www.profamilia.ro /sfinti.asp?ip2=11
 
 SFIN?II 

Papa Ioan Paul cel Mare
Luigi Accattoli

achizitionare: 05.04.2004; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins Karol Wojtyla
omul sfârsitului de mileniu

Luigi Accattoli

10. «VOI ATI ADUS ÎNTREAGA LUME ÎN POLONIA.» ALIANTA CU MASS-MEDIA

Aliata creativa a lui Ioan Paul cu mass-media se naste la o jumatate de ora dupa alegerea sa, atunci când noul Papa îsi face aparitia în Balconul central al Bazilicii Sfântul Petru si vorbeste: nici un Papa - din câte se cunoaste - nu-i vorbise multimii niciodata la alegerea sa. Acele câteva cuvinte, care erau importante din alte motive, deja aratate la capitolul 6 (aveau adica scopul initial de autoprezentare a unui Papa «strain» în fata poporului Romei), transforma acea prima aparitie dintr-un eveniment ritualic într-un fapt jurnalistic. Astazi întelegem ca în acea hotarâre de a vorbi se afla implicit - dar poate în mod inconstient - oferta unei aliante: Papa profita de prilejul de a avea atintite asupra sa privirile mass-media din lumea întreaga pentru a spune un lucru important, si anume de a-i invita pe italieni sa-l accepte ca episcop al Romei; dar astfel procedând, îi oferea mass-media sansa inedita de a deveni primii destinatari si vehiculatori directi ai înnoirii pontificale.

Acea alianta creativa si inocenta cu mass-media cunoaste o importanta evolutie - pe care o indicam ca a doua etapa: de la vorbirea spontana la dialogul cu multimile - cu ocazia primei iesiri din Vatican pentru a merge la Gemelli, în ziua de dupa alegere si - putin mai târziu - cu ocazia primei întâlniri cu ziaristii, care este bogata în replici dialogate (21 octombrie) si a celei de-a doua iesiri pentru a merge la Assisi, la mormântul Sfântului Francisc, patronul Italiei (5 noiembrie). La Gemelli, Papa i se adreseaza multimii improvizând (vezi capitolul 6) si doar pentru a o saluta si a glumi: lucru care cu Pavel al VI-lea nu se întâmpla. Acelasi lucru îl face si cu ziaristii. La Assisi raspunde improvizând la un strigat care îi vine din multime:

«- Traiasca Biserica tacerii!

- Nu mai exista Biserica tacerii, pentru ca ea vorbeste prin intermediul Papei!» (5 noiembrie).

În continuare va obisnui mass-media cu improvizatiile dialogate: întreruperea evenimentului ritualic prin gluma spontana, ziaristii o apreciaza chiar mai mult decât un fapt ce se adauga unui eveniment.

A treia etapa - decisiva - a acestei aliante e zborul Roma - Santo Domingo, cu care Ioan Paul îsi începe, la 27 ianuarie 1979, prima calatorie în afara Italiei: în acea zi debuteaza interviurile în avion. suntem înca în faza inocentei - în raportul Papei cu mass-media - dar de aceasta data evolutia e decisiva deoarece sunt direct implicati în ea operatorii de informatie, care în etapele precedente fusesera niste simpli spectatori. Deja Pavel al VI-lea calatorea cu ziaristi la bordul avionului si trecea sa-i salute în cele 9 calatorii internationale efectuate (în prima vizitase tinutul Sfânt în ianuarie 1964, iar în ultima mersese în Liban, Pakistan, Filipine, Samoa, Papua Noua Guinee si Australia în 1970), dar niciodata n-a purtat conversatii jurnalistice si n-a dat conferinte de presa. În acele vizite ale Papei printre ziaristi era valabila regula audientelor de la Vatican: e interzis sa i se puna întrebari Papei. Era el, Pavel al VI-lea, atentul cititor de ziare (ceea ce Ioan Paul nu este, deoarece ziarele poloneze din tineretea sa nu erau interesante), cel care punea întrebari si facea observatii punctuale fiecarui ziarist pe care îl întâlnea: se interesa de familia lui si de sanatate, binecuvânta.

Fara o hotarâre prealabila, fara vreun un plan, din instinct, Ioan Paul în schimb înca din prima calatorie se ofera sa primeasca întrebari si raspunde la toate si creeaza un gen jurnalistic care nu exista. Iata cum povesteste acea noutate ziaristul care i-a pus prima întrebare: «Poate ca Papa aparuse doar pentru a ne saluta, dupa cum îi statea în obicei si lui Pavel al VI-lea. Oricum, l-am întrebat pe nepregatite daca are intentia sa viziteze Statele Unite si, spre imensa mea surprindere, mi-a raspuns imediat si cu cea mai mare franchete. "Cred ca va fi necesar", a spus în engleza, cu un puternic accent strain: "Ramâne doar sa stabilim data". Întrebarea mea a servit pentru a sparge gheata si în scurt timp toti au început sa-i adreseze Papei întrebari delicate si complexe, obtinând de la el raspunsuri clare si concise» (Bibliografie 51, p. 4).

A patra etapa a aliantei lui Ioan Paul cu mass-media e marcata de prima calatorie în Polonia din iunie 1979: acolo Papa îsi exprima convingerea ca mass-media au dat o dimensiune mondiala întoarcerii sale în patrie. Alianta e declarata si programatica. Tot ce se va întâmpla de acum încolo, în acest sector al mass-media - si s-au întâmplat multe - e oarecum continut implicit în acel program si în cele trei faze spontane care l-au precedat.

Noutatea în folosirea mass-media realizata de Ioan Paul al II-lea e analoga celei pe care a introdus-o în practica de a calatori. Nu avem un Papa care calatoreste cu anumite prilejuri, pentru a îndeplini misiuni simbolice sau exemplare, asa cum facea Pavel al VI-lea, ci un Papa care are de gând sa viziteze fiecare Biserica locala, într-o sistematica mobilizare misionara a catolicismului. Si totodata: nu avem un Papa care transmite mesaje radiodifuzate de Craciun si de Pasti, sau autorizeaza transmisiunea directa a slujbelor pe care le oficiaza, asa cum faceau predecesorii sai; ci un Pontif care realizeaza în modul cel mai direct si le cere si altora o sistematica utilizare a mass-media, pentru ca fiecare moment semnificativ din viata Bisericii sa fie comunicat si pentru ca marturia sa sa fie prezenta pe orice canal de comunicare.

Interviurile date în avion sunt exemplul clasic al unei asemenea noutati: nu exista restrictii la întrebari, Papa le accepta pe toate si înfrunta riscul de a raspunde asa cum poate, improvizând. Face acest lucru deoarece are încredere în prestigiul de ansamblu al sistemului mass-media. Si deoarece considera util obiectivul pe care astfel îl atinge: o prezenta mai marcata în mijloacele de comunicare, chiar si din motive marginale, de curiozitate, de imagine.

Pavel al VI-lea calatorea, ba chiar inventase calatoriile papale moderne, dar - am spus-o deja - se limita sa-i salute pe ziaristii care îl urmau în avion, nu accepta întrebari. Si desigur nu dintr-o atitudine antimoderna: din scrupulul de a le oferi doar momentele înalte ale magistraturii sale.

Papa Wojtyla în schimb accepta regula mediilor de presa, care este aceea a redundantei, a simplificarii si a divertismentului. Si iata-l raspunzând întrebarilor adresate de ziaristi si lasându-se fotografiat în timpul excursiilor la munte, sau pe când schiaza, sau pe patul de spital de la Gemelli.

Pavel al VI-lea ar fi considerat inoportun pentru imaginea papala sa raspunda la zece întrebari diverse si convergente despre Cuba, Castro si comunism, asa cum în schimb o va face - cu daruire totala si placere - Ioan Paul la 21 ianuarie 1998, în timpul zborului Roma - La Havana: aceasta este regula redundantei (sau a focalizarii marite) pe care o îndrageste presa. Papii de odinioara - si nu cu multe mii de ani în urma, ci chiar pâna la jumatatea secolului al nouasprezecelea - vorbeau, în calitate de Papa, doar în limba latina si la Consistorii. Acceptarea fara prejudecati a regulei redundantei mass-mediale din partea lui Ioan Paul ne da masura distantei luate de el fata de acea imagine sacrala a pronuntarii «ex ore sanctissimi» (din gura prea sfântului), cum se spunea în limbajul Curiei.

În acelasi mod, Pavel al VI-lea ar fi considerat imposibil sa raspunda la o întrebare simplificata, de tipul: «Ce credeti despre acuzatiile de bancruta frauduloasa care i se aduc arhiepiscopului Marcinkus?». Wojtyla n-a refuzat niciodata sa raspunda la întrebari de acest tip, ba chiar a profitat de ele pentru a da - ca raspuns la o întrebare simplificata - o indicatie simpla si uneori cu atât mai eficienta, care în cazul lui Marcinkus a fost: «Noi suntem convinsi ca nu se poate ataca o persoana într-un mod atât de brutal!» (zborul Roma - Montevideo, 31 martie 1987).

În fine, regula divertismentului. De ea sunt dictate întrebarile de tipul: «Diseara e partida de fotbal Italia - Polonia, dumneavoastra cu cine tineti?». Adica acele întrebari pe care ziaristii le adreseaza pentru a raspunde purei curiozitati a opiniei publice. Ioan Paul se supune si acestei reguli, nu doar acceptând întrebarile (în cazul partidei, raspunsul a fost: Pentru mine ar fi mai bine sa ma ascund», zborul Buenos Aires - Roma, 14 iunie 1982), ci lasându-se fotografiat cu un koala în brate, sau în timp ce mângâie un pui de rinocer, sau încearca sa se apropie de un cangur.

Acceptarea regulii mass-media e radicala la Ioan Paul. A vrut sa fie repetate - pentru fotografii si cameramanii care le pierdusera - îngenuncherea si îmbratisarea lui Lech Walesa, pentru ca «trebuie sa-i aratam lumii cum ma saluta domnul Walesa si cum îl primesc eu» (21 aprilie 1989). Papei Montini o astfel de idee nu i-ar fi trecut niciodata prin minte. Si n-a avut retineri în a fi filmat la întâlnirea-spovedanie pe care a avut-o la închisoarea Rebibbia cu atentatorul sau, Ali Agca (27 decembrie 1983: vezi capitolul 15). Cu acea ocazie, pâna si un om lipsit de prejudecati ca Giulio Andreotti a observat ca telecamera ar fi trebuit sa se opreasca în pragul celulei. Cel care, însa, n-a oprit-o considera ca totul poate si trebuie sa fie aratat, atâta timp cât slujeste la marturisirea si predicarea cuvântului Evangheliei.

Au fost încercate multe explicatii în legatura cu privilegiul televiziv al figurii papale si cu «inocenta» eficace de care se slujeste Ioan Paul al II-lea. Unica, alba, simpla din punct de vedere ideologic, imaginea Papei corespunde în mod optim exigentei de simplificare simbolica dupa care se ghideaza mass-media. Vestea televizata «Papa condamna razboiul», însotita de imaginea Pontifului care vorbeste de la fereastra, e mai simpla si totodata mai eficace decât o alta cu un continut analog, care ar putea suna astfel: «Adunarea Consiliului ecumenic al Bisericilor, reunita la Cambera, condamna razboiul» si pentru care ar fi dificil - daca nu imposibil - de gasit o imagine la fel de simpla si usor de recunoscut.

Exista, în sfârsit, înclinatia personala a Papei. Si nu e vorba numai de experienta teatrala, ci si cea a liturghiei, care fac din omul Wojtyla un excelent protagonist al comunicarii televizive. Înclinatie careia îi corespunde convingerea unei prioritati a vizualului asupra oralitatii, a actiunii asupra cuvântului. La rândul sau, televiziunea valorifica din plin acea înclinatie si acea dorita prioritate. Papa nu mai e o figura îndepartata, la fereastra sau în bazilica, alba si esentiala, aproape numai simbolica: multumita prim-planurilor, ea e concreta, imediata, polivalenta asa cum e fata interlocutorului caruia îi strângem mâna. Îndepartarea simbolica si perceptia imediata se contopesc - confirmându-se reciproc - în imaginea televizata a Papei.

Rezumând reconstructia noastra despre alianta lui Ioan Paul cu mass-media, vom spune:

- ca Wojtyla e un Papa al gestului si al prezentei, fizice si mediatice, mai mult decât al cuvântului; si al cuvântului improvizat si personal, mai mult decât al celui scris si al documentului;

- ca aceasta preferinta, care se exprima în calatorii si în folosirea mass-media, îi permite sa ajunga la un public enorm, comparativ cu acela pe care l-ar putea cunoaste în audientele de la Roma si prin intermediul mesajului scris;

- ca ea îsi are originea atât în vechiul geniu comunicativ catolic si pontifical, care a privilegiat întotdeauna actiunea si vizibilitatea liturgica, iconografica si arhitectonica (iar apoi fotografica si televizata), cât si în înclinatia personajului: dotat cu o comunicativitate naturala, educat în arta teatrala, cu experienta vie a teatralitatii liturgice poloneze.

Ioan Paul crede în rolul pozitiv al mass-media: cu o intuitie tipic catolica, el considera ca lumea este buna si bune trebuie sa fie si stirile. «Voi propuneti unitatea tuturor natiunilor prin intermediul difuzarii adevarului printre toate popoarele», le spune ziaristilor acreditati la O.N.U., la 2 octombrie 1979. La sfârsitul acelei luni va aplica - într-un mod atât de firesc încât îl va stupefia pe un ziarist - acel pozitivism în plan apostolic, vorbind la Asociatia catolica internationala pentru radio si televiziune (U.N.D.A): «Motivatia fundamentala a angajamentului vostru îl constituie evanghelizarea speciei umane».

Instinctiva si ireprosabila e ideea sa ca mass-media constituie o oportunitate epocala pentru Biserica catolica: «Prin intermediul acestor mijloace Biserica spera sa promoveze într-un mod tot mai eficient mesajul edificator al Evangheliei» (catre episcopii din S.U.A., 5 octombrie 1979).

Si nu totdeauna face distinctii între datoria profesionala si cea religioasa a operatorilor din mass-media: «Papa va îndeamna sa construiti aici, în comunitatea mondiala, împaratia lui Dumnezeu», le spune la 29 septembrie 1979 ziaristilor care l-au urmat în vizita din Irlanda si care cu siguranta nu erau cu totii credinciosi. El anticipeaza destinul spre care tinde, de parca ar trai deja în comunitatea mondiala la care aspira si îi cheama pe ziaristi sa fie primii martori ai acesteia, ba chiar primii ei apostoli.

Citam mai ales texte din primul an de Pontificat pentru a dovedi ca aceasta încredere în mass-media el o are de la început, s-ar putea spune ca - în mod surprinzator - a adus-o cu sine din Polonia. În momentul alegerii, nu avea o experienta a mass-media din tara sa, atee si cenusii. Dar îsi punea mari sperante în mass-media din lumea libera, de parca le-ar fi asteptat de o viata. Deja în calitate de cardinal, în volumul de comentarii la documentele conciliare, care se intituleaza Izvoarele înnoirii, afirma cu o intuitie care nu putea fi mai sigura: «Aspectul profetic al vocatiei crestine ne îndreapta atentia spre mijloacele de comunicare în masa» (Bibliografie 19, p. 230).

Speranta în mediile de comunicare ale lumii libere s-au confirmat prin ecoul stârnit de alegerea sa si chiar mai mult, în atentia aratata fata de calatoria sa în Mexic si mai ales fata de cea în Polonia. Navalirea mass-media în patria lui, pe urmele Papei în pelerinaj, a perceput-o ca pe semnul iesirii Poloniei din izolarea geopolitica la care fusese obligata de împartirea de la Yalta: «Va multumesc pentru ca ati adus lumea întreaga în Polonia, tinând-o alaturi de mine si ajutând-o sa participe la aceste pretioase zile de rugaciune si de întoarcere a mea acasa», astfel i-a salutat pe ziaristi, în 10 iunie 1979, la Cracovia, în curtea arhiepiscopiei.

Trebuie sa-l luam în serios pe Papa misionar, pentru a întelege implicarea sa per excessum în calatorii (vezi capitolul 18) si încrederea sa - poate la fel de excesiva - în mass-media. El îsi hotaraste calatoriile considerându-se un misionar în lumea larga. Si le vrea organizate în asa fel încât sa întâlneasca, în fiecare etapa, un numar cât mai mare de oameni. În mod analog, doreste ca Biserica sa înfrunte «cu umila îndrazneala potecile misterioase ale eterului pentru a aduce în mintea si în inima fiecaruia anuntul bucuros al lui Isus, Mântuitorul omului» (astfel a scris în rugaciunea catre Maria, steaua evanghelizarii, compusa în 1992 pentru Telepace: un post de televiziune italian care transmite în direct toate activitatile papale).

El e într-adevar convins ca mass-media îi permit sa ajunga la «mintea si inima» fiecaruia. Are încredere în mijloace si în receptor. Considera ca avântul mass-media a modificat conditia misionarului: ca a amplificat posibilitatile de raspuns ale crestinilor fata de mandatul misionar dat de Isus, «mergeti si predicati tuturor neamurilor».

A ajunge oriunde - cu avionul sau prin satelit - si a întâlni orice popor, salutându-l în orice limba: el considera acest lucru nu doar ca pe un mare dar, ci, în consecinta, o datorie absoluta. «Mari posibilitati îi sunt oferite azi comunicarii sociale, în care Biserica recunoaste semnul operei creatoare si mântuitoare a lui Dumnezeu, ca omul trebuie sa continue. Aceste instrumente pot deci sa devina puternice mijloace de transmitere a Evangheliei» (mesaj pentru a XIX-a Zi mondiala a comunicarilor sociale, mai 1985). Iar daca ai posibilitatea, trebuie s-o faci: aceasta e regula misionarului.

Exista optiuni de gestica si limbaj ale lui Ioan Paul al II-lea care pot fi întelese doar daca tinem seama de ansamblul continental sau planetar caruia îi sunt destinate, prin intermediul transmisiunii televizate în direct. Pentru mesajul Urbi et orbi de Pasti 1993 a ajuns sa foloseasca 56 de limbi: ar fi o reprezentatie neobisnuita, daca transmisiunea, difuzata în întreaga lume, în direct sau prin înregistrare, n-ar fi urmarit-o cu adevarat «toate neamurile».

Tiraniei trasmisiei televizate în direct, Ioan Paul i se supune docil, dupa cum se vede bine din aceasta replica improvizata în timpul unui priveghi în Piata Sfântul Petru, transmis în lumea întreaga: «Eu trebuie sa vorbesc 25 de minute si nu stiu daca aceste 25 de minute au trecut» (8 octombrie 1994).

Dar, se stie, mass-media constituie o sfidare pentru toata lumea si au fost asa uneori si pentru Papa, de exemplu în insistenta asupra semnelor sale de suferinta, dupa aplicarea protezei la femurul drept. «întrebati-i pe ziaristi daca ei n-au avut niciodata în viata o strâmbatura de durere!» îi spune purtatorului de cuvânt Joaquin Navarro, în 22 august 1994, la Introd (Aosta), vazând ca ziarele au emfatizat un moment de durere pe care l-a avut cu o zi mai devreme, urcând treptele altarului.

Alteori s-a aparat cu ajutorul ironiei de intruziunea mass-media în sfera sanatatii sale:

« - Cum va simtiti, Sfintia Voastra?

- Cu siguranta nu mai am anii pe care îi aveam în 1979! Dar poate ca Providenta ma ajuta. Daca vreau sa stiu ceva despre sanatatea mea, si mai ales despre operatiile mele, trebuie sa citesc ziarele!» (21 ianuarie 1998, zborul Roma - La Havana).

Dar în ansamblu Ioan Paul - pe care mass-media dintotdeauna îl definesc ca pe un «mare cunoscator în materie de comunicare» - are bune raporturi cu presa. Purtatorul de cuvânt Navarro sustine ca a fost «o alianta obiectiva între mass-media si Papa», care a modificat imaginea papala: «Nu stim cât la suta i se datoreaza Papei si cât la suta mass-media, dar aceasta profunda modificare au realizat-o împreuna.»

Acea alianta nu a influentat doar imaginea papala, evident. Am vazut importanta pe care Ioan Paul a atribuit-o, înca de la început, ajutorului pe care presa i l-a dat pentru a-si face cunoscuta actiunea în favoarea Poloniei. Si iata, într-un dialog glumet cu copiii, expresia convingerii sale despre rolul decisiv pe care mass-media îl vor avea cu ocazia vizitei în Cuba, aproape douazeci de ani mai târziu:

« - Despre calatoria mea în Cuba, multumita radioului si televiziunii, toti, chiar si copiii, stiu totul. Dar voi copii stiti ce ne-am spus acolo Fidel Castro si cu mine?

- Daaa.

- Pai vedeti, asa cum v-am spus: toata lumea stie totul!» (Parohia romana Ges( Bambino, 8 februarie 1998).

Am vorbit de încredere si alianta a Papei cu mass-media. Însa, atentie: exista multa inocenta, dar nici o naivitate în raporturile sale cu presa. «Acest conflict a fost angajat nu doar cu armele razboiului ci si, în oarecare masura, datorita mass-media», a spus dupa razboiul din Golf, în primavara anului 1991. Exista cineva care sa fi înteles mai bine cum s-au întâmplat lucrurile?

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sfinti.asp?ip2=11
Vă rugăm să respectați drepturile de autor