pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Misiune: Imposibilă III (2006)
Mission: Impossible III

Regia:J.J. Abrams
Roluri principale:Tom Cruise, Ving Rhames, Philip Seymour Hoffman
Gen:Acțiune, Aventuri
Durata:126
Rating:A-III (AP-13)
Producător:C/W Productions, Paramount Pictures
Premiera în România:05.05.2006
Sit oficial:http://www.misiuneimposibilaiii.ro/
Imagini:din film
IMDB:info imdb
Spuneți părerea:despre film pe forumul catolic  NOU!!!

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Tom Cruise este în mod clar la comanda filmului "Misiune: Imposibilă III". Deși regizor este J.J. Abrams - un debut impresionant -, Cruise este producător executiv, producător general și vedeta principală. MI3 este evident un copil al lui Cruise. A muncit mult și pe ecran: apare aproape în fiecare scenă a filmului.

Ethan Hunt (Tom Cruise) este logodit cu Julia (Michelle Monaghan). Ea nu știe că el lucrează pentru International Mission Force (IMF), ci crede că este un analist de transport urban. În realitate Hunt este cel mai bun antrenor de agenți IMF. Când unul dintre cei mai buni studenți ai săi cade în mâinile traficantului de arme Owen Davies (Seymour Hoffman), Ethan se întoarce în prima linie a frontului pentru a o salva (e vorba de o ea). Când aceasta moare, Hunt vrea să îi întindă o capcană lui Davies pentru a-l prinde și a-l ucide. Dar Owen are prieteni sus-puși, așa că în curând Hunt devine din vânător vânat.

MI3 este un thriller de acțiune de înaltă clasă. Și așa și trebuie să fie. Cu un buget de 150 de milioane de dolari, Tom Cruise și-a permis să cumpere ce e mai bun. Așa a și făcut. Cinematografia, luminile, regia, efectele speciale, locațiile, muzica și editarea video sunt toate realizate foarte profesionist. Ce surprinde este faptul că dialogul este destul de bun pentru un film de acțiune. Există de asemenea și momente amuzante, unele intenționat, altele nu. Jocul actorilor este de asemenea peste media genului. Dar pe de altă parte MI3 este categoric violent. Nu explicită, de aceea nu are un rating mai negativ, dar atmosfera este plină de violență.

Pentru catolici problema stă în scenariu. Tom Cruise a încredințat scenariul trioului J.J. Abrams, Alex Kurtzman și Roberto Orci, după ce a văzut cum au lucrat aceștia la seria tv "Alias". Treimea nesfântă de scenariști a decis ca Hunt și partenerii din IMF să fie răpiți de Davies la o petrecere din Vatican. Dincolo de absurditatea unui astfel de eveniment - la Vatican??? -, Owen Davies se află acolo pentru o inteligență cenușie a crimei, cu numele de cod "anti-dumnezeu". Implicațiile scenei sunt fie că Vaticanul este scena fără intenție a traficului de arme, fie că Vaticanul este implicat în aceste afaceri. Ar trebui să pornim de la prezumția de nevinovăție, dar dat fiind că Cruise a urmat un liceu franciscan și că este atât de devotat scientologiei, este cam greu să nu presupunem niște intenții negative.

Desigur, fiind un film nu ar trebui să luăm nimic în serios, dar aceasta chiar este o misiune imposibilă. Filmul conține un mesaj rău voitor despre Biserică, iar audiența știm că este impresionabilă. Dincolo de acest fapt trist, MI3 este plin de răsturnări de situație, dar mesajul său de răzbunare, spionajul internațional și corupția, și implicarea Bisericii aduc importante puncte negre celei de-a treia părți MI.

Filmul conține multă violență, inclusiv o execuție, o întâlnire sexuală sugerată, limbaj vulgar și blasfemii. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.misiuneimposibilaiii.ro/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire