www.profamilia.ro /sfinti.asp?ip2=15
 
 SFIN?II 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârsitului de mileniu

Luigi Accattoli

14. ESTE PRIMUL PAPA AL EPOCII MODERNE ÎMPOTRIVA CARUIA SE COMITE UN ATENTAT

Violenta se produce totdeauna pe neasteptate. Si cu totul neasteptat a fost atentatul împotriva Papei, în Piata Sfântul Petru, în mijlocul multimii. În epoca terorismului international, imaginea Pontifului care se ghemuieste însângerat în masina alba devine un semn al vremii. Pentru prima data, Papa e victima unei violente fizice în epoca moderna. Pentru prima data, un Papa merge la spital. Fotografiile care îl înfatiseaza în halat sau asezat pe pat, cu sticla de apa si deodorantul pe noptiera, contribuie la modificarea imaginii Papalitatii. Prin intermediul acelor imagini, lumea a perceput semnul dramatic al Pontificatului. Ele au legat figura Pontifului de rasturnarile epocii.

Miercuri, 13 mai 1981, orele 17,17. Ioan Paul saluta si binecuvânteaza cei treizeci de mii de turisti si pelerini care se înghesuie în piata pentru audienta generala. În masina descoperita, Papa trece încet de-a lungul parapetelor, îmbratiseaza copiii. Ca în fiecare zi de miercuri, asa cum a facut mereu, în toate calatoriile sale, în orice colt al lumii. Iata-l pe punctul de a încheia al doilea ocol al pietei si apropiindu-se de Poarta de bronz. Acum are în brate o fetita de doi ani care tine un balon si se numeste Sara Bartoli. Sa-l mai privim o clipa, deoarece nu-l vom mai revedea astfel: de pe urma atentatului se va vindeca, dar semnul suferintei va caracteriza imaginea sa.

În multime se afla Mehmet Ali Agca, 23 de ani, nascut la Yesiltepe, în Turcia sud-orientala, necasatorit: condamnat la moarte pentru crima, evadat dintr-o închisoare militara din Istanbul, terorist profesionist, cunoscut de politiile de pe jumatate de glob. tine în mâna un «Browning» de calibrul 9. Trage doua focuri care îl ating pe Papa în abdomen. Si e aproape un miracol (ambulanta aflata la îndemâna, inima care rezista în ciuda pierderii a trei litri de sânge, infectia evitata) ca nu-l omoara: la trei zile de la împlinirea a treizeci si una de luni de pontificat, la cinci zile de la aniversarea a saizeci si unu de ani.

Împuscaturile sperie porumbeii din piata. «Toyota» alba pleaca în tromba, prin multimea uluita, care nu pricepe nimic. Cu Papa plin de sânge, în bratele secretarului sau, parintele Stanislaw, cu oamenii de ordine atârnati pe cele doua parti. Ajunge la Arcul Clopotelor din stânga (privind dinspre fatada bazilicii). Acolo stationeaza, în timpul ceremoniilor din piata, o ambulanta pentru primul ajutor. Este pus în ambulanta, dar lipsesc aparatele de reanimare. Este dat jos si este mutat în ambulanta cea buna. La 17,24, ambulanta iese pe poarta Sant'Anna, trece pe lânga zidurile Vaticanului spre intrarea în Muzeu, ajunge în doar opt minute la Policlinica Gemelli. Pe drum se strica sirena. La bord se afla medicul personal al Papei, Renato Buzzonetti, un infirmier si parintele Stanislaw. Pâna la spital Papa e constient, de parca ar ajuta drumul cu rugaciunile sale. Când ajunge pe targa, îsi pierde cunostinta.

La Gemelli era pregatit un mic apartament la etajul zece, în cazul vreunei boli a Papei. Si este dus acolo pe targa. Dar e un drum inutil si este adus repede înapoi, spre sala de operatii. La intrarea în sala, pulsul e aproape imperceptibil. Parintele îi aplica unctiunea muribunzilor. Anestezistul îi smulge inelul de pe deget.

La ora 18 îsi încep treaba chirurgii. Totul dureaza cinci ore si douazeci de minute. Taierea si scurtarea canalului gastroenteric în locurile deteriorate de proiectil: o interventie «clasica» pentru chirurgia militara. Radioul si televiziunea transmit în lumea întreaga vestile, fragmentare si indirecte, despre conditiile de sanatate ale Papei. Se va afla mai târziu ca riscul mortii datorita pierderilor mari de sânge a fost grav. Deschizându-i-se abdomenul, se gaseste sânge, mult sânge. «Erau poate trei litri», îi va spune chirurgul Crucitti lui Frossard: «Proiectilul, dupa ce intrase prin peretele din fata al abdomenului, traversase osul bazinului. Dar organele esentiale fusesera doar usor atinse» (Bibliografie 10, p. 288).

Cosmarul colectiv dureaza pâna în duminica urmatoare, 17 mai, când Radio Vatican transmite multimii din Piata Sfântul Petru vocea înregistrata a Papei, obosita si lenta, dar clara: «Ma rog pentru fratele care m-a împuscat, pe care l-am iertat sincer. Cu gândul la Isus, preot si victima, închin suferintele mele Bisericii si lumii».

«Expertiza medicala, legala si balistica» a tribunalului din Roma va stabili ca Ali Agca a tras cele doua focuri de la o distanta de trei metri, cel mult trei metri si jumatate, stând «în partea din dreapta a vehicolului în care calatorea Sfântul Parinte» si «putin mai în fata».

Primul proiectil îl loveste pe Papa în abdomen, traverseaza osul bazinului, iese prin zona lombara, atinge spatarul masinii Toyota si ajunge în toracele unei turiste americane, Anne Odre. I se va extirpa splina si i se va gasi înauntru proiectilul: Anne ar fi murit daca acel proiectil ar fi lovit-o fara «pierderea fortei de distrugere» - cum va spune expertiza tribunalului - datorata «traversarii abdomenului Sfântului Parinte».

Celalalt proiectil, tras la circa o secunda dupa primul, «urmeaza o traiectorie mai înalta»: rupe degetul aratator de la mâna stânga a Papei - mâna care se sprijinise de o bara a masinii Toyota si pe care Ioan Paul, în acea secunda, o ducea spre abdomen - îl raneste la bratul drept, deasupra cotului («leziune zgâriata», o numeste expertiza), si loveste în bratul stâng pe o alta turista americana, Rose Hall, care se gasea alaturi de Anne Odre si în stânga ei.

Cele doua femei ranite cu acel prilej sunt internate la Spitalul Santo Spirito, care se gaseste la doua sute de metri de Piata Sfântul Petru. Papa este dus la Gemelli, în ciuda urgentei si a pericolelor traficului, pentru ca - îi va povesti parintele Stanislaw lui Frossard - mai demult «spusese ca daca într-o zi va avea nevoie de îngrijiri medicale, trebuia sa fie internat la fel ca toti ceilalti oameni într-un spital si ca acest spital putea fi Gemelli» (id., p. 286).

Instalat într-un mic apartament (o camera si o anticamera) la etajul zece al policlinicii, Papa ramâne internat pâna la 3 iunie. Fortându-le mâna medicilor, cere sa fie externat. Îsi reia lucrul. La 6 iunie, sarbatoarea de Rusalii, coboara în Bazilica Sfântul Petru pentru a citi un salut catre delegatiile ecumenice venite pentru comemorarea Conciliilor de la Constantinopol si Efes (dupa 1600 si 1550 de ani). Dar o saptamâna mai târziu, Wojtyla se îmbolnaveste din nou. Se va afla ulterior ca e o infectie datorata transfuziilor de sânge din timpul interventiei, care a constituit adevaratul risc mortal pentru Papa. Dar deocamdata e «un acces febril care se poate atribui unui proces inflamatoriu pleuropulmonar drept»: astfel se exprima buletinul medical nr. 19, din 24 iunie.

Papa fusese din nou internat în ziua de 20. Buletinul precizeaza ca e vorba de o infectie cu «cytomegalovirus»: «Cadrul hematologic, cercetarile bioumorale si examinarile microbiologice au aratat existenta unei infectii recente cu cytomegalovirus, a carui evolutie pare benigna».

La 5 august, a doua interventie a chirurgilor, pentru «sutura colostomiei de protectie». Adica pentru a elimina tubul artificial care, pornind din colon, iesea din abdomen. Îl implantasera la 13 mai pentru «a-i permite» intestinului taiat si cusut sa se «cicatrizeze». Dupa cicatrizare, dupa depasirea infectiei cu «cytomegalovirus», functiile fiziologice au fost «recanalizate» în partea terminala a intestinului. Înca o saptamâna de alimentare semilichida si Papa va fi externat.

Paraseste Gemelli la 14 august. Va ramâne în convalescenta la Castel Gandolfo pâna la 30 septembrie. La 4 octombrie celebreaza din nou liturghia în Piata Sfântul Petru. Medicii spun ca e «complet restabilit». Pare în forma, doar putin mai slab si rezista bine la o slujba de trei ore si jumatate. Voce robusta, aceeasi din totdeauna. Pas energic. Redevine stapân pe piata în care si-a riscat viata si arata ca nu se teme de un nou atentat. Sau mai bine zis: pare hotarât sa nu se lase blocat de teama. La sfârsitul slujbei, coboara ca totdeauna spre multime si strânge mâinile, mângâie copiii si bolnavii, îi atinge pe toti si îi binecuvânteaza.

Acest contact cu multimea fusese contraindicat, pentru ca era prea periculos. Dar Ioan Paul nu respecta consemnul: a vrut sa-si arate lui însusi si tuturor (ceremonia era televizata în întreaga lume) ca, în ciuda «evenimentului» - cum îl numeste - din 13 mai, el e cel dinainte.

La 7 octombrie, prima audienta în Piata Sfântul Petru. Fusese anuntata în sala Pavel al VI-lea, la adapost de multimea incontrolabila din piata. Dar el vrea sa învinga ultimul tabu: nu doar tine audienta în piata, ci efectueaza cu masina alba acel ocol în multime pe care-l facea la 13 mai, când Ali Agca a tras în el cele doua focuri de revolver.

Se afla (o scriu ziarele si nu apar dezmintiri) ca internarea de 77 de zile la Gemelli a costat Vaticanul 45 de milioane. E ultimul act din aceasta «comedie umana» care a durat cinci luni si care a reintrodus figura papala în obisnuita conditie umana: victima a unui atentat asa cum în fiecare an se produc mii în întreaga lume; internat într-un spital din oras, la care a ajuns cu greu, în ambulanta care îsi croieste drum în traficul de la ora de vârf; operat de doua ori, cu detaliile anatomice transmise opiniei publice de catre mijloacele de comunicare; fotografiat de mai multe ori (chiar si L'Osservatore Romano publica acele poze) slabit si cu febra în priviri, ca toti batrâneii victime ale unui accident. În istoria Papalitatii, nu va ramâne indiferenta aceasta imagine a Papei internat la spital.

Papa la spital, nu pentru a-i vizita pe bolnavi, ci pentru ca e bolnav el însusi, asa ceva nu se vazuse niciodata. Cândva, Raniero La Valle - un ziarist-teolog italian - vorbind, în revista Concilium (nr. 8/1975, p. 111), despre Papa ca episcop al Romei, a mentionat oportunitatea ca acesta sa se lase «îngrijit în spitalele orasului, si nu în sali de operatie special amenajate la Vatican», asa cum se întâmplase cu Pavel al VI-lea, cu ocazia interventiei la prostata (1969). Iata schimbarea violenta pe care a operat-o atentatul si semnele pe care le-a adus cu sine: ceea ce parea cu o zi mai devreme o utopie îndrazneata s-a realizat deodata, sub ochii lumii.

Mehmet Ali Agca, dupa cum prevede Tratatul dintre Sfântul Scaun si Italia (care echivaleaza, în articolul 8, «atentatul împotriva persoanei Papei» cu cel «împotriva persoanei Regelui»), a fost condamnat la închisoare pe viata - dupa 70 de zile de la atentat - în urma unei anchete si a unei dezbateri care n-au destainuit nimic despre motivele acelui delict. Sentinta, exprimata în 24 septembrie, afirma convingerea ca în spatele gestului turcului a fost o «masinatiune»: «Atentatul împotriva lui Ioan Paul al II-lea nu a fost opera "delirului" ideologic al unui delincvent care a facut "totul de unul singur fara ajutorul nimanui" (...), ci a fost rodul unei masinatiuni complexe, orchestrate de minti oculte interesate sa creeze noi conditii destabilizatoare». Dar adauga: «Curtea e obligata sa afirme ca elementele obtinute nu permit, în acest stadiu, dezvaluirea identitatii promotorilor "conspiratiei"».

Si la Vatican se crede ca a fost vorba de mai multe «minti» si nu de un «delincvent care a lucrat de unul singur». Secretarul de Stat, cardinalul Agostino Casarolli, a exprimat aceasta convingere într-o circumstanta solemna: vorbind în Bazilica Vaticanului, la 29 iunie 1981, sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, într-o celebrare care ar fi trebuit sa fie condusa de catre Papa: «O inima - sau mai multe inimi? -, o inima vrajmasa a înarmat o mâna dusmana pentru a lovi în Papa, inima însasi a Bisericii, si pentru a încerca sa reduca la tacere o voce care, singura, s-a ridicat pentru a proclama, cu un curaj provenit din iubire, adevarul, pentru a predica mila si dreptatea, pentru a anunta pacea!».

S-a scris mult pe tema complotului. În concluzia unei anchete ale sale, un canal englez independent de televiziune, «ITV», s-a considerat în masura sa afirme ca Sfântul Scaun «era convins» de participarea K.G.B.-ului sovietic la complotul împotriva Papei: erau lunile în care sindicatul polonez Solidarnosc, aparat de Papa polonez, zguduia ordinea tarilor comuniste, si cineva a hotarât ca Ioan Paul trebuie sa paraseasca scena. «Sfântul Scaun nu a facut niciodata declaratii si nici nu a exprimat ipoteze privitoare la orice organizatie sau tara care ar sta eventual la originea atentatului împotriva lui Ioan Paul al II-lea», a precizat cu acea ocazie (5 septembrie) directorul adjunct al serviciului de presa vatican, Pierfrancesco Pastore.

Ali Agca în primul proces a sustinut ca a actionat singur. Dar apoi a declarat ca a avut trei complici, prezenti împreuna cu el în piata: Oral Celik, Omer Ay, Sedat Kadem. E asa-numita «ipoteza bulgara», pentru care s-a facut un al doilea proces, în care toti au fost achitati din lipsa de probe. Dar procurorul, cerând achitarea inculpatilor, a afirmat ca a ajuns la certitudinea complotului: «Agca nu a actionat de unul singur, nu a putut actiona de unul singur. A fost un complot, o organizatie care l-a angajat si l-a aparat pe Agca».

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?ip2=15
Vă rugăm să respectați drepturile de autor