pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Agenția secretă (2006)
The Good Shepherd

Regia:Robert De Niro
Roluri principale:Matt Damon, Angelina Jolie, Robert De Niro
Gen:Dramă, Thriller
Durata:167
Rating:A-III (R)
Producător:Tribeca Productions, Universal Pictures
Premiera în România:30.03.2007
Sit oficial:http://www.thegoodshepherdmovie.com/
Trailer:video
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

În această lume nu poți să ai încrede în nimeni - cel puțin așa stă situația pentru eroul din "Agenția secretă", o austeră dar per ansamblu captivantă saga pe trei ani ce urmărește soarta lui Edward Wilson (Matt Damon), un imaginar om de la CIA. Purtându-ne încolo și încoace prin timp, filmul începe cu invazia eșuată din 1961, apoi mai înainte în timp, în 1939, la inițierea lui Wilson în fraternitatea "Cranii și Oase" de la Yale.

Wilson este captiv într-o căsnicie nefericită cu Margaret "Clover" Russell (Angelina Jolie), care a rămas gravidă după ce l-a sedus, obligându-l să o abandoneze pe dulcea și surda Laura (Tammy Blanchard), pe care el o iubea cu adevărat. În curând este recrutat de Biroul pentru Servicii Strategice, precursorul CIA, în timpul celui de-al doilea război mondial, în care joacă un rol cheie. Când se întoarce de la război, nefericita Margaret devine și mai distantă, amândoi având propriile vieți amoroase iar el abia cunoscându-și fiul. Relația rece cu fiul său, Edward (interpretat de Eddie Redmayne) va avea repercusiuni pe parcursul filmului, Wilson fiind marcat de sinuciderea tatălui său, pe când el era copil.

Robert De Niro (care îl interpretează pe Bill Sullivan, militarul ce l-a racolat pe Wilson pentru a pleca la război) este regizorul filmului bazat pe scenariul lui Eric Roth. În ciuda unor găuri de logică în desfășurarea acțiunii, filmul reușește să transmită consecințele emoționale ale vieții secrete a protagonistului și tragedia sacrificării umanității pentru idealuri greșite. Jocul actoricesc (în film mai apar William Hurt, Alec Baldwin, Timothy Hutton și alții) este în întregime admirabil, iar Damon merită aplauzele pentru capacitatea lui de a ne reține atenția pentru aproape trei ore. Iată o dramă inteligentă pentru adulți.

Filmul include relații sexuale adultere și premaritale, o întâlnire sexuală, un personaj homosexual, sinucidere, certuri în familie, nuditate parțială, folosire de droguri, câteva expresii necizelate și rasiale. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu R - adică acces restricționat.



sursa imaginilor:
http://www.thegoodshepherdmovie.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire