă a vreunui preot sau catehet nu va lipsi caseta video sau DVD-ul cu acest film.

 

Prea multă violență?

Cu puțin înainte de lansarea filmului, cotidianul italian "La Repubblica" scria că Mel Gibson a realizat filmul "cu sensibilitatea unui boxer de categoria grea". Nu a fost nici primul și nici ultimul pumn primit de Mel Gibson. Dar este oare prea multă violență în "Patima lui Cristos"? Să ascultăm din nou ce spun unele voci autorizate. Și să începem tot cu Cardinalul Darío Castrillón, care răspunde la întrebarea pusă și de noi: "După părerea mea, una dintre marile reușite ale acestui film este că a arătat în mod eficace atât oroarea păcatului și a egoismului, cât și puterea mântuitoare a iubirii. Vederea acestui film provoacă iubire și compasiune. Îl face pe spectator să caute să iubească mai mult, să dorească să fie puternic și bun fără să conteze altceva, așa cum a făcut Cristos în fața suferinței sale teribile."

Pr. Augustine Di Noia, citat și mai sus, ne spune și el: filmul "nu este atât violent, cât brutal. Cristos a fost tratat cu brutalitate, mai ales de către soldații romani. Dar nu este violență gratuită. [...] Gibson a fost influențat în mod clar de descrierea suferințelor lui Cristos din picturile occidentale. Distrugerea totală a trupului lui Cristos - ilustrată grafic în acest film remarcabil - trebuie să fie situată în acest context al descrierii artistice. Ceea ce mulți artiști doar sugerează, Gibson vrea să ne arate. Într-o manieră pe deplin compatibilă cu tradiția teologică creștină, Gibson ni-l prezintă în mod impresionant pe Fiul Întrupat care este capabil să poarte ceea ce o persoană obișnuită nu ar putea - atât din punct de vedere al chinului fizic cât și mintal. În fond, trupul distrus al lui Cristos trebuie privit cu ochii lui Isaia profetul care îl descrie pe Slujitorul Suferind de nerecunoscut."

Desigur, nivelul de suportare a violenței diferă de la om la om. Dar adevăratul răspuns la acuzația de "prea mult sânge" vine din neliniștea pe care acesta o creează în spectator: am vrea să îl vedem pe Isus curat, biciuit cu lovituri în joacă, cărând o bârnă ca un chibrit, legat la mâini și nu cu ele străpunse de cuie, mort în câteva secunde și nu după o cruntă agonie... Toate acestea ne-ar permite să ne considerăm păcatele mai ușoare și vina noastră mai mică. Mel Gibson a ales să fie fidel realității Patimii, iar pentru aceasta el s-a folosit și de revelațiile pe care le-a primit Ecaterina Emerick, cea pentru care în Biserica Catolică există deschis un proces de beatificare.

Nimeni nu neagă însă faptul că filmul ar fi violent. Însuși Mel Gibson a spus că nu este destinat copiilor. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopale Americane îl recomandă doar adulților. Așa se face că flash-back-urile din film, ce întrerup firul violent al Patimilor cu amintiri din viața lui Isus, sunt adevărate oaze de relaxare. Unii ar fi dorit ca acestea să fie mai lungi și mai multe, uitând că filmul nu este despre viața lui Isus, ci doar despre ultimele Sale 12 ore. Dacă filmul s-ar fi limitat strict la a prezenta Patima lui Cristos, criticile ar fi fost mai îndreptățite: Patima în sine nu are sens fără Înviere. Ori filmul se încheie cu Învierea lui Cristos, dând sens tuturor suferințelor și violenței suferite de Isus.

 

Problema anti-semitismului

Dintre cele mai mediatizate acuze aduse filmului lui Mel Gibson, două sunt mai mari: violența excesivă, despre care am vorbit deja, și anti-semitismul. Doar că această a doua acuză nu își are fundamentul în film, ci este o proiecție sentimentală a tristei istorii de acuzare a evreilor de către creștini pentru moartea lui Isus Cristos. Atât documentele recente (adică începând cu Conciliul Vatican II) care cer iertare evreilor pentru toate cele suferite de pe urma acestor acuze aduse de creștini, cât și gestul Papei de la vizitarea în anul 2000 a Zidului Plângerii, nu au reușit să șteargă resentimentele create în timp între evrei și creștini. Desigur s-au făcut progrese remarcabile, dar mai este nevoie încă de mult timp, pentru vindecarea rănilor.

Cert este că au existat glasuri din rândul lumii iudaice care au protestat împotriva filmului, de teamă că ar renaște sentimente de ură față de evrei în inimile unor creștini. S-a ajuns până acolo ca un lider evreu să ceară Vaticanului să impună catolicilor să boicoteze filmul. Dar la fel de numeroase sunt și glasurile din sânul evreilor care afirmă clar și răspicat faptul că "Patima lui Cristos" nu este un film anti-semit, nu are elemente anti-semite și nu incită la anti-semitism. Iar cea mai grăitoare dovadă este imaginea din film a Fecioarei Maria cu Fiul ei mort în brațe - o excepțională Pieta cinematografică -, când parcă fixează publicul spectator iar privirea ei spune: "Uite ce ați făcut!" Noi, toți. Nu doar evreii. Și continuăm să îl crucificăm pe Isus și astăzi, prin fiecare păcat al nostru.

Filmul, ca și Evangheliile, arată atât măsura de vină avută de evrei, care l-au acuzat pe Isus, cât și cea a romanilor, care l-au executat. După cum spuneau unii analiști catolici de cinematografie, filmul este la fel de anti-semit ca și Evangheliile. Probabil unii ar fi fost mai liniștiți dacă Mel ar fi apelat la o licență artistică prin care de moartea lui Isus să fie vinovat un neam inexistent de pe pământ, poate klingonienii, cu acțiunea mutată pe o altă planetă, pentru ca nici un om să nu aibă remușcări pentru Patima Domnului. Singurul element din film care pare a fi într-adevăr criticabil este exagerarea rolului lui Caiafa și prezentarea lui Pilat ca un om ușor influențabil. Dar chiar și aici nu este vorba de anti-semitism, după cum ne explică chiar evreica Maia Morgenstern: "Da, cel rău este marele preot evreu, Caiafa, dar evident reprezintă regimul, și nu poporul iudeu."

Biserica Catolică nu ignoră însă pericolul ca anumite persoane să se folosească de film pentru a provoca reacții anti-semite. Mai multe Conferințe Episcopale au publicat comunicate în care au reamintit punctul 4 din documentul conciliar Nostra Aetate: "Cu toate că autoritățile iudeilor și adepții lor L-au dus pe Cristos la moarte, totuși cele săvârșite în timpul Patimii Lui nu pot fi imputate nici tuturor evreilor care trăiau pe atunci, fără deosebire, nici evreilor de azi. Deși Biserica este noul Popor al lui Dumnezeu, totuși evreii nu trebuie prezentați nici ca respinși de Dumnezeu, nici ca blestemați, ca și cum acest lucru ar decurge din Sfânta Scriptură." Conferința Americană a publicat chiar o carte, în care a reunit cele mai recente documente privind relațiile dintre catolici și evrei.

 

Fidelitatea evanghelică și teologică

Narațiunea filmului ia elemente din fiecare dintre cele patru Evanghelii; de exemplu, cutremurul și ruperea catapetesmei templului sunt din Evanghelia lui Matei; tânărul care fuge din grădina Ghetsimani este din Evanghelia lui Marcu; femeile din Ierusalim din Evanghelia lui Luca; iar secvența cu Pilat întrebându-se despre adevăr, este inspirată din Evanghelia lui Ioan. Mai există apoi și elemente preluate din evangheliile apocrife și din legendele ulterioare (Veronica și marama ei, tâlharul cel bun).

Există glasuri, din rândul celor care nu sunt familiarizați cu conceptele cinematografiei, care critică și judecă filmul ca și cum ar fi o Evanghelie. Uită însă că filmul prezintă o versiune a episoadelor din Evanghelie (în special a celor legate de Patima lui Cristos), fără să fie însă o Evanghelie. Sunt folosite licențe artistice, pentru care filmul nu poate fi condamnat, fiind un act artistic și nu un documentar. Iar selecția faptelor ce s-au dorit prezentate este decizia scenariștilor, mânată de motivațiile lor artistice. Iar filmul, per ansamblu, nu aduce inovații majore firului Patimilor, și în nici un caz elemente eretice.

Filmul se deschide cu Isus în grădina Ghetsimani. De aici începe drumul spre crucificare și înviere, ce trece prin arestarea, judecarea, batjocorirea Sa. După cum spuneam și mai sus, acest parcurs este presărat cu flash-back-uri ce ne prezintă copilăria lui Isus, intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, spălarea picioarelor și alte momente. Suprapunerea imaginilor trupului rănit și sângerând al lui Isus cu imagini de la Cina cea de Taină subliniază faptul că Euharistia este cu adevărat Trupul și Sângele Domnului. O altă imagine impresionantă este cea cu Isus batjocorit în timp ce duce crucea, suprapusă cu intrarea triumfală în Ierusalim, cu câteva zile înainte, și acea singură picătură de ploaie - o lacrimă din cer - vestind moartea lui Cristos. Sunt câteva exemple de scene emoționante.

Personaje precum Maria Magdalena, Petru, Pilat, Simon din Cirene, centurionul, se dezvoltă gradual pe parcursul filmului, unele prin amintitele flash-back-uri. Desigur, ca în orice film despre Isus, un personaj cheie este Iuda. Nu se oferă explicații despre motivațiile gestului său, dar este prezentat cum se sinucide - scenă care odată în plus face filmul nerecomandat minorilor - torturat fiind de un grup de copii cu fețe de vârcolaci. O figură interesantă este cea a Satanei, interpretată de Rosalinda Celantano, un personaj androgin, cu aspect de femeie și voce de bărbat.

Revenind la scenariu, acesta împletește abordarea din Evangheliile sinoptice cu cea din Ioan evidențiind natura umană și divină a lui Isus, după cum învață și Biserica. Recunoaștem firul de la sinoptici din flash-back-urile cu incidente de dinaintea Patimii precum și în principalele evenimente ale acesteia: agonia în Grădina Ghetsimani, felul în care s-au purtat cu Isus Sinedriul și Irod, biciuirea și încoronarea cu spini, drumul crucii și însăși crucificarea. Firul ioanin se vede în declarația lui Isus că este Fiul Omului și în procesul său (care se găsește și la sinoptici), precum și în discuțiile cu Pilat despre adevăr și despre împărăția sa.

Pentru prima oară Isus, prin alegerea lui Jim Caviezel, nu mai este un subțirel, ci un om solid, chiar cu un început de burtă, cu un aspect mai credibil pentru un dulgher. Unii reproșează părul lung, care nu s-ar fi purtat pe atunci, și dantura incredibil de albă... dar nu putea fi totul perfect. Și tot la capitolul credibilitate trebuie notată și renunțarea la limba engleză în favoarea folosirii limbilor aramaică și latină. Chiar dacă pronunția lor nu este ideală - după cum din nou au reproșat căutătorii de nod în papură -, atmosfera recreată devine și mai apropiată realității de acum două mii de ani. Dată fiind folosirea acestor limbi, filmul este subtitrat și aici sunt două lucruri de remarcat: primul că numeroase replici sunt de fapt pasaje luate cuvânt cu cuvânt din Biblie; și al doilea că nici nu e mare nevoie de ele. Dovada excepționalității filmului lui Mel Gibson se vede și din faptul că, deși vorbit în limbi necunoscute nouă, aproape că vorbește din imagini, astfel că de multe ori subtitrarea este inutilă.

 

Ar merita să se scrie o carte...

A doua zi după premieră, Mel Gibson s-a aflat la show-ul lui Jay Leno de pe NBC. "De un an nu citesc decât articole de critică la adresa mea și sunt făcut în toate felurile", s-a plâns Mel, afirmând însă că încearcă să își mențină atitudinea de iubire chiar și față de cei care te persecută. Rămâne să vedem și noi, cu ochii noștri, nu știm când, acest film, pentru a vedea dacă ne vom alătura criticilor sau fanilor filmului său. Până acum însă cele mai multe semne par a indica un succes. După cum spuneam la început, pentru relizarea articolului, au fost necesare unele alegeri, iar eu am încercat să las cuvântul părerilor celor mai autorizate.

Închei aici cu gluma lui Jay Leno, care, în monologul de dinainte de a-l primi pe Mel Gibson în spectacolul său, spunea: "Filmul acesta are un așa mare succes încât ar merita să se scrie o carte după el!" Cartea există deja. Să sperăm că după vizionarea filmului tot mai mulți se vor întoarce spre Evanghelii și spre Cel vestit în ele.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire