pregateste pagina pentru tiparire

































 
 RECENZII 

Recenzii filme

Dincolo de departe (2003)
Off the Map

Regia:Campbell Scott
Roluri principale:Joan Allen, Sam Elliott
Gen:Dramă
Durata:108
Rating:A-III (AP-13)
Producător:New Films International
Premiera în România:05.08.2005
Sit oficial:http://www.offthemapmovie.com/
IMDB:info imdb

 

Reclame comerciale




 

Recenzie

Pe Joan Allen o vom mai vedea anul acesta în "The Upside of Anger", un film în care joacă alături de Kevin Costener. Până atunci însă, cinematografele ne-o oferă în filmul "Dincolo de departe", în care actrița reușește să impresioneze prin căldura maternă pe care o insuflă personajului ei, Arlene. Filmul, cu o desfășurare calmă și cu o temă sensibilă, se bazează pe o piesă de teatru scrisă de Joan Ackermann.

Ciudata familie Groden trăiește aproape în izolare în New Mexico. Soțul (Sam Elliott) suferă de depresii de care nu vrea să vorbească, dar care îl macină în interior; mama obișnuiește să se ocupe uneori de grădină în costumul Evei; iar precocea fiică de 11 ani (Valentina De Angelis) trăiește într-o lume a ei. Viața lor cunoaște un moment de cotitură odată cu sosirea unui agent IRS (Jim True-Frost) care dorește să recupereze taxele către stat neplătite de familia Groden. În final însă, agentul se îndrăgostește de stilul boem de viață pe care îl descoperă prin această familie, pentru ca în cele din urmă să ia decizia de a rămâne acolo.

Oricât de plat ar suna scenariul, cea de-a doua tentativă regizorală a actorului Campbell Scott este în fapt un film dulce, nu dulceag, ce transmite un mesaj pozitiv despre valoarea familiei și a iubirii. Actorii interpretează foarte bine rolurile, inclusiv J.K. Simmons ca prietenul cel mai bun al tatălui de familie, precum și Amy Brenneman, care apare în câteva scene ca fiind fata ajunsă la maturitate.

Filmul conținute unele scene cu nuditate și unele expresii crase. Biroul pentru Film al Conferinței Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-III - adică pentru adulți. Asociația Americană pentru Filme îl clasifică cu AP-13 - adică se recomandă acordul părinților, fiind interzis celor sub 13 ani.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire