pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

CUM E SĂ FII TATĂ? DRUM ÎMPREUNĂ CU COPIII
Familia creștină

Ierburile de sub cruce...CuprinsRolul tatilor in vietile fiicelor lor

 

- Părinte Anton Goția, v-am descoperit ca preot la celebrarea Sfintei Liturghii în Piața Libertății, în ianuarie 1990, după ce până atunci vă știam ca profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș- Bolyai din Cluj, din volumele care restituiau monumente ale limbii române, din articolele care vă recomandau ca pasionat cercetător al istoriei limbii. Ați condus Facultatea de Teologie Greco-Catolică, la a cărei înființare ați contribuit substanțial, ați predat teologia catehetică timp de zece ani, ați tradus și adaptat o serie de catehisme, ați tradus, împreună cu soția cărți de spiritualitate și ați tipărit o carte de rugăciuni, iar acum sunteți din nou profesor universitar la Litere. Tot acest timp v-ați continuat și cercetarea asupra unor cărți de cult care sunt pietre de hotar în evoluția limbii liturgice, pe care le-ați oferit spre reflexie liturgiștilor contemporani. Vă cunoaștem și ca răbdător părinte sufletesc, iar dintr-un recent interviu luat soției dumneavoastră, puțin și ca soț.

Am vrea acum să vă cunoaștem mai bine ca tată, fiind unul dintre preoții greco-catolici cu mulți copii. Știu că aveți cinci, dar sunt curioasă care v-a fost reacția la aflarea veștii că vi s-a născut primul copil? Spun că sunt curioasă, fiindcă la naștere se dă mai multă importanță mamei, datorită legăturii ei strânse cu nou născutul.

- Eram la Budapesta și mi-au telegrafiat părinții soției. Îmi amintesc foarte bine senzația de impact extrem de puternic cu realitatea că a venit "om în lume". Iar la Crăciunul care a urmat am trăit faptul că, datorită micuțului nostru, Ieslea lui Isus este foarte aproape de noi.

- Uneori mama este foarte absorbită de noul centru al atenției, de copil, iar tatăl rămâne pe dinafară, atât ca soț, cât și ca părinte. La dumneavoastră cum a fost?

- Nu mi-am pus această problemă, dar poate și datorită faptului că amândoi am dorit constant să ne apropiem cât mai mult unul de altul, să ne alimentăm și să ne întărim relația de soți. Copilul poate interveni benefic în aceasta chiar și numai prin faptul că pune problema unității. Paradoxal, el are de pierdut dacă unul dintre părinți împuținează relația cu celălalt pentru a se lăsa consumat pe de-a-ntregul de copil, pentru a trăi exclusiv pentru el. În schimb, respirând dragostea dintre cei din jur, crește mai autonom, mai echilibrat. Unitatea dintre tata și mama îi oferă acea garanție de care are nevoie ca să-și poată vedea înainte de descoperirea lumii și de creștere.

Pe măsură ce i-am primit, am fost tot mai uimit de unicitatea fiecărui copil. De mici, mi-au arătat că sunt altul decât tine însuți, altul decât fratele lui mai mare, omuleți adevărați, persoane. Altfel, dar nicidecum străini, ci doritori atât de mult să stea cu părinții, față de cât le ofeream noi!

- Să înțeleg, din pledoaria pentru unitatea dintre soți, benefică pentru exercitarea rolului de părinți, că dumneavoastră și soția nu ați avut niciodată păreri diferite în materie de educație?

- Am avut, chiar de multe ori. E în firea lucrurilor să propunem soluțiile care se nasc din masculinitatea, respectiv feminitatea fiecăruia, din modelele primite în familia de origine..., ceea ce înseamnă, desigur, diferențe. Doar că în primii ani, acestea nu mi se păreau la fel de firești: ne susțineam fiecare punctul de vedere cu destulă hotărâre, dar disputele, pe cât se putea, nu le purtam în fața copiilor. Sigur că tensiunea răzbătea, că ei o simțeau, își dădeau seama că mama și tata au păreri diferite, dar și că acela dintre noi care tace, fie și cu o expresie mai puțin senină pe chip, respectă și a acceptat părerea celuilalt părinte, ca punct de vedere comun. Este un mesaj foarte important, în ciuda imperfecțiunii mimicii, dispoziției etc.

- Ați fost un tată sever?

- Am fost, dar acum sunt altfel. Pe de o parte chiar am renunțat la severitate, pe de altă parte am învățat să las mai la vedere zâmbetul interior și căldura pe care odinioară mă feream să le exprim. Sunt mai introvertit din fire, și aceasta trece de multe ori drept severitate, drept răceală. Viața de familie m-a salvat de la a fi tot timpul luat drept căpcăun.

În primii ani, am avut de la copii pretenții exagerate, așteptam răspunsuri pe care nu le puteau da, pe scurt, le ceream să corespundă unor așteptări preconcepute de-ale noastre. Deși amândoi profesori, tot nu puneam în practică principiile de pedagogie învățate; abia mai încolo am descoperit și noi că trebuie să o luăm încet, să punem, când se poate, câte o cărămidă, și să nu ne grăbim chiar așa cu pusul acoperișului, dornici să ne știm cu datoria împlinită. A fost o greșeală, spun acum. Am avut de suferit, și copiii și eu, respectiv noi (pedepse nemeritate, dezamăgiri nejustificate, suferințe reciproce...) În loc să vindec, de prea multe ori am reprimat. Noroc că am primit iertarea copiilor și multă generozitate din partea lor în a merge prietenește mai departe... În timp, deși răspunderile cresc o dată cu copiii, calea este mai ușor de străbătut, căci suntem mai antrenați cu toții la depășirea obstacolelor.

- Dați-ne un exemplu de risc al unui comportament prea autoritar.

- Copilul se închide în sine, mimează conformarea cu cele cerute, spune ceea ce așteaptă de la el părintele, dar își ascunde adevărata stare, pentru că se teme. Este nesigur pe el, fiindcă este nesigur în ceea ce privește iubirea pe care i-o poartă părintele. Numai cine se simte iubit, se simte liber și atunci face binele.

- Aveți și un exemplu de efect al libertății acordate copiilor?

- Mă gândesc bunăoară ce bine a fost că i-am lăsat să se descurce singuri la lecții de cele mai multe ori, să se ajute între ei. Sper că au înțeles-o ca pe o încredere acordată, o încurajare și nu doar ca pe o comoditate, cum a fost câteodată. Sau la încrederea de a fi de acord să plece în excursii pe munte, fără noi. E adevărat că știam că merg cu prieteni de bună calitate, că fac lucruri frumoase.

- Să revenim la iertarea din partea copiilor. De unde știți că v-au iertat?

- După faptul că, la ceas de amintiri, îi aud povestind despre cum le făceam baie, despre cum le citeam povești, despre spălatul scutecelor, despre ieșitul la pădure și nepomenind, cu delicatețe, de corecțiile prea aspre.

Fiul nostru mai mare, primul "beneficiar" al uceniciei noastre de părinți, deocamdată singurul căsătorit, îmi arată foarte frumos, mai întâi prin prietenia caldă pe care ne-o poartă, apoi prin viața lui de familie, că a citit intenția bună, chiar dacă era ascunsă de unele asprimi ale noastre de începători. De asemenea, că a învățat ceva și este mai atent decât am fost noi să obțină ascultarea fără să folosească metode prea "tari".

- Cum ați califica stilul dumneavoastră de a vă exercita autoritatea față de cel al soției dumneavoastră?

- Complementar. De câte ori soția, datorită oboselii, era mai iritată, mai supărată, eu primeam de la Dumnezeu un anumit calm, o anumită detașare, din care se putea naște blândețea și răbdarea... Când, la rândul meu, eram mai aspru, soția era acea care încerca ulterior să explice, să facă acceptabil ceea ce voiam eu de fapt să spun, chiar dacă știam că poziția ei inițială era diferită. E de folos și copiilor ca părinții să fie atenți unul la slăbiciunile celuilalt, să-și vină în felul acesta în ajutor cu fidelitate. Mesajul către copii este: da, eu am încredere în mama; da, eu am încredere în tata, că atunci când spune sau face acest lucru, este din intenție bună, din dragoste. Sau: acum a avut o zi foarte grea și trebuie să avem înțelegere; hai mai bine să aranjăm bucătăria, hai să-i facem ceva bun de mâncare...!

- Ca tată, cum v-ați rugat pentru copii?

- Constant, ca datorie, ca speranță că Bunul Dumnezeu suplinește neputințele, răutățile. Uneori, ca reflex. Îmi amintesc că seara eram câte o dată atât de obosit, încât, ca să-mi fac rugăciunile, trebuia să stau în picioare, altfel, dacă stăteam în genunchi, adormeam. Am și adormit, nu de puține ori. Am simțit cu atâta putere, de atâtea ori, că El, Bunul Dumnezeu, este în primul rând Tatăl! Niciodată nu ne-a lăsat, ne-a făcut siguri pe bunătatea Lui, pe mine mai ales m-a învățat să nu mă mai frământ de unul singur și să mă îngrijorez în legătură cu viitorul.

- L-ați invocat și pe Sfântul Iosif?

- Bineînțeles, suntem vechi colegi de lucru. La multe munci grele m-a ajutat, dar și la vegherea curăției copiilor, împreună cu Preacurata!

- Dacă ar fi să cuprindeți într-un cuvânt esența relației pe care o aveți cu copiii dumneavoastră, care ar fi acela?

- Dar. Un dar cu adevărat dumnezeiesc.


Întebați-l pe tata

Întrebați-l pe tata, a fost oare vreo clipă mai frumoasă,
Decât aceea când băieții au început să-l iubească, nu copilărește,
Ci pentru el, ca niște bărbați adevărați,
Liber,
Gratuit?
Întrebați-l pe tatăl cu băieți mari de-acum.

Întrebați-l pe tata despre-o vreme, despre-o clipă
Știută doar de el,
Când fiii lui încep să fie bărbați și ei,
Liberi,
Iar el, la rându-i îi tratează ca un bărbat,
Liber,
Îi iubește ca un bărbat,
Liber,
Întrebați-l pe tatăl cu băieți mari de-acum.

Întrebați-l pe tata, dacă ar fi s-aleagă -o clipă,
Nu ar alege-o dintre toate pe aceea
Când, dintr-odată, orice supunere-ncetează,
Iar fiii lui, ajunși bărbați,
Liber și, cum am zice, în temă, îl tratează
Ca de la bărbat la bărbat,
Liber,
Gratuit. Fără să -și piardă stima pentru el,
Întrebați-l pe tata dacă știe să fie vreun lucru mai de preț
Decât privirea unui bărbat ce întâlnește privirea unui alt bărbat.

Or eu sunt tatăl lor, le spune Dumnezeu, și știu ce-nseamnă condiția de om,
Eu am făcut-o.
Nu le cer prea mult. Le cer doar inima,
Cu inima mă mulțumesc și nu pretind mai mult.

Toate supunerile de sclav din lume nu prețuiesc mai mult
Decât privirea frumoasă de om liber,
Sau mai curând, toate supunerile de sclav din lume
Îmi fac silă și aș da totul
pe o privire frumoasă de om liber...

(CHARLES PEGUY- Misterul Sfinților Prunci Nevinovați, 1957)
Traducere de Maria Goția
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire