pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Zbor de noapte (2005)
Red Eye

Regia:Wes Craven
Roluri principale:Cillian Murphy, Rachel McAdams
Gen:Acțiune, Horror
Durata:85
Rating:L (AP-13)
Producător:DreamWorks SKG
Premiera în România:28.10.2005
Sit oficial:http://www.redeye-themovie.com/
Imagini:din film
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Dacă este să mergi cu avionul, câteva locuri sunt de evitat: cele cu copiii gălăgioși, cele care au în față bădărani ce se lasă mult pe spate și... cel pe care stă un tip care te amenință că îți omoară tatăl dacă nu îl ajuți să ucidă un important membru al guvernului. Tocmai într-o astfel de încurcătură cade Rachel McAdams în filmul "Zbor de noapte", în care o interpretează pe Lisa Reisert, responsabilă cu relațiile la un hotel, care, așteptând avionul spre Miami este curtată de un bărbat încântător, dar cu un ciudat aspect reptilian: Jackson Rippner (Cillian Murphy).

Ei se îmbarcă într-un "zbor de noapte", separat, pentru a descoperi mai apoi că au locurile unul lângă altul. La început Jackson este foarte amabil. Dar odată ajunși în aer, atitudinea lui Jackson devine la fel de rece ca privirea sa, descoperindu-se că cunoaște foarte bine viața personală a femeii de lângă el, inclusiv adresa tatălui ei (Brian Cox). Vorbindu-i în șoaptă pentru a nu atrage atenția, el o informează că întâlnirea lor "întâmplătoare" a fost de fapt programată, el fiind angajat să orchestreze un complot pentru asasinarea ministrului securității interne (Jack Scalia) și a familiei acestuia. Dacă nu, ea și tatăl ei ar putea să se întâlnească nespus de repede, dar nu pe pământ. În Miami, victima stă bineînțeles la hotelul de pe malul mării la care lucrează Lisa, sarcina ei fiind să îi schimbe țintei camera pentru ca asasinii să aibă cale liberă pentru o execuție cu pușca de la distanță.

"Zbor în noapte" reprezintă o variație la filmele pentru tineri cu gusturi de măcelar, precum "Nightmare on Elm Street" sau "Scream". Dar filmul împrumută unele elemente din aceste realizări anterioare, inclusiv prezența unui puternic personaj feminin (Lisa a supraviețuit unui viol și este hotărâtă să nu mai fie vreodată victimă). Deși filmul se dorește în mod clar să fie unul de văzut în timp ce mănânci "popcorn", dilema Lisei ilustrează marea dilemă etică a alegerii între două rele: este permis să omori un inocent - sau să ajuți la omorârea acestuia - doar pentru a salva viața altui inocent?

Dacă filmul nu se prăbușește din înălțimi este pentru că îi dau aripi cele două personaje centrale: cea mai mare parte a filmului se desfășoară în aer, iar interpretarea celor doi, chiar fără prea multe cuvinte, reușește să transmită o tensiune care te ține să vezi finalul. Actul final al filmului din păcate provoacă mai mult râsete decât spaimă. "Zborul de noapte" nu merită deranjul... poate cândva va rula la televizor.

Filmul conține câteva scene de violență intensă, unele prea explicite, precum și folosirea de limbaj vulgar. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul L - adică limitat, respectiv film problematic chiar și pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, filmul fiind interzis pentru copiii sub 13 ani.



sursa imaginilor:
http://www.redeye-themovie.com/


mai multe imagini din film



 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire