pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RESURSE 

Colectorul de articole

Cum au ajuns Evangheliile la noi?

Când auzim cuvântul «Evanghelie» ne gândim imediat la una dintre cele patru Evanghelii, scrise de Sfinții Matei, Marcu, Luca și Ioan. Cuvântul «Evanghelie» vine de la grecescul «euanghelion» («vestea cea bună»), căci primii creștini mărturiseau că Isus trăise, murise și înviase din morți pentru mântuirea omenirii întregi și aceasta este o veste excelentă. Pentru a fi mai preciși, vom spune că prima predicare a acestor mistere, aceea a Sf. Apostol Petru în ziua Rusaliilor, era o predică a Evangheliei. Același lucru îl putem spune despre activitatea misionară a Sf. Paul, numit «Apostolul neamurilor» datorită călătoriilor lui numeroase. Oriunde ajungea, începea să predice Vestea cea Bună. Cu mult înainte ca evangheliștii să aștearnă în scris aceste evenimente, Evanghelia fusese proclamată. Odată ce evangheliștii și-au început relatările despre viața, moartea și învierea lui Isus, acestea au devenit repede cunoscute ca și Evanghelii. Marcu, primul care a scris, își începe relatarea, afirmând că el scrie «Evanghelia lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu». Marcu a scris pentru a suplimenta predicarea primilor misionari creștini, și cum Biserica devenea tot mai dependentă de aceste surse scrise, termenul a fost monopolizat de Evangheliile scrise, în detrimentul predicării verbale a mesajului credinței creștine.

Predicarea sau scrierea Evangheliilor?

De ce s-a recurs la transpunerea în scris a vieții lui Cristos? În primele timpuri ale Bisericii existau multe mărturii referitoare la viața și moartea lui Cristos. Când cineva ar fi dorit să afle mai multe despre Cristos și despre învățătura sa, putea să se intereseze la unul din martorii oculari. Dar, treptat, posibilitatea devenea tot mai puțin practicabilă deoarece Biserica se răspândise în țări depărtate și nu era prea ușor ca în noile țări de misiune să se găsească cineva care să-l fi cunoscut pe Cristos, căci apostolii, după ce predicau, se îndreptau îndată spre alte misiuni. Apoi apostolii, rând pe rând, muriseră, iar primii creștini credeau că foarte curând Cristos va reveni în slavă și trebuia deci așteptată întoarcerea sa. Când și-au dat seama că revenirea Lui nu va avea loc atât de repede și că toți cei care îl cunoscuseră pe Isus dispăreau de pe scena acestei vieți, au înțeles că trebuie să se gândească la viitor. Trebuiau să fie siguri că generațiile viitoare de creștini vor fi în stare să afle totul despre Cristos, astfel încât să ajungă toți oamenii la mântuire. Din acest motiv, s-a trecut la etapa scrierilor.

În general, atunci când spunem că textele evanghelice au fost inspirate, ne imaginăm că evangheliștii scriau ceea ce le 'dicta' Dumnezeu. Dar această idee ne poate determina să nu ținem seama de contribuția oamenilor, uitând că Dumnezeu are alt mod de a lucra. Întruparea lui Isus ne dă o imagine corectă despre cum a inspirat El aceste texte. După cum Spiritul Sfânt a pătruns în trupul binecuvântatei Fecioare Maria în mod divin pentru a da naștere Cuvântului Întrupat, tot astfel Spiritul lui Dumnezeu a pătruns și în ceea ce era trupesc la autorii Evangheliilor (talentul, imaginația lor) și, din uman și divin, s-a produs un cuvânt întrupat, de data aceasta sub forma Evangheliilor. Spiritul Sfânt nu înlătură ceea ce este omenesc, dar prezența Lui sublimează natura și o transformă în întregime.

Rezultat uman și divin

În mod practic, însă, ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că evangheliștii și-au folosit propriul talent omenesc ca să scrie Evangheliile ce le poartă numele. Duhul Sfânt i-a inspirat și i-a asistat în decursul scrierii operei, într-un mod misterios, dar fără să-i silească să scrie lucruri împotriva voinței lor. Când operațiunea scrierii a luat sfârșit, s-a putut spune pe drept cuvânt că rezultatul final era uman (căci reprezenta efortul unui om - autorul), dar, în egală măsură, divin (căci comunica Cuvântul cel veșnic al lui Dumnezeu).

Cât de umane pot să fie Evangheliile se poate observa din Evanghelia lui Marcu. Aceasta nu este o capodoperă literară, dar este mai curând o slab-construită și slab-exprimată colecție din diferite surse pe care Marcu le-a avut la dispoziție. De fapt, dacă cineva ar încerca să-și imagineze modul cum s-a desfășurat scrierea acestei Evanghelii, ultimul lucru ar fi să-și închipuie pe Duhul Sfânt șoptindu-i autorului cuvintele. Probabil, mai degrabă i-ar veni în minte un student care și-ar scrie prima sa lucrare. Studentul se va duce la bibliotecă și va găsi toate sursele disponibile pentru subiectul lucrării. Apoi, ar fotocopia tot materialul și l-ar așeza în ordine pe o masă. Ar putea să decupeze secvențe din fiecare sursă care se potrivesc scopului său și să unească toate citatele laolaltă. Ar adăuga ici-colo câte o propoziție pentru a conferi o oarecare unitate lucrării. La sfârșitul strădaniilor depuse, rezultatul va fi o lucrare deloc originală, dar ceva ce ar putea fi prezentat profesorului.

Atunci când citim Evanghelia lui Marcu avem tocmai impresia de mai sus. Marcu ajunsese, oarecum, la termenul limită când trebuia să-și scrie Evanghelia, la Roma, în jurul anului 70 d.Cr., când mulți dintre cei care fuseseră martorii oculari ai vieții lui Isus s-au stins din viață. Doi dintre aceștia, cei mai importanți, Petru și Paul, muriseră în același oraș în care trăia Marcu și exista pericolul ca învățăturile lui Isus pe care ei le comunicaseră, să fie pierdute sau pervertite de falșii discipoli care se ridicaseră în Biserică. De asemenea, tot mai mulți păgâni se convertiseră la credință și voiau să știe mai multe despre Isus. Marcu și comunitatea realizaseră că aveau nevoie de surse unitare care să-i ajute la instruirea celor de curând convertiți la creștinism. Ei posedau unele surse mai reduse în conținut, de pildă o relatare despre câteva din minunile lui Isus, despre spusele sale etc. Dar aceste surse, puține, nu erau suficiente, astfel încât Marcu și-a dat osteneala să scrie cât mai bine posibil pentru a produce o Evanghelie, o relatare scrisă despre ceea ce trebuia să știe un creștin despre Isus. Ținând seama că el a fost cel dintâi care a încercat acest fel de lucrare, reprezintă totuși o strădanie curajoasă.

Marcu, aidoma studentului sus-menționat, cercetase tot materialul de care putea dispune. Cum am arătat, el găsise câteva relatări care erau valabile și dispunea de povestirile unor martori oculari. A aranjat toate materialele în ordinea cea mai potrivită și a oferit comunității Vestea cea Bună într-o versiune nouă, sub formă scrisă.

Pr. Jude Winkler, OFMConv.
Trad. Sanda Georgescu

Mesagerul Sf. Anton, mar-apr 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire