pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Și a fost Olimpiada...

Prezența României la Olimpiada de la Atena a fost bine mediatizata. Avem ziariști sportivi excelenți! în general, ziaristul - și nu funcționarul de presa - este o specie rara, care deși se daruiește în asemenea masura lumii pe care o protago-nizeaza, încât dobândește mult din caracteristicile acesteia, bune, rele, totuși reușește sa-și pastreze distanța necesara, obiectivitatea.

Astfel, entuziasmul trofeelor românești, în aur, argint, bronz la sporturile individuale, ce merita la superlativ admirația și recunoștința, este salvat de festivismul care i-a cenzurat decenii întregi adevarata și impresionanta semnificație - a valorilor umane, personale și de echipa - printr-o constatare obiectiva din partea comentatorilor sportivi: la sporturile de echipa, la aceasta olimpiada, românii au obținut puține performanțe.

Aceasta constatare are tâlcul ei: ne putem gândi ca multe dintre neîmplinirile noastre, ale românilor, rezumate în cuvinte obsesiv prezente: saracie, lipsa de șanse, zone defavorizate, s-ar datora neprețuirii gustului pentru solidaritate, pentru spirit de echipa, pentru bucuria luptei împreuna.

Și iată că, în privința singuratații în cursa vieții, o alta secvența de la Atena ne-a oferit o parabola impresionanta. Cuvintele tinerei din satul lui Rebreanu, Maieru, dupa ce a cucerit medalia de bronz la cursa de 1500 de metri, "trofeul m-a scapat de saracie", au pentru noi, românii, un ecou mai mult decât dramatic.

Pentru ceilalți membri ai familiei planetare din acest început de secol XXI, este posibil ca impresionanta afirmație a atletei române sa ilustreze motivarea unei competiții tulburator de apropiate de existența cotidiana. Sa fie o "ieșire din rând", spre a putea opri, macar pentru o clipa de reflecție, cursa acerba care divinizeaza performanța cu orice preț, rupând-o parca definitiv de viața.

Acest stop cadru, cât și întreaga reflectare a Olimpi-adei, sunt demne de aplauze. Felicitari ziariștilor sportivi !

Marina Fara

sursa: Actualitatea creștină
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire