pregateste pagina pentru tiparire

































 

 Revista "Familia creștină" - 02/2003 

AȘTEPTAREA CRĂCIUNULUI ÎN FAMILII
pr. Alois Moraru

Traditii si obiceiuri de CraciunCuprinsBetleem - centrul lumii

 

"Familia este o mică Biserică" (Sf. Ioan Gură de Aur)

Primii fulgi de nea au căzut deja de mult timp deasupra locuințelor noastre... Fără să ne dăm seama timpul se scurge printre propriile preocupări și astfel riscăm să ne trezim cu unii colindători la ușă. Atunci, vrând-nevrând, exclamăm: "Cum? Este deja Crăciunul! Când a trecut așa de repede timpul? Am dormit sau ce s-a întâmplat?!" Aceste cuvinte și le adresează aceia care nu știu că sărbătoarea Crăciunului este anticipată de un timp special de pregătire numit "Advent", care a început la 15 noiembrie pentru credincioșii greco-catolici și la 30 noiembrie pentru cei romano-catolici.

Întrucât scriu prezentele rânduri într-o țara occidentală, remarc cu durere că, din nefericire, pentru multe familii sărbătoarea Crăciunului înseamnă doar "aspectele consumiste" care acoperă realitatea religioasă. Adevărata semnificație a Adventului și Crăciunului este ascunsă sub zăpezile artificiale, sub bomboanele și luminile care împodobesc străzile și majoritatea locurilor publice. Foarte rar se poate citi sau auzi că sărbătoarea Crăciunului este o explozie de iubire și bucurie care ni-l aduce pe Dumnezeu întrupat și care ni-l dăruiește pentru a ne răscumpăra. Experiențele triste pe care mi le-au povestit atâția vienezi mă fac să vă îndemn să nu vă lăsați antrenați de lăcomiile peisajului efemer al acestor sărbători, să nu înăbușiți iubirea divină în niște inimi egoiste, să îndepărtați ideile pesimiste și păcătoase și să vă deschideți total inimile pentru a primi comoara pe care ne-o dăruiește Dumnezeu în aceste zile.

 

Postul Crăciunului: timp de așteptare și bucurie

Familiile care vor trăi conștient acest timp de pregătire a sărbătorii Nașterii Mântuitorului știu foarte bine că perioada acestui post nu a este un timp de pocăință și durere, ca Postul Paștelui, dar un timp de așteptare și pregătire spirituală, care se face, însă, tot prin rugăciune, mortificare și așteptare. Comemorarea misterului venirii lui Cristos pe pământ trebuie să ne angajeze plenar în trăirea și mărturisirea credinței în care am fost botezați. Indiferent de considerentele noastre practice în trăirea simțămintelor religioase, avem aceeași credință: Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc. El este "Emanuel, Dumnezeu cu noi".

Din nefericire, sunt mulți creștini care nu reușesc să înțeleagă apelul la bucurie adresat de Biserică în aceste zile. Ei nu pot înțelege această realitate esențială din viața creștinului și mesajul transmis în perioada Postului Crăciunului de cuvântul lui Dumnezeu, care ne îndeamnă să veghem și să ne rugăm neîncetat. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm numai în biserici, ci avem datoria de a oferi întreaga noastră viață, cu bucuriile și necazurile ei, bunului Dumnezeu ca pe o ofrandă bine plăcută, ca pe o rugăciune făcută cu multă credință în așteptarea darurilor sale: sănătate, fericire sufletească, bunăstare etc. Bucuria pe care trebuie să ne-o însușim în aceste zile este una caracteristică copiilor care se simt în siguranță, pentru că cineva este aproape de ei și le veghează orice mișcare și conversație. Așa cum o mamă care așteaptă cu multă nerăbdare copilul pe care îl va naște, chiar dacă trebuie să se preocupe de multe și chiar să sufere, se bucură de evenimentul care se va petrece peste puțin timp, la fel trebuie să procedăm și noi în acest timp în care așteptăm venirea Pruncului Isus în familiile noastre. În această așteptare caracteristică Adventului trebuie să fim atenți unul față de celălalt, trebuie să fim mereu gata de a ne susține reciproc și de a ne ierta unii altora slăbiciunile și greșelile.

Mulți oameni se gândesc la poruncile lui Dumnezeu și ale Bisericii, la imperativele apăsătoare ale moralei creștine, crezând că ele reprezintă niște obstacole puse în calea bucuriei și fericirii lor. Acest mod de a gând este total eronat, iar acela care înțelege ce este bucuria adevărată nu va gândi niciodată așa. De exemplu, când un tânăr care are o carieră în spate, avere mare și un viitor asigurat intră într-o mănăstire, prietenii săi vor spune: "Sărmanul de el! A întors spatele unui viitor fericit...". Din nefericire, nimănui nu-i vine în minte că acel tânăr a făcut cea mai bună și fericită alegere.

La fel de eronat interpretează unii creștini cuvintele lui Isus: "Aveți grijă! Vegheați și fiți gata...". Ei consideră că acesta este un mesaj greu de urmat, de aceea eu l-aș parafraza: Urmați cu fidelitate misiunea care v-a fost încredințată prin sfânta taină a Căsătoriei și fiți gata să dați mărturie în viața de fiecare zi că sunteți creștini, adică urmași ai lui Cristos. Fie că suntem copii, tineri sau adulți, oameni simpli sau intelectuali, bogați sau săraci, în acest timp de așteptare și pregătire trebuie să ne deschidem larg inimile la îndemnurile pe care Isus și slujitorii Bisericii ni le adresează cu insistență. Nu putem să ne închistăm în noi înșine, indiferent de problemele familiare, financiare, economice sau de planurile pe care le avem. Nu trebuie să închidem ochii pentru a sta liniștiți și a nu vedea ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci avem datoria de a comunica cu cei care ne înconjoară, străduindu-ne să făurim un climat de pace și iubire reciprocă în familiile noastre. Tocmai aceasta este bucuria Adventului: creștinul trebuie să se lepede de sine însuși, de toate aplecările lui rele, pentru a-și încredința întreaga viață numai lui Dumnezeu și slujirii semenilor.

Acele familii care vor parcurge cu atenție mesajul lecturilor sfinte din această perioadă a Adventului vor descoperi câteva motivații foarte importante care le vor ajuta să înțeleagă mai bine rolul și valoarea zilelor pregătitoare ale solemnității Crăciunului.

 

Motivații pentru a pregăti sărbătoarea Crăciunului

Pregătirea sărbătorii Crăciunului este caracterizată de o dublă așteptare: a nașterii "în trup" a Mântuitorului și a venirii "în slavă" a aceluiași Fiu al lui Dumnezeu, când se va realiza și judecata finala a tuturor oamenilor. Aceste evenimente trebuie trăite în virtutea speranței creștine. Această speranță și așteptarea caracteristică timpului sacru al Adventului sunt unite în una și aceeași persoană: Cristos. Ambele veniri ale Mântuitorului (prima în neputință, iar a doua în slavă) sunt în favoarea tuturor oamenilor: pentru răscumpărarea lor. În acest sens, fiecare familie creștină este datoare să-și evalueze modul concret în care așteaptă și pregătește Crăciunul, atât în dimensiunea lui imediată - eveniment pe care îl vom comemora peste câteva zile, cât și în dimensiunea lui escatologică - judecata universală și viața veșnică.

Ținând cont de această dublă așteptare, familiile creștine nu trebuie să se încreadă în lucruri, în oameni, în calcule, în compromisuri, în prietenii sau valori inconsistente. Speranța creștină trebuie să elimine tentațiile meschine ale societății actuale și necesită o orientare constantă spre Cristos și învățătura lui. În ultimele luni am asistat la o goană orbească după câștigul cel mare de la Loto 6 din 49. Milioane de oameni au sperat să câștige "lozul cel mare", dar el a fost adjudecat numai de o persoană. Au sperat toți, dar numai unul a câștigat. Speranța noastră creștină nu se poate asemăna cu așa ceva, ci este una foarte îndrăzneață și bine conturată, ce are ca obiect precis nu un "loz câștigător", ci un dar sigur pe care ni-l face Dumnezeu: mântuirea veșnică.

În duminicile din Advent, Biserica ne propune spre meditare și câteva fragmente apocaliptice, luate atât din Vechiul cât și din Noul Testament, care ne vorbesc despre sfârșitul vremurilor și al istoriei. Evenimentele spectaculoase și îngrozitoare prezentate de profeți și evangheliști nu reprezintă decât premisele venirii glorioase a lui Cristos. Centrul atenției noastre trebuie îndreptat spre Fiul omului, care se apropie: "Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, prindeți curaj și ridicați-vă capetele pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Lc 21,28). Prin urmare, noi suntem încurajați ca să nu ne pierdem cu firea și să ne ridicăm privirea spre ceruri, de unde ne vine eliberarea.

Această atitudine de încredere, care neutralizează teama, nu poate fi improvizată. Pentru ca ziua aceea să nu ne ia pe nepregatite și să ne surprindă ca un hoț, noi trebuie să trăim mereu într-o așteptare trează, lucidă și conștientă, având în vedere obiectivul final. Chiar dacă suntem înrolați în diferite proiecte trecătoare (cum ne este dat să trăim în această viață pământească), avem datoria de a ne orienta mereu spre ținta finală a vieții. Viața pământească nu este decât o etapă a vieții noastre globale, care, deși a avut un început, nu va avea sfârșit. Gândul la judecata de apoi nu trebuie să fie un obstacol în viața noastră pământească și nu trebuie să dăuneze bucuriei acestei vieții, ci trebuie să fie un imbold ca să o trăim demn și cu frică de Dumnezeu.

Cum am amintit mai sus, Isus i-a îndemnat pe oameni să fie vigilenți și pregătiți: "Aveți grijă! Vegheați și fiți gata...", iar apostolilor le-a spus în Grădina Măslinilor: "Vegheați și rugați-vă necontenit ca să nu cădeți în ispită". Viața pământească poate deveni una din cele mai mari ispite, în sensul că omul poate rătăci de la calea care i-a fost indicată de Creator și se poate abate spre calea care duce spre pieire. Vegherea și rugăciunea reprezintă orientarea noastră spre calea cea dreaptă. Adventul este un timp propice de orientare și evaluare. Această perioadă de timp reprezintă un nou început, o terasă de pe care putem să vedem cât am urcat și cât mai avem de urcat până ajungem la finalul călătoriei noastre.

Analiza situației vieții noastre trebuie făcută cu un barometru special, care se numește dragoste, în cele două valențe ale sale: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Pentru creștini sfințenia constă în actualizarea și trăirea unui program de milostivire și de dragoste. Iubindu-l pe aproapele, noi nu numai că ne pregătim de a apărea în fața Fiului Omului, ci îl slujim în persoana semenilor care ne înconjoară. Această realitate trebuie trăită cu atât mai mult în cadrul familiei, în care dragostea reprezintă valoarea cea mai sublimă și edificatoare.

 

Bucuria familiilor care au pregătit creștinește Crăciunul

Familiile care vor trăi în acest spirit zilele Adventului se pot bucura la 25 decembrie că în mijlocul lor vine Pruncul Isus, atât cu daruri materiale cât și spirituale. Sărbătoarea Crăciunului constituie pentru ele o întâlnire personală cu Cristos, un moment în care vor fi comeseni cu Isus atât la masa euharistică cât și la cea festivă din propriile familii. Prezența Mântuitorului în mijlocul familiei îi va face pe membrii ei mai umili și mai conștienți de micimea lor în fața lui Dumnezeu, mai simpli, asemenea magilor care au venit la Betleem. În ieslea săracă, ei îl văd pe Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, care a venit să locuiască între oameni, și fiecare îi va oferi, în semn de prețuire și închinare, propriul său dar: aurul faptelor bune, tămâia rugăciunilor și jertfelor făcute pentru ceilalți membrii ai familiei, precum și smirna cererilor de iertare și a suferințelor îndurate din spirit de jertfă.

Pentru toate familiile creștine, sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie caracterizată numai de un singur cuvânt: bucurie. Nașterea Domnului este sărbătoarea bucuriei, căci așa cum spunea sfântul Leon cel Mare: "În ziua în care se naște viața, tristețea nu-și mai află locul între noi". Aceasta este ziua în care omul recunoaște în persoana Pruncului Isus prezența Cuvântului lui Dumnezeu, întrupat din dragoste pentru noi. Dar Crăciunul este și sărbătoarea speranței, întrucât Cel nou născut îl face pe om liber și îi dă putere să înainteze spre țelul său: viața veșnică. Pruncul Isus este acela care dă semnificație încrederii noastre că după viața de pe acest pământ va urma o alta, care este veșnică.

Indiferent de situațiile grele și problemele unor familii, toți trebuie să aibă speranța într-o viață viitoare fericită, alături de îngerii și sfinții din cer. Sigur, pentru a crea un climat de bucurie și speranță în familie nu sunt suficiente numai vorbele, ci se cere o traire plină de entuziasm și sinceritate. Familia creștină trebuie să se constituie într-o comunitate de credință, speranță și iubire, în care toți membrii ei să trăiască în supunere reciprocă. Ea trebuie să fie, așa cum spunea pentru prima dată sfântul Ioan Gură de Aur, "o mică Biserică", o imagine a comuniunii dintre Tatăl și Fiul în Duhul Sfânt. Pentru a realiza această comuniune, familia creștină este chemată să împărtășească ruga și jertfa lui Cristos, întrucât rugăciunea zilnică și citirea Cuvântului lui Dumnezeu o întăresc în dragoste. Numai în acest mod ea poate fi evanghelizatoare și misionară pentru celelalte familii, care să o privească ca un cămin demn de imitat.

 

Pruncul Isus este întruchipat de fiecare copil

Un subiect destul de delicat care ar putea fi aprofundat în această perioadă de pregătire a solemnității Crăciunului este cel legat de modul în care familiile primesc copiii, rod al iubirii dintre soții și al grijii părintești a Tatălui ceresc. Contextul actual ne relevă faptul că multe familii nu vor să conlucreze cu planul Domnului privind transmiterea vieții și nu acceptă copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu. Meditarea misterului Crăciunului poate aduce lumină spirituală în sufletele multor mame și tați, ceea ce va duce cu siguranță la conștientizarea aspectului enunțat mai sus. În acest fel vor fi diminuate multe păcate săvârșite împotriva transmiterii vieții și se vor evita multe crime săvârșite împotriva unor făpturi neputincioase.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ne arată faptul că fiecare copil este "purtătorul" unui mister, este o vocație personală, unică, irepetabilă, care nu poate fi sacrificată planurilor noastre egoiste, ambițiilor confortabile ale părinților. Fiecare membru al familiei reprezintă o realitate sacră, care trebuie respectată încă din momentul conceperii și până la moarte. Nimic din ceea ce ar fi contrar libertății și demnității nu trebuie să profaneze acea sacralitate pe care o posedă fiecare persoană. Asemenea lui Isus, orice copil trebuie oferit Domnului și nicidecum sechestrat în orizonturile noastre înguste și limitate, pentru că numai în libertate și dăruire totală Dumnezeu își poate duce planul său la înfăptuire.

Este demonstrat faptul că atunci când cineva oferă ceva Domnului, darul aceasta devine un act necesar. Familia creștină trebuie să renunțe la orice pretenție de proprietate și de stăpânire asupra copiilor și la orice fel de condiționări, pentru a-și regăsi propriile odrasle trăind în libertate și urmând itinerarul trasat de Creator. Dumnezeu restituie darul (care este de fapt al lui), dar într-un mod transfigurat, părinții având obligația de a-l primi așa cum este el modelat de Dumnezeu, nu cum ar dori ei. Așa s-a întâmplat și în Sfânta Familie de la Nazaret.

 

Modelul familiilor creștine: Sfânta Familie de la Nazaret

Pentru toate familiile creștine, și nu numai, Sfânta Familie de la Nazaret reprezintă un exemplu demn de urmat în toate. Raporturile familiale care au existat între Iosif, Maria și Isus s-au bazat întotdeauna numai pe supunerea la voința Domnului și pe o iubire dusă până la sacrificiu.

Armonia existentă în Sfânta Familie a fost dată de pacea și iubirea care prezidau treburile cotidiene ale membrilor ei. Totuși, Isus nu era un copil la fel ca și ceilalți. El avea o dependență față de Tatăl ceresc, dar în același timp îl iubea și stima și pe tatăl său purtător de grijă: sfântul Iosif. Condusă de acesta, Sfânta Familie din Nazaret s-a distins prin cea mai autentică trăire spirituală și simplitate materială. Sfântul Iosif nu a fost un om bogat, ci un mic meseriaș ce trăia din munca mâinilor sale. Sfânta Fecioară era o femeie simplă din popor, care pentru dragostea ce o nutrea pentru Dumnezeul și-a oferit în totalitate viața slujirii: "Iată slujitoarea Domnului!". Cel de-a treilea membru al Sfintei Familii, copilul Isus, s-a născut și a trăit în sărăcie și a fost supus în toate părinților săi.

Fiecare dintre membrii unei familii care dorește să imite Sfânta Familie are datoria de a rupe legătura cu păcatul și a se îndrepta către Dumnezeu. Ea nu trebuie să procedeze ca acei marinari beți, care au luat într-o seară o barcă pentru a se reîntoarce la vaporul lor, ancorat departe de malul mării. Ei au vâslit toată noaptea, dar nu au ajuns la țintă întrucât barca lor era legată de țărm. La fel se întâmplă cu multe familii: întrucât fiecare membru vâslește într-o altă direcție sau barca viețuirii lor împreună este legată de păcat, în ele nu se va crea niciodată armonia care să permită orientarea spre Dumnezeu. El, creându-i pe oameni după chipul și asemănarea sa, dorește ca soții să se constituie ca adevărate persoane unite prin afecțiune reciprocă, în asemănare de gânduri și în sfințenie comună, astfel încât, urmându-l pe Cristos, izvorul vieții, în bucuria și jertfele vocației lor, să devină prin iubirea lor fidelă martori ai bucuriei Crăciunului.

 

Concluzii

Cu siguranță, reflecțiile noastre privind conexiunea dintre pregătirea sărbătorii Crăciunului și familiile creștine pot fi extinse mult mai mult. Eu sunt convins de faptul că fiecare membru al unei familii care se pretinde a fi creștină, în aceste zile atât de frumoase și pline de har, va avea ocazia și nevoia să dăruiască ceva, dar pentru noi toate aceste bucurii obișnuite sunt cu mult depășite de bucuria Crăciunului. Oricât ar fi de săracă financiar, fiecare familie vrea să simtă și material că este sărbătoare. Ea se îngrijește ca în zilele acelea să aibă mâncăruri cât mai gustoase și băuturi cât mai bune, dar cu siguranță are nevoie și de un aliment spiritual care să mențină viu cât mai mult timp "ecoul" acestor zile de așteptare și sărbătoare. De aceea, în final, aș dori să parafrazez câteva din fericirile familiei creștine:

  • Fericită este familia în care se pregătește creștinește sărbătoarea Crăciunului, pentru că toți membrii ei se vor bucura de sărbătoarea cerului.

  • Fericită este familia în care nu se vor căuta fericiri și sărbători păcătoase, pentru că în ea va domni bucuria creștină.

  • Fericită este familia în care părinții vor fi mângâiați cu fii iubitori și ascultători, iar copiii vor găsi exemplul bun și frica de Dumnezeu, pentru că aceasta va fi chivot al mântuirii și bucuriei.

Cu speranța că fiecare familie va înțelege că numai alături de Pruncul Isus este plăcută lui Dumnezeu în toate circumstanțele vieții, vă doresc din inimă să beneficiați de un ADVENT BINECUVÂNTAT, un CRĂCIUN FERICIT și un AN NOU 2004 plin de bucurii și speranțe de mai bine.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire