www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=4
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 4. Enoh, viata fara de moarte

Semnificatia numelui nu este clara. Întru cât se spune ca Enoh "a umblat cu Dumnezeu" (Gen 5,22), pentru a întelege numele lui se face deseori trimitere la termenul cananean "hanaku", de la "a fi pe urmele cuiva", deci cu sensul de "ucenic, urmas".

Enoh este cunoscut pentru faptul ca nu a murit ca toti ceilalti oameni, nici nu a coborât în împaratia mortii, în lumea subterana (sheol, în ebraica), ci a fost rapit, mutat. Unicitatea lui Enoh iese si mai mult în evidenta daca se tine cont ca acest lucru se mai spune doar despre un singur personaj din Vechiul Testament, profetul Ilie, ridicat la cer într-un car de foc. Cu alte cuvinte, Enoh a fost luat de pe pamânt în mod misterios de catre Dumnezeu.

Ce este cu adevarat "istorie"?

Numele sau, în genealogia care de la Adam merge pîna la Noe, referitoare la cei zece patriarhi antediluvieni (Gen 5), este pe locul sapte (vv.21-24). Ca si relatarea despre creatie (Gen 1) si aceasta genelogie apartine Codului sacerdotal si cândva facea parte din aceeasi relatare. Si pentru ca relatarea creatiei este structurata în mod voit pe o schema de sapte zile si cu aceleasi expresii stereotipate descrie lucrarea lui Dumnezeu, pentru a arata prin aceasta, înca la un nivel pur formal, ca o asemenea lucrare nu progreseaza fara un program precis, ci urmeaza o linie clara si o ordine stabilita, la fel si seria genealogiilor posterioare lui Adam este prezentata într-o structura foarte riguroasa. Generatiile descrise sunt înlantuite între ele pe în mod monoton si litanic, oferind de fiecare data aceleasi formulari si aceleasi notiuni: vârsta patriarhului când a dat nastere la primul nascut, anii vietii care au urmat dupa aceea si nasterea altori fii si fiice, durata completa a vietii si moartea. Variabilele sunt constituite exclusiv din nume si cifre, si în aceasta privinta surprinde mai ales durata extraordinar de lunga a vietii, oscilând în medie în jurul a 900 de ani. Fara umbra de îndoiala, prin acest procedeu riguros, împletind o variabila cu o constanta, autorul sacru întelege sa ne transmita un mesaj precis. Daca în conceptia moderna, din istorie sunt retinute numai mutatiile si evolutiile obiectiv relevante si numai aceste aspecte sunt considerate elemente care "fac" istorie, aici, în schimb, privirea trebuie sa fie îndreptata - în ciuda multimii de evenimente - numai spre elementele de repetitie, spre ceea ce ramâne comun întotdeauna si pretutindeni, pentru ca este un element savârsit de toti oamenii în toate timpurile, spre ceea ce, în pofida oricarui progres, nu se schimba ci ramâne un dat uman comun si fundamental.

Categorii teologice si constiinta unei caderi

Prin durata extraordinara a vietii proto-parintilor, indicata în cifre care ascund valori indescifrabile pentru noi, vrea sa ni se transmita ca istoria omenirii dateaza din spatii temporale extraordinar de lungi si greu de imaginat pentru noi; dar vrea sa se spuna în acelasi timp ca forta vitala paradisiaca a continuat sa fie operativa pentru mult timp, cu toate ca una din consecintele pacatului era descresterea considerabila a duratei vietii de la o generatie la alta (cf Gen 11,10-32), pâna când s-a stabilit la durata existentelor noastre actuale (cf Gen 6,3 si Ps 90,10). Aceste cifre atât de ridicate nu trebuie întelese în sens istoric, ci teologic. De altfel, în Orientul Antic, ideea unei lungimi mai extraordinar de lunga fata de noi a vietii primilor oameni si a primilor regi era foarte raspândita.

În genealogia lui Adam surprinde ca datele despre Enoh ies din regularitatea cifrelor genealogice, ceea ce presupune o traditie speciala: "Enoh avea saizeci si cinci de ani si atunci i s-a nascut Matusalem" (ebraica, Metuselah). Dupa nasterea lui Matusalem, Enoh a umblat înaintea lui Dumnezeu pentru alti trei sute de ani! Enoh a umblat cu Dumnezeu, dupa care nu s-a mai aflat, nu a mai fost, pentru ca Dumnezeu "l-a mutat" (Gen 5,21-24). De doua ori se spune ca Enoh "a umblat cu Dumnezeu". Surprinde însa durata vietii sale, de numai 365 de ani, relativ putin în comparatie cu alti patriarhi, a caror medie era de 900 de ani. Evident, este vorba de o cifra care exprima o totalitate si care putea fi relativ scurta pentru faptul ca nu s-a încheiat cu moartea. "Ajuns curând la desavârsire, cel drept a avut o viata plina", s-ar putea spune cu Înt 4,13.

Enoh a fost rapit pentru ca "a pasit cu Dumnezeu", lucru care în Codul Sacerdotal se spune si despre Noe ("mergea pe calea Domnului" - Gen 6,9), care datorita pietatii sale a fost salvat de la potopul universal ca sa dea nastere la o noua epoca. Despre Avram, în schimb, Codul Sacerdotal afirma ca a facut cele placute "înaintea" lui Dumnezeu (Gen 17,1). Expresia folosita pentru Enoh, care a "pasit cu Dumnezeu", se refera asadar la o comuniune cu Dumnezeu deosebit de profunda, astfel încât depaseste orice imaginatie umana, "un model de cunoastere a lui Dumnezeu pentru toate timpurile" (Sir 44,16). Fiind atât de intim cu Dumnezeu, el - cum vor trage concluzia reflectia si speculatia veacurilor succesive - era si deosebit de familiar cu planurile si intentiile lui Dumnezeu însusi.

Enoh, omul care n-a cunoscut moartea: precursor al învierii?

Dar ce înseamna faptul ca Dumnezeu "l-a luat" pe Enoh? În timpul când a fost compus Codul Sacerdotal (în jurul anilor 550 î.C., în robia babiloniana), Israelul înca nu cunostea o înviere generala a mortilor (se va vorbi abia în secolul II î.C. în Dan 12,2 precum si în 2 Mac 7,9 si 12,44) si nu avea nicio idee cu privire la "locuirea" celor drepti lânga Dumnezeu, "în cer". Toti oamenii, buni sau rai cum vor fi fost, sfârseau în vesnicul sheol, sub pamânt, unde conduceau o viata între umbre, departe de Dumnezeu (vezi, de exemplu, Is 5,14; 14,9-11; Iob 3,17-19; 7,9; 17,13-16; Qoh 9,5.10; Ps 6,6; 88,11 s.u.) Aceasta conceptie despre viata de dincolo, dominanta în timpul Codului sacerdotal, face si mai enigmatica expresia "l-a luat".

Nu ni se spune unde a fost mutat Enoh. Textul nu afirma nici faptul ca el a murit, dar s-ar putea deduce acest lucru în baza faptului ca "a fost luat", cum interpreteaza, de fapt, si Scrisoarea catre evrei (11,5): "Prin credinta, Enoh a fost înaltat ca sa nu vada moartea si nu a fost gasit pentru ca Dumnezeu îl înaltase". Unii rabini, în schimb, sustin ca Enoh a cunoscut moartea. Evident, prin expresia "Dumnezeu l-a luat", Codul Sacerdotal vrea sa spuna ca raportul imutabil al lui Enoh cu Dumnezeu nu a cunoscut sfârsit prin moarte si coborâre în lumea subterana (potrivit conceptiei generale a timpului), ci gratie unui dar special al lui Dumnezeu si unei interventii deosebite, a continuat în forme care depasesc dimensiunile pamântesti.

La fel ca înaltarea lui Ilie la cer, si rapirea lui Enoh în decursul timpului a indus la speculatii de tot felul în privinta locului în care a ajuns patriarhul antediluvian. Asemenea fantezii au devenit atât de abundente si diferite, încât au format încet încet o carte de proportii, care acum face parte din literatura extra-biblica. Este "Cartea lui Enoh", aparuta în secolul II î.C. în ebraica si aramaica, fiind terminata abia în secolul II d.C. Traducerea latina a Bibliei, Vulgata, dupa ce spune ca Dumnezeu la "rapit" (cf Sir 44,16) adauga: "în paradis".

Gratie intimitatii sale cu Dumnezeu, Enoh a fost considerat destinatar si mediator al unei cunoasteri divine multiple, cuprinzând enigmele Scripturii si ale creatiei, împreuna cu trecutul si viitorul lumii atât pamântesti cât si ceresti. El ar fi fost informat despre secretele meteorologice si astronomice, precum miscarea soarelui, a lunii si a stelelor, despre ierarhia spiritelor ceresti si caderea îngerilor, viitorul celor drepti si al celor nelegiuiti în lumea ce va sa vina si secretul mesianic. Întru cât lui Enoh i-au fost dezvaluite secretele escatologice, potrivit cartii Jubileelor (4,23) el a pus în scris "judecata si sentinta asupra lumii si a tuturor rautatilor oamenilor" astfel încât în ceruri este numit "scriitorul dreptatii" (Enoh 12,4; 15,1).

Fascinatia vietii care nu cunoaste apus

Figura singulara a lui Enoh, omul care nu a cunoscut moartea, nu putea sa nu aiba o fascinatie deosebita asupra mediilor culturale antice. În crestinismul primar cartea lui Enoh era considerata opera inspirata si se bucura de consideratie canonica, pâna când Sf. Ieronim, mai mult decât altii, a asezat-o între apocrife. Daca s-a pastrat în traducere etiopiana se datoreaza Bisericii din Abisinia care o primise între cartile canonice. Primilor crestini aceasta carte le era foarte cunoscuta, cum rezulta si din faptul ca scrisoarea lui Iuda (vv.14 s.u.) citeaza un pasaj din cartea lui Enoh unde se vorbeste despre judecata celor nelegiuiti si face referinta la eretici: "Tot despre ei a profetit Enoh, al saptelea dupa Adam, când spune: "Iata, a venit cu zecile de mii de sfinti ai sai ca sa tina judecata împotriva tuturor si sa-i condamne pe cei necredinciosi pentru toate faptele necredintei lor pe care le-au facut si pentru cuvintele insultatoare pe care ei, pacatosi necredinciosi, le-au spus împotriva lui".

Cartea lui Enoh, cu speculatiile ei misticiste si fanteziile bizare nu mai ocupa o importanta doar secundara în sânul crestinismului. Cu toate acestea, Cartea care-i poarta numele, în lumina conceptiilor despre viata de dincolo care deveneau din ce în ce mai clare, a interpretat rapirea lui Enoh într-o forma valabila si pentru noi astazi, prin aceea ca spune despre el si despre cei drepti: "Toti cei care umbla pe calea lui, au locuinta lor la Dumnezeu si partea lor de mostenire, si nu se despart de el pentru toata vesnicia" (71,16).

Figura lui va ramâne timp de secole ca o lumina aprinsa ce razbate negura trecutului, pentru a transmite din generatie în generatie mesajul pe care toti oamenii îl vor primi de la Isus, la usa de la mormântul lui Lazar: "oricine traieste si crede în mine, nu va muri în veci" (In 11,26). Enoh se prezinta, asadar, ca o samânta a învierii aruncata cu grija în brazda înca umeda a umanitatii primordiale. În toate timpurile Dumnezeu a deschis portile necunoscutului pentru ca cine are ochi de vazut, sa vada. Si sa creada.

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=4
Vă rugăm să respectați drepturile de autor