pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

DE LA AGNOSTICISM LA PREOȚIE

Materialul de mai jos reprezintă una din numeroasele mărturii de convertire publicate pe situl The Coming Home Network.

Povestea convertirii mele are un început banal. Eram în timpul liceului și am făcut la un moment dat autostopul. Am oprit o mașină și m-am urcat în ea. După câteva minute de conversație, șoferul s-a întors către mine și mi-a spus: "Isus te iubește". "O, bravo", m-am gândit. "Am fost luat de un alt ciudat cu povești cu Isus!" I-am dat atunci răspunsul meu tipic: "Da, cum să nu. Am să cred atunci când am să o aud de la El. Acum oprește mașina și lasă-mă să cobor."

Ieșind din mașină m-am felicitat că am scăpat din mâinile acestui ciudat ce-mi vorbea despre Isus. Deși crescut în spirit religios, am renunțat să mai practic creștinismul, precum și să mai cred. În general eram agnostic; când eram în pase rele eram ateu. Hotărâsem că fie Dumnezeu nu există, fie se ascunde de mine, și oricare ar fi fost adevărul, pentru mine era tot una.

La câteva săptămâni după episodul cu autostopul, la școala unde învățam a fost înființat un nou grup creștin. Sora mea geamănă dorea să meargă la întâlnirile grupului, iar mama m-a rugat să merg cu ea. În mod logic nu aș fi făcut așa ceva, dar făcusem o înțelegere cu mama: dacă îmi duceam sora primeam mașina la sfârșitul săptămânii. Așa că am mers. Am întârziat câteva minute, iar întâlnirea începuse. Intrând în sală am descoperit că întâlnirea era condusă de nimeni altul decât de ciudatul care mă luase cu mașina! Nu era tocmai fața pe care doream să o văd.

Șoferul vorbea despre un prieten de-al său. Ascultându-l, am fost impresionat de modul în care își descria prietenul ca fiind atent, un adevărat sprijin, întotdeauna alături de el. Curiozitatea exploda în mine: eram un singuratic și un astfel de prieten mi-ar fi prins bine. Așa că am zis deodată: "Și cum îl cheamă pe prietenul acesta al tău?" "Isus", mi-a răspuns el. Eram uimit, dar curiozitatea îmi era la fel de mare, așa că am așteptat sfârșitul întâlnirii pentru a-l întreba cum poate fi așa de sigur de Isus. Bărbatul mi-a spus că tot ce trebuie să fac este să îmi dau viața lui Isus, și atunci voi fi și eu sigur.

"Să îmi dau viața pentru cineva despre care nu cred că există?", l-am întrebat. El a început atunci să argumenteze. Interesant este că lupta cu mine cu propriile mele arme, vorbind pe limbajul meu. Îmi răspundea întotdeuna la atacuri cu răbdare și iubire, și îmi spunea adesea: "Ed, poate că te pricepi mai bine decât mine la argumentări, dar sunt două lucruri pe care eu le știu: te iubesc și Isus te iubește." Mi-a dat atunci niște cărți religioase, pe care le-am citit în mare viteză și cu mare plăcere. După aceea, bărbatul a spus că pot începe să citesc Biblia. Mi-a sugerat să încep cu Evanghelia după Ioan, și ca atunci când ajung la Ioan 3,16 să înlocuiesc cuvântul "lumea" cu numele meu. Nu aveam nici o idee despre ce vorbea. Dar am început să citesc, și când am ajuns la Ioan 3,16 am făcut ce mi-a sugerat: "Căci Dumnezeu așa l-a iubit pe Ed, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică." A fost pentru prima oară că Isus nu doar că a iubit omenirea, ci m-a iubit și pe mine personal!

După câteva zile începea Săptămâna Mare la biserica protestantă de care țineam eu. Am mers și eu joi la o slujbă, după terminarea căreia m-am decis să mă rog. Nu mă mai rugasem până atunci, excepție rugăciunile pe care le fac toți tinerii în timpul școlii: "O Doamne, ajută-mă să trec de acest examen!" sau "Dumnezeule, fă ca părinții mei să doarmă pe când vreau să o tulesc de acasă!" Dar niciodată nu m-am rugat serios. Și acum era timpul. Am îngenuncheat în capelă și am început: "Doamne, dacă ești acolo sus..." și m-am oprit, gândindu-mă ce prost mi-am început rugăciunea. Așa că am reînceput, simplu: "Doamne, nu ai ce să faci mai rău cu viața mea decât am făcut eu, așa că ți-o dau. E a Ta. Iartă-mi păcatele și fi Domnul meu. Amin."

A fost pentru prima oară când am experimentat în profunzime iubirea lui Cristos. M-am simțit ca și cum ar fi fost în acea încăpere, m-ar fi ridicat în brațele sale și ar fi picurat peste mine din iubirea și îndurarea sa. De fapt e greu de descris ce am simțit. După câteva momente, încă simțind prezența lui Isus, i-am spus: "Doamne, am citit despre Spiritul Sfânt și aș fi bucuros să primesc de la Tine orice dorești să îmi dai." Am conștientizat imediat prezența unei noi persoane: a Spiritului Sfânt. Am simțit o putere ce curgea prin tot trupul meu. Eram copleșit: spusesem două rugăciuni și două persoane ale Sfintei Treimi au răspuns instantaneu! Așa că m-am gândit să închei rugăciunea spunând "Tatăl nostru...", ca formă de mulțumire. Dar imediat după ce am rostit primele cuvinte, adică "Tatăl nostru", am început să mă rog în limbi! Știam despre aceasta din toate cărțile pe care tocmai le citisem.

Dimineața următoare era chiar Vinerea Mare. I-am povestit pastorului experiența mea. "Ei bine, Ed", mi-a spus el, "experiența ta este bilică, dar nu are cum să fie bine primită în confesiunea noastră". I-am mulțumit și am plecat acasă. Dimineața următoare, sâmbătă, i-am spus lui Isus: "Doamne, se pare că te-am găsit dar mi-am pierdut Biserica. Dacă vrei să aparțin unei Biserici, te rog găsește una pentru mine. Amin." Abia am încheiat rugăciunea că telefonul a început să sune. Era un coleg de școală care mă ruga că merg cu el la biserică în acea noapte. Eram uimit. El nu știa nimic despre recentele mele experiențe religioase sau despre faptul că mi-am oferit viața lui Isus. Din punctul lui de vedere eu eram același agnostic. Mă sunase doar așa, că era într-o pasă mai proastă și vroia să merg cu el la biserică. "Biserica" s-a dovedit în acea noapte a fi Catedrala Preasfântului Rozariu din Duluth, Minnesota, unde avea loc Vigilia pascală.

Aceasta a fost celebrată de Episcopul Paul Anderson, care era activ implicat în mișcarea de reînnoire carismatică. În predică, el a vorbit despre necesitatea ca fiecare dintre noi să experimenteze iubirea și îndurarea lui Isus și darurile Spiritului Sfânt. El a început apoi să descrie tocmai ce mi se întâmplase mie! Era uimitor. Această Liturghie pascală a fost prima mea experiență în Biserica Romano-Catolică, și datorită prezenței reale a lui Isus în Euharistie, am simțit că am ajuns acasă. După câteva luni de pregătire am devenit romano-catolic.

Încă din clasa a cincea am dorit să devin specialist în fizica nucleară. Mă îndreptam cu toate forțele spre aceasta. Până l-am întâlnit pe Isus. Apoi deodată nu am mai fost interesat de fizică. Cu toate acestea am mers pe același profil și am intrat la Universitatea din Minnesota. Aici m-am alăturat unui grup creștin și am început să merg zilnic la Liturghie. Am cunoscut o tânără care avea de asemenea o legătură deosebit de profundă cu Isus, și ne-am îndrăgostit, ajungând chiar să ne facem planuri de viitor.

Dar într-o zi, pe când citeam din Evanghelia lui Matei, am ajuns la capitolul 19 unde scrie despre a trăi singur pentru Împărăția Cerurilor, pasaj care m-a izbit. Iar mai apoi în discuțiile cu prietenii ajungeam mereu la Matei 19,12: "Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, și sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă." Simțeam ceva, dar mintea refuza și spunea: Nu, nu, nu! Aveam o prietenă... mă gândeam la căsătorie. Dar în final m-am decis să merg la niște exerciții spirituale în timpul cărora să analizez cu seriozitate problema.

Așa am început să reflectez mai profund asupra a ceea ce făcuse Isus în viața mea: cum m-a adus la Biserica sa; cum mi-a sădit o dragoste mare pentru sacramente; cum mi-a dat dorința de a-l sluji. Dacă mă chema la celibat, poate că mă chema și la preoție. Nu mă gândisem niciodată până atunci la preoție din moment ce aveam o prietenă și mă gândeam la căsătorie. Mi-am zis atunci să fac un test. I-am cerut lui Dumnezeu să îmi vorbească prin Sfânta Scriptură. M-am așezat pe un scaun, cu Biblia în fața mea, și i-am cerut lui Isus să îmi arate dacă mă cheamă la preoție. I-am spus că voi deschide Biblia la întâmplare și îmi voi pune degetul undeva pe foaie. Dacă degetul va ajunge pe cuvântul "preot", atunci mă voi gândi la preoție. Am deschis Biblia, am pus degetul și am nimerit în mijlocul Psalmului 110, versetul 4, unde scrie: "Juratu-s-a Domnul și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec."

Am fost șocat și reticent, așa că i-am spus lui Isus: "Accidente se mai întâmplă. Dacă repet și se întâmplă la fel, atunci mă gândesc la preoție." Am închis Biblia și am deschis-o din nou, atent ca nu cumva să nimeresc în cartea Psalmilor. Mi-am pus degetul pe foaie și astfel am ajuns la Evrei 7,21 unde autorul cărții citează Psalmul 110,4: " Juratu-s-a Domnul și nu-i va părea rău: Tu ești preot în veac..." Nu m-am mai putut opune. Domnul mi-a arătat clar, așa că i-am spus: "Când ți-am dat viața, ți-am dat autoritatea să îmi arăți ce dorești pentru mine; dacă preoția o dorești pentru mine, atunci o accept." Așa a început un drum care a culminat cu hirotonirea mea ca preot, la 29 noiembrie 1986.

Am celebrat de curând 17 ani de la hirotonirea mea întru preoție (materialul a fost scris la sfârșitul anului 2003 - nota trad.). Acum slujesc ca preot la biserica catolică "Cristos Rege" din Ann Arbor Michigan. Este o parohie cu un statut special în Dieceză: Episcopul a dedicat-o special celor implicați activ în mișcarea de reînnoire carismatică. Acești șaptesprezece ani au fost ani de experimentare a iubirii lui Isus, a puterii uimitoare a Spiritului Sfânt și a îndurării Tatălui. Îmi place să fiu preot, iar să slujesc Domnului și poporului Său este o mare bucurie pentru mine. Am învățat pe pielea mea adevărul versetului: "Desfătează-te în Domnul și îți va împlini ție cererile inimii tale" (Psalmul 37,4). Domnul fie lăudat!

traducere și adaptare Radu Capan
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire