pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Credința, Biserica, Lumea

Robert Lazu în dialog cu Stratford Caldecott, director al
Institutului Chesterton pentru Credință și Cultură (Oxford, Anglia)

 

1. Domnule Stratford Caldecott, sunteți cunoscut drept fondator al Institutului Chesterton pentru Credință și Cultură (Chesterton Institute for Faith and Culture), o instituție de inspirație catolică preocupată de evanghelizarea culturii. Cum în România nu există asemenea instituții, aș începe dialogul nostru prin a vă întreba, mai întâi, ce semnificație are Institutul pe care-l conduceți și cum s-a născut el? Care este, în fond, scopul său?

Ca să fim exacți, voi preciza că G. K. Chesterton Institute a fost fondat în Statele Unite ale Americii de Părintele Ian Boyd CSB, iar acum își are sediul la Seton Hall University din New Jersey. Am întemeiat la Oxford, în 1994, o altă instituție - numită inițial Centrul pentru Credință și Cultură (Center for Faith and Culture) - dedicată cercetării în domeniul teologiei aplicate. În anul 2002 această instituție s-a unit cu Institutul Chesterton, deci avem de-a face cu două organizații care s-au reunit spre a urmări un scop comun sub conducerea unui singur corp administrativ.

Chesterton, al cărui nume este purtat de Institutul nostru, a fost un scriitor creștin englez bine-cunoscut care a murit în 1936. El a scris despre o serie întreagă de subiecte, de la politică și economie la literatură și religie, și, de asemenea, a creat poezii, piese de teatru și romane. El a avut o imensă influență aflându-se în slujba binelui, influență ce continuă să fie resimțită și azi în întreaga lume, de aceea mi s-a părut a fi un bun "patron" pentru tipul de activitate pe care vrem să o desfășurăm.

Scopul Institutului nostru, atât în America cât și în Europa, este acela de a contribui la depășirea distanței care a apărut între credința creștină și cultura modernă - sau, pentru a ne exprima altfel, de a "evangheliza cultura". Noi vrem să prezentăm Creștinismul lumii moderne ca pe o credință care nu numai că se întâmplă să fie adevărată, ci, de asemenea, este interesantă, fascinantă, atractivă și, bineînțeles, frumoasă. În acest sens încercăm să facem apel atât la imaginație cât și la intelect. Trebuie să adaug că noi nu suntem o organizație exclusiv catolică, cu toate că ne întemeiem concepția pe gândirea catolică socială și estetică, inspirându-ne masiv din învățătura Papei Ioan Paul al II-lea.

 

2. Din cele spuse rezultă că Chesterton Institute for Faith and Culture este o organizație, o instituție universitară, academică, care aparține de Seton Hall University din New Jersey (SUA). Sau poate nu-i așa? De fapt, de unde provin resursele acestei instituții? Câți angajați aveți și cum sunt ei salarizați? Vă pun întrebări atât de "pragmatice" deoarece în România instituțiile oficiale de cultură sunt unicele existente, fiind practic imposibil să creezi o instituție "privată" de acest gen. Aici ne este greu să înțelegem, mai ales sub aspectul resurselor financiare, cum poate fi creat un Institut de anvergură pe cont propriu.

De fapt, institutul nostru nu aparține Universității Seton Hall, deși aici își are baza partea americană. Institutul este stabilit în mod legal în Anglia și în Statele Unite ale Americii sub forma a două organizații "caritabile" sau "non-profit". În Anglia, asta înseamnă că el este înregistrat la o agenție guvernamentală numită "Charity Commission", căreia îi oferim anual raporturi despre cheltuielile și veniturile noastre.

Rațiunea este că, având un statut caritabil (mai degrabă decât acela al unei mici companii, de exemplu), e facilitat procesul de donație. Sunt oferite beneficii persoanelor care fac donații caritabile iar venitul nostru este în general scutit de impozite. Aproape toate veniturile de care dispunem provin din donații. Evident că acest lucru este posibil într-o țară unde oamenii au suficienți bani în plus spre a vrea să-i doneze. A propos, asta nu înseamnă că noi nu putem vinde produse sau servicii, cum ar fi cărți, conferințe sau jurnale. Acest lucru este firesc, deoarece veniturile din asemenea activități sunt reintroduse în circuitul caritabil, nefiind folosite pentru sporirea veniturilor personale ale nici unuia dintre noi. Eu sunt salariat, însă avem un grup de membri ai consiliului de administrație care nu sunt salariați, cărora eu le raportez activitățile mele și care coordonează dezvoltarea Institutului.

O altă posibilă sursă de fonduri ar putea fi Uniunea Europeană, care susține anumite proiecte, sau alte instituții care pot oferi granturi spre a ajuta financiar o conferință sau alte activități ale Institutului. Însă nu este ușor să identifici proiecte care să fie acceptate de Uniunea Europeană, - de exemplu, mai multe aplicații pe care le-am trimis ne-au fost respinse - , deci nu este simplu să găsești resurse pentru o muncă așa cum este aceasta, chiar în Europa Occidentală unde par a fi mai mulți bani disponibili.

 

3. Ce fel de relații întrețineți cu Biserica și cu reprezentanții ei legitimi? Există o anumită recunoaștere, oficială, a Bisericii sau a unui Episcop catolic?

Noi nu suntem în exclusivitate o organizație romano-catolică, nicidecum una "oficială". Unul dintre membrii consiliului nostru de administrație, de exemplu, este preot anglican, și muncim în strânsă legătură cu membri ai Bisericii Ortodoxe. Dar este adevărat că Catolicismul este foarte important pentru noi. Suntem recunoscuți și înregistrați atât local, de către Conferința Episcopală, cât și la Roma, la Vatican. Local legătura noastră cu Conferința Episcopală din Anglia și Țara Galilor e menținută prin intermediul "Agenției Catolice pentru Sprijin și Evanghelizare" (www.caseresources.org), deși noi încercăm totodată să-l ținem la curent pe Arhiepiscop cu evoluția noastră. La Roma legăturile noastre principale sunt cu Consiliul Pontifical pentru Cultură, care este foarte prietenos cu noi, și cu Consiliul Pontifical pentru Laici.

 

4. Care anume sunt, concret, acele scrieri și idei ale Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea care v-au influențat?

Multe din enciclicele sale, în special cele care conțin învățătura socială pe care o promovează. De fapt, întreaga sa viață și toate scrierile sale sunt cu adevărat surse de inspirație pentru noi, de aceea e greu să alegi un exemplu concret.

 

5. Atunci când vorbiți despre prezentarea frumuseții Creștinismului în fața lumii moderne mă gândesc imediat la concepția "theo-estetică" a Cardinalului Hans Urs von Balthasar. Există o influență a acestuia asupra viziunii voastre generale?

Neîndoielnic că von Balthasar exercită o influență majoră asupra noastră. De fapt, atunci când am inaugurat Centrul pentru Credință și Cultură, în 1994, înainte ca noi să fuzionăm cu G. K. Chesterton Institute, fusese stabilit cu claritate că Balthasar a avut o influență egală cu cea a lui Chesterton, atât editorii de la The Chesterton Review cât și cei de la revista Communio întemeiată de Balthasar fiind membri asociați fondatori ai Centrului. Eu îi găsesc în întregime complementari, iar înțelegerea lor asupra lumii moderne este foarte asemănătoare. John Henry Newman și istoricul catolic Christopher Dawson (care este mai puțin cunoscut) sunt de asemnea influențe notabile în munca noastră. Dar să mă întorc la von Balthasar: cred că el și ceilalți scriitori de la Communio asociați cu el (Henri de Lubac și ceilalți) dețin cele mai profunde răspunsuri la problemele culturii de azi. Papa Ioan Paul al II-lea pare să confirme acest lucru: el i-a numit în ultimii ani pe mulți dintre prietenii și colaboratorii cei mai apropiați ai lui Balthasar Episcopi și Cardinali!

 

6. Este evident din răspunsurile anterioare că scopul Institutului Chesterton este cel de a evangheliza cultura. Cum concepeți și cum realizați concret acest scop? Care este publicul vizat? Aveți dialoguri cu ne-catolici și ne-creștini?

Christopher Dawson spunea odată că "primul pas spre transformarea culturii constă în schimbarea paradigmei culturale în interiorul minții, din care vor înmuguri apoi noi forme de viață care în cele din urmă vor schimba chipul societății, astfel va fi creată o nouă cultură".

În termeni practici, influența pe care o putem avea este limitată de dimensiunile noastre și de lipsa fondurilor. În prezent suntem capabili doar să oferim publicațiile noastre, pe de o parte, și conferințe și cursuri ocazionale, pe de altă parte. În categoria publicațiilor sunt incluse revistele pe care le edităm (Second Spring și The Chesterton Review), web site-ul nostru și câteva cărți. De exemplu, avem un proiect de cercetare în domeniul economic, care ar putea eventual să se cristalizeze într-o conferință și o carte.

Anterior, în diferite momente, am colaborat cu alte instituții oferind cursuri și conferințe, și, de asemenea, expoziții și concerte. Vara aceasta conferința pe care o pregătim este dedicată rolului spiritual al imaginației în literatura fantasy și în filme. De asemenea, vom avea o conferință la Vilnius, în Septembrie, despre valorile creștine în societate. Cu câțiva ani în urmă am avut o conferință de succes referitoare la reforma liturgică, și multe altele - inclusiv una la Zagreb - despre etică și economie în Europa post-comunistă. Pentru anul 2005 plănuim să avem o școală de vară la Oxford, și, eventual, sper să întemeiem un centru educațional care să poată oferi cursuri de-a lungul întregului an. Dar pentru aceasta sunt necesari încă câțiva ani!

În mod evident, audiența noastră este extinsă în funcție de posibilitățile pe care le avem, dar cei care sunt interesați de munca noastră sunt de obicei creștini (înțelegând prin asta că sunt și ne-catolici) și adesea cu o educație înaltă. Eu corespondez cu câțiva prieteni ne-creștini și public articole în reviste ne-creștine, dar și acest lucru se referă la un grup restrâns.

Nu avem încă rezolvată problema modului în care să ajungem la o audiență de masă. Ar fi probabil necesar ca noi să lucrăm în industria filmului, a televiziunii sau în industria muzicală. Sau poate ar trebui să scriem un best-seller! Însă datorită comentariului lui Christopher Dawson - pe care tocmai l-am citat - nu sunt prea îngrijorat. Noi putem să ajungem doar la câțiva oameni, dar este suficient să găsești o persoană cu câteva idei noi astfel încât să devină germenele unei întrei culturi înnoite.

 

7. Înțeleg deci că organizația pe care o conduceți este, oarecum, ecumenică. De ce ați conceput-o astfel? Corespunde viziunea asupra culturii specifică catolicismului cu cea a altor confesiuni creștine?

La început Centrul pe care l-am fondat în Anglia a funcționat într-un Colegiu Metodist și a rămas ecumenic și după aceea. Trebuie să spunem că lucrăm alături de anglicani, metodiști și ortodocși la fel de bine ca și alături de romano-catolici. În ceea ce-i privește pe ortodocși, Episcopul (ortodox grec) Kallistos de Diokleia este un prieten apropiat al muncii noastre cu care colaborăm adesea. Unul dintre membrii consiliului nostru de administrație are relații foarte strânse cu călugări de la Muntele Athos. De asemenea, eu sunt în mod particular interesat de teologul ortodox român Dumitru Stăniloae, ale cărei opere au început să apară în engleză.

După cum vedeți, deși Institutul Chesterton pentru Credință și Cultură este înrădăcinat în romano-catolicism, suntem deschiși spre a dialoga și a lucra împreună cu oricine dorește acest lucru. Acordăm o înaltă prioritate dialogului și prieteniei. Dar noi diferim totodată de alte organizații ecumenice prin aceea că nu suntem pregătiți să facem nici un compromis cu credințele noastre - cei care suntem catolici, de exemplu - de dragul unității. Există, cu siguranță, anumite similitudini între Catolicism și alte tradiții. Dar diferențele sunt de asemenea profunde. Noi credem că adevărata unitate, o prietenie și un dialog de adâncime, ar putea fi în cele din urmă atinse dacă suntem fideli față de ceea ce știm că este adevărat. Unitatea este importantă dar adevărul este și mai important, iar iubirea mai mult decât toate - o iubire care este întemeiată pe adevăr.

 

8. Credeți că apologetica creștină, folosind mijloace specifice culturii, poate readuce în Biserică măcar câțiva dintre europenii care sunt marcați de acea "apostazie tăcută" despre care a vorbit Papa Ioan Paul al II-lea în extraordinara exortație Ecclesia in Europa?

"Apostazia tăcută" are multe cauze. Eu sunt sigur că în fiecare epocă a Bisericii, începând cu convertirea lui Constantin, majoritatea creștinilor erau mult mai puțin profund înrădăcinați în credința lor decât se vedea la suprafață. În trecut existau rațiuni pur sociale și culturale spre a profesa credința creștină. Un mare număr de credincioși nu-și făcea niciodată probleme din această cauză. Astăzi însă există o alternativă, cultura materialistă, și o enormă presiune spre a NU crede. Nu este suprinzător că noi vedem atâtea persoane care se îndepărtează de Biserică. Acestui proces nu i se poate opune doar apologetica creștină. Dar el nu poate continua la nesfârșit.

 

9. Cum vedeți situația actuală în Europa? Nu este oarecum ciudat că există, în Occident, atâtea organizații ca a dumneavoastră, în timp ce necredința, imoralitatea, anti-clericalismul, ateismul practic, expansiunea islamului, a new-age-ului etc. sunt fenomene tot mai răspândite?

Ei bine, acesta este un subiect la care vreau să mă refer. Rațiunea pentru care sunt atâtea organizații ca a noastră în Vest este că aici e nevoie de ele, aici e locul unde am început să devenim conștienți de criza culturală care afectează Creștinismul. Criza nu este datorată unui vid de spiritualitate sau chiar de moralitate. Oamenii vor încă ceva spiritual în viețile lor, dar ei tind să caute așa ceva în afara Bisericii. Ei încă vor un cadru moral, dar ei nu iau în serios Biserica ca și învățător întru morală, parțial (trebuie să spunem) și datorită decăderii multor membri ai ei. Criza Bisericii se va înrăutăți în Europa înainte ca ea să se amelioreze. Dar ea SE VA AMELIORA, chiar și numai datorită faptului că alternativele se vor arăta mai rele, mai puțin satisfăcătoare. În fond, doar Cristos are cuvintele vieții veșnice. Unde altundeva ne-am putea duce?

 

10. Domnule Startford Caldecott, aș dori să discutăm acum, în cea de-a doua parte a dialogului nostru, despre cum vedeți dumneavoastră evanghelizarea culturii într-o țară aflată sub pragul sărăciei - așa cum e România. Practic, aici aproape nimeni nu sprijină cultura, care e privită în genere ca fiind inutilă. Ce contra-argumente ați aduce într-un asemenea context în sprijinul culturii?

Presupun că pentru cineva care-și cheltuiește toată energia încercând, pur și simplu, să supraviețuiască, este greu să vorbească și chiar să se gândească la "cultură". Dar nu putem scăpa de ea. Chiar și cei mai săraci oameni dintre cei săraci au o cultură: la nivelul cel mai de jos este chiar modul în care-și trăiesc viețile, respectul pe care-l au unii pentru alții, poveștile pe care și le spun, politețea cu care se salută pe stradă. Este deci o iluzie să gândim că numai "economia" este importantă, iar cultura ar fi doar ceea ce oamenii bogați fac în timpul lor liber. Chiar economia însăși este o expresie a culturii! Iar noi nu ne angajăm în activități economice doar de dragul lor: facem aceasta cu dorința de a fi capabili să susținem și să ne construim propriul drum în viață. Multe dintre căile noastre transformă lumea din jur, - cântecele pe care le cântăm, rugăciunile pe care le oferim, familiile pe care le creem - , acestea sunt lucrurile care fac viețile noastre demne de a fi trăite. Aceasta este cultură.

 

11. Voi insista asupra subiectului deschis în ultima întrebare spre a contura o soluție cât mai concretă: deci cum ați vedea dumneavoastră, de la distanță, o strategie bună pentru un loc unde efectiv aproape nimeni nu vrea să aloce resurse (bani, timp etc.) pentru așa ceva? De fapt, la ce este bună cultura pentru niște oameni săraci?

Cum am spus deja, oamenii săraci au o cultură, fie că o știu fie că nu. Iar Creștinismul, cu respectul său pentru persoană și pentru familie, este cel mai bun aliat al acestei culturi. Dar creștinii nu au nevoie de bani pentru a susține sau pentru a face cultură. Nu avem nevoie de Guvern pentru asta. Poate câteodată este o problemă în fostele țări socialiste faptul că oamenii gândesc că trebuie să aștepte ca totul să fie făcut de Guvern. (O problemă similară există în capitalism, unde tindem să așteptăm ca totul să fie făcut de cei bogați!) Concret, ne putem aduna împreună pe baza prieteniei spre a atinge un țel măreț, chiar dacă nu avem resurse. Decizia de a munci împreună, de a petrece timp împreună, de a colabora într-un anume fel e întotdeauna un început pentru o inițiativă culturală. Poate că aceasta este o bună cale pentru a începe: întâlnirea câtorva prieteni și acordul de a petrece câtva timp împreună, împărtășindu-și competențele, ideile, creativitatea. A fi împreună, în primul rând, pentru a se ruga.

 

12. Am remarcat pe site-ul Second Spring (www.secondspring.co.uk) că acordați un loc important doctrinei sociale. De fapt, dacă nu mă înșel, este unul dintre domeniile activității voastre pedagogice. Ce relație există între evanghelizarea culturii și doctrina socială a Bisericii catolice?

Relația aceasta este foarte strânsă în două moduri. În primul rând, evanghelizarea culturii nu este un "botez" superficial al societății, ci implică transformarea ei profundă. Papa vorbește despre o "civilizație a iubirii" și o "cultură a vieții". Acestea pot fi realizate, la orice nivel, numai prin trăirea celor zece Porunci și a Fericirilor în comunitățile noastre, creând astfel o societate mai dreaptă și mai umană. Acesta, de fapt, este scopul și mesajul doctrinei sociale catolice, care e fundamentată pe demnitatea persoanei individuale creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ca ființe umane ne atingem plenitudinea noastră personală numai prin slujirea lui Dumnezeu și a semenilor noștri.

În al doilea rând, învățătura socială a Bisericii este foarte atractivă pentru bărbații și femeile timpurilor noastre, chiar dacă ei nu sunt interesați din alte puncte de vedere de Creștinism. Oamenii pot vedea cum diversele ideologii seculare și economice s-au prăbușit, iar ei și-au pierdut încrederea în politicieni și guverne. Învățătura socială catolică pare a reprezenta o alternativă pentru ei: nu atât o altă ideologie, cât un mod de viață care este mult mai adecvat pentru umanitatea noastră. Făcând această învățătură cunoscută, suntem capabili să-i călăuzim pe oameni spre ideea că acest Creștinism are încă foarte mult de oferit lumii moderne.

Deci a învăța doctrina socială a Bisericii este o parte importantă a evanghelizării. Dar asta nu înseamnă că vrem doar să atragem noi convertiți! O "civilizație a iubirii" nu este o civilizație în care fiecare persoană ESTE creștină. Este o civilizație în care iubirea este suprema valoare, este o civilizație unde "logica" iubirii formează într-un oarecare fel structurile societății. Este foarte posibil să avem oameni de mai multe credințe care să lucreze și să trăiască împreună într-o astfel de societate. Noi lucrăm pentru binele comun al umanității, și iată că sunt mai mulți oameni care cad de acord cu noi asupra naturii binelui comun, dar care nu recunosc (vrem să spunem că ÎNCĂ nu recunosc) dumnezeirea lui Cristos.

 

13. Cât de prezentă este doctrina socială catolică în societatea în care trăiți? Reușiți să o transmiteți și să o puneți în aplicare? Este cunoscută această învățătură în mediile catolice laice engleze?

Doctrina socială catolică oferă o critică viguroasă a mai multor aspecte ale politicii de Stat. Episcopii catolici sunt foarte conștienți de asta. În 1997, când ne pregăteam pentru alegeri generale în Marea Britanie, episcopii au editat un document ce sintetiza punctele cele mai relevante ale doctrinei sociale a Bisericii, document numit Binele comun. Mai multe parohii au pornit grupuri de studiu a documentului, care a fost elaborat tocmai cu un asemenea scop. Episcopii au început, de asemenea, să încurajeze discuții despre învățătura catolică între personalul de conducere creștin din mediul afacerilor și liderii politici, printr-o serie de seminarii și conferințe la nivel înalt. Câteva abații benedictine au desfășurat, de asemenea, cursuri de doctrină socială catolică care au devenit repede populare printre laicii catolici.

Cu toate acestea, în ciuda unor asemenea evoluții recente, trebuie să spun că în prima parte a secolului XX laicatul catolic era mult mai sensibil la această învățătură decât este azi. Erau pe atunci câteva mișcări active, cum ar fi Ghilda Socială Catolică, Liga Femeilor Catolice sau Liga distributistă a lui G. K. Chesterton, care toate promovau în întreaga țară un dialog intens și detaliat despre ceea ce era numit uneori "sociologia creștină", prin conferințe publice, dezbateri și grupuri de studiu, acțiuni pentru care era produsă o bogată ofertă de materiale de specialitate. Ceea ce vedem acum în Anglia este doar începutul renașterii interesului față de această învățătură, al cărui nivel era mult mai ridicat înaintea celui de-al doilea Război mondial.

 

14. Se vorbește adesea în documentele pontificale dedicate temelor sociale despre necesitatea implicării statului în reglementarea anumitor chestiuni, cum ar fi salariul just, asistența socială și altele asemenea. Cum pot fi interpelate de către Biserică State care aprobă - de exemplu - legea în favoarea avortului, deci state care vădesc dorința clară și explicită de a se separa și chiar de a se opune Bisericii?

Este adevărat că prin acceptarea generală a avortului, a unui surogat de maternitate, a experimentelor pe embrioni, a "mariajul" homosexual și a altor lucruri similare de către toate partidele politice, este dificil pentru un catolic să știe ce are de făcut. Mulți oameni găsesc că este foarte greu să descopere un candidat pentru care să poată vota cu o conștiință curată. Episcopii trebuie să urmeze exemplul Papei, vorbind cu politicienii fără a renunța vreodată să reamintească care sunt problemele importante - dar, de asemenea, încurajându-i atunci când aceștia vor să facă ceva bun! Cât despre laici, dacă nu vor să voteze cu unul dintre partidele existente, ei trebuie să creeze unul nou - un partid care nu este catolic din punct de vedere confesional, dar care ar putea reuni oameni de diferite credințe în jurul principiilor legii naturale și a justiției, a importanței familiei și a altor valori asemănătoare.

Nu mă pot gândi ce fel de partid sau de mișcare ar putea deocamdată să apară în Britania. Ar fi probabil nevoie de un bărbat sau o femeie cu adevărat vizionar care să creeze unul. Căci nu este suficient că cineva să-i adune laolaltă pe susținătorii unei coaliții anti-avort, de exemplu. Noul partid de care avem nevoie trebuie să aibe o viziune cuprinzătoare, bazată pe o analiză profundă a situației moderne. Poate că avem nevoie de mai multă cercetare din partea intelectualilor creștini spre a dezvolta o asemenea analiză - furnizând astfel suportul intelectual necesar pentru aceia care lucrează în câmpul politicii. Există un foarte interesant institut, nou-înființat, în interiorul Universității Pontificale din Lateran, care este orientat spre acest gen de cercetare. Se numește Institutul "Redemptor Hominis" și lucrează alături de Institutul Ioan Paul al II-lea pentru Casătorie și Familie.

 

15. Este Biserica catolică o prezență concretă, influentă în cultura și civilizația occidentale?

Cu siguranță ea este încă o prezență importantă, chiar în societatea profund secularizată, hedonistă, așa cum este cea pe care o avem acum în Europa Occidentală. Și va continua să fie așa. Dar în trecut a fost mai mult decât o simplă "prezență"; ea (Biserica) a pregătit întemeierea și o mare parte a suprastructurii civilizației noastre. Chiar și atunci când a produs civilizația pe care noi o numim astăzi "Creștinism", ascundea un eșec profund. Acea civilizație, măreața cum a fost, nu a putut dura pentru foarte multă vreme. Ea a fost instabilă datorită diviziunilor adânci dintre creștini, diviziuni pe care Biserica nu a fost capabilă să le depășească. A fost ispitită să suprime ereziile prin forță, numai că a reușit în cele din urmă să înrăutățească lucrurile. Mișcarea modernă de suprimare a oricărei influențe creștine în societate a debutat ca o reacție față de războaiele religioase și față de persecuțiile care au adus creștinismului un prost renume, de aceea se poate spune că ea se datorează parțial creștinilor înșiși, pentru că nu și-au trăit într-un mod adecvat credința. G. K. Chesterton evidenția acest adevăr în mod succint atunci când spunea că "Creștinismul nu a fost încercat și găsit necorespunzător; el a fost găsit dificil și a rămas neîncercat!"

Acum, desigur, noi vedem că modernitatea nu a reușit să abolească religia sau influența religioasă vreodată. În secolul XXI întâlnim diferite tipuri de credințe religioase, incluzând Islamul și New Age-ul, care se dezvoltă cu putere în Europa, pe când catolicismul este în declin. Vedem totodată că Raționalismul nu a reușit mai bine decât Creștinismul să elimine războiul și ura. Multe dintre marile conflagrații, cei mai mari tirani, au apărut ca urmare a încercării de a elimina religia pe cuprinsul secolului XX. Religia rămâne însă singura speranță reală pentru omenire și singura temelie durabilă pentru orice civilizație. Christopher Dawson spunea cândva următoarele: "Civilizația care nu găsește loc pentru religie este o cultură mutilată care și-a pierdut rădăcinile spirituale și care este condamnată la sterilitate și decadență". De aceea Chesterton credea și el, deopotrivă, că vom vedea o revigorare a credinței creștine atunci când oamenii vor începe să realizeze unde-i duce noul păgânism: folosind cuvintele sale, spre "o anarhie dementă și inumană".

 

16. De multe ori am sentimentul izolării, al lipsei de contact și dialog între catolicii din România și cei din alte țări. Institutul dumneavoastră dezvoltă relații puternice cu catolicii din alte țări?

Știu la ce vă referiți. Chiar în Vest, chiar între catolicii englezi, simt că există o lipsă acută a comunicării. Avem Internet-ul și alte mijloace de comunicare, dar asta nu rezolvă problema. Parțial acest lucru se întâmplă deoarece mulți oameni încearcă să comunice, dar avem puțin timp pentru a selecta ceva din oceanul de informații și pentru a-i asculta atent pe alții. De fapt, Diavolul este un mare hoț de timp. S-ar putea să fie unul dintre trucurile sale cele mai tari!

Încerc să păstrez legătura cu un mare număr de oameni și țări, dar nu reușesc să fac acest lucru așa cum aș dori. Petrec fiecare dimineață răspunzând la corespondența electronică, însă mi se pare că nu este suficient și rămâne puțin timp pentru alte lucruri importante. Desigur, avem un website care face accesibilă informația noastră pentru oricine are timp să se uite, însă există atâtea site-uri bune care merită alese încât este nevoie să reamintim periodic celor interesați să-l viziteze pe al nostru. De asemenea, avem revistele noastre, Second Spring și Chesterton Review, care sunt trimise abonaților din întreaga lume. Îmi face plăcere să încurajez cu acest prilej pe cât mai mulți oameni din Europa de Est să le citească.

 

17. Dacă un grup de catolici dintr-o țară estică ne-catolică - să zicem Bulgaria sau România - v-ar cere sa înființați o filială a Institutului Chesterton pentru Credință și Cultură în țara respectivă, ar fi posibil așa ceva?

Cu siguranță că așa ceva ar fi binevenit! Pentru asta ar fi nevoie de un mic grup de persoane interesate din acea țară, capabile să dăruiască săptămânal timp spre a lucra împreună la acest proiect. Dacă vor dori un anumit sprijin, mă aștept ca Institutul nostru Chesterton pentru Credință și Cultură să poată oferi ajutor sponsorizând la un moment dat o conferință în țara respectivă - ca cea pe care o vom avea în Lituania în acest an, și, probabil, în Polonia ceva mai târziu. Asta va putea să-i încurajeze și pe alții să se adune împreună în jurul acestui proiect. Dar orice "filială" (cum i-ați spus) care ar fi înființată trebuie să devină autonomă, deoarece Institutul nostru nu are resursele necesare spre a pune în mișcare lucrurile la o asemenea distanță, în Europa Centrală. Mai corect decât la o filială a Institutului nostru, putem să ne gândim la o instituție afiliată.

Nu de mult, un preot din Noua Zeelandă a petrecut ceva timp cu noi la Oxford căutând posibilități de a porni un centru cultural creștin în țara sa. Nu intenționa să creeze o filială a Institutului nostru, însă am schimbat idei și am învățat unii de la alții. Asemenea inițiative vor avea succes numai dacă ele răspund unor nevoi precise, rezultate din situațiile culturale din fiecare țară - de aceea ele trebuiesc întotdeauna dezvoltate de cineva care face parte din acel context.

 

18. De fapt, care este aria geografică în care vă propuneți să activați?

Singurele noastre birouri sunt în Anglia și în Statele Unite ale Americii, cu toate că există în Canada persoane care colaborează cu noi, și, de asemenea, avem prieteni în multe alte țări incluzând Japonia, Argentina, Italia, Polonia, Australia - și România!

 

19. Stimate domnule Stratford Caldecott, vă rog să transmiteți în numele dumneavoastră personal dar și al idealurilor pe care le reprezentați, un mesaj credincioșilor catolici din România.

Tot ceea ce pot transmite este ecoul a ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea a spus în numeroase ocazii, multor oameni, care se află cuprinși în acest "spiritual commonwealth" care este Europa. Respectați-vă propria voastră cultură, în special urmând acele căi pe care sfinții din țara voastră le-au deschis arătându-vă cum trebuie trăită Evanghelia. Judecați lumea modernă în lumina Revelației lui Cristos. Fiți deschiși spre ceea ce este nou, fiți creativi căutând o expresie contemporană a credinței voastre, fiți prieteni cu alți creștini și membri ai altor credințe. Fiți pregătiți să învățați de la alții, dar nu încetați să ascultați Cuvântul în rugăciune, fiind întotdeauna credincioși față de întreaga tradiție care ne provine de la apostoli.

 

20. Acum, la încheierea dialogului nostru, vă mulțumesc foarte mult pentru acest minunat prilej de a schimba idei. Și vă rog să comentați un mic dar semnificativ fragment din Christifideles laici al Papei Ioan Paul al II-lea: "o credință care nu devine cultură este o credință care nu este pe deplin primită, nu este în întregime gândită, nu este cu fidelitate trăită" (art. 59).

Mesajul Papei Ioan Paul al II-lea este inima tuturor lucrurilor pe care am încercat să le spun. Consiliul Pontifical pentru Cultură este întemeiat pe acest principiu foarte important, după cum sunt și centrele culturale catolice din întreaga lume. Aceasta este ceea ce știu că trebuie să încercăm a face: să ne aprofundăm credința, să medităm asupra ei, să o trăim cu fidelitate. Numai urmând aceste căi vom putea dezvolta o "cultură a vieții", o "civilizație a iubirii".
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire