pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

CU COPIII LA LITURGHIE
Radu și Oana Capan

Jocuri cu miez pentru pregătirea Paștilor în familieCuprinsMâna cicatrizată

 

Sfânta Liturghie este pentru toți, așa după cum Cristos s-a jertfit pentru toți. Iar comunitatea care se strânge la biserică duminica nu poate fi decât eterogenă: ea îl include și pe cel afon, și pe cel cu voce îngerească; și pe cel cu haine parcă tocmai cumpărate, și pe cel cu venituri modeste; pe cel bolnav de spate ce nu poate îngenunchea și pe cel care din cauza vârstei adoarme pur și simplu la Liturghie; pe bătrân, pe adult, pe tânăr... și pe copil!

Și totuși, nu de puține ori, așteptările noastre sunt altele: ne credem parcă într-o mănăstire și ne așteptăm ca toți să cânte în sintonie perfectă, să aibă aceeași ținută, mișcările tuturor să fie sincronizate perfect, nimeni să nu iasă din formație, nimic să nu disturbe... și, ca în mănăstire, să nu fie nici un copil! Uităm că celebrarea euharistică este sursa și culmea vieții creștine, la care sunt astfel chemați toți; că Sfânta Liturghie este o celebrare comunitară, nu una în care dai mărunt din buze rugându-te și încercând să te concentrezi în timp ce gândurile îți sunt invadate de nervii pe cel de lângă tine care îți distrage atenția.

Iar dacă bătrânului, pentru metehnele lui, îi acorzi circumstanțele vârstei, pe copii nu îi ierți. Sau de fapt pe părinții lor, că i-au adus. Doar un părinte care a fost cu copiii mici la Liturghie cunoaște sentimentele de umilință pe care ți le creează privirile acuzatoare ale celorlalți. Comunitatea te împinge la a-ți lăsa copiii acasă: fie că soții merg împreună și lasă copiii în grija unor rude, fie că se împart să meargă la Liturghii diferite. "Treaba lor! Dar să-și țină plozii acasă!" Să sperăm că mesajul Papei pentru Postul Mare din acest an, care invită la a acorda o mai mare atenție copiilor, să fie un prilej ca firile sensibile să se deschidă spre participarea celor mici. Să audă în conștiința lor glasul lui Isus spunând: "Lăsați copiii să vină la mine!"

 

Un proces lung

Părinții trebuie să fie conștienți de la început că, ducând copiii la biserică, se angajează la ceva foarte important, minunat, dar și greu. De-a lungul acestui proces este nevoie de multă răbdare, și nici părinții, nici ceilalți credincioși nu trebuie să judece micile scăpări. Important este ca cei mici, dacă sunt duși la biserică, să fie încadrați în acest proces, iar părinții să nu se ghideze exclusiv după principiul: "să lăsăm copiii să fie copii".

Practic este vorba de a ne ocupa de manierele copilului nostru și de a-l ajuta să înțeleagă ce se întâmplă la Liturghie. Este bine să începem acest proces când copilul are peste doi ani și jumătate. În caz de necesitate, desigur, putem merge și cu copii mai mici, dar nu putem avea pretenții de la ei. Este însă important să nu amânăm prea mult această "inițiere", căci la șapte ani vom descoperi că este greu să îi explicăm unui copil ce nu a călcat la biserică decât accidental, că are obligația de a merge duminică de duminică la slujbă! Va fi cu adevărat o obligație pentru el!

Înainte de a-i duce pe copii duminica la biserică, trebuie să le vorbim o săptămână întreagă înainte despre eveniment: unde vom merge, ce se va întâmpla, ce așteptări avem de la ei. Putem de exemplu să trecem acestea în revistă seara, înainte de culcare. Până duminică vor ști aproape pe de rost la ce să se aștepte și ce se așteaptă de la ei. În fine, în ziua cu pricina, repetăm din nou așteptările. Iar acolo nu îi lăsăm de capul lor, ci îi urmărim. Sunt unii părinți care gândesc că "dacă nu dă cu jucăriile în oameni sau dacă nu urlă, e bine; doar e copil!" Evident greșit.

Mai mult ca sigur că nu ne vom putea concentra într-un mod extraordinar. Dar nici nu trebuie să exagerăm cu monitorizarea copiilor. Să nu uităm că la această vârstă ei merg mult pe imitare. Dacă ne văd stând calmi și reculeși, vor încerca și ei să fie așa (în timp, desigur! să nu fim naivi să credem că de la prima Liturghie!); dacă însă ne vor vedea mereu dând din gură și apostrofând ba pe un frate, ba pe altul, vor deduce că la slujbă e voie să vorbești și să (te) cerți. Modul în care îi supraveghem trebuie să fie deci delicat, iar îndrumarea lor blândă, dar fermă. Nu vrem ca în copii să se nască un sentiment de repulsie, să asocieze duminica cu "ziua în care mama și tata mă trag după ei la Liturghie, unde mă ceartă pentru orice fac sau zic". Îi ducem pe copii într-un loc unde are loc o jertfă a Iubirii: să urmăm exemplul de iubire și de jertfă!

Desigur, seara putem trage concluziile și vedea ce trebuie îmbunătățit pe duminica viitoare. Vorbim din nou cu ei seară de seară, și duminica următoare o luăm de la capăt cu optimism. Manierele copilului se vor îmbunătăți treptat, sub îndrumarea Dvs. La unii procesul poate dura mai mult, la alții mai puțin. Vă vor fi mai mult ca sigur de folos, dragi părinți, o serie de sfaturi concrete care nu ne aparțin, ci sunt expresia experienței unei familii cu cinci copii cu vârstele între 3 și 10 ani.

 

18 sfaturi pentru părinți

  1. Nu vă "separați" niciodată (cum fac soții care participă la Liturghii diferite) pentru a-i putea ține pe copii acasă indiferent de vârsta lor. Uneori este dificil să îi pregătiți pe toți de plecare; dar, dacă ei văd că sunteți dispuși să faceți acest efort săptămână după săptămână, vor ști că trebuie să fie ceva important.

  2. Mergeți la o Liturghie cât mai de dimineață sau luați micul dejun înainte de a merge, pentru ca foamea să nu fie o problemă. Pentru cei mici de tot (și numai pentru ei), puteți lua la voi un corn, de exemplu. Nu le dați nimic dulce - îi face mai plini de energie, mai activi. De asemenea, nu le arătați mâncarea până când nu devin agitați. Asigurați-vă că nu lăsați în urma voastră resturi de mâncare când plecați.

  3. Îmbrăcați-vă într-un mod special pentru Biserică. Copiii știu că întotdeauna vă îmbrăcați elegant când mergeți într-un loc important. Ori de câte ori aveți oaspeți importanți acasă vă îmbrăcați elegant. Când mergeți la o petrecere, vă îmbrăcați elegant. Dacă atunci când mergeți în Casa Domnului purtați blugi și tricou, copiii îi vor acorda lui Dumnezeu nivelul corespunzător de importanță. Nu uitați că biserica este un loc special: ajutați-i și pe copii să simtă acest lucru.

  4. Înainte de a pleca la biserică, treceți toți pe la baie.

  5. Să ajungeți întotdeauna la Liturghie puțin mai devreme. Să nu ajungeți niciodată, niciodată mai târziu de începerea Liturghiei, și încercați nici să nu ajungeți prea devreme (cu mai mult de 10 minute înainte de începerea slujbei religioase). Dacă sunteți în întârziere, până la urmă veți alerga și veți ajunge la biserică agitați.

  6. Încercați să stați cât mai în față. (Prima tentație ar fi să găsiți locuri cât mai aproape de ieșire.) Din față, copiii de toate înălțimile pot vedea ce se întâmplă în timpul Liturghiei, în loc să vadă spatele unor "uriași". Atunci când văd, pot deveni interesați; când nu văd, se plictisesc. Doriți să fie interesați de Liturghie sau plictisiți de ea?

  7. Întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna îngenuncheați sau faceți-vă semnul crucii când intrați în biserică, și amintiți-i fiecărui copil să se închine în fața tabernacolului. Dacă faceți acest lucru cu toții, chiar și atunci când nimeni altcineva nu îl face, nu se vor simți atât de deranjați de acest lucru când vor crește.

  8. Dacă doriți ca la Liturghie copiii voștri să se comporte cum se cuvine, și voi trebuie să o faceți. Dacă veți începe să povestiți cu vecinii de bancă, și ei vor povesti. Dacă vor începe să povestească, vă va fi mai greu să îi faceți să stea liniștiți la Liturghie.

  9. În unele parohii se celebrează o Liturghie specială pentru copii, separat de Liturghia pentru adulți. Noi evităm aceste celebrări din mai multe motive. Unul dintre ele este acela că preferăm să nu ne separăm pe categorii de vârstă, ci să participăm la Liturghie împreună, întreaga familie. Altul este acela că nimic nu îi "agită" mai mult pe copii decât a fi împreună cu prietenii lor de joacă, sau cu copii de vârsta lor, pe care îi vor imita foarte repede în a nu sta la locul lor în bancă.

  10. Nu aduceți cu voi jucării, decât, eventual, numai cărți religioase. Copiii trebuie să știe că acesta este un timp special pentru a fi cu Dumnezeu, și nu o extensie a timpului de joacă. Bebelușii vor avea poate totuși nevoie de o jucărie - care nu sună - pe care să o bage în gură (nu le puteți da o carte!).

  11. Nu vă îngrijorați dacă uneori (sau chiar mai des) cei mici se strâmbă, sunt bosumflați sau se mișcă în bancă. Dacă nu fac zgomot sau nu îi deranjează pe alții, este mai bine să nu faceți caz de acest lucru.

  12. Ajutați-i pe copii să devină interesați, prin explicații. Am descoperit că cel mai bun mod este acela de a ține capul la același nivel cu al lor și a le vorbi la ureche foarte încet, pe un ton serios. Cel mai adesea, ei vor asculta; le place să li se acorde atenție. a) Începeți din momentul în care copiii încep să înțeleagă ce li se spune. Întrebați-i: "Unde este preotul?" "Cine cântă?" "Unde sunt lumânările?" "Cine trage clopotele?" "Unde este Isus?" (aceasta este o întrebare bună - copiii mei arătau spre crucifix, spre Ostie, spre tabernacol sau spre preot - fiecare dintre aceste răspunsuri sunt într-o anumită măsură adevărate și arată un anumit grad de înțelegere) b) Pe măsură ce copiii cresc, rostiți răspunsurile la Liturghie și intonați cântările aproape de urechea lor. Încurajați-i să dea și ei răspunsurile. De obicei aceasta începe de la "Amin", "Te rugăm, ascultă-ne" sau "Doamne, îndură-te spre noi", apoi ajung să spună și ei "Tatăl nostru" și în final Crezul. Vorbiți-le despre biserică și despre ceea ce se găsește în ea, în special despre "casa lui Isus" (tabernacolul). c) Pe măsură ce copiii se apropie de vârsta școlară, începeți să le explicați ce se întâmplă. Explicați-le ce face preotul. Dacă nici voi nu sunteți siguri, trebuie să vă instruiți.

  13. Nu lăsați vreun conflict să scape de sub control. Când începe să se contureze o situație conflictuală, acționați imediat pentru a o calma. Dacă ea continuă, scoateți-l pe "contravenient" afară din biserică până se calmează și apoi întoarceți-vă. Veți pierde o parte din Liturghie, dar cu siguranță Isus va înțelege. (Îmi amintesc de un băiețandru din parohia noastră care, în timp ce tatăl său îl scotea afară, a strigat către credincioși: "Rugați-vă toți pentru mine!")

  14. Este necesar să scoateți afară din biserică un copil excesiv de gălăgios; nu atât de mult din cauza enervării celorlalți, ci în primul rând pentru a reîntări pentru cel neastâmpărat nevoia de liniște în biserică. În paranteză fie spus, nu îl duceți pe terenul de joacă. Folosiți-vă imaginația pentru ca indiferent care ar fi locul în care îl duceți, să fie în mod categoric mai puțin plăcut decât a sta în biserică. (Acest lucru nu se aplică la cei foarte mici, bineînțeles.)

  15. În situații speciale, permiteți-le copiilor să participe mai activ la Liturghie. În funcție de ritul latin sau bizantin, și de obiceiurile din biserica voastră parohială, precum și de doleanțele lor, le puteți permite să se numere între ministranți, să citească lecturile la Liturghie, să adune colecta, să ducă daruri la ofertoriu, să țină o lumânare, tăvița sau pânza la Împărtășanie, să cânte în cor etc.

  16. După ce se termină Sfânta Liturghie, permiteți-le copiilor să se întâlnească și să discute cu preotul. Dați-le ocazia să îi cunoască pe preoți și să nu se simtă stingheriți în preajma lor. Trebuie să știe că preotul nu este cineva care "le va tăia limba", ci cineva în care pot avea încredere dacă au vreo problemă, cineva care le poate fi un model în viață. Cunoscându-l pe preot, este mai ușor să îi faceți să fie atenți la ceea ce se întâmplă la altar în timpul slujbei.

  17. Amintiți-vă că Sfânta Liturghie nu este singura ocazie în care putem să mergem la biserică. Copiii sunt fascinați de devoțiuni precum Calea Crucii, Adorația Sfântului Sacrament. Recent, am rămas uimit să îl aud pe băiețelul meu de șase ani descriind întâmplările din fiecare dintre cele 14 stațiuni ale Căii Crucii.

  18. Sunt zile în care pur și simplu nu merge. Toți cei cinci copii sunt neastâmpărați. Soția mea și cu mine suntem epuizați de neastâmpărul lor. Îmi spun în gând: "Nu rămân cu nimic din Liturghia aceasta". Când treceți printr-una dintre aceste zile, amintiți-vă doar că sunteți la Liturghie pentru a dărui ceva, și nu în primul rând pentru a primi ceva. Dacă de aceasta este nevoie pentru a-i da lui Dumnezeu cinci noi sfinți, atunci merită fiecare minut.

 

Cu forța la Liturghie?

Există un curent deosebit de greșit în occident, conform căruia, din dorința de a respecta libertatea copilului, nu este botezat și nu primește educație religioasă pentru a putea alege el conștient când va fi mare. Nu e dificil de ghicit ce "religie" va alege acel copil la vârsta maturității... Un principiu similar îi ghidează pe unii părinți de pe la noi să afirme că nu forțează copilul să vină la Liturghie: "o va face el când va simți aceasta!" Mă întreb când copiii lor sunt bolnavi și nu vor să ia un medicament, deși trebuie, ce fac acești părinți? Spun la fel: "nu îl forțez, va lua medicamentul atunci când va vrea el"? Când se joacă cu un cuțit îi respectă din nou libertatea lăsându-l să învețe pe propria piele că nu e voie?

Părinții au responsabilitățile lor în ceea ce îi privește pe copii, iar invocarea libertății nu este decât o scuză la modă în societatea contemporană. Cum poți, dacă știi că un fruct e bun, să nu îl recomanzi copilului tău? Cum poți, cunoscând valoarea Sfintei Liturghii, să nu îl îndrumi pe copilul tău spre ea? Dacă vrei ca cei mici să o cunoască și să o iubească pe bunica, îi duci des la ea în vizită; dar dacă vrei să îl iubească pe Isus?

Participarea la Liturghia de duminică este o necesitate pentru viața de credință, altfel nu ar fi între poruncile bisericești. Doar părinții care nu cunosc ei înșiși acest adevăr pot să fie indiferenți la problema participării copiilor la Liturghie. De fapt, copiii vor învăța de la părinți cât de importantă este Liturghia de duminică: să ne gândim deci ce mărturie dăm atunci când nu mergem din motive inventate! Sau ce exemplu le dăm dacă noi înșine mergem la biserică cu figura ocnașului ce merge să sape în mină! Dacă vom trata cu seriozitate Sfânta Liturghie, așa o vor face și ei. Una dintre cele mai puternice mărturii o poate da tatăl, când îngenunchează în rugăciune: copiii vor înțelege că există un Tată ceresc chiar mai puternic decât tatăl lor!

Motivația dorinței noastre de a merge cu copiii la Liturghie rezidă în final în iubirea noastră pentru ei. Le dorim binele, iar participarea la viața Bisericii reprezintă o parte esențială a acestui bine. Câți dintre noi, născuți și/sau deformați de tristul regim comunist, nu ne-am fi dorit să îl fi cunoscut pe Cristos dintru începuturi? Să fi copilărit cu El, să fi crescut cu El, să fi învățat iubirea cu El, să fi folosit sacramentele Bisericii pentru a ne întări în viața pe care am dus-o haotic fără El! Cum să nu îți dorești atunci ca Biserica să fie o realitate obișnuită pentru copiii tăi, încă de mici?!

 

Care este răspunsul Bisericii?

Pentru tinerele familii duminica este de regulă o zi foarte agitată: "Avem pe cine să lăsăm cu copiii?" "Nu!" "Atunci eu merg de la 9 și tu de la 5." "Păi de la 5 mergem la ai tăi în vizită!" "Atunci eu de la 9 și tu de la 11." "Oh, mai bine mergem cu toții de la 9!" "Ce! Să se uite iarăși toți urât la noi?! Și știi că nu au răbdare copiii cât e de lungă slujba!"

După cum spuneam și la începutul articolului, comunitatea exercită adesea o presiune asupra părinților, "sugerându-le" să îi țină acasă pe copiii. Femeia din dreapta care repetă cu voce tare cuvintele preotului sau bărbatul din stânga ce ține să îi dirijeze pe toți când să se ridice, să se pună pe scaun, sau să facă alte gesturi, deranjează mai puțin decât copiii. Probabil unii știu că Liturghia nu are efect asupra copiilor?! Probabil alții știu din propria experiență că doar de pe la 60 de ani, împins de boală și bătrânețe, poți veni la Biserică: înainte nu ai nevoie, că ești tânăr, în forță! Mai sunt unii care spun despre copii că oricum nu conștientizează ce se întâmplă la Liturghie: am vrea să cunoaștem și noi creștinul care conștientizează cu adevărat acest mister!

Biserica oferă în multe locuri Liturghii dedicate special tinerilor sau copiilor sau persoanelor adulte. Este o opțiune discutabilă dacă ne gândim la consecința ei: împărțirea familiei duminica după vârste! De ce familia să nu meargă împreună la Liturghie? De ce duminica, în loc să fie trăită comunitar, a ajuns ca celelalte zile, numai că în loc ca unul să fie la școală, altul la facultate, altul la serviciu, acum fiecare merge la o altă Liturghie, de la o altă oră, "sabotând" existența unor timpi care să fie dedicați împreună lui Dumnezeu.

Desigur, nu dorim să milităm pentru desființarea Liturghiilor pentru anumite categorii de vârstă! Dar dorim să punem o întrebare: se are în vedere și celebrarea de Liturghii pentru familii? Liturghii la care să poată veni întreaga familie, la care cântările să nu fie nici prea rapide și nici lălăite, predica să fie de 10 minute și nu conferință, cu idei pentru tot poporul, la care să se simtă bine și băiatul tău de 15 ani, și să nu se uite nimeni urât la tine că ai adus și fetița de 5 ani. Merită aici amintită o inițiativă a unei parohii în care, în timpul predicii preotului, o soră îi scoate pe copii într-o sală alăturată în care discută despre Evanghelie pe limbajul lor, după care revin în biserică și Liturghia continuă normal.

Încheiem aici acest articol, convinși că nu am tratat exhaustiv subiectul participării copiilor la Liturghie. Am dorit însă să punem în scris câteva gânduri, sperăm noi utile pentru credincioși în general, pentru păstori de asemenea, dar mai ales pentru părinții cu copii mici. Părinților le dorim curaj! Celor ce vă privesc urât că sunteți cu copiii la Liturghie spuneți-le să citească Matei 19,14, și să nu se pună cu Isus!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire