pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Apel misterios (2006)
When a Stranger Calls

Regia:Simon West
Roluri principale:Camilla Belle
Gen:Dramă, Thriller
Durata:87
Rating:A-III (AP-13)
Producător:Screen Gems Inc.
Premiera în România:28.04.2006
Sit oficial:http://www.sonypictures.com/movies/whena...
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

"Apel misterios" poate fi considerat un film bun, la categoria a doua de thriller-e psihologice. Există mult întuneric, multe surprize, pe fundalul unei nopți furtunoase. Dar în cele din urmă avem totuși de-a face cu un film mediocru, un remake al unui film din 1978. Camilla Belle joacă acum rolul lui Carol Kane din filmul original, fiind studenta Jill Johnson, chemată să fie dădacă într-o casă misterioasă, lângă un lac. Ea este terorizată de telefoane amenințătoare, prin care este întrebată dacă i-a verificat pe copii. Într-un final Jill își dă seama că telefoanele vin chiar din interiorul casei. De la cine oare?

Regizorului Simon West îi pasă mai puțin de intriga filmului sau de plauzabilitatea acțiunii, concentrându-se pe crearea unei atmosfere apăsătoare, de izolare și suspans. Și dacă prima parte a filmului creează presiunea psihologică prin tehnica sugestiei, finalul de 20 de minute decade în acțiune. Există încăierări între curajoasa eroină și maniacul misterios, dar West păstrează violența la cote mici totuși. Dacă doriți să simțiți rece pe șirea spinării și nu aveți ce face, puteți vedea filmul, dar dacă doriți ceva mai sofisticat și mai cu cap, nu răspundeți "Apelului misterios".

Filmul conține unele scene cu violență, scene de groază, crime ce nu sunt prezentate direct, imagini scurte cu cadavre și câteva expresii necizelate. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.sonypictures.com/movies/whenastrangercalls/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire