www.profamilia.ro /sfinti.asp?ip2=6
 
 SFIN?II 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârsitului de mileniu

Luigi Accattoli

5. PRIMUL PAPA SLAV. NOUTATEA GEOPOLITICA A ALEGERII

Cardinalul Karol Wojtyla este ales Papa dupa al optulea scrutin, cu 99 de voturi din 111: este aproximativ ora 17 si 20 de minute, luni, 16 octombrie 1978. Vestea se afla la ora 18 si 17 minute. La 18,43, din loja Bazilicii Sfântul Petru, cardinalul Felici anunta: «Habemus Papam!». La 19 si 35 noul Papa îsi face aparitia si - în mod neasteptat - se adreseaza multimii.

Ca a fost ales cu 99 de voturi în al optulea tur de scrutin o afirma într-o scrisoare catre seful guvernului italian de atunci, Giulio Andreotti, un cardinal al carui nume nu-l cunoastem. În legatura cu scrisoarea i-am cerut lamuriri lui Andreotti, care ne-a raspuns ca nu ni le poate oferi, datorita unui angajament de discretie pe care si l-a asumat fata de acel cardinal «care apoi a murit».

În volumul în care comunica existenta scrisorii, Andreotti protesteaza împotriva celor ce s-au scris, a doua zi dupa Conclav, de catre «un cunoscut ziarist francez», care atribuia «lipsei de valoare a partidului Democratiei Crestine faptul ca acei cardinali n-au mai avut încredere în colegii lor italieni». Omul politic italian îl acuza de «usurinta si grandilocventa» pe ziaristul francez si continua astfel: «Chiar un cardinal din Franta mi-a scris ca n-a existat nici o ostilitate antiitaliana: trebuie spus ca pâna inclusiv luni dimineata le-am acordat sufragiile confratilor nostri italieni, mai ales la doi dintre ei care adunau un semnificativ consens. Verificata imposibilitate de unificare consensuala ne-a adus în pauza la convingerea ca a aparut momentul pentru o alta optiune. Iar hotarârea s-a nascut uimitor de repede: arhiepiscopului de Cracovia i-a lipsit un singur buletin pentru a obtine o suta de voturi (predecesorul sau, de venerata amintire, primise nouazeci si opt de voturi)» (Bibliografie 41a, p. 176).

Nu avem nici o informatie sigura despre felul cum s-a ajuns la aceasta varianta, ci doar reconstructii prin intermediul ipotezelor si al indiscretiilor. Printre indiscretii, cea mai credibila ni s-a parut cea comunicata de Andreotti care prin viu grai - într-o conversatie pe care am avut-o cu el la 31 mai 1998 - ne-a dat descrierea sumara a desfasurarii Conclavului, cu câteva detalii asupra tururilor de scrutin, informatii pe care le-a primit de la cardinalul guatemalez Mario Casariego (poate în data de 27 noiembrie 1978, pentru ca atunci «Jurnalele» lui Andreotti înregistreaza o conversatie cu Casariego, «veteran al Vaticanului»: Bibliografie 41b).

Cardinalul Wojtyla ar fi avut 11 voturi în dimineata de luni 16 (adica la al saselea scrutin), 47 de voturi la al saptelea si 99 la al optulea. Cardinalul Luciani, în luna august, fusese ales cu 98 de voturi.

Tot potrivit celor povestite de cardinalul Casariego, «duminica si dimineata de luni le-au apartinut italienilor», care ajunsesera sa obtina urmatoarele rezultate: Siri 48 de voturi, Benelli «vreo treizeci», Poletti 17, Pappalardo 6, Colombo «5 sau 6», Ursi 4, Felici 1. Se poate presupune ca, în relatarea sa, Casariego s-a referit la nivelul maxim de voturi obtinute de fiecare cardinal, fara a preciza în care scrutin s-a întâmplat aceasta.

Potrivit cardinalului guatemalez, Siri îi avea ca sustinatori pe «Samor si cercul Palazzini-Paupini, poate si Felici». Deci vechea Curte, sau mai bine zis componenta ne-montaniana a Curtii romane si probabil acestui grup îi apartinea si Casariego, care era prieten cu Samor si adesea oaspetele sau în vizitele la Roma.

Benelli în schimb - ne spune Casariego - «era sprijinit de sudamericani si de pakistanez», adica de Cordeiro care fusese împreuna cu Wojtyla referent la Sinodul din 1974. Ultima informatie a lui Casariego catre Andreotti: «Marii partizani ai cardinalului Wojtyla fusesera Koenig si Alfrink».

Indiscretiile furnizate de Casariego ni se par credibile nu doar pentru autoritatea în materie vaticana a omului politic caruia i le-a marturisit si care ni le-a transmis, dar si pentru cunoscuta naivitate a personajului Casariego. El, printre altele, i-a povestit lui Andreotti ca n-a înteles cine-i acel «Wojtyla» care la al optulea scrutin depasea cvorumul electoral, si nu doar pentru ca nu-l cunostea pe cardinalul polonez care o clipa mai târziu devenea Papa, ci pentru ca - în susotelile care se raspândeau în Capela Sixtina - lui i se paruse ca a auzit numele «Botiglia» si a încercat sa afle mai multe despre acela, dar Siri si altii i-au facut semne sa taca, pentru ca Wojty3a era atât de aproape ca putea sa-l auda. Putin mai târziu, mergând împreuna cu ceilalti sa-l salute pe ales, Casariego îl auzi pe Ioan Paul spunându-i cu amabilitate: «Acum stiti cine e Botiglia!».

Cardinalul Karol Wojtyla primise deja voturi în Conclavul din august, care îl alesese în ziua de 26 pe cardinalul Albino Luciani. O afirma toate reconstituirile celor doua Conclave pe care le-am putut controla. Ne limitam la a reproduce afirmatiile ziaristului american Wilton Wynn dintr-un volum de amintiri vaticane (a fost corespondentul la Roma al saptamânalului Time, pentru 24 de ani): a fost vorba de «o mâna de voturi, redusa numeric dar semnificativa», care i-a produs lui Wojtyla agitatie si panica. El sustine ca a aflat-o de la Papa însusi, sapte ani mai târziu, la o cina în apartamentul privat al Pontifului: «Aceste voturi, dupa câte se pare, veneau din grupul cardinalilor de limba germana condusi de austriacul Koenig. A fost pentru prima data când Wojtyla a luat în mod realist în considerare posibilitatea de a deveni pontif si acea idee i-a stârnit panica. Mi-a marturisit ca de fiecare data când era citit numele sau, era cuprins de o «agitatie groaznica» la ideea ca trebuie sa-si lege de gât uriasa raspundere a Pontificatului» (Bibliografie 73, p. 40).

Agitatia cardinalului Wojtyla n-a durat mult deoarece Conclavul a fost foarte operativ si acea providentiala iutime va fi amintita de Ioan Paul în timpul vizitei de la Belluno, pe care o va efectua în amintirea predecesorului sau, la un an de la alegere: «Un Conclav care prin numarul cardinalilor prezenti parea sa se deosebeasca mult de precedentele si se preconiza lung si greu. În schimb, deja spre seara primei zile, la al patrulea scrutin, era ales noul Papa» (26 august 1979).

Indiscretia papala în legatura cu cele patru scrutinuri din august atesta libertatea pe care si-o ia Ioan Paul în materie de secrete ale Conclavului si pe care o va dovedi de mai multe ori si în legatura cu propria sa alegere: vorbind despre formula cu care a acceptat calitatea de Papa si povestind avertismentele pe care le-a primit de la cardinalul Wyszinski sa nu cumva sa refuze alegerea si s-o considere ca pe o chemare de a conduce Biserica la intrarea în mileniul al treilea. Nu e ciudat deci ca a avut aceeasi libertate într-o convorbire privata despre voturile primite în august.

Potrivit unui alt martor al pretioaselor indiscretii, Benny Lai, voturile obtinute de cardinalul Wojtyla în august ar fi fost în numar de 4. Si aici sursa informatiilor e acelasi Ioan Paul al II-lea, care ar fi vorbit despre acest subiect la masa cu Indro Montanelli: «Mi-a marturisit ca a ramas uimit când, în timpul Conclavului în care a fost ales Luciani, el a primit câteva voturi» (Bibliografie 80b, p. 279).

Când voturile se vor înmulti, în Conclavul din octombrie, Wojty3a va ramâne calm. Asa spun toate marturiile. Va fi fost agitatia traita cu anticipatie, la primul conclav si la vestea mortii lui Ioan Paul I, care l-a eliberat de nelinistea alegerii. Care probabil ca i-a fost deja cunoscuta din multe puncte de vedere: nu doar locul si actorii erau aceiasi, la distanta de numai cincizeci de zile, dar pâna si numarul voturilor obtinute de cei doi alesi a fost aproape identic. Potrivit cardinalului care îi scrie lui Andreotti «din Franta», Wojtyla a fost ales cu 99 de voturi, iar Luciani cu 98. Potrivit lui Benny Lai, Wojtyla cu 91 de voturi, iar Luciani «între 85 ti 90» (Bibliografie 80a, p. 156). Erau «majoritati clare », cum s-a exprimat cardinalul Suenens în cazul lui Luciani: în ambele conclave votantii erau 111 (în al doilea conclav nu mai era Luciani, dar putuse veni din S.U.A. cardinalul John Joseph Wright, absent din motive de sanatate la primul) iar majoritatea de «doua treimi plus unu» era de 75.

La Conclavul din octombrie, cardinalii merg pe ideea ca si de aceasta data Papa va fi italian. Presa prevede un duel între cardinalul Giuseppe Siri, arhiepiscop de Genova, si cardinalul Giovanni Benelli, arhiepiscop de Florenta. Aproape nimeni nu citeaza - în previziuni - numele cardinalului Wojtyla. Va spune cardinalul Malula: «în conversatiile care au precedat Conclavul nu auzisem niciodata pronuntat numele lui Wojtyla» (Bibliografie 73, p. 39). Printre cei care au amintit în previziuni numele lui Wojtyla se afla revista americana Time «dar subliniind ca e vorba de o varianta îndepartata», va marturisi corespondentul ei de la Roma (id.).

Impasul la care s-a ajuns prin candidaturile lui Siri si Benelli, evidentiat înca din prima zi, sporise si mai mult nesiguranta. Cardinalul Koenig a exprimat urmatoarea marturie în legatura cu acea seara uimitoare: «Am cinat împreuna, dar au fost foarte putine discutii. În briza racoroasa a serii din curtea de la San Damasco, am pornit în liniste sa ne facem plimbarea. Se simtea o ciudata tensiune sufleteasca. Nici azi înca nu gasesc o explicatie umana pentru alegerea din ziua urmatoare» (id., p. 39).

Potrivit marturiei Papei însusi, «la începutul celei de-a doua zile, totul era deja clar: simteam interventia Sfântului Duh printre cardinali si intuiam rezultatul» (id., p. 40). Si iata reactia lui în fata rezultatului: «Am încercat senzatia pe care probabil ca ati încercat-o dumneavoastra când v-ati casatorit; senzatia de a-mi asuma o raspundere care va dura toata viata» (id., p. 41).

Spre Siri se orienteaza cel ce cauta o corectura a liniei de dezvoltare, în directia traditiei, comparativ cu perioada reformatoare si de dialog ecumenic promovata de Papii Ioan al XXIII-lea si Pavel al VI-lea. Spre Benelli, care a fost timp de un deceniu - în calitate de subsecretar la Secretariatul de Stat - executorul liniei reformatoare a Papei Montini - se orienteaza cel ce vrea o amplificare a perioadei de reforme si dialog.

Potrivit vaticanologului Benny Lai, pastratorul confidentelor cardinalului Siri, la al treilea scrutin cardinalul Siri a obtinut 59 de voturi, iar cardinalul Benelli «ceva mai mult de 40» (Bibliografie 80a, p. 176).

Potrivit publicistului francez de origine poloneza Jean Offredo (care îl da pe cardinalul Wojtyla câstigator în al optulea scrutin cu 97 de voturi), cardinalul Benelli ar fi obtinut la al saptelea scrutin 38 de voturi, în timp ce cardinalul Siri era abandonat de sustinatori, iar cardinalul Wojtyla urca la 73 de voturi: cu doua mai putin decât pragul necesar pentru victorie (Bibliografie 64, p. 25). Si biograful Chelini îl considera ales cu 97 de voturi (Bibliografie 49, p. 70).

Conclavul începuse în dupa-masa de sâmbata 14 octombrie. Cotitura spre candidatul neitalian ar fi survenit în noaptea de duminica spre luni si l-ar fi avut ca prim actor pe cardinalul austriac Franz Koenig: se pare ca l-au sustinut germanii (care îl cunosteau bine pe Wojtyla întrucât l-au avut oaspete cu o luna mai devreme în Germania occidentala) si americanii prin bunele oficii ale cardinalului Krol din Philadelphia, care era de origine poloneza. Printre italieni, se pare ca s-au straduit sa-i favorizeze alegerea cardinalii Pellegrino (solicitat în aceasta directie de catre Koenig) si Poma, presedintele Conferintei episcopilor.

Pentru prima data, în cele doua conclave din 1978, majoritatea cardinalilor provenea din natiuni extraeuropene: europenii erau 55, iar extraeuropenii erau 56. Pentru prima data majoritatea covârsitoare era compusa din conducatori de dioceza: si e un element decisiv, acesta, pentru a întelege faptul ca unul si acelasi colegiu de cardinali a facut, într-un interval de doua luni, doua alegeri atât de deosebite, în ceea ce priveste persoana celui ales, dar în mod consecvent pe linia unui Papa conducator. Si nu doar în sensul unui cardinal provenit dintr-o dioceza, ci în sensul unui om care nu avusese deloc experienta vietii de Curte sau a diplomatiei. Pentru ca si Montini, Roncalli, Ratti si Della Chiesa - ca sa ramânem în secolul nostru - fusesera chemati pe tronul lui Petru din pozitia de arhiepiscopi ai unor mari orase italiene, dar înainte avusesera pe timp îndelungat însarcinari curiale sau diplomatice. Unicul precedent al unei alegeri integral pastorale e cel al Papei Sarto, ales cu numele de Pius al X-lea în 1903.

Pentru prima data italienii (27 din 111 în al doilea conclav) nu erau în masura sa impuna o alegere. Ei fusesera 35 din 62 în conclavul din 1939, care l-a ales pe Eugenio Pacelli; 18 din 53 în conclavul din 1958, care l-a ales pe Angelo Giuseppe Roncalli; 29 din 82 în conclavul din 1963, care l-a ales pe Giovanni Battista Montini.

Aceste noutati în colegiul cardinalilor, care stau la originea noutatii reprezentate de alegerea Papei polonez, îi erau perfect clare cardinalului Wojtyla. Iata cum le-a rezumat la 6 septembrie, la Cracovia, într-o predica despre alegerea lui Ioan Paul I. «Defunctul Papa Pavel al VI-lea, marind numarul colegiului pâna la acest numar, voia sa sublinieze si mai mult prezenta Bisericii în lumea contemporana si caracterul misionar al Bisericii. Voia si sa sublinieze ca alegerea Papei e o problema a întregii Biserici. Cu ocazia alegerii urmasului sau s-au manifestat efectele benefice ale acestei hotarâri. S-a facut simtita desigur si influenta numeroaselor contacte ale episcopatului mondial, survenite în Conciliu, sinoade episcopale si alte întâlniri» (Bibliografie 62, p. 261).

Decisiva - pentru acceptarea din partea cardinalului Wojtyla - se pare ca a fost o întâlnire cu cardinalul Wyszynski, survenita poate la sfârsitul diminetii, în acea zi de luni 16 octombrie, înainte de pauza de prânz, adica între al saselea si al saptelea scrutin. Astfel s-a exprimat acelasi Ioan Paul într-o predica din Capela Sixtina, în timpul primei slujbe dupa restaurarea picturilor lui Michelangelo, la 8 aprilie 1994: «în acest loc cardinalul primat al Poloniei mi-a spus: Daca te vor alege, te rog sa nu refuzi».

Ca optiunea pentru cardinalul Wojtyla s-a concretizat în pauza de prânz e un lucru atestat de un interviu al cardinalului dominican Luigi Maria Ciappi în revista lunara Trenta giorni (mai 1992): «Schimbarea decisiva a optiunii a avut loc în sala alaturata celei în care am luat prânzul, unde se serveau bauturile alcoolice si apoi desertul si cafeaua. În acel moment era o atmosfera mai vesela si mai destinsa, si atunci i-au convins sustinatorii cardinalului Wojty3a pe alti membri ai Sfântului Colegiu».

Al optulea scrutin, cu rezultatul definitiv, se termina pe la ora 17,20 în ziua de luni, 16. Cardinalul Jean Villot, care asigura conducerea provizorie, se apropie de noul ales si îl întreaba: «Accepti alegerea?».

Iata raspunsul cardinalului Wojtyla, reprodus de el însusi în enciclica Redemptor hominis (nr. 2): «Supunându-ma credintei în Isus Cristos, Domnul meu, cu încrederea în Maica Domnului si a Bisericii, în ciuda dificultatilor atât de mari, accept».

La ce fel de dificultati se referea? Evident, la «greutatea cheilor», în sensul cel mai larg al termenului, în legatura cu care exista o vasta literatura si care îi era foarte clara fiecaruia dintre cardinalii alegatori, datorita suferintei cu care o acceptase cardinalul Albino Luciani, în acelasi loc, abia cu cincizeci de zile mai devreme. Apoi soarta Papei Luciani - e o convingere generalizata ca el a murit prematur datorita acelei «greutati» - daduse o forma concreta respectivei suferinte.

Dar existau si alte dificultati, de natura mai specifica. Prima la care se gândea cardinalul Wojtyla, pronuntând cuvintele care îl faceau Papa, era legata de provenienta sa «dintr-o tara îndepartata». Exista teama, în mintea lui si a cardinalilor care l-au ales, fata de modul în care va reactiona poporul Romei la surpriza unui Papa strain. Despre acest lucru discutasera cardinalii alegatori. Italienii (care erau 27) încurajasera colegiul sa faca marele pas si votasera linistit, cu larga majoritate, în favoarea «strainului». Dar el, cel ales, resimtea înca teama pe care ceilalti o depasisera. Din cauza acelei temeri i se adreseaza imediat multimii, pentru a se prezenta si a cere sa fie acceptat: «Astazi ma prezint în fata voastra, a tuturor», spune. Si la aceasta temere se refera într-o fraza care atunci, pe loc, pare enigmatica: «Mi-a fost frica sa primesc aceasta numire».

Cine îl cunottea de aproape pe cardinalul Wojtyla se gândise bineînteles - cu o ocazie sau alta - ca putea fi un bun Papa. Dar toti sau aproape toti tindeau sa excluda acea posibilitate, datorita nationalitatii sale poloneze. Merita sa amintim ce va scrie pe acest subiect teologul iezuit francez Henri de Lubac în volumul Amintiri despre operele mele (1989): «De mult timp, în conversatii cu prietenii mi se întâmplase sa spun: Dupa Pavel al VI-lea, candidatul meu e Wojtyla. Discurs pe jumatate în gluma, pe jumatate serios. De altminteri, adaugam: Dar nu are nici o sansa».

Mai întâi a fost surpriza, deci. Surpriza fata de o hotarâre atât de neasteptata. Iar apoi teama ca poate fi neînteleasa. Înainte de a asculta, în capitolul urmator, lunga discutie publica pe care i-o va dedica noul Papa si care se va prelungi o luna întreaga, sa regasim un ecou al ei pe buzele unui alt personaj, poate singurul care a putut trai evenimentul cu sentimente identice celor ale noului Papa, cardinalul Wyszynski: «Hotarârea Conclavului a depasit barierele impuse de patru secole de traditii ale Bisericii: bariera limbii si bariera nationalitatii. Se parea ca o asemenea îndrazneala e greu de acceptat atât de catre cardinali, cât si de catre poporul Romei. Si de fapt alegerea unui polonez a fost fireasca si simpla, iar primirea romanilor a fost deosebit de calduroasa si spontana!» (Discursul Primatului Poloniei, în Tygodnik powszechny, 44/1978).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?ip2=6
Vă rugăm să respectați drepturile de autor