pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

EVANGHELIZAREA ÎN DIVERSE ETAPE ALE VIEȚII

"6. De asemenea, încurajați pe tineri să se autocontroleze.
7. În toate cele să fie un exemplu făcând ceea ce este bine.
Prin învățătura ta, arată integritate și seriozitate.
8. Iar fermitatea în cuvânt să nu-ți poată fi condamnată,
încât cei ce ți se vor opune să se rușineze
pentru că n-au avut nimic rău să spună despre tine"
(Tit, 2, 6-8; traducere din "Holy Bible",
New International Version, London, Ediția 1983).

A scrie în zilele noastre despre viața creștinească a tinerilor și evanghelizarea printre ei poate fi o lucrare destul de dificilă. Progresul tuturor științelor, și mai cu seamă înlesnirile materiale pe care le-a adus omului tehnica în ultimele cinci decenii, a luat ființa cugetătoare prin surprindere. Într-adevăr, atâtea invenții au umplut pământul cu o mulțime de obiecte gata să ispitească văzul, auzul și celelalte simțuri, încât au transformat omul într-un consumator buimăcit de atâtea "bunuri", dintre care unele sunt un mare prilej de ispită și păcat. Nimic mai mult fiindcă aceste "false bunuri" îndepărtează omul de la adevărata fericire. Isus ne-a prevenit asupra zădărniciei unor "realizări" ale omului, când a zis și ne-o spune și astăzi: "Ce îi va folosi omului de ar dobândi lumea toată, dar sufletul și-l va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?" (Matei, 16, 26).

Evanghelizarea tineretului contemporan este mult mai grea decât pare la prima vedere, deoarece pentru a fi convingătoare ea cere, în afara citirii Sfintelor Scripturi, și cunoștințe de antropologie, îndeosebi antropolgie religioasă de factură creștină. Subiectul este de așa natură, încât pentru a-l face înțeles, trebuie împărțit în trei secțiuni succesive, conform vârstelor tinereții: I. Evanghelizarea în perioada pubertății; II. Evanghelizarea adolescenților și III. Evanghelizarea în perioada prenupțială.

 

I. EVANGHELIZAREA ÎN PERIOADA PUBERTĂȚII

"1. Apoi (Isus n.n.) le zise discipolilor săi: "Lucrările ce îndeamnă mulțimea să păcătuiască sunt gata să se dezlănțuie, dar vai de persoana aceea prin care ele vin; 2. I-ar fi fost mai bine să se arunce în mare cu o piatră de moară legată în jurul gâtului, decât din cauza lui să păcătuiască unul din acești mai mici. Păziți-vă!"
(Luca, 17, 1-2, traducerea după "Holy Bible", New International Version, Hodder and Stoughton, London, 1983).

Credem că nu a existat vreun părinte în neamul omenesc care să nu fi parcurs cu o anumită îngrijorare perioada dificilă a pubertății odraslelor lui. Perioada aceasta tulbure a tranziției de la copilăria aproape nevinovată spre adolescența ce-i urmează de îndată, are o mulțime de caracteristici contradictorii. Nepotrivirile au obârșii biologice și psihologice.

Sub raporturi biologice, continuă într-un pas mai alert creșterea și, paralel cu ea, dar într-un ritm mai lent, dezvoltarea mintală. Procesul în ansamblu este dictat de informația genetică la care se adaugă și cea paragenetică. Prima se datorează genomului sau totalității genelor ce se află în celula ou rezultă din fecundarea ei de către un spermatodoid. A doua reprezintă potențialul biologic și psihic pe care îl oferă informația genetică trupului uman de-a lungul vieții.

Aici noi nu putem da rețete pentru creștinii de tot felul, aparținători la Biserici care posedă opinii diferite despre educația copiilor ce pășesc pragul pubertății. Noi ne adresăm cu predilecție credincioșilor catolici, indiferent de ritul din care fac parte.

Părinții catolici să știe că dacă odraslele lor au fost bine educate creștinește până la vârsta pubertății, parcurgerea "vârstei periculoase" nu va întâmpina greutăți, căci în acești copilași lucrează permanent harul Spiritului Sfânt întărit de exemplul de zi cu zi al părinților. În familia creștină practicantă, copiii sesizează existența armoniei și prin urmare ei sunt receptivi la bine. Dacă părinții sunt mai mult credincioși superficiali, de mântuială, cel potrivnic (satana) profită de împrejurare și lucrarea răului își face loc în sufletele aflate în formare. În familiile divizate în străfunduri, chiar dacă nu sunt formal despărțite, copiii cu sensibilitatea lor descoperă fisurile și își penalizează prin neascultare părinții. Această circumstanță este valabilă și pentru educatorii de toate gradele. De aceea, toți acei care lucrați cu copiii aflați la vârsta pubertății încercați să vă apropiați pe cât este posibil de perfecțiune, căci Isus ne-a cerut insistent: "Voi, așadar, să fiți desăvârșiți, precum desăvârșit este Tatăl nostru ceresc" (Matei, 5, 8). Nu uitați că în această dorință a lui Isus izvorâtă dintr-o dragoste fără limită pentru noi, zace toată înțelepciunea educării puberului, nu oricum, ci prin continuă evanghelizare.

În lipsa autoeducației părinților și educatorilor, furtuna hormonală prin care trec puberii se manifestă prin mai multe forme de revoltă: a) a zice NU cu orice prilej; b) a respinge orice sfat oricât de logic a fi el; c) a răspunde răstit la orice întrebare; d) a-și manifesta răuvoitor independență, de care între anumite limite are nevoie personalitatea înmugurită deja și aflată în devenire; iar în cazuri extreme: e) asocierea în mici bande tâlhărești; f) maltratatrea colegilor; g) batjocorirea părinților, educatorilor și bătrânilor; h) uciderea părinților, colegilor sau profesorilor. Adevărat este că multe din aceste blestemății, copiii needucați creștinește acasă le învață din păcate cel mai mult de pe micul ecran.

Este bine ca în programul de evanghelizare pentru "vârsta ingrată" să fie recomandată puberului o rugăciune specială, cum este următoarea:

"Doamne Dumnezeul meu, părintele meu de o bunătate fără margini și o iubire copleșitoare, te rog din tot sufletul să-mi dai o fărâmă cât de mică din înțelepciunea Fiului tău iubit. Fă-mă să nu mă satur de învățătura Lui dumnezeiască! Fă-mă să-mi crească dragostea față de El și Preasfânta Lui Inimă! Fă-mă să fiu însetat de iubirea lui fără de sfârșit. Doamne, ajută-mă să înțeleg mai bine datoriile mele față de părinții mei trupești și spirituali. Ajută-mă, Doamne, ca asemenea Pruncului Isus să stau mereu sub ascultarea părinților și magiștrilor mei, pentru a crește în cunoaștere și înțelegere. Doamne, dă-mi sănătate să-mi pot ajuta părinții, frații, surorile și pe toată ființa care are nevoie de sprijinul meu! Doamne, revarsă harurile tale asupră-mi, ca să crească credința mea în tine, odată cu trecerea anilor!

 

II. EVANGHELIZAREA ADOLECENȚILOR

Adolescenții se află la vârstă ce se desfășoară sub semnul multiplelor întrebări. Ele se nasc în mintea făpturii umane de ambele sexe. Pubertatea a condus pașii copiilor spre înțelegerea lumii, iar cunoașterea multor văzute și nevăzute a relevat fiecăruia, după harul ce i-a fost dat, nenumărate cușete și sentimente nemaiîntâlnite până la vârsta tinereții. În dependență de temperament, de educație, în această perioadă primăvăratică a vieții, unii, prin muncă stăruitoare, din fericire își desăvârșesc talentele și clădesc personalitatea, iar alții, delăsătorii, le abandonează pierzându-le pentru totdeauna.

Părinții și educatorii au datoria de a fi buni sfătuitori în toate privințele. În mâinile lor se află comori ce nu trebuie neglijate: chemări la viața consacrată, înclinații pentru arte, științe, literatură, sporturi, meșteșuguri și mult prețuita înțelepciune îmbinată cu filosofarea. Atâtea bunuri spirituale și manuale ce pot fi cu talent sădite în sufletele tinere! Părinții și educatorii, prin harul lui Dumnezeu, sunt asemenea lucrătorului din parabola semănătorului (vezi: Matei, 13, 3-9; Marcu, 4, 1-9 și Luca, 8, 4-15).

Dacă educația religioasă în familie, de o deosebită importanță pentru credincioșii catolici, apoi cea din școală, în condițiile postcomuniste mai slabă în unele culte creștine, au fost cât de cât îndestulătoare și au căzut pe o zestre genetică foarte bună (de neam ales), atunci există toate șansele ca roadele lor să fie însutite. Mă adresez acum în special părinților cu cuvintele lui Isus Mântuitorul: "... ridicați-vă ochii și vedeți holdele (fiii și fiicele voastre, metafora ne aparține), că sunt coapte și aproape de seceriș" (Ioan 4, 35); și voi veți răspunde în fața Celui de Sus despre felul în care v-ați pregătit odraslele pentru o viață bună creștină. Puneți-le în mână frumoasele texte ale sfintelor scripturi, atât canonice, cât și necanonice, mai ales pe cele denumite sapiențiale, adică de înțelepciune. În ele se află ascunse nenumărate comori. Din păcate, aceste bogății spirituale nu se află în toate bibliile creștine. Michiduță, care caută orice prilej de schimbare în rău, și-a vârât codița în mințile lui Martin Luther (1483-1546) și Jean Calvin (1509-1564), socotiți de unii creștini drept înțelepții reformatori ai apostolicelor propovăduiri făcute de către sfinții părinți din Biserica răsăritului și apusului. El, diavolul, i-a îndemnat să scoată din "Vulgata" (traducerea Sf. Ieronim [347-419], împlinită timp de circa 20 de ani, cu foarte mare grijă) o mulțime de cărți existente în traducerea grecească a Vechiului Testament, dusă la bun sfârșit de cei 70 de rabini din Alexandria, în secolul al II-lea î. de Ch. Dintre aceste cărți rămân esențiale pentru clădirea moralei creștine "Cartea înțelepciunii lui Solomon" și "Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Euharisticul)". Cei care au la îndemână (catolicii și ortodocșii) aceste cărți alungate din Biblie de către neîndemânaticii reformatori, pot să constate cu proprii lor ochi cât de "inspirați" au fost Luther și Calvin când au lipsit pe toți cei credincioși, mai cu seamă pe tineret, de bunele cumpăniri antice.

Motivația dată acestei excluderi de către cei doi reformatori a fost că ele ar constitui un soi de repetiție inutilă sau un supliment al Leviticului și Denteronomului din cărțile lui Moise, precum și al binecunoscutelor proverbe ale lui Solomon.

O analiză mai temeinică a acestor scrieri ne poate conduce la verosimila idee că această excludere s-a făcut fiindcă învățăturile lui Solomon și din cartea lui Isus Sirah contraveneau în multe privințe moralei mai lejere a protestanților și ulterior a tuturor neoprotestanților, descinși din primii. Printre aceste ușurințe protestante amintim: înavuțirea peste măsură, viața sexuală libertină permisă bogaților și celor în funcții de conducere, nerecunoașterea adevărului, reîntoarcerea de către unele ramuri neoprotestante la practicile rituale ale Vechiului Testament și altele multe (pentru detalii a se documenta din lucrarea lui Max Weber: Etica protestantă și spiritul capitalismului, Ed. Humanitas, București, 1993). Astfel, generații întregi din afara catolicismului și ortodoxiei nu mai pot ușor beneficia de o mulțime de îndrumări morale, socotind adeseori că Biblia din Bisericile descinse de la Sfinții Apostoli ar fi fost falsificate!

Dar pentru aceia care sunt chemați de Dumnezeu și alții, mai puțini, ce au în ei harul Domnului, traversarea adolescenței se poate transforma într-o experiență minunată, lăsând în suflete amintiri de neuitat. Este cazul să ne aplecăm aici asupra tinerilor italieni educați de sf. Giovanni Bosco (1815-1888).

Charismaticul Don Bosco, după ce s-a hirotonit ca preot catolic, a simțit că adevărata chemare a lui este evanghelizarea și educarea unor tineri (copii, puberi și adolescenți) lipsiți de mijloace de subzistență. În acest scop a înființat două congregații monahale: Ordinul călugărilor salesieni (1859) și al Fiicelor Mariei ajutătoare (1872), care să se ocupe de buna creștere a tineretului sărac. Spre exemplificare, vom arăta pe scurt cum petreceau o duminică adolescenții dintr-un așezământ edificat și condus de Don Bosco.

În anotimpul de plină dezvoltare a vegetației, în frumoasa lună mai, imediat după Sfânta Liturghie din capelă se lua micul dejun. Apoi, grupul vesel de tineri părăsea așezământul și se deplasa în natură unde se organizau diferite jocuri sportive și de agrement. După picnicul la iarbă verde urma o oră de catehism, cu discuții libere și totul se sfârșea în capelă seara, la ceasul de rugăciune.

Fiindcă un mare rol în evanghelizarea tinerilor îl au sfaturile competente ale celor cu har pedagogic, poate că ar fi necesar a se tipări într-un volum independent cu comentarii "Cartea înțelepciunii lui Solomon" și "Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul Sirah (Ecclesiasticul)", pentru a se afla la îndemâna adolescenților. Noi oferim de încheiere la acest scurt eseu pregătit pentru tineri câteva versete semnificative într-o ordine pe care o socotim prioritară:

"Cel ce își cinstește tatăl se va curăți de păcate, iar cel ce își cinstește mama strânge comori" (Isus Sirah, 6, 3-4).
"Nu te întâlni cu femeia desfrânată, ca să nu cazi în capcana ei" (Isus Sirah, 9, 3).
"Nu-ți arunca privirea asupra unei fecioare, pentru ca să nu suferi pentru ea" (9, 5).
"O ureche geloasă aude totul, și sunetul șoaptelor nu-i scapă" (Înțelepciunea lui Solomon, 1, 10).
"Chiar dacă cineva ar fi desăvârșit între fiii oamenilor, dacă îi lipsește înțelepciunea care vine de la Dumnezeu, va fi socotit om de nimica" (Înțelepciunea lui Solomon, 9, 6).
"Înțelepciunea scoate din suferință pe credincioșii săi" (10, 9).

 

III. EVANGHELIZAREA ÎN PERIOADA PRENUPȚIALĂ

"Nu știți oare că trupurile voastre sunt mădularele lui Christos? Să iau atunci mădularele lui Christos și să le fac mădularele unei prostituate?... (1 Corinteni, 6, 15). Fugiți de desfrâu! Orice păcat ar face omul, este în afara corpului său, pe când desfrânatul păcătuiește împotriva propriului său trup. Sau nu știți că trupul vostru este templul Spiritului Sfânt, care este în voi și pe care îl aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri? AȚI FOST CUMPĂRAȚI SCUMP! (cu însuși sângele Domnului nostru Isus Christos, n.n.). Dați-i, deci, mărire lui Dumnezeu în corpul vostru" 1Corinteni, 6, 18-20.

Scrisoarea întâi a Sf. Apostol Pavel către comunitatea creștină din Corint a avut ca punct de plecare câteva fapte de neconceput pentru un iudeu trecut prin școala rabinică a lui Gamaliel. Acest Gamaliel (numele lui în ebraică semnifică "răsplata lui Dumnezeu") a fost cel mai de seamă cunoscător în toate subtilitățile ei a legii lui Moise. La rândul său, magistrul lui Pavel, era urmașul spiritual al lui Hillel, cel ce și-a desfășurat activitatea de învățător al lui Israel în tulburătorul veac I înainte de Christos, când Iudeea (63 î. Ch.) cade pentru mai multe secole sub stăpânirea romană. A fi în acele vremuri "împăratul spiritual" al evreilor dornici de independență, cerea multă diplomație pentru a nu-ți sfârși viața prin crucificare.

Descendent al unei astfel de "dinastii spirituale", Sf. Apostol Pavel, convertit la noile principii morale propovăduite de Christos, a fost de-a dreptul șocat de veștile sosite la Efes din Corint, și anume că un oarecare tânăr creștin trăia cu soția tatălui său decedat. Se bănuie că mama vitregă l-ar fi atras într-un păcat în care nici păgânii nu cădeau cu ușurință.

Pe timpul lui Octavian Augustus (împărat roman între anii 27 î. Ch. și 14 d. Ch.), Corintul avea în jur de 500.000 locuitori (astăzi are circa 29.000 locuitori). Pe lângă negustori, meseriași, funcționari și oameni înstăriți, un număr însemnat l-a constituit oamenii fără căpătâi, ceea ce numim astăzi lumea interlopă.

În fața acestui "peisaj uman" dezolant, Sf. Apostol Pavel, văzând înflorind "buruienile", îi avertizează cu o adâncă seriozitate pe corinteni, prevenindu-i astfel: "...Să nu vă amăgiți! Nici desfânații, nici idolatrii, nici adulterii, nici pederaștii, nici sodomiții, nici hoții, nici avarii, nici bețivii, nici calomniatorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu" (1 Corinteni, 6, 9-10).

Existau astfel de grave păcate printre primii creștini proveniți din păgâni? Cu siguranță că erau frecvente, deoarece Corintul antic era o însemnată metropolă, similară în răutăți cu marile metropole de astăzi. Într-un asemenea mediu malefic, cumințenia tuturor vârstelor, dar mai ales a tinerilor încă neexperimentați, este supusă unor grele încercări.

Acceptarea castității - reacție la proliferarea indecenței

În zilele noastre, semnalele viabile ale comportărilor decente au început să apară ca un răspuns la dezmățul cultivat prin toate mijloacele. Este vorba despre mișcarea în favoarea menținerii castității până la căsătorie, apărută recent în țările creștine de pe ambele țărmuri ale Atlanticului.

Într-o noapte, la ore înaintate, urmărind un program științific al canalului de televiziune "Discovery", am avut prilejul să vizionez un film scurt dedicat tinerilor care se hotărăsc să se căsătorească. Nu-mi venea să cred ochilor! Scena era un lăcaș de cult al unei biserici neoprotestante din Statele Unite ale Americii. Casa de rugăciune era plină de câteva sute de băieți și fete în jur de vârsta majoratului. Mulțimea tânără, după ce a ascultat o scurtă predică despre binefacerile abstinenței și a păstrării fecioriei pentru ambele sexe, până la căsătoria religioasă, a recitat după pastor un soi de jurământ asemănător cu jurământul lui Hippocrates.

Tineri din Biserica noastră, aflați și voi acum ce mi-a fost dat să văd într-un serios program științific și apoi, citind din Noul Testament acele pasaje care privesc căsătoria (1 Corinteni, capitolul 5, versetele 1-13, capitolul 6, versetele 12-20 și capitolul 7, versetele 1-40), vreau să vă îndemn spre săvârșirea unei căsătorii binecuvântate, aducătoare de nesperate haruri. Tineri din Biserica noastră, vă rog să nu uitați minunatele învățături ale lui Isus:

"...Pentru aceea omul va părăsi tată și mamă și se va alipi de femeia sa, iar amândoi vor deveni un singur trup. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!" (Matei, 19, 5-6).

Puterea exemplului de lângă noi

Cu mult timp înainte de a fi văzut scurtul film pomenit aici, eu și soția mea avut prilejul să asistăm la o căsătorie cu adevărat creștinească. Cei doi miri, Maria și Florian, au mers la altar fără să fi săvârșit păcatul împotriva curăției pe care alte perechi, cu atâta lipsă de respect pentru propriu trup, îl fac. Îi felicităm pe cei doi tineri pentru păstrarea neîntinată a poruncilor lui Dumnezeu și a tradiției, pe părinții lor din ambele părți, ce le-au dat o educație religioasă de o înaltă valoare, pe educatorii lor care le-au încurajat dorința de a se păstra curați. Felicit, cu acest prilej, și pe acei preoți din eparhia noastră ce vor ști să pregătească în mod special pe tinerii care urmează să întemeieze o familie cu adevărat creștină, unită și la rău, dar și la bine.

Ar fi un ideal nu prea dificil de împlinit, încă de la primul "te iubesc", rostit de cei doi tineri care au meditat îndelungat asupra rostului vieții lor împreună, și până la momentul când, binecuvântați de bunul Dumnezeu, vor putea fi împăcați și, totodată, cu o curată mirare să se întrebe: "Și acum ce trebuie să facem pentru a deveni într-adevăr soț și soție creștini, aducători de tinere vieți pe acest pământ?". Îndemn pe fiecare tânără pereche să se roage pentru toți aceia care pășesc spre altar cu inima caldă de iubire, ca Dumnezeu să le dăruiască o dragoste curată, fără ascunzișuri.

IV. EVANGHELIZAREA FAMILIILOR CREȘTINE

"Voi, femeile, de asemenea, fiți supuse bărbaților voștri, chiar dacă unii nu vor să creadă CUVÂNTUL, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor, la vederea ținutei voastre respectuoase și curate" (1 Petru 3, 1-2).

"Voi, bărbații, la fel, conviețuiți cu femeile voastre ținând seama că ele sunt ființe mai plăpânde; arătați-le stima cuvenită, ca unora ce sunt comoștenitoare ale harului vieții, astfel ca nimic să nu pună piedică rugăciunilor voastre". (1 Petru 3, 7)

Erodarea vieții de familie în deceniile de propagandă atee

Din păcate, secolul al XX-lea, cu răsturnările sale atât de spectaculoase, s-a străduit să scoată din mințile oamenilor aceste minunate învățături. Atât la noi în țară, cât și în alte state din estul Europei, cei 50 de ani de comunism au lăsat în urma lor un adevărat dezastru moral sau, dacă judecați mai profund, un faliment etic, de neînchipuit în condițiile morale create de o democrație autentică.

Libertinajul "moralei proletare" a adus în sfera vieții sociale, prin scoaterea lui Dumnezeu din suflete și a religiei din educația tinerilor, periculoasa idee că omului "toate îi sunt permise", uitându-se prețiosul adagiu al Sf. Apostol Pavel, că "nu toate îi sunt de folos" (vezi 1 Corinteni, 6, 12 și 1 Corinteni, 10, 23). Înțelegerea libertină și interpretarea ciuntită a Sfintelor Scripturi au condus, premeditat, la eroziunea vieții de familie, deși propaganda comunistă se silea din răsputeri să susțină că nefastul partid luptă pentru sprijinirea și consolidarea familiei. Dar vă rugăm să nu uitați că nu a oricărei familii, ci numai a acelora care au scos din casa lor Biblia, Crucea și Icoanele (semnele vizibile și complete ale religiei creștine, încă din primele veacuri ale existenței sale). Aici este locul să amintim că toți acei creștini care s-au lepădat de Crucea lui Christos, când El în mod expres ne-a îndemnat ca fiecare dintre noi să ne luăm crucea noastră și să-L urmăm (vezi: Matei, 10, 38; Marcu, 8, 34 și Luca, 14, 27), au lăsat ca în locul ei să le intre în casă vrăjmașul Crucii, adică diavolul (aluzie la scrisoarea lui Pavel către Filipeni, 3, 17-19).

Care sunt urmările alungării lui Christos și a Crucii Sale din inimile și lăcașurile noastre? Mai întâi, pătrunderea Satanei în relațiile dintre soți, dintre părinți și copii. Vorbele rele nasc deprinderi rele. Bărbatul, în calitate de cap al familiei, este prima țintă a săgeților otrăvite de cel rău. Intră insiduos pe ușă patima beției cu alaiul de înjurături, urmate de plăcerile desfrâului oferite de muierile păcătoase ce atâta așteaptă. În final, se înscăunează divorțul și, în cazuri frecvente, bătaia consoartei, chiar uciderea ei. Dar nu totdeauna bărbații poartă vina. Necredincioasele își au partea lor de vinovăție în zidirea tragediei umane.

Un parteneriat în lupta pentru salvarea valorilor familiei creștine

Ce ar trebui făcut? Ar fi necesar să se organizeze o campanie susținută de reevanghelizare a generației mature, fiindcă cei ce s-au născut după război știu puține despre credința părinților și bunicilor lor. În consecință, la noi generațiile care trebuie temeinic reîncreștinate sunt cele cuprinse între 10 și 65 de ani.

Nădejdea aducerii lor în credință se află în mâinile episcopilor, preoților și laicilor buni cunoscători ai religiei creștine apusene, iar în cazul nostru special, și ai ritului bizantin catolic. Unele date obținute prin anchetarea discretă a populației românești arată că aproximativ 49% dintre români sunt fie atei, fie indiferenți față de religia lor. Aceștia din urmă frecventează biserica la marile sărbători (Crăciun, Bobotează, Paști și Rusalii), intrând în lăcașul de cult

10-15 minute, după care se plictisesc și merg tihniți acasă sau la distracții. Totuși, ei împlinesc unele datini: botezarea copiilor, oficierea căsătoriilor religioase, înmormântarea morților și ținerea parastaselor.

Nici printre cei care se declară credincioși situația nu este mulțumitoare. Catolicii par a fi practicanți în proporție de 10-20%, procentele scăzând odată cu creșterea averilor.

În privința reevanghelizării tuturor vârstelor, după Conciliul Vatican II (1962-1965), Biserica Universală (Catolică) a intensificat activitatea preoților parohi și misionari, precum și a persoanelor consacrate, iar laicii credincioși au fost încurajați să participe în opera de reîncreștinare, spre a coborî pacea lui Christos în familii și societate, căci Bunul Păstor, Domnul nostru Isus Christos, ne-a promis: "Eu vă las Pacea, vă dau Pacea Mea. Vă dau nu precum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înfricoșeze!" (Ioan, 14, 27). Asemenea cântecului din Sf. Liturghie latină, te rugăm, Doamne: "Nu privi la păcatele noastre, ci la credința Bisericii tale și binevoiește a ne dărui Pacea și Unirea după Voința ta". În primul rând, unirea dintre soți, pacea din familii, pacea între credincioșii din Biserica ta, pacea interconfesională, cea dintre popoare și pacea lumii întregi.

V. REEVANGHELIZAREA CELOR DE VÂRSTA A TREIA

"M-am bucurat mult că printre copiii tăi am aflat unii care trăiesc potrivit adevărului, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl" (II Ioan, 4). "Căci nu este pom bun să facă rod rău; nici pom rău să facă rod bun" (Luca, 6, 43-44).

În momentul de față, populația de vârsta a treia din țara noastră este foarte eterogenă din punctul de vedere al credinței creștine, fiindcă ideologia comunistă a sucit mințile multora. De aceea, în această categorie de vârstă găsim destui care își zic în inima lor: "Nu este Dumnezeu! Corupția domnește, se săvârșesc orori. Nimeni nu face binele, nici măcar unul" (Psalm 13, I, 1, după Cartea Psalmilor în traducerea pr. dr. prof. Liviu Pandrea).

Lumea contemporană și profețiile lui Isaia

Ceea ce-l poate surprinde pe necredincios când deschide cărțile profeților sunt anumite coincidențe între unele evenimente naturale și sociale din trecut și ceea ce ni se întâmplă astăzi. Isaia este unul dintre acești profeți. El care a trăit între anii 740-700 î. de Ch., sub domnia a patru regi ai Iudeei. Iată ce scria aproximativ acum 2700 de ani: El a zis atunci: "Mergi și spune acestui popor (iudeilor n.n.): Întotdeauna vei auzi, dar niciodată nu vei înțelege; totdeauna vei vedea, dar nu vei pricepe. Căci inima acestui popor s-a împietrit, urechile lui au asurzit și ochii lui au orbit. Altminteri, ar putea vedea cu ochii lui, auzi cu urechile lui și înțelege cu inima lui, ca întorcându-se (la credința bunicilor și străbunilor n.n.), să fie vindecat.

Iar, eu am zis: Până când, Doamne? Iar El mi-a răspuns: Până când cetățile vor zăcea în ruine și fără locuitori; până când Domnul va trimite pe fiecare cât mai departe, iar pământul va fi lăsat în paragină. Și, deși o zecime va rămâne în pământul ei, acesta va fi din nou devastat, dar, după cum chiparosul și stejarul își vor lăsa cioturile când vor fi tăiați, tot așa o sămânță sfântă se va naște din poporul acesta." (Isaia, 6, 9-13).

Cu oarecare modificări, timpurile profeților s-au întors spre noi. De la acei bătrâni care s-au amăgit că pot crea "un om nou" și "o lume nouă", lepădându-se de credința creștină, la reînvieri nu ne putem aștepta! De la alții, crescuți de Satana în timpul comunismului, de asemenea, nu ne pot veni decât două rele: a) împiedicarea religiei să revină în școli, cu depline drepturi, și b) ascunderea adevăratei istorii a neamului, prin înlocuirea ei cu diverse minciuni. Aceștia nu-și dau seama cât de adâncă a fost rana produsă de comunism în sânul acestei națiuni și cât de mare este dorul ei după mângâierea și dreptatea ce ne mai lipsește încă.

În ciuda faptului că teroarea, samavolnicia și dictatura s-au retras, au intrat pe scena socială zgârcenia, lăcomia, corupția, îmbogățirea pe căi necinstite și chiar însușirea bunurilor unor comunități religioase, prin mijloace care calcă în picioare poruncile lui Dumnezeu ("să nu furi", "să nu râvnești casa apropiatului tău" și " la nimic din câte sunt ale fratelui tău sau ale surorii tale", vezi Exod 20, 15-17 și Deuteronom, 5, 19-21).

Tânărul Isus în Templu și copiii predicatori ai contemporaneității

Dacă pe aproape jumătate dintre reprezentanții vârstei a treia, în fapt părinții, bunicii și străbunicii noștri, nu-i mai interesează învățătura lui Christos, fiindcă unii își zic: "Ne-a uitat Dumnezeu!", rolurile în evanghelizare, ca printr-o minune, s-au inversat. Asemenea tânărului Isus, temporar despărțit de părinții săi pământeni, rămânând în Templu să discute cu bătrânii învățați ai lui Israel, tinerii noștri creștini sunt chemați să-i învețe pe unii dintre dascălii lor, părinții lor și chiar bunicii lor menirea moralei creștine în viața socială. Desigur, această inversare nebănuită până acum a rosturilor tineretului în educarea, mai ales religioasă, a vârstei a treia poate fi respinsă ca o gravă anomalie a epocii, dar însuși Isus ne-a învățat să fim atenți cu copiii, căci "unora ca aceștia este Împărăția cerurilor" (vezi: Matei, 19, 14; Marcu, 10, 13-16; Luca, 18, 15-17). Însă, deși multora li se pare ciudat ca tinerii

să-i învețe pe cei ce au înfruntat valurile zbuciumate ale vieții, vedem că mentalitățile celor cărora le-a fost drag comunismul mai continuă și astăzi să fie prezente printre noi. Pare anormală, după atâția ani de la recâștigarea libertății, atașarea multora de o doctrină al cărui țel a fost distrugerea credinței. Dar, istoria mentalităților ne-a dovedit că învățăturile rele ce le-am primit împotriva credinței în Dumnezeu se desprind totdeauna greu de noi.

Cinste, însă, acelor părinți și bunici, încă în parte împăgâniți, care, vrând să facă pe placul copilașilor dați de Dumnezeu, îi iau duminica și în sărbători de mână și merg să asculte cu evlavie, împreună, Cuvântul Domnului.

Viorel Soran

Viața Creștină, decembrie 2003 - martie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire