pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Și dacă e adevărat... (2005)
Just Like Heaven / If Only It Were True

Regia:Mark S. Waters
Roluri principale:Reese Witherspoon, Mark Ruffalo
Gen:Comedie, Romantic
Durata:95
Rating:A-III (AP-13)
Producător:DreamWorks SKG
Premiera în România:02.12.2005
Sit oficial:http://www.justlikeheaven-themovie.com/
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

O poveste cu fantome: un trup aparținând unui spirit efemer, nu este, de fapt, mort. Cu aceasta am spulberat puțin din film, faptul fiind dezvăluit cam după un sfert din film, presupusa persoană moartă fiind de fapt în comă după un accident aproape fatal. Aceasta este premisa filmului "Și dacă e adevărat...", o încântătoare fantezie romantică ce se desfășoară în San Francisco, având-o ca eroină pe Elizabeth (Reese Witherspoon), doctor de meserie, atât de pasionată de carieră încât nu are o viață personală. Ea are un accident de mașină într-o noapte ploioasă, pe când era în drum de la spital spre sora ei Abby (Dina Waters).

Ceva mai târziu, unui tip devenit recent văduv, artist, David (Mark Ruffalo), care de mult timp căuta fără succes un apartament prin agentul său imobiliar (Caroline Aaron), îi pică cu tronc apartamentul lui Elizabeth. Doar că apartamentul nu pare a fi gol, cum se credea. David își dă seama că nu are de-a face cu o persoană vie, și atunci, vizitând un magazin cu cărți despre domeniul supranatural dă de ciudatul Darryl (Jon Heder). La sfatul acestuia, încearcă tot felul de lucruri magice, inclusiv o exorcizare, pentru a scăpa de Elizabeth din apartament. Aceasta începe să înțeleagă că ceva nu este în regulă cu starea ei, dar nu își amintește exact nici cine este și nici ce viață a dus până atunci.

David începe să își îndrăgească locatara nedorită și se oferă să o ajute să afle cine este. Într-un final ea se descoperă pe un pat de spital, ca legumă, "îngrijită" de rivalul ei (Ben Shenkman), doctorul nerăbdător să scoată din priză aparatele ce o mai țin în viață. David are nevoie de ajutorul lui Abby și al prietenului său cel mai bun, Jack (Donal Logue), pentru a o salva pe Elizabeth. (Filmul face astfel o pledoarie fierbinte pentru menținerea prin aparate a persoanelor aflate în comă.)

Relația caldă ce înmugurește între cei doi este prezentată dulce și impresionant, și există câteva momente în care personajele fac alegeri valide moral. Desigur în film recunoaștem ecouri ale altor producții "fantomatice" precum "The Ghost and Mrs. Muir", "Topper" sau mai celebrul "Ghost" ("Fantoma mea iubită). În ciuda începutul destul de banal, regizorul Mark Waters reușește să conducă filmul cu mare delicatețe, făcându-l mai mult romantic decât comic. Scenariul lui Leslie Dixon este adaptare cărții de debut a scriitorului francez Marc Levy.

Mesajul evident al filmului este acela al fidelității față de cel pe care îl iubești cu adevărat. De exemplu, în ciuda imaginii seducătoarei a femeii din vecini (Ivana Milicevic), David rămâne ferm "fixat" pe Elizabeth. Într-o scenă caldă, David și cu Elizabeth stau împreună pat, atingându-și mâinile, comunicând cumva ideea că unele dintre cele mai intime momente din viață nu trebuie să presupună neapărat sex. Comparându-l din punct de vedere al puterilor supranaturale cu "Bewitched" ("Ce vrăji a mai făcut nevasta mea"), "Și dacă e adevărat..." poate fi declarat câștigător. Există prea puține lucruri de obiectat la film - o raritate în aceste zile - iar în inima filmului este chiar o inimă... două... calde. Aproape sigur că audiența îl va primi bine, unii chiar cu batiste.

Filmul conține unele aluzii sexuale, câteva expresii necizelate, un spate nud la spital, unele proceduri chirurgicale și o exorcizare prezentată comic, astfel încât filmul este recomandabil în special adulților (și adolescenților mai mari). Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.justlikeheaven-themovie.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire