pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 01/2004 

ROLUL TAȚILOR ÎN VIEȚILE FIICELOR LOR
William R. Mattox, Jr.
traducere: Oana Capan

Cum e sa fii tata? Drum impreuna cu copiiiCuprinsSecretul autoritatii

 

Este paternitatea lui Dumnezeu cea care ne ajută să înțelegem paternitatea umană sau vice versa? Fără informații din natură, credința nu ne spune nimic dar, pe de altă parte, informația primită numai prin rațiune nu îi dă omului un răspuns complet în armonie cu spiritul său. Înțelegerea umană asupra paternității ne oferă cadrul pentru explicarea Paternității lui Dumnezeu, care la rândul ei revelează și explică măreția și profunzimea misiunii umane a paternității. De aceea, în lumina paternității lui Dumnezeu, 'din care își trage numele orice neam în cer și pe pământ' (Ef 3,15), "paternitatea și maternitatea umană primesc întreaga lor semnificație, demnitate și măreție".

Aceste cuvinte din urmă au fost adresate de Papa Ioan Paul al II-lea, în cadrul unei audiențe, participanților la Congresul cu tema "Paternitatea lui Dumnezeu și paternitatea în familie", organizat de Consiliul Pontifical pentru Familie (CPF) în perioada 3-5 iunie 1999, în Vatican. Conferințele susținute la acest Congres au fost cuprinse în nr. 2-3/1999 al revistei "Familia et Vita" a CPF. Vă oferim ca exemplu câteva dintre incitantele titluri de conferințe: "Paternitatea lui Dumnezeu, model al paternității în familie" - o amplă reflecție teologică a Cardinalului Alfonso Lopez Trujillo, Președintele CPF; "Consecințele psihologice ale disfuncționalității sentimentului paternității în societatea actuală" - o aprofundare a temei din perspectivă psihologică, prezentată de pr. Tony Anatrella, psihanalist și specialist în psihiatrie socială, din Paris; "Paternitatea și maternitatea în mijloacele de comunicare" - tema unei mese rotunde susținute de jurnaliști din partea unor importante publicații catolice de limbă italiană, franceză și spaniolă; "Paternitatea și eliberarea de lumea drogurilor" - mărturia oferită de pr. Eligio Gelmini OFM, în urma celor 32 de ani de studiu și activitate alături de peste 35.000 de drogați care au trecut prin Comunitatea "Mondo X", al cărei director este.

Pentru acest număr din Familia Creștină, al cărui Dossier este dedicat figurii paterne, un titlu ne-a atras în mod special atenția: "Rolul taților în viețile fiicelor lor". Conferința pe această temă a fost susținută de William R. Mattox, Jr., Vicepreședinte al Family Research Council, SUA. Am ales să vă oferim traducerea cât mai fidelă a acestui material, mai ales pentru frumusețea mărturiei personale a autorului.

* * *

Am o specială afecțiune pentru subiectul pe care îl tratăm în acest Congres. În decursul vieții mele profesionale, am avut ocazia să lucrez în domeniul familiei într-o mulțime de contexte diferite. A fost un mare privilegiu, deoarece problemele care țin de viața de familie ating întrebările ultime ale vieții despre semnificația transcedentală. Într-adevăr, se spune că este foarte greu să îl înțelegem pe Dumnezeu dacă nu înțelegem familia; și, de asemenea, este foarte greu să înțelegem familia dacă nu îl înțelegem pe Dumnezeu.

Vorbind din punct de vedere personal, trebuie să spun că nu încetez niciodată să fiu uimit de lucrurile minunate pe care Dumnezeu mă face să le descopăr despre El, atât prin intermediul interesului meu vocațional pentru viața de familie, cât și (poate în special) prin intermediul experiențelor mele personale ca soț și tată a patru copii.

De exemplu, nu cred că am înțeles vreodată cu adevărat conceptul de iubire necondiționată până când am văzut ca tată cât de mult îmi iubesc copiii chiar și atunci când ei mă dezamăgesc. Și nu cred că am înțeles vreodată cu adevărat prea multe despre felul în care privește Dumnezeu rugăciunile noastre până când nu mi-am dat seama ca tată că:

  • există anumite lucruri pe care le voi da copiilor mei fie că mi-o cer sau nu (de exemplu, o petrecere de ziua lor de naștere);

  • există anumite lucruri pe care nu le voi da niciodată copiilor mei chiar dacă mi-o cer până nu mai pot (de exemplu, permisiunea de a se juca în mijlocul unei străzi aglomerate);

  • există multe lucruri pe care bucuros le voi da copiilor mei dacă mi-o cer cu ardoare (de exemplu, încă o poveste înainte de culcare).

Oarecum, cred că acest lucru este similar cu felul în care Tatăl nostru Ceresc se ocupă de noi. Pentru că din ceea ce citesc în Scripturi, cred că preamărim un Dumnezeu care ne binecuvântează în moduri de care nu ne dăm seama și pe care nu le înțelegem pe deplin, care pune limite comportamentului nostru pentru ca să putem descoperi și aprecia planul Său suveran pentru fericirea și bunăstarea noastră, și care se bucură să le facă pe plac copiilor Săi și să intre în relație cu ei ca "Abba, Tată".

Sarcina mea de astăzi este de a completa unele dintre prezentările anterioare despre impactul absenței tatălui asupra băieților, vorbind pe scurt despre rolul taților în viața fiicelor lor. Acest subiect este adesea trecut cu vederea de către cei care studiază sau scriu despre familie. Dintre toate legăturile familiale, relația tată-fiică este cea mai puțin înțeleasă, cea mai puțin studiată de specialiștii în științe sociale și cea mai puțin prezentă pe "ordinea de zi" chiar și a celor mai "sensibili" tați care se luptă să evite repetarea greșelilor trecutului. Mai mult, legătura tată-fiică este percepută de mulți a fi cea mai puțin importantă dintre toate relațiile părinte-copil (cel puțin în practică dacă nu și în teorie). De exemplu, un studiu care le-a cerut tinerilor să identifice persoana care a avut cea mai mare influență în modelarea vieților lor de până atunci a descoperit că, în timp ce băieții au indicat aproape la egalitate mama (42%) și tata (41%), de două ori mai multe fete au indicat mama (53%) față de tată (27%).

Indiferent ce gândim despre importanța diferitelor relații familiale, este interesant să remarcăm că absența, neglijarea și respingerea paternă se întâlnesc realmente mai des în relațiile tată-fiică decât în cele tată-fiu. Divorțul se petrece mai rar în familiile cu băieți decât în cele în care există numai fete. Mai mult, tații caută mai mult custodia unică sau custodia comună în procesele de divorț în cazurile în care există fii, față de cele în care există numai fiice - iar tații care nu primesc custodia sunt mai dispuși să plătească pensia alimentară și să-și exercite dreptul la vizite atunci când este vorba și de băieți. Cu alte cuvinte, în cazul taților nu numai că există probabilitatea mai mare să dispară din viața copiilor lor (42% dintre copii cu părinți divorțați nu și-au văzut tatăl în ultimul an, în timp ce 7% dintre aceștia nu și-au văzut mama în această perioadă), ci există probabilitatea mai mare să dispară atunci când copiii implicați sunt fete.

Trebuie să arătăm că aceste diferențe izvorăsc nu doar dintr-o preferință în rândul bărbaților pentru a avea fii (lucru care se poate vedea și în faptul că avortul determinat de criteriul selecției sexului este aproape întotdeauna îndreptat împotriva fiicelor), ci și dintr-o percepție larg răspândită (atât între bărbați cât și între femei) că este nevoie mai mare de tați în viața fiilor decât în viața fiicelor. Chiar și dacă acceptăm această afirmație, eșecul multor bărbați în a fi în mod adecvat tați pentru fiicele lor (fie că măsurăm aceasta în absență, în neglijare, în abuz sau respingere paternă) trebuie să ne îngrijoreze pe toți. Într-adevăr, explorând pe scurt relația tată-fiică, doresc să arăt trei puncte fundamentale:

  • În primul rând, absența iubirii paterne are grave consecințe negative pentru fiice ca și pentru fii și aceste consecințe pentru fiice apar poate cel mai evident în relațiile lor cu diferiți bărbați;

  • În al doilea rând, absența iubirii paterne în viețile fiicelor are nu doar profunde consecințe personale pentru aceste tinere, ci și profunde consecințe sociale, culturale, politice și spirituale pentru comunitatea mai largă;

  • În fine, o atenție specială trebuie acordată de către liderii sociali, culturali, politici și (mai ales) spirituali promovării legăturilor puternice tată-fiică.

 

Absența iubirii paterne are grave consecințe negative pentru fiice

Să analizăm mai întâi gravele efecte ale eșecului taților în privința fiicelor. În timp ce multe dintre efectele negative ale absenței tatălui față de fiice (cum sunt o mai mare sărăcie economică și o mai scăzută performanță educațională) sunt similare cu cele întâlnite în cazul fiilor, există anumite sectoare în care absența iubirii paterne pare să le afecteze pe fiice diferit decât pe fii. De exemplu, neglijarea și absența paternă sunt adesea asociate cu tulburări de alimentație, precum anorexia și bulimia, care se întâlnesc aproape exclusiv în rândul adolescentelor. În mod similar, depresia clinică - în mod particular întâlnită la fetele cu vârsta între 16 și 26 de ani - pare a fi cel puțin în parte legată de sentimentele de inadecvare care izvorăsc dintr-o lipsă de acceptare și aprobare din partea taților acestor fete.

Faptul că tații exercită o influență puternică (în bine sau în rău) asupra fiicelor adolescente nu trebuie să surprindă pe nimeni. Deoarece una dintre fascinantele diferențe dintre tați și mame în decursul ciclului vieții este aceea că influența unui bărbat în viața copiilor lui tinde să crească cu timpul (atingând probabil punctul culminant în anii adolescenței, când copiii săi privesc spre el pentru a-i călăuzi în lumea largă), în timp ce influența unei femei în viața copiilor ei tinde să scadă cu timpul, pe măsură ce aceștia devin tot mai capabili să aibă grijă de nevoile lor personale și tot mai puțin dependenți de aceea care a fost singura lor ancoră în perioada gestațională în uter. (Evident, aceasta nu înseamnă că mamele încetează să mai fie importante în viața copiilor lor. Înseamnă doar că mama este în mod deosebit importantă atunci când copiii sunt mai mici, și că tatăl este în mod deosebit important atunci când copiii cresc.)

Mai mult, așa cum tații sunt responsabili din punct de vedere biologic pentru determinarea sexului copiilor lor, ei sunt de asemenea responsabili din punct de vedere cultural pentru descoperirea și afirmarea identității sexuale a fiilor și fiicelor lor în timpul adolescenței. Tații, mai degrabă decât mamele, sunt cei care determină ce înseamnă să fii "fată" și cât de confortabil se simte ea în propria-i piele - din punct de vedere sexual. Tații au cel mai profund impact asupra alegerilor și relațiilor romantice și sexuale ale unei femei, în funcție de faptul că au fost părinți cu "normă întreagă", divorțați de mamă, sau plecați.

În mod similar, o fiică învață despre "feminitatea maternă" de la mama ei, și despre "feminitatea heterosexuală" de la tatăl ei. Relația tată-fiică este "laboratorul de teste" pentru relațiile romantice acesteia, "repetiția generală" pentru iubirea heterosexuală. Numeroase studii arată că, la femeie, capacitatea de a stabili o relație [romantică] de iubire reciprocă este direct legată de relația sa cu tatăl. Iar femeile care au dificultăți în acest domeniu aproape întotdeauna au avut tați pe care nu s-au putut baza, sau care nu au fost disponibili din punct de vedere emoțional sau fizic, atunci când ele au crescut.

Într-adevăr, există o probabilitate mai mare ca adolescentele crescute în familii fără tată să se implice într-o activitate sexuală promiscuă înainte de căsătorie, să coabiteze, să rămână însărcinate în afara căsătoriei și să facă un avort. Fiicele adesea se căsătoresc cu imaginile taților lor. Fetele cu părinți divorțați tind să fie active din punct de vedere sexual mai devreme, să se căsătorească cu bărbați cu probleme legate de droguri și alcool, și să fie însărcinate atunci când se căsătoresc. Atunci când fetele crescute fără sprijinul și prezența caldă a unui bărbat se implică în relații heterosexuale, există multă neliniște, deoarece este o experiență nouă pentru ele. Este ca și cum ai vedea pentru prima oară o echidnă și ai spune: "Ce este această creatură stranie? Cum să mă port în fața ei? Cum se va purta ea cu mine?" Nu doar prezența fizică a tatălui contează - ci și angajamentul și implicarea lui. Un tată îndepărtat din punct de vedere emoțional sau care își respinge ori pedepsește dur fiica poate determina ca aceasta să se teamă în preajma bărbaților.

Așa cum o poate face și un tată care este legat de fiica sa, dar nu îi susține feminitatea. Iată povestea cutremurătoare a unei tinere femei care și-a descris relația puternică cu tatăl său în felul următor: "Tatăl meu nu a ascuns niciodată faptul că și-a dorit un fiu, din dorința de a avea pe cineva care să ducă mai departe numele familiei și alte motive de genul acesta. A fost atât de dezamăgit încât chiar mi-a dat numele pe care intenționa să îl dea unui fiu. Când eram mică, mama mea, deoarece era îngrijorată să îi facă pe plac, m-a transformat practic într-un fiu. Mă îmbrăca ca pe un băiat și mă tundea ca pe un băiat. Străinii nu își dădeau niciodată seama că sunt fată. Am crescut simțind că l-am dezamăgit pe tatăl meu fiind de fapt fată. Am fost totalmente greșit pregătită să fiu femeie. Dar am dorit să le fac pe plac părinților mei - în special tatălui meu - și curând am început să văd anumite avantaje la acest lucru. Dacă doreai să ajungi undeva în viață trebuia să fi bărbat. Nu mi-a plăcut rolul pe care trebuiau să îl joace femeile... [iar tatăl meu] a făcut tot posibilul să mă transforme în 'amicul' său. M-a învățat să boxez. Mergeam în excursii cu cortul împreună cu el și prietenii lui. După un timp bărbații s-au obișnuit cu acest lucru și mă tratau ca pe 'unul' dintre ei. Vorbeau despre femei ca și cum nu aș fi fost acolo". "În jurul vârstei de paisprezece-cincisprezece ani am ajuns să nu îmi placă prea mult bărbații. Ba chiar deloc... Trăgeam cu ochiul la femeile dezbrăcate din revistele pe care bărbații le lăsau întotdeauna prin preajmă". Și de aici, ea continuă relatând cum a stabilit o relație lesbiană cu o colegă de cameră după ce s-a mutat de acasă câțiva ani mai târziu.

Nu doresc să exagerez semnificația acestei povestiri - deoarece am înțeles că multe relații lesbiene rezultă mai degrabă din respingerea unei fiice de către tatăl său decât din identificarea ei cu rolul lui masculin. Această poveste ilustrează însă faptul că nu este crucial pentru tați doar să nu își respingă fiicele, ci și să susțină feminitatea fiicelor lor. Într-adevăr, faptul că un tată nu susține feminitatea fiicei lui trebuie să fie considerat o formă de respingere paternă - chiar dacă relația are elemente de apropiere emoțională și activități comune.

Desigur, unul dintre cele mai importante moduri în care bărbații pot susține feminitatea fiicelor lor este acela de a-și trata soțiile cu cinste, respect și tandrețe. Atunci când mama și tatăl se sprijină unul pe celălalt, fiecare dintre funcțiile lor parentale este infinit mai ușoară. Iar părinții care nu suportă să fie unul în prezența celuilalt, chiar dacă nu îi spun nimic copilului, îi prezintă acestuia o imagine deformată despre iubirea romantică.

Divorțul le poate adesea întoarce pe fiice împotriva taților lor. Odată cu divorțul, mamele și fiicele adesea își inversează rolurile. Fiica devine mamă, iar mama, în lupta ei pentru a-și recâștiga încrederea în sine, sau pentru a-și potoli setea de răzbunare, devine copilul neajutorat. Și deoarece fiica este conștientă de faptul că supraviețuirea ei depinde de loialitatea față de părintele cu care a rămas, poate deduce în mod rațional că trebuie să elimine orice urmă de iubire față de tatăl său. Și dacă tatăl iese complet din peisaj, loialitatea fiicei față de mama ei poate părea o problemă de viață și moarte. În mod natural, fiicele crescute în astfel de circumstanțe întâmpină mai târziu o mare dificultate în stabilirea de relații de încredere, de angajament cu partenerii lor. Și, întrucât aceste femei adesea încearcă să compenseze lipsa unui sprijin masculin în viețile lor implicându-se în relații sexuale înainte de căsătorie, problemele lor adesea cresc în loc să scadă cu timpul.

 

Absența iubirii paterne are și profunde consecințe pentru comunitatea mai largă

Deci, absența iubirii paterne are consecințe personale profunde pentru fiice și aceste consecințe sunt poate mai evidente în relațiile lor cu diferiți bărbați. Mai apoi, absența taților din viața fiicelor are și consecințe sociale, culturale, politice, și spirituale profunde. De exemplu, cu câțiva ani în urmă scriitoarea feministă Germaine Greer a scris o carte foarte relevantă despre propria-i relație cu tatăl său, intitulată "Tată, nu te-am cunoscut aproape deloc". Cartea se încheie cu aceste cuvinte: "Nu mai pot vorbi cu tata pentru că știu că m-a mințit. Nu războiul a fost acela care i-a distrus iubirea față de mine, ci șarada lui și firea mea critică și minuțioasă.... A fost o companie plăcută, dar nu pentru mine. Nu am fost niciodată o prietenă pentru el, ci o durere de cap".

Aproape în același timp, câteva alte feministe de frunte - inclusiv Kate Millett și Gloria Steinem - au publicat cărți similare în care își exprimă mânia pentru faptul că au fost neglijate sau abandonate în copilărie de către tații lor. Poveștile tragice ale acestor femei servesc pentru a ilustra faptul că îndepărtarea paternă nu doar afectează profund fiicele la nivel personal, ci afectează profund și felul în care privesc ele lumea largă și modul în care participă în ea. Într-adevăr, deoarece femeile adesea interpretează respingerea paternă ca pe o respingere nu doar a persoanei lor, ci a sexului slab în general, absența tatălui le face în mod frecvent vulnerabile la ideologii care resping sex-rolurile complementare, căsătoria tradițională, și expresiile legitimei "autorități masculine" în casă și în Biserică. Acest lucru este, desigur, tragic. Deoarece o viziune cu adevărat biblică asupra sex-rolurilor respectă femeile și le cere bărbaților să își iubească și slujească soțiile în spiritul sacrificiului de sine cu care Cristos iubește și slujește Biserica.

Mai mult, un număr tot mai mare de studii științifice încep să arate că femeile cel mai bine tratate în căsnicie sunt cele ale căror soți înțeleg și apreciază astfel de învățături. De exemplu, un studiu efectuat de Universitatea din Kentucky cu câțiva ani în urmă a descoperit că bărbații creștini sunt în măsură semnificativă mai dispuși să își ajute soțiile la treburile casei decât alți bărbați. Un studiu analizat de Institutul Național pentru Cercetarea Sănătății arată că femeile căsătorite cu bărbați care merg des la biserică tind să se bucure de un nivel mai mare de satisfacție maritală - și de un nivel mai scăzut al ratei divorțului - decât alte femei. Și câteva studii recente - inclusiv un important proiect de cercetare de la Universitatea din Chicago - arată că bărbații cei mai sensibili față de nevoile soțiilor lor în domeniul intimității fizice sunt, din nou, creștinii practicanți.

Impactul respingerii paterne asupra vieților fiicelor poate fi văzut nu doar în furia feministă îndreptată împotriva familiei și a Bisericii, ci și în sfera politică. Atunci când iubirea paternă pentru fiice este absentă, mai devreme sau mai târziu "'personal' este gata să devină 'politic'" (așa cum le place feministelor să spună) și se va încerca folosirea instrumentelor statului pentru a dezvolta idei feministe radicale care sunt în dezacord cu viziunea biblică asupra bărbatului și femeii. Ridic această problemă destul de evidentă a legăturii dintre "personal" și "politic" deoarece cred că trebuie să ni se amintească faptul că mare parte din energia radicală care animă feminismul de astăzi izvorăște în ultimă instanță din relații dezastruoase tată-fiică. Și în timp ce trebuie să continuăm să ne confruntăm și să combatem ideile feministe radicale în viața publică, nu trebuie să ne păcălim pe noi înșine gândindu-ne că vom fi capabili să ieșim victorioși în fața acestei stranii filosofii "unisex", decât atunci când inimile taților se vor întoarce spre fiicele lor.

 

Importanța promovării de către lideri a unor puternice legături tată-fiică

Ajung astfel la ultimul meu punct principal. Consider că liderii sociali, culturali, politici și (în special) spirituali trebuie să acorde o atenție specială promovării unor puternice legături tată-fiică. Doresc să arăt clar că motivul pentru care fac această recomandare nu este faptul că mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă cum să mă lupt cu Gloria Steinem și alte feministe de frunte. Motivul pentru care fac această recomandare este faptul că mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la cum pot să îi arăt iubire lui Allison Mattox. Pentru aceia dintre voi care nu o cunoașteți, Allison Mattox este, cel puțin în opinia mea, fiica cea mai remarcabilă pe care un tată o poate vreodată avea. Ea este cea mai mare dintre copiii mei și singura mea fiică - și îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat ieri exclamația soției mele din sala de nașteri: "O fată!", atunci când i s-a spus sexul primului nostru copil. Ca nu cumva să existe vreo îndoială, am fost tot atât de încântat ca și soția mea de sosirea lui Allison - într-adevăr, mă rugasem pentru ca primul nostru copil să fie o fată - dar trebuie să vă spun că am fost de asemenea înspăimântat. Înspăimântat cu litere mari. Vedeți, deși nu avusesem vreo experiență anterioară ca tată, nu găseam intimidantă perspectiva de a crește un fiu. Vreau să spun că știam ce ar trebui să facă împreună tații și fiii. Dar cu o fiică? Nu aveam nici cea mai mică idee. În mod evident, neștiința mea era destul de tipică.

Pentru tați, băieții sunt un teritoriu familiar. Pe băieți îi cunosc. Dar fetele sunt diferite. Fetele sunt adesea un puzzle. Un mare mister. Acum, sunt bucuros să spun că în ultimii 13 ani, între Allison și mine s-a creat o legătură puternică. Și am descoperit multe lucruri speciale pe care să le facem împreună. Dar nici o altă activitate pe care o facem împreună nu înseamnă pentru noi atât de mult ca a merge anual la o seară de dans tată-fiică. Unul dintre motivele pentru care aceste dansuri înseamnă atât de mult pentru noi este acela că ele sunt exclusiv tată-fiică. Ele îi oferă lui Allison ocazia de a face împreună cu tatăl ei ceva ce nici unul dintre frații ei nu fac. Și îmi oferă mie ocazia de a confirma feminitatea ei și de a-i arăta ce înseamnă să fie în compania unui bărbat care este atent cu ea, are grijă de ea. Sper că ea va dori și va aștepta același mod de a se comporta din partea tinerilor pretendenți care vor începe să apară în câțiva ani.

Nu doresc să exagerez - sau să pretind că organizarea de astfel de seri de dans tată-fiică va transforma profund în mod magic cultura de astăzi. Dar cred că desfășurarea unor astfel de seri este genul de proiect practic de care aveam nevoie pentru a-i ajuta pe bărbați să creeze legături puternice cu fiicele lor. Și cred că acesta este genul de proiect care poate fi ușor preluat de parohii, de școlile catolice sau de diferitele grupuri din Biserică. Și sper ca astfel de seri de dans să servească asemenea unui impuls pentru tați și alți lideri ai comunităților să se angajeze într-un dialog mai larg despre conceptul de "a face curte" (opus întâlnirilor "în serie"). Și aceasta deoarece sunt tot mai convins că actualele practici de "a-ți aranja o întâlnire amoroasă" din lumea apuseană sunt sala de antrenament pentru divorț mai degrabă decât pentru o căsnicie de o viață.

Mai mult, cred că Seratele Tată-Fiică constituie pentru noi unul dintre cele mai bune moduri de a transpune în acțiune încurajarea adresată, în cadrul conferinței susținute de ei în acest Congres, de Alberto și Christine Vollmer: "Trăiască diferența!". Legat de prezentarea făcută de ei, doresc să închei reluând ceva ce a spus Christine, care mi s-a părut foarte, foarte semnificativ. Ea a spus că dacă ar trebui să reducem problemele centrale ale acestei epoci la un singur cuvânt, cuvântul pe care l-ar folosi ea este "unisex". Într-adevăr, criza paternității din zilele noastre este în cele din urmă o criză a masculinității - o criză a sex-rolului. Nu este vorba atât despre faptul că bărbații nu știu cum să se relaționeze cum se cuvine cu fiii lor, cât despre faptul că ei nu știu cum să se relaționeze cum se cuvine cu soțiile lor și, prin extensie, cu fiicele lor.

Și astfel, deoarece Consiliul Pontifical pentru Familie ia în considerare diferite recomandări din această conferință, doresc să vă încurajez să vă gândiți la a acorda o atenție specială în Jubileul de la anul, de celebrare a nașterii lui Cristos, la a-i învăța pe soți ce înseamnă să își iubească soțiile așa cum Cristos iubește Biserica. Pentru că dacă dorim și așteptăm ca bărbații să devină tați mai buni pentru copiii lor, trebuie să îi ajutăm să devină soți mai buni pentru soțiile lor. Vă mulțumesc mult.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire