pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Troia (2004)
Troy

Regia:Wolfgang Petersen
Roluri principale:Brad Pitt, Eric Bana, Orlando Bloom
Gen:Acțiune, Dramă, Război
Durata:165
Rating:A-III (R)
Producător:Village Roadshow Productions, Warner Bros.
Premiera în România:14.05.2004
Sit oficial:http://troymovie.warnerbros.com/
Imagini:din film
Wallpapers:selectie
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Armate antice se războiesc pentru iubire, onoare și glorie în box-office în filmul "Troia" (Warner Bros.), regizat de Wolfgang Petersen. Bazat, în parte cel puțin, pe Iliada lui Homer (compusă în secolul al VIII-lea î.C, la 300-400 de ani după evenimentele relatate), filmul prezintă asediul și căderea Troiei - un oraș antic de pe coasta de nord a Turiciei de astăzi - în urma invaziei grecești. Urmând firul homeric, conflictul pornește atunci când Paris (Orlando Bloom), fiul desfrânat al regelui Priam al Troiei (Peter O'Toole), o răpește pe frumoasa Elena (Diana Kruger) de la soțul ei, regele Menelaus al Spartei (Brendan Gleeson), în timpul unei perioade de pace între cele două națiuni rivale.

Înfuriat de umilirea publică, Menelaus apelează la megalomaniacul său frate, regele Agamemnon al Micenei (Brian Cox), să adune o armată uriașă pentru a jefui Troia și pentru a-i răzbuna onoarea. Având deja sub el majoritatea triburilor grecești, Agamemnon este de acord să pornească la război, dar aceasta nu atât pentru onoarea fratelui său, cât pentru a-și potoli lăcomia. Înainte de a întinde însă pânzele, regele micean trebuie să îl convingă pe aprigul Ahile (Brad Pitt), cel mai mare războinic al lumii antice, să răspundă la chemarea la arme împotriva Troiei. "Născut pentru a ucide", semizeul Ahile este invincibila mașină de luptă a cărui aroganță este depășită doar de disprețul pentru Agamemnon. El va pune deoparte această vrajbă în speranța de a câștiga faima eternă pe care i-a prevestit-o mama zeiță (Julie Christie) - al cărei preți va fi, l-a avertizat ea, chiar propria viață.

Luptând de partea troienilor este viteazul Hector (Eric Bana), dornic să încheie ceea ce a început fratele său, Paris. Și începând cu scena invaziei, avem în continuare război aproape non-stop, întrerupt de scurte pauze cu dialoguri. Din punct de vedere tehnic, "Troia" reprezintă o realizare de excepție, cu numeroase secvențe de dimensiuni gigantice filmate cu măiestrie. Sunt scene de luptă cu actori în carne și oase, precum și scene generate cu ajutorul calculatorului, iar apogeul filmului poate fi identificat cu Troia în flăcări și cu coreografica și mortala luptă dintre Hector și Ahile. Bronzatul Brad Pitt umple rolul lui Ahile, prezentat ca o mixtură de tandrețe și furie, chipul lui făcând credibilă sorgintea sa semidivină. Bana ne oferă un Hector nobil și viril, iar O'Toole aduce un iz de autoritate melancolică în rolul regelui Priam.

Rămânând fidel sursei, "Troia" își i-a libertatea de a repovesti povestea, comprimând de exemplu cei 10 ani în ceea ce nu pare a fi mai mult de o lună, și importând elemente ne-homerice precum calul troian (adăugat de la poetul roman Virgilius). Zeii care la Homer domină scena, sunt ascunși de Petersen în versiunea sa demitologizată. Deși Muntele Olimp nu se aude, întreg filmul este străbătut de noțiunea păgână a sorții. Și dacă este să vorbim de un călcâi al lui Ahile pentru acest film, acesta ar fi modul de tratare a femeilor. Filmul prezintă războiul câteodată glorificându-l, altădată subliniind ororile lui, și în final stupiditatea lui. Și deși lumea pre-creștină din Troia este plină de naționalism tribal, răzbunare și șovinism exacerbat, ea celebrează totuși virtuți precum onoarea, curajul și loialitatea.

Filmul conține imagini violente, precum corpuri ale luptătorilor trase în urmă de care, imagini ce reduc audiența dispusă pentru așa ceva. După cum spune Hector la un moment dat, "războiul nu are nimic glorios sau poetic". În cea mai impresionantă scenă a filmului, bătrânul Priam îi spune lui Ahile că deși rămân dușmani "chiar și dușmanii pot să își arate respect unui altuia", o lecție valoroasă pentru lumea noastră răvășită prea des de zeii războiului.

Datorită numeroaselor scene violente de război, unor scene cu aluzii sexuale și nuditate parțială, Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://troymovie.warnerbros.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire