pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Critica literară fără prejudecăți
Joseph Pearce [1] în di@log cu Robert Lazu [2]

Publicat in "Adevarul literar si artistic" numerele 763/2005, p.12 si 764/2005 p.14.
www.adevarulonline.ro/literar/2005-04-12-12.pdf
www.adevarulonline.ro/literar/2005-04-19-14.pdf

dar si in limba engleza
www.ignatiusinsight.com/features2005/jpearce_intvw_may05.asp

 

Dragă Joseph Pearce, dacă ți-ai privi retrospectiv viața de până în acest moment, când tocmai citești pe monitorul calculatorului personal întrebările mele, care crezi că au fost momentele cruciale ale existenței tale? A existat oare pentru tine o întâlnire miraculoasă, așa ca cea a pelerinilor care mergeau spre Emmaus?

Nu știu dacă am avut un "moment Emmaus" particular, în orice caz nu am avut unul la fel de dramatic ca cel pe care l-a experimentat Sfântul Paul. Mai curând am trăit o serie de mici momente Emmaus pe drumul către Cristos, fiecare dintre ele vindecându-mi inima, întărindu-mi înțelegerea și aducându-mă tot mai aproape de Domnul nostru. Primul meu contact cu scrierile lui Chesterton a fost crucial. După Chesterton au urmat alți scriitori precum Belloc, Newman, Lewis și Tolkien.

 

Care sunt activitățile tale actuale? Presupun că lucrezi la alte cărți: ne poți spune care sunt acestea?

Tocmai am terminat editarea unui volum ce cuprinde scrierile politice și economice ale lui Belloc. De asemenea, pregătesc pentru editorii mei americani edițiile revăzute ale unor cărți personale, Small is Still Beautiful și Flowers of Heaven. Însă proiectul cel mai important la care lucrez în prezent este o lucrare despre Shakespeare, centrată pe chestiunea catolicismului său. De asemenea scriu constant pentru anumite periodice americane și sunt co-editorul revistei Saint Austin Review (StAR), un jurnal cultural trans-atlantic. La Universitatea Ave Maria din Florida predau literatură și, totodată, sunt coordonator al editurilor universității, Sapientia Press și Catholic Faith Explorers. Am susținut și susțin constant conferințe în Statele Unite și Europa. Agenda călătoriilor mele din anul 2005 include conferințe în Anglia, Spania și Portugalia, distincte față de angajamentele din Statele Unite atât pe coasta de Est cât și pe cea de Vest. După cum se vede sunt foarte ocupat.

 

Din primul tău răspuns am dedus cât de importantă a fost pentru tine întâlnirea cu operele scrise de Chesterton, Newman, Tolkien și ale altor scriitori asemenea lor. Ce ai putea răspunde la următoarea întrebare: cărțile scrise de autori de inspirație creștină pot fi "inima" convertirii la creștinism a anumitor persoane (asemenea ție), sau, de fapt, cărțile sunt doar instrumentele pe care Dumnezeu le folosește pentru a atinge sufletele cititorilor prin intermediul operelor literare? Este deci posibil ca un creștin să se dedice literaturii cu scopul de a contribui la re-evanghelizarea (un termen drag Papei Ioan Paul al II-lea) lumii contemporane?

Cred că evanghelizarea poate urma trei căi distincte, constituind ceea ce se poate numi "o Treime a iubirii". Avem aici de-a face cu evanghelizarea puterii Rațiunii, cu evanghelizarea puterii Iubirii și cu evanghelizarea puterii Frumuseții. În cele din urmă, desigur, toate acestea trei, deși distincte, sunt una. Evanghelizarea puterii rațiunii se înfăptuiește prin apologetică, filosofie și teologie; puterea Iubirii rezidă în exemplul de sfințenie oferit de sfinți și de cei care se străduiesc să fie sfinți (Maica Tereza și Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea sunt exemple magnifice de evanghelizare prin puterea Iubirii); iar puterea Frumuseții se manifestă prin cultură și arte. Îmi văd propria vocație ca fiind în aria evanghelizării culturii prin Frumusețe, în special prin frumusețea operelor unor mari scriitori precum Tolkien, Chesterton, Lewis și a altora.

Este adevărat că Chesterton și Lewis au evanghelizat și prin Rațiune în operele lor de apologetică. De asemenea, în ce mă privește, nutresc speranța de a crește în virtute astfel încât să pot transmite evanghelia prin Iubire!

 

După cum putem vedea în cărțile tale se pare că îmbini cu măiestrie literatura cu apologetica. Cum anume concepi relația dintre credință și literatură?

După ce Dumnezeu însuși ne vorbește și după ce El însuși ni se arată, prin mijlocirea Frumuseții creației Sale, noi putem să-l arătăm altora prin acte ale sub-creației [3] artistice, folosind darurile cu care ne-a înzestrat spre a reflecta Frumusețea Sa și frumusețea creației prin împărtășirea de către noi a darurilor sale pe care le-a revărsat asupra noastră. Într-un anumit fel Credința este angajată în mariajul său cu Rațiunea, Fides et Ratio, iar Credința este în cele din urmă inseparabilă de Frumusețea care este sursa sa. Credința catolică și Arta și Literatura catolice sunt unite în însăși natura sacramentală a Realității. Ele nu pot fi separate.

 

Din natura răspunsului de mai sus reiese că autorii care te-au influențat nu sunt doar Newman, Chesterton, Lewis și Tolkien, dar și alții precum Hans Urs von Balthasar și Ioan Paul al II-lea. De fapt, care sunt cei mai importanți gânditori și cele mai semnificative cărți care ți-au influențat formarea?

Trebuie să mărturisesc că am citit foarte puțin din von Balthasar și doar o parte din scrierile lui Ioan Paul al II-lea. Evident, i-am citit pe Sfinții Augustin și Thoma d'Aquino, însă mi-am gândit concepția despre natura Trinitară a Adevărului și despre natura Trinitară a creativității pornind de la scrierile și filosofia unor figuri literare precum Tolkien (On Fairy Stories / Mythopoeia / Leaf by Niggle etc.), Dorothy L. Sayers (Mind of the Maker) și T.S. Eliot, sau poate pur și simplu prin contemplarea unor asemenea probleme, asistat de lucrarea grației.

 

Ești unul dintre criticii literari care au studiat în profunzime operele lui C.S. Lewis. Care este concluzia ta despre credința lui Lewis? Este el un scriitor catolic sau unul protestant (calvinist), după cum au încercat să demonstreze exegeți ca Daniel Callam?

Am studiat această problemă consistentă în cartea mea C.S. Lewis & the Catholic Church. Spre sfârșitul vieții sale, și, într-adevăr, într-o mare parte a vieții sale creștine, Lewis a îmbrățișat o perspectivă sacramentală care era predominant catolică și opusă calvinismului. De exemplu, el frecventa în mod regulat echivalentul anglican al sacramentului pocăinței, adică Spovedania. El credea în preoția sacramentală într-un mod profund catolic, fiind convins că preotul care stă în fața altarului pe durata Sfintei Liturghii slujește in Persona Christi. Pentru aceste rațiuni el s-a opus ordinării femeilor pe care a atacat-o vehement în eseul său On Priestesses in the Church. De asemenea credea în purgatoriu, lucru evident în cărți ale sale precum The Great Divorce și statuat în mod special în ultima sa operă, Letters to Malcolm. Cu puțin timp înainte de muri i-a scris unei prietene, Sora Penelopa, că se așteaptă să meargă în Purgatoriu după ce va înceta din viață. Într-un cuvânt, și lăsând deoparte orice alte probleme care ar fi împiedicat primirea lui Lewis în Biserica Catolică, el a fost cu mult mai aproape de poziția catolică decât față de cea calvinistă. Opoziția sa față de calvinism a fost satirizată explicit de el însuși cu referire la Puritania în The Pilgrim's Regress.

 

Orice cititor care cunoaște poveștile scrise de C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien a observat că Lewis încearcă să pună în pagină caractere înrădăcinate explicit în tradiția creștină, pe când Tolkien pare a încerca să camufleze asemenea referințe. Care este explicația acestei diferențe dintre cei doi autori?

Apropierea lui Tolkien de mitologie și prin aceasta a propriei sale opere, este înrădăcinată în credința că orice activitate creatoare se bazează pe conlucrarea dintre artist și harul pe care Dumnezeu i l-a dăruit. Dumnezeu ca și Creator acordă harul său sub-creatorului care uzează (sau abuzează) de acest dar care face rodnică sub-creația sa. În acest fel, Tolkien credea că adevărul apare liber și complet (și profund) dacă darului i se permite să curgă fără ca sub-creatorul să-l înăbușe prin dorința lui de a-l domina sau prin dorința de a-și domina cititorul. Acesta a fost motivul aversiunii lui Tolkien față de alegorie. În locul alegoriei formale, Tolkien a arătat adevărul care transpare din text. Cred că Lewis a împărtășit punctul de vedere al lui Tolkien dar a cedat tentației didacticismului, de exemplu a permis dorinței lui de a da o lecție cititorilor inhibînd libera curgere a sub-creativității. Lucrarea sa târzie Till We Have Faces, pe care a considerat-o cea mai bună carte a lui, a fost apropiată de rafinamentul sub-creației Stăpânul Inelelor.

 

Una dintre cele mai obișnuite descrieri aplicate operei lui Tolkien e cea care folosește sintagma de "mitologie creștină". Cum trebuie înțeles acest concept? De fapt, care este concepția lui Tolkien însuși despre mitologia clasică? Are el o perspectivă teologică asupra mitologiei?

Eu nu folosesc expresia de "mitologie creștină" chiar dacă este o descriere adecvată și completă a operei sale. Necazul este că termenul e oarecum vag și poate conduce cititorii către o concluzie greșită, de exemplu poate sugera că creștinismul este "numai un mit" și nu "Adevăratul Mit", așa cum Tolkien a insistat că este. Alternativ poate implica faptul că Tolkien a intenționat să-și facă lucrarea mai formal alegorică decât este cazul. Sunt însă de acord cu ceea ce numesc "filosofia mitului" a lui Tolkien. În esență, Tolkien a crezut că acea capacitate atotcreatoare, care include crearea mitului, este produsul cooperării realizatorului, conștient sau inconștient, cu darul creativității revărsat ca grație de către supremul Creator, adică Dumnezeu. Acest dar al creativității este dat de Creator sub-creatorului care-l folosește ca să-și facă opera mitologică. În consecință, tote miturile conțin ceea ce Tolkien descria ca fiind "fragmente trunchiate" (splintered fragments) ale singurei lumini adevărate care vine de la Dumnezeu.

 

Știm de la fiul său, Christopher, că că în ultimii ani ai vieții lui J.R.R. Tolkien "mitologia și poezia au rămas mult în urma preocupărilor sale teologice și filosofice". În această ordine de idei am putea vorbi despre o teologie sau o filosofie a lui Tolkien?

Nu sunt bucuros de sugestia că Tolkien a fost vreodată preocupat de altceva decât de probleme teologice și filosofice. Este clar din opera sa și din scrisorile sale că a fost întotdeauna un bun catolic practicant a cărui credință creștină a fost inima și centrul a tot ceea ce a făcut. Stăpânul Inelelor și Silmarillion sunt străbătute de concepte teologice și filosofice. Faptul că Tolkien a devenit peocupat de astfel de probleme către sfârșitul vieții sale într-o măsură mai mare decât altă dată nu trebuie să ne surprindă. Este normal ca un om să cugete la aceste lucruri cu atât mai profund cu cât se apropie mai mult de sfârșitul vieții. Cu toate acestea este important de amintit că "mitologia și poezia" au fost întotdeauna integrate în "filosofia și teologia" lui Tolkien. Ele nu pot fi și nu trebuiesc separate.

 

Deci nu trebuie să uităm niciodată că Tolkien a fost, esențialmente, un scriitor și un poet care și-a întemeiat opera pe o viziune spirituală susținută de concepte teologice și filosofice. Care este contribuția lui Tolkien în vastul câmp al literaturii secolului XX? Cum am putea caracteriza literatura sa?

Tolkien este responsabil pentru întregul gen al literaturii fantasy moderne, cu cele bune și rele ale sale. Câți scriitori pot afirma că au instituit în întregime un nou gen literar (cu o popularitate imensă)? El este, oricum, deasupra tuturor celor care l-au urmat iar Stăpânul Inelelor rămâne cea mai mare operă de proză din secolul XX. De asemenea, sunt fericit să susțin că, în cele din urmă, va câștiga statutul de a fi considerată "clasică" în canonul literaturii universale.

 

În multe din ultimele tale articole discuți pe larg problemele suscitate de transpunerea operei majore a lui Tolkien, Stăpânul inelelor, în filmul lui Peter Jackson. A reușit acest film să popularizeze eficient operele lui Tolkien? (Te întreb acest lucru deoarece am întâlnit persoane care NU citiseră cărțile lui Tolkien sub influența filmului pe care-l considerau un "horror").

În urmă cu trei ani am vorbit peste tot în Statele Unite și în Canada, în Germania, Portugalia și Africa de Sud despre subiectul din Stăpânul Inelelor. Această experiență nu mi-a lăsat nici un dubiu: filmul lui Jackson a contribuit enorm la creșterea interesului pentru opera lui Tolkien. O întreagă generație de tineri au început să citească Stăpânul Inelelor pentru că interesul lor a fost trezit în urma vizionării filmului. Aș estima că pentru fiecare persoană care e împiedicată să citescă Tolkien datorită filmului, există multe, foarte multe altele care sunt inspirate să-l citească văzând producția lui Peter Jackson.

 

Din poziția de critic specializat în literatură catolică modernă ai putea sugera un "canon" literar al autorilor de inspirație creștină? Ce relație ar exista între un asemenea canon și cel propus de Harold Bloom?

Acesta e un subiect prea amplu pentru un răspuns scurt. Voi trece la următoarea întrebare.

 

După cum se vede din lucrările tale, Gilbert Keith Chesterton este un alt autor despre care ai scris foarte mult. Care este locul său în contextul literaturii secolului XX?

Fără nici un dubiu, Chesterton este o figură importantă în multe domenii. În postura de apologet catolic recunoscut este poate fără egal; ca eseist e unul dintre cei mai rafinați stiliști în proză ai secolului; ca poet opera sa este foarte inegală dar cele mai fine versuri ale sale merită un loc în orice antologie respectabilă de poeți din secolul XX (de exemplu Lepanto, The Donkey, The Rolling English Road, A Second English Childhood, The Skeleton, The Fish etc.); ca romancier opera sa este de asemenea inegală și de o calitate variabilă dar cel mai subtil roman, The Man who was Thursday, face parte dintre cele mai importante opere ale secolului trecut.

 

Aici, în Europa Centrală, este dificil să ne imaginăm că scriitorii catolici pot fi bine primiți de o critică literară care nu e de inspirație creștină. Care este situația în Marea Britanie sau în SUA cu privire la interesul pe care critica seculară îl arată pentru autori ca Chesterton, Tolkien, Lewis, etc.?

Sunt plăcut surprins de numărul mare de ocazii în care Chesterton este citat în presa seculară din Marea Britanie; Tolkien este acum mult mai luat în serios decât a fost vreodată înainte - asta în parte datorită succesului filmului lui Jackson, dar, de asemenea, deoarece Stăpânul Inelelor a trecut testul timpului și a intrat în canon în ciuda rezervelor ostile ale multor critici și academicieni față de etosul său ferm creștin și conservator. Lewis rămâne într-o mare măsură influent în sfera creștină, atât cea protestantă cât și cea catolică, și viitorul film adaptat după The Lion, the Witch and the Wardrobe l-ar putea readuce în atenția tuturor. Brideshead Revisited a lui Evelyn Waugh este larg acceptat ca fiind unul dintre marile romane ale secolului XX, asta chiar și printre criticii liberali ostili tradiționalismului său catolic.

 

Pe durata întregului nostru dialog am vorbit despre scriitori catolici fixându-ne atenția asupra trecutului. Există în zilele noastre autori comparabili cu Chesterton, Bernanos, Green, etc.?

Nu am certitudinea că sunt scriitori de acest calibru, dar dacă ei există ar fi foarte dificil să pătrundă în cultura secularizată a secolului XXI. De aceea, după cum a susținut în repetate rânduri Papa Ioan Paul al II-lea, trebuie să ne angajăm în cultură și s-o evanghelizăm. Provocarea constă în a lucra colectiv spre a deveni un catalizator pentru o nouă renaștere culturală de inspirație creștină.

 

Cardinalul Hans Urs von Balthasar afirma că literatura catolică modernă pare a deschide căi mai vii de gândire decât teologia catolică modernă. Ce părere ai despre această aserțiune?

Von Balthasar a crezut, - și eu cred la fel - , că puterea frumosului poate ilumina adevărul la fel de puternic ca și puterea rațiunii. Realitatea e că era mai rea teologia modernistă din ultimul secol, în timp ce literatura tradiționalistă era mai bună. În acest sens sunt de acord cu el. Cred totuși că literatura bună ar trebui întotdeauna să arate un respect aparte față de teologie.

 

În finalul cyber-conversației noastre te-aș ruga să ne spui care anume este mesajul pe care încerci să-l transmiți cititorilor și studenților tăi, în calitate de critic, scriitor și profesor catolic. Cu alte cuvinte, care este Credo-ul tău?

Crezul meu personal slujește crezului peren al creștinătății universale. Nu am un credo distinct față de adeziunea mea la învățătura Bisericii. Adevărul se manifestă în splendoarea trinitară a Iubirii, Frumosului și Rațiunii. Doar prin adeziunea noastră la Realitatea Fundamentală putem fi liberi față de servitutea în favoarea unor zei inferiori.

Îți mulțumesc foarte mult!

 

Note

[1] Născut în Comitatul Norfolk din Marea Britanie, Joseph Pearce și-a petrecut copilăria în aglomerata Londră unde a locuit până în anul 2001, când, alături de întreaga familie, s-a stabilit în SUA unde actualmente predă literatură engleză la Universitatea Ave Maria din Naples (Florida). Reprezentând - în opinia domnului profesor Virgil Nemoianu - unul dintre numele cele mai importante ale criticii literare contemporane, J. Pearce a reușit o performanță publicistică rar întâlnită în jurul vârstei de 40 de ani. Autor și coordonator a peste 20 de volume publicate la edituri celebre precum HarperCollins sau Ignatius Press, a fost în repetate rânduri apreciat pozitiv de critica de specialitate. Iată cele mai semnificative tiluri ale sale: Old Thunder: A Life of Hilaire Belloc; Wisdom and Innocence: A Life of G.K. Chesterton; Tolkien: Man and Myth; Tolkien: A Celebration; Literary Converts; C.S. Lewis & the Catholic Church; The Unmasking of Oscar Wilde; Unafraid of Virginia Woolf: The Friends & Enemies of Roy Campbell; Solzhenitsyn: A Soul In Exile; Small is Still Beautiful; The Three Ys Men (A novel); Roy Campbell: Selected Poems; Flowers of Heaven: One Thousand Years of Christian Verse. Coordonator, el însuși, a două edituri americane, Pearce publică neîncetat articole în reviste ca National Catholic Register, Catholic World Report, Gilbert!, LayWitness, Faith and Reason, Christian History, susținând totodată numeroase turnee de conferințe în toate continentele. Introdus în cultura română prin intermediul eseului său de sinteză "Individul și comunitatea în Pământul de Mijloc al lui Tolkien" (publicat la editura Hartmann în volumul coordonat de Virgil Nemoianu și Robert Lazu, J.R.R. Tolkien: Credință și imaginație, 2005), Joseph Pearce este un critic și un scriitor care, neîndoielnic, aduce o contribuție semnificativă la remodelarea "canonului" literaturii universale.

[2] Traducere de Laura și Robert Lazu.

[3] Conceptul de sub-creație a fost consacrat de J.R.R. Tolkien în eseul său programatic On Fairy-Stories (1939). Prin folosirea acestui concept scriitorul oxonian dorea să marcheze distincția clară dintre creația primară săvârșită de Dumnezeu însuși, singurul care este cu adevărat creator deoarece aduce totul la existență din nimic, și creațiile de ordin secund - care au nevoie de o materie deja dată - pe care le poate zămisli omul sub-creator. Pe de altă parte, concepția lui Tolkien este consecința firească a antropologiei creștine, care afirmă că omul este creat după "chipul și asemănarea lui Dumnezeu", deci, implicit, omul reflectă inclusiv capacitatea creatoare a lui Dumnezeu (nota traducătorilor).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire