pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2003 

ÎN INIMA IUBIRII.
CONVORBIRI DESPRE IUBIRE, CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE
Marie-Dominique Philippe

CuprinsDumnezeu l-a ales in 1978 pe Karol Wojtyla

 

"În inima iubirii. Convorbiri despre iubire, căsătorie și familie", este cartea semnată de părintele Marie-Dominique Philippe, călugăr dominican, întemeietorul Comunității Sfântul Ioan. Sub îngrijirea fraților ioaniți din București, cartea a apărut în acest an și în limba română, în traducerea soților Maria și Anton Goția, la Editura Paideia din București.

Unul dintre cele șapte capitole ale acestei cărți, alcătuite din răspunsuri la aproape 150 de întrebări pe care și le pun atâția tineri aflați în căutare sau care l-au descoperit pe Cristos și Biserica, este: "La început... Dumnezeu a creat... bărbatul și femeia", capitol format la rândul său din două părți: "Crearea bărbatului și a femeii" și "Zorii Noului Legământ: chemarea la o iubire mai mare".

Pentru acest număr special de Crăciun al revistei noastre, frații ioaniți din București au avut amabilitatea de a ne oferi spre publicare un fragment din această a doua parte, în care se vorbește în special despre Sfânta Familie. Pornind de la întrebarea referitoare la prima parte: "După cele toate spuse până acum, să socotim oare crearea bărbatului și a femeii un eșec?", părintele Marie-Dominique Philippe relevează faptul că "Dumnezeu va reveni la cuplu, la bărbat și femeie, pornind de la păcatul originar și de la greșelile lor personale, pentru a realiza ceva și mai măreț și mai frumos încă. Acest lucru îl va realiza prin familie". Părintele vorbește despre legâmântul încheiat de Dumnezeu cu Abraham, apoi cu Isaac și cu Iacob: "Cele trei familii patriarhale, Abraham și Sara, Isaac și Rebeca, Iacob și Rahila, se află la originea întregului legământ al Vechiului Testament, care se împlinește cu Sfânta Familie: Maria, Iosif și Pruncul Isus." Iată în continuare materialul pus la dispoziție de frații ioaniți, din cartea amintită:

 

Sfânta Familie

Putem spune că Sfânta Familie este în același timp împlinirea marii așteptări și punctul de pornire al Noului Testament; Dumnezeu a vrut ca desăvârșirea reîntregirii să se facă prin familie. Ea se împlinește prin inima feciorelnică a Mariei. Inima feciorelnică a Mariei este pentru Iosif și inimă de soție. Și devine, în chip miraculos, inima Mamei lui Dumnezeu. Prin femeie, în plenitudinea ei de femeie se petrece această refacere: Maria este consacrată lui Dumnezeu cu toată ființa și este total dăruită lui Iosif, așa cum o soție este dăruită soțului. Sfânta Scriptură subliniază faptul că îngerul Gabriel o vizitează pe Maria, logodnica lui Iosif [1]. Iubirea dintre Maria și Iosif, de o delicatețe, de o limpezime și de o puritate cu totul speciale, este totodată și o iubire foarte puternică; iubirea lui Iosif pentru Maria nu e deloc idilică. Iosif o iubește cu toată sensibilitatea, cu toată ființa sa, dar respectă lucrarea lui Dumnezeu în ea, iubind-o astfel și mai mult. În aceasta constă măreția lui Iosif. Are un gust desăvârșit, a ales bine: a ales-o pe Maria dintre toate celelalte, înțelegând că iubirea Mariei față de Dumnezeu, iubire pe care Iosif o ghicea în ea, nu o va împiedica în nici un fel să-i fie soție adevărată. Departe de a opune iubirea femeii față de Dumnezeu și iubirea femeii pentru bărbat, Iosif înțelege că, dimpotrivă, cu cât o femeie este mai dăruită lui Dumnezeu, cu atât va fi mai capabilă să se dăruiască soțului ei. Tocmai așa s-a petrecut cu Iosif și cu Maria. Iosif va respecta pe deplin marele mister al fecioriei Mariei. Va ști că datorită acestui mister și prin acest mister, Maria îl poate iubi și mai puternic, și mai uman încă: este o iubire care asumă, care desăvârșește punctul de vedere sexual, pentru ca iubirea să rămână în limpezimea ei totală, iubirea pe care o poate avea o fecioară deplin consacrată lui Dumnezeu. Această iubire feciorelnică se va dezvolta și se va manifesta prin iubirea sa de soție. Iar iubirea de soție a Mariei pentru Iosif se va revărsa în iubirea de mamă pentru acela care se va naște din ea prin Duhul Sfânt, păstrându-și astfel fecioria, fără să se opună cu nimic însă iubirii pe care i-o poartă lui Iosif.

Dacă la un moment dat Iosif s-a temut și s-a întrebat dacă nu trebuie să se îndepărteze, părându-i-se că Dumnezeu îl lăsase la o parte, a înțeles după aceea, prin înger - așadar, direct de la Dumnezeu -, că, dimpotrivă, trebuia să o iubească și mai profund pe Maria, pentru că Dumnezeu o alesese. Maria a fost de două ori aleasă, de Iosif și de Dumnezeu.

 

Maria consacrată lui Dumnezeu

- De ce spuneți că Maria era consacrată lui Dumnezeu? Sfânta Scriptură nu spune că Maria făcuse vot de feciorie înainte de a-l întâlni pe Iosif. Citim doar că era logodită cu Iosif...

- Da, Sfânta Scriptură spune că Maria era logodită cu Iosif. Dar, dacă privim cu atenție pasajul din Evanghelia după Luca în care ne este relatată Bunavestire, într-o perspectivă teologică, așa cum au făcut-o Sfinții Părinți ai Bisericii - știind foarte bine că o anumită exegeză modernă dă adesea interpretări cu totul diferite -, o vedem pe Maria punând o întrebare, ca o copilă a lui Dumnezeu, atunci când îngerul îi vestește că-i va fi mamă Fiului Celui Preaînalt: "Cum va fi aceasta, căci eu nu cunosc bărbat?" [2] Maria ne face, așadar, să înțelegem, așa cum îi spune îngerului, că ea nu cunoaște bărbat. Însă, înainte, se spune în text că este logodită cu Iosif: logodna cu Iosif este în mod normal în vederea cunoașterii lui, în sens biblic. Răspunsul dat de Maria îngerului arată că Maria, în adâncul inimii, înainte de a-l fi întâlnit pe Iosif, se consacrase total lui Dumnezeu, că îi spusese aceasta lui Iosif și că Iosif acceptase, voind să respecte voința lui Dumnezeu pentru ea. Se consacrase lui Dumnezeu așa cum Dumnezeu voise ca ea să i se consacre : se încredințase total bunului său plac. Era o consacrare interioară, cu totul divină, fără nimic canonic (dreptul canonic nu exista pe vremea aceea!), o consacrare totală lui Dumnezeu. Întâlnindu-l pe Iosif, Maria i-a spus despre aceasta. Nu putea fi altfel: Maria n-ar fi fost adevărată; Iosif trebuia să știe. Iosif a acceptat.

Ne este destul de greu să înțelegem acest lucru, căci nu suntem destul de religioși în mod profund: suntem întotdeauna puțin tentați să considerăm că ceea ce îi aparține total lui Dumnezeu nu ne mai poate aparține și nouă total. Uităm că există mai multe feluri în care o femeie îi poate aparține unui bărbat și mai multe feluri în care un bărbat poate aparține unei femei. În climatul actual, de îndată considerăm că a te dărui implică o unire sexuală. Nu înțelegem, ne este greu să înțelegem că înainte de aceasta, mai există ceva, mult mai profund: dăruirea sufletului în plan spiritual, dăruirea unei iubiri spirituale, o dăruire personală în sensul măreț al termenului. Te dăruiești alegând din dragoste; iubești pentru a realiza împreună o lucrare comună, așa cum o vrea Dumnezeu, fără să fie în mod necesar implicată unirea conjugală sexuală, ci unirea într-o iubire spirituală și divină, cu deplin respect față de consacrarea făcută lui Dumnezeu, consacrare în care întreaga ființă, întreaga sensibilitate îi sunt dăruite lui Dumnezeu.

 

- Dar de ce a acceptat Maria să se logodească cu Iosif, dacă se consacrase deja lui Dumnezeu? N-ar fi fost o și mai mare desăvârșire dacă rămânea consacrată lui Dumnezeu fără să se fi logodit?

- Trebuia ca această consacrare să rămână ascunsă, pentru a fi și mai mult numai pentru Dumnezeu. Așadar, logodirea Mariei cu Iosif aducea la împlinire consacrarea ei lui Dumnezeu. Maria n-ar fi putut să nu se căsătorească, fiind din casa lui David: de fapt, toți descendenții lui David trebuiau să se căsătorească, din pricina promisiunii că Mesia va veni din neamul lui David [3]. Se pare însă - și așa spun cei mai buni exegeți de astăzi (mai ales părintele André Feuillet) - că Maria era din neamul lui David. Așadar, trebuia să se căsătorească. Nu putea să se consacre oficial lui Dumnezeu; consacrarea n-ar fi fost înțeleasă. Totuși, inspirată de Duhul Sfânt, după o cerință interioară, trebuia să se consacre lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Suflarea lui Dumnezeu o îndemna să se dăruiască total. Întâlnirea cu Iosif este pentru ea un lucru minunat, care rezolvă întreaga problemă. Iosif înțelege: este "om drept și temător de Dumnezeu" [4]. Tocmai dreptatea și teama de Dumnezeu - sufletul profund religios al lui Iosif - îl fac pe Iosif să înțeleagă întâietatea dreptului lui Dumnezeu asupra făpturii sale spirituale și respectul pe care trebuie să-l aibă toți oamenii față de acest drept. Iosif respectă acest drept al lui Dumnezeu și înțelege că va deveni ocrotitorul Fecioarei, în cel mai puternic și cel mai măreț înțeles al cuvântului, rămânând în același timp soțul inimii Mariei. Acesta este sensul faptului că Maria, consacrată lui Dumnezeu, acceptă să se logodească oficial cu Iosif, pentru ca astfel consacrarea ei să rămână ascunsă, ca un secret de iubire între ea și Dumnezeul său.

Cred că Maria nu se gândise decât la această consacrare: să fie mica slujitoare a Domnului [5]. Când Iosif și-a dat seama că Maria este însărcinată, trebuie să se fi gândit la profeția lui Isaia. Așa pare să sugereze [6] cu tărie textul din Evanghelia după Matei (deși nu se poate face o afirmație cu caracter absolut). Maria, la rândul ei, trebuie să fi înțeles în adâncul inimii că se împlinea profeția lui Isaia, atunci când îngerul o face să înțeleagă și când ea însăși experimentează că poartă pe copilașul care era Fiul lui Dumnezeu, Fiul Celui Preaînalt, a cărui concepere s-a realizat în afara legilor naturale, prin atotputernicia Celui Preaînalt [7]. Poate tocmai acestea i le-a spus lui Iosif.

În orice caz, vedem clar cum Iosif, căruia Dumnezeu nu-i spusese nimic, n-a vrut să fie o piedică și a dorit să se dea la o parte [8]. Iată, așadar, umilința lui Iosif și marea sa iubire pentru Maria: o iubește pe Maria mai mult decât se iubește pe sine însuși. Acesta este semnul oricărei iubiri spirituale: în orice iubire spirituală, îl iubești pe celălalt mai mult decât pe tine însuți; iar iubirea implică această depășire față de sine. Între Maria și Iosif exista cea mai mare iubire din prietenie posibilă [9]. Astfel, deși între Maria și Iosif nu au existat relații sexuale, a existat o legătură și mai intensă decât aceea dintre cei mai buni soți și cele mai bune dintre soții, care s-au ales unii pe alții cu iubirea cea mai intensă. Sfântul Toma de Aquino precizează de altfel că între Maria și Iosif a existat o căsătorie veritabilă [10].

Și aici suntem în prezența unei capodopere a iubirii lui Dumnezeu în inima neprihănită a Mariei: consacrarea totală lui Dumnezeu, care are ca prim rod cununia cu Iosif, răspunsul Mariei la iubirea lui Iosif pentru ea. Al doilea rod al consacrării - și nu mai este un rod, ci pură gratuitate - este marele mister al maternității divine: Maria devine Mama lui Dumnezeu, a Fiului Celui Preaînalt.

 

Fecioria Mariei și prietenia spirituală

- Mulți spun astăzi că nu se mai poate afirma că Maria a rămas fecioară. Se poate,într-adevăr, susține fecioria Mariei?

- Nu putem ști acest lucru decât prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție [11]. Iar în această privință, Tradiția Sfinților Părinți ai Bisericii este destul de unanimă. Tot așa, nici marii teologi n-au ezitat să o afirme. De vreo cincizeci de ani, unii - care țin totuși neapărat să rămână creștini! - o dezbat, estimând că Maria ar fi astfel mai aproape de noi... Motivul este de fapt că nu mai au despre iubire concepția unei iubiri omenești adevărate: se privește totul începând de jos, adică pornind de la relațiile sexuale, ca și când aceasta ar fi esențialul în iubirea omenească, ca și când fără relații sexuale nu ar putea exista o iubire omenească adevărată. Este un lucru clar.

De exemplu, îmi aduc aminte că am cunoscut niște medici freudieni: am putut vorbi îndelung cu ei, astfel încât după o vreme s-a creat între noi o adevărată prietenie intelectuală. Unul dintre acești medici era o femeie. Într-o bună zi mi-a spus: "I-am scris unei bune prietene, o freudiană care mă analizase și mă scăpase dintr-un naufragiu, că trăiam o adevărată prietenie spirituală cu dumneavoastră". Și ea, adepta lui Freud, recunoștea că se înșelase în această privință, deoarece trăia ceea ce s-ar putea numi o prietenie spirituală. Era ușor pentru că avuseseră loc între noi discuții filozofice, intelectuale, foarte avansate: se crease într-adevăr o prietenie în sensul înalt al cuvântului, o prietenie de cea mai mare noblețe, cea care provine dintr-un profund respect reciproc.

Cred că atâta timp cât nu ai experimentat o veritabilă iubire din prietenie, dincolo de realitățile sexuale, climatul de astăzi, foarte marcat de freudism, face foarte dificilă înțelegerea acestei realități, totuși atât de mari și atât de frumoase, a iubirii unei persoane, atât de limpede, atât de simplă, atât de sensibilă, cum era Maria, cu cineva atât de generos, atât de concret și artist cum putea fi Iosif: un bărbat care cunoștea realitatea, un bărbat, fără îndoială, "bine clădit". În măsura în care suntem învăluiți într-o atmosferă freudiană, e foarte dificil pentru noi să concepem o astfel de iubire. Dacă am percepe mai bine realitatea profundă a iubirii, a iubirii umane, am înțelege că ea este în primul rând o iubire spirituală. Dar spirituală nu înseamnă deloc eterică: spiritualul este legat de sensibil, dar sensibilul nu este întotdeauna sexual; nu este în mod necesar sexual. Desigur că există legături între sensibil și sexual, pentru că în noi există o unitate. Dar spiritualul și sensibilul pot fi imediat asumate de har și de iubire; acest lucru clădește legături foarte puternice: între Iosif și Maria erau legături divine, de iubire divină, și legături omenești, de iubire umană, care uniseră inima Mariei și a lui Iosif într-o adevărată iubire din prietenie. Această iubire din prietenie dintre Iosif și Maria le dădea un mare respect față de lucrarea lui Dumnezeu în ei; privind spre lucrarea lui Dumnezeu în ei puteau să se iubească respectându-se. Respectul pe care îl nutreau unul față de celălalt, departe de a dăuna iubirii și intimității lor, dimpotrivă, era un mijloc divin care le permitea să meargă mai departe în iubirea lor din prietenie, să aibă o încredere reciprocă și mai deplină și o simplitate tot mai mare a relațiilor, a prezenței, a cooperării.

 

- Dar a existat o anumită tandrețe între Maria și Iosif?

- Desigur, evident, chiar o foarte mare tandrețe, întrucât nici o făptură creată nu a fost vreodată atât de sensibilă și de afectuoasă ca Maria, în deplină limpezime și puritate. Iubirea din prietenie era prezentă; legătura dintre Maria și Iosif rămâne o mare taină, în care nu trebuie să pătrundem așa...

Ceea ce mi se pare foarte clar, iubirea umană spirituală este întotdeauna legată de sensibil; este, așadar, legată de pasiune, sensibilul afectiv este pasiunea; sensibilul afectiv se distinge de aspectul erotic, sexual. Există legături între cele două aspecte, dar trebuie să le distingem. Înțelegem atunci cum iubirea Mariei și a lui Iosif, care sunt persoane atât de limpezi, a putut fi foarte afectuoasă, foarte tandră, foarte iubitoare, în respectul deplin al castității celuilalt, din iubire pentru Cristos și din iubire pentru consacrarea fiecăruia lui Dumnezeu. Nu este vorba de o iubire platonică, rece, așa cum există la oamenii care nu sunt virtuoși și care se tem, se tem să iubească, se tem de sensibil. Nu există obstacol mai mare decât acesta ca să împiedice o iubire să se întărească și să fie ceea ce trebuie să fie. O iubire care nu se dezvoltă nu e niciodată puternică. O iubire care se dezvoltă are forța să respecte demnitatea iubirii spirituale și divine, pentru a înțelege că iubirea spirituală și divină implică o legătură puternică cu celălalt, o mare cooperare cu el, respectându-l însă nespus de mult. Îl respectă în sensibilitatea sa, dar iubindu-l. Freudismul este aici izvorul multor confuzii; din acest motiv nu se mai înțelege cum iubirea umană spirituală, legată de sensibil, nu este deloc o iubire platonică și distantă, o iubire glacială și ideologică; este o iubire pe deplin realistă, tocmai pentru că ființele care se iubesc au o limpezime a inimii și a sensibilității care le permite să se iubească și să se dăruiască unul celuilalt cu mare iubire și cu mare respect.

Cred că acesta este lucrul care trebuie să ne ajute să înțelegem ceea ce ne transmite Sfânta Tradiție. Iosif și Maria sunt "drepți temători de Dumnezeu", care au fost educați de Lege. Sunt persoane care au simțul adorației și simțul împlinirii voinței Tatălui. Sunt ființe virtuoase, dar în sensul mare al cuvântului: nu e deloc vorba de virtutea "îngustă": trebuie să fi fost pe deplin împliniți în iubirea lor, împliniți în felul lor de a-l privi pe Dumnezeu, în atitudinea lor religioasă; nimic rigid, nimic artificial, ci o mare împlinire în adorație și în atitudinea lor religioasă; și în același timp o mare împlinire în iubirea lor umană.

 

Note

  1. "În luna a șasea, Dumnezeu trimise pe îngerul Gabriel într-una din cetățile Galileei, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat din familia lui David, numit Iosif; și numele fecioarei era Maria" (Lc 1,26-27).
  2. Lc 1,34.
  3. "O mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un lăstar din rădăcinile lui va da. Și se va odihni peste el Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe. Și-l va umple pe el duhul temerii de Dumnezeu" (Is 11,1-3a). "Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paște; voi pune pe robul meu David; el le va paște și el va fi păstorul lor; iar Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, iar robul meu David va fi prinț între ei. Eu, Domnul, am grăit acestea" (Ez 34,23-24).
  4. Mt 1,19. Cf. Fap 10,2 și 22. Să citim și acest pasaj: "Acest om era fără prihană și drept; se temea de Dumnezeu și se ferea de ce este rău. (Iov 1,1); acest cuvânt din cartea lui Iov s-ar putea aplica lui Iosif, ca și numeroase alte pasaje din Sfânta Scriptură care vorbesc despre teama de Dumnezeu.
  5. Cf. Lc 1,38.48.
  6. "Și, pe când cugeta el la aceasta, iată îngerul Domnului i se arătă în vis, zicându-i : Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, soția ta, că ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este. Ea va naște un fiu și numele lui îl vei chema : Isus; căci El va mântui pe poporul său de păcatele lor. Iar acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin prorocul care zicea : Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu, și vor chema numele lui : Emanuel, care va să zică : Dumnezeu cu noi (Is 7,14)" (Mt 1,20-23).
  7. Vezi Lc 1,26-38.
  8. "Iar nașterea lui Isus Cristos așa a fost: fiind Maria, mama lui, logodită cu Iosif, mai înainte de a locui împreună, se află că zămislise de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevrând s-o vădească, voi pe ascuns s-o lase" (Mt 1,18-19).
  9. Vezi Le mystere de Joseph, pag. IV-VII (referințele bibliografice ale lucrărilor la care facem trimitere sunt plasate la sfârșitul acestui volum).
  10. Vezi Suma teologică, III, qu. 29, art. 2. În acest articol, sfântul Toma precizează că există două desăvârșiri ale căsătoriei: "Prima desăvârșire a unei realități constă în forma însăși a realității, forma de la care își trage specia. Iar a doua desăvârșire constă în operația realității, prin care realitatea își atinge într-un anume fel finalitatea. Or, forma căsătoriei constă într-o anumită conjugare indivizibilă a sufletelor, prin care fiecare dintre soți este obligat, în chip indivizibil, să păstreze fidelitatea față de celălalt. Iar finalitatea căsătoriei sunt copiii, care trebuie aduși pe lume și educați; sunt aduși pe lume prin relații conjugale și sunt educați prin celelalte lucrări ale soțului și ale soției: pentru educarea copiilor ei se ajută unul pe altul. Trebuie să spunem: căsătoria Fecioarei Mamă de Dumnezeu și a lui Iosif a fost întru totul veritabilă în privința primei desăvârșiri: și unul și celălalt s-au pus de acord în legătura cununiei: dar nu în mod explicit într-o legătură trupească, ci numai sub condiția ca aceasta să fi fost bunul plac al lui Dumnezeu. Iată de ce îngerul o numește pe Maria soția lui Iosif, spunându-i acestuia: Nu te teme să o iei la tine pe Maria, soția ta (Mt 1,20). (...) Cât despre cea de-a doua desăvârșire, care există pentru actul căsătoriei, dacă se leagă de o relație trupească, prin care sunt aduși pe lume copiii, această căsătorie nu a fost consumată. (...) Totuși, căsătoria a avut cea de-a doua desăvârșire despre care s-a vorbit prin educarea copilului. Iată de ce afirmă sfântul Augustin: Toate bunurile nunții au fost împlinite în părinții lui Cristos: copilul, fidelitatea și sacramentul. Cunoaștem copilul: Isus Domnul Însuși; fidelitatea, pentru că n-a existat adulter; sacramentul, pentru că n-a existat divorț. Numai relațiile conjugale nu au existat".
  11. Să nu uităm ce ne spun conciliile din Trento și Vatican II: cele două izvoare ale Revelației sunt Sfânta Scriptură și Tradiția (vezi Textes doctrinaux du magistere de l'Eglise sur la foi catholique, pag. 69-110). Misterul Sfintei Tradiții, pe care nu trebuie să o identificăm cu tradițiile religioase și familiale, este cuvântul lui Dumnezeu păstrat în inima sfinților și, în primul rând, a Mariei și a Sfinților Apostoli (vezi Lc 8,5-15; 8,19-21).

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire