pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Mesajul muzicii
Ovidiu Trifan

Dimensiuni formative ale muzicii

«Ceea ce nu poate fi exprimat prin vorbire, muzica exprimă»!
Beaumarchais

Discuția despre ce, cum și cât comunică muzica, a fost începută și continuată pe parcursul a unor articole publicate anterior în paginile revistei. Ținând cont de importanța și complexitatea subiectului, am considerat că este binevenită o continuare a acestei teme. În secolul al XX-lea au apărut atât de multe teorii despre artă, încât există riscul ca cercetătorii să nu mai vadă arta din cauza teoriilor. O anumită parte de dreptate o au fiecare din aceste teorii, a căror dezbatere nu face obiectul demersului de față, dar pentru oricare din ele s-ar opta, tot se poate stabili acel adevăr general că arta semnifică, comunică. Muzica ne oferă două niveluri de comunicare: unul infra-verbal (non verbal), realizat de muzica 'pur' instrumentală și altul verbal, al muzicii vocale. Fiecare din cele două niveluri comunică o serie de informații, adică un sens, un mesaj, printr-un limbaj specific. Decodificarea acestuia nu înseamnă, implicit, și înțelegerea muzicii. În primul rând această înțelegere are loc doar în contact cu muzica și nu altfel. Compozitorul Pascal Bentoiu spunea că "sensul muzical nu se elaborează în afara sunetelor, ci numai de ele". Apoi, înțelegerea muzicii depinde de o serie de factori, începând cu transparența mesajului muzical, posibilitățile intelectuale și afective ale ascultătorului, și până la calitatea execuției și chiar locul audiției. Un fapt consemnat de istoria muzicii vine să confirme cele afirmate mai sus: Beethoven, după ce a cântat sonata Appassionata, a fost întrebat de cineva ce a vrut să spună. Compozitorul s-a așezat la pian, a cântat sonata din nou, după care a adăugat: "Asta am vrut să spun"...

Ce poate să exprime muzica?

Față de termenul 'exprimă', folosit frecvent în lucrări de specialitate, termenul 'transmite' s-ar părea că este mai aproape de realitatea muzicală. Și asta deoarece comportamentul este cel care 'exprimă', iar expresia sa este lucrarea însăși. Aceasta e cea care 'transmite' un sens. Muzica, mai mult decât oricare altă artă, este predestinată să transmită în primul rând afectele. La acest capitol, capacitatea ei figurativă este practic nelimitată. Sunt numeroase zone ale sensibilității umane care nu-și găsesc expresia decât în muzică. Pe bună dreptate afirma G. Enescu: "Muzica este expresia pură a unei stări de suflet". Virtuțile ei terapeutice n-au fost încă cercetate încă în amănunțime. Se cunoaște însă puterea ei uriașă de a calma. Este remarcabilă, de asemenea, forța impactului pe care îl are muzica asupra voinței. Cei care de-a lungul timpului au apelat la muzică pentru a pune în mișcare voințele, știau bine ce fac, deoarece îi cunoșteau capacitatea de persuasiune. În schimb, puterea ei de a suscita imagini vizuale este mai mică decât se crede. Și asta pentru că în absența intenției declarate a compozitorului, formulate în titluri precise (Marea, Poarta Kievului, Marșul pelerinilor etc.), este greu de acceptat că ascultătorul vizualizează aceleași prezențe sau acțiuni ca cele imaginate de autor. Cea mai mare parte a imaginilor vizuale sunt realizate prin sugestionarea poetică a ascultătorului. Numai că muzica descriptibilă, dacă s-ar limita doar la intenția de a suscita imagini vizuale ar avea șanse mai mici de reușită. Valoarea ei crește dacă reușește să comunice sentimentul pe care l-a avut autorul în fața acelor imagini.

Ce nu poate exprima muzica?

Afirmația că muzica ar putea exprima uneori idei, concepte, adevăruri filozofice, este vehiculată încă cu multă generozitate. Trebuie ținut cont de faptul că propozițiile în filozofie conțin idei generale și abstracte. De asemenea, se știe că filozofia operează cu concepte. Ori, muzica nu poate traduce concepte. Se poate vorbi însă de o gândire cu caracter filozofic atunci când gândirea muzicală explorează intenționat granițele unui stil dat. Muzicianul de geniu poate făuri sentimentul pe care îl suscită contactul cu marile sisteme filozofice ale lumii, sau pe acela provocat de un punct de vedere filosofic personal. Dar muzica, în sine, nu poate exprima adevăruri filosofice.

Ce este imposibil ca muzica să nu exprime?

Fiecare om, în decursul vieții, prin alegerile pe care le face, prin acțiunile pe care le întreprinde în funcție de voința și sensibilitatea sa, își conturează un profil etic. Muzica, după cum am văzut până acum, mărturisește direct despre aceste facultăți. Prin aceasta ea este legată de ethos. Scopul ei este de a comunica, de a transmite tensiunile afective și volitive de la cel care o creează la cel care o recepționează. O anume muzică ne invită la o anume bucurie, la un anume tonus vital, care e numai al ei și greu explicabil în cuvinte, numai că această cvazi-imposibilitate de a exprima rațional esența muzicii, nu poate fi un argument în favoarea existenței acestei esențe și nici pentru a nu încerca să fie explicată. Într-adevăr, e greu de explicat ce spun sunetele, dar dacă totuși n-ar spune ceva, nu ar fi ascultate. Muzica populară ne comunică dispozițiile generale psihologice și etice ale unui popor. În muzica populară se reflectă gândirea și simțirea colectivă. Scopul ei este o continuă reamintire, în momente bine stabilite, a apartenenței la un grup, la idealurile lui, la modul lui de simțire. Muzica unui compozitor cert ne mărturisește despre ethos-ul acestuia, conturându-i profilul etic.

Prin urmare, toată muzica este o mărturie a unor atitudini și comportamente etice. Ne alăturăm aici celor spuse de Nietzsche că "fără muzică, viața ar fi o eroare".

Mesagerul Sf. Anton, nov-dec 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire