www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=34
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Daniel, profet între straini

Numele lui înseamna "Dumnezeu (El) este judecator" sau "Dumnezeu a rostit verdictul de dreptate/ a facut dreptate". În credinta vetero-testamentara despre retributie, în orice nenorocire se vedea o pedeapsa a lui Dumnezeu, nu rareori cel nevinovat trebuie sa îndure injurii si tot felul de calomnii. Întru cât si sterilitatea era considerata un blestem, este usor de imaginat ca parintii care asteptau îndelung nasterea unui fiu, îi dadeau acestuia un nume care sa aminteasca dreptatea pe care Dumnezeu le-a facut-o înaintea celor care îi acuzau. "Daniel" era întocmai un nume preferat în asemenea situatii. Daniel este cunoscut ca ultimul din cei "patru profeti majori". Cartea care poarta numele sau apartine, cel putin în capitolele 7-12 la genul literar apocaliptic (în greaca "desvaluire"). Adevaratul subiect al cartii lui Daniel este raportul dintre stapânirea regilor acestei lumi si regalitatea divina. În evenimentele umane, autorul întrevede un proces de degenerare care se vadeste în succesiunea a patru imperii mondiale, unul mai crunt decât precedentul. Înspaimântat si disperat în fata acestei stapâniri umane care se cufunda tot mai mult în rau, Daniel asteapta mântuirea numai de Sus. Numai Dumnezeu tine în mâinile sale destinul lumii si are puterea de a instala si depune pe regi. Guvernarea lumii urmareste un plan bine conturat: instaurarea Împaratiei lui Dumnezeu, care începe cu întronizarea figurii misterioase a unui "Fiu al omului". La judecata finala universala, orice putere nelegiuita si dusmana a lui Dumnezeu, va fi nimicita. Atunci, mortii vor învia, unii pentru viata vesnica si altii pentru rusinea si infamia eterna (12,2). Cartea lui Daniel a fost scrisa în jurul anului 165 î.C. în timpul unei crunte persecutii religioase pusa în act de suveranul Antioh al IV Epifanul: acesta, în 167 î.C. a profanat templul din Ierusalim si a ridicat un altar lui Zeus, altar numit "urâciunea pustiirii" (8,12-13). Scrierea, asadar, avea ca scop mângâierea celor care au ramas credinciosi, dar grav asupriti si persecutati. Autorul se foloseste de un pseudonim, potrivit unei practici obsinuite în literatura apocaliptica. El atribuie viziunile si revelatiile lui Daniel, o cunoscuta figura din trecut, prezentând în acest fel istoria trecuta, pîna în prezent, în termeni de profetie. Foarte probabil, autorul face referinta la un Daniel care în cartea profetului Ezechiel (14,14-20) este mentionat alaturi de Noe si Iob ca modele de dreptate (28,3) si admirat pentru întelepciunea sa. Dar îl plaseaza pe acest Daniel într-o perioada mai târzie, în robia babilonica, în timpul lui Nabucodonosor, Baltazar, Darius si Cirus. Dar ordinea succesiunii acestor regi nu corespunde întru totul desfasurarii istorice a evenimentelor. În orice caz, autorul nu se intereseaza de detaliile efemere ale istoriei profane, ci de fortele ascunse care o conduc si mai ales de telul spre care se îndreapta, adica de adevarul imutabil din spatele tuturor schimbarilor ce poate fi recunoscut numai prin credinta. (...)

Prima parte a cartii (1-6)În primele capitole datele despre Daniel sunt oferite la persoana a treia. Povestirile care se pot inspira din materiale traditionale relativ antice, intentioneaza sa arate cum detinatorii puterii asupra pamântului sunt constrânsi în cele din urma sa recunoasca pe adevaratul stapânitor al lumii, pe Dumnezeu.

La începutul cartii se povesteste cum Daniel, provenind dintr-o familie nobila a lui Iuda, în timp ce era înca prunc a devenit supus al marii puteri dominante a vremii. Regele Nabucodonosor l-a deportat în Babilonia dupa prima cucerire a Ierusalimului în 597 î.C., unde împreuna cu prietenii lui Anania, Misael si Azaria au fost educati în serviciul regelui si în activitatea administrativa. La curte, numele i-a fost schimbat în Belsatar care în babiloniana înseamna "cutare zeu (numele era omis din respect) sa ocroteasca viata ta". Cu toate ca evita alimentele impure de la curtea regala din fidelitate fata de legea iudaica, a crescut mai mult decât toti ceilalti elevi. Ascultarea sa fata de lege a fost premiata de Dumnezeu cu o întelepciune extraordinara si cu darul de a interpreta visele si enigmele. Unul dintre aceste vise îl avea ca protagonist pe Nabucodonosor: regele a visat o statuie enorma care, începând de la cap în jos, era facuta de aur, în parte de argint, o parte de bronz si o alta parte din fier si lut. "Fara concursul mâinii de om", s-a abatut asupra ei o piatra care a crescut pîna la a deveni un munte gigantic acoperind întregul pamânt. Metalele si materialele din care era facuta statuia, unul mai slab decât altul, simbolizau cele patru imperii mondiale, unul mai rau decât altul: babilonienii, mezii, persanii si tolemeii/seleucizii. Toate aceste împaratii vor fi nimicite de Împaratia lui Dumnezeu simbolizata de piatra neatinsa de mâna omului, o împaratie care, spre deosebire de celelalte, "va dura în veci" (2,44). De aceea, nicio împaratie omeneasca n-a reusit sa-l abata pe Daniel de la adorarea adevaratului Împarat al lumii. Împreuna cu prietenii lui, a refuzat ferm sa adore statuia zeilor pagâni ridicata de Nabucodonosor si astfel a fost aruncat în cuptorul de foc. Dar Dumnezeu i-a salvat din flacari pentru credinta lor diamantina si la aceasta vedere, regele a devenit adorator al Dumnezeului lui Daniel si l-a introdus pe Daniel în cercurile sale de prieteni ridicându-l la un rang de mare prestigiu.

Cânda Baltazare, succesorul lui Nabucodonosor, a profanat vasele sacre furate de la templul din Ierusalim folosindu-le pentru un banchet, o scriere misterioasa a aparut pe perete, prevestind pedepsirea sa. Numai Daniel era în masura sa citeasca si sa înteleaga aceasta scriere: "mene, mene, tekel ufarsin" (5,25). Daniel traduce: "numarat, cântarit, împartit", cu referinta la imperiul lui Baltazar care avea zilele deja numarate si domnia va fi împartita între mezi si persani, lucru care s-a verificat chiar în acea noapte. Succesorul lui Baltazar, medul Darius (mai precis, regele persanilor; el era tatal si nu fiu si succesor al lui Xerxe, nici predecesor al lui Cirus; cf 9,1 si 6,29) a emanat un edict prin care niciun om nu putea sa-l adore si sa-l roage pe Dumnezeu, dar singurul vrednic de adorare si rugaciune era regele. Dar pentru ca Daniel a continuat sa-l roage pe Dumnezeul lui Israel, a fost aruncat în groapa leilor, insa si de aceasta data a fost ocrotit în mod miraculos de Dumnezeu încât Darius a emanat un alt edict, care poruncea sa fie cinstit si temut "Dumnezeul cel viu, a carui împaratie nu va dispare nicicând" (6,27). Si aici, afirmatia de baza spune ca regii pamântesti trebuie sa recunoasca puterea superioara a adevaratului Dumnezeu.

A doua parte a cartii, capitolele 7-12, este în genul apocaliptic. Daniel informeaza în prima persoana despre viziuni care se refera la istoria suveranitatii umane si la sosirea Împaratiei lui Dumnezeu. Astfel, Daniel a vazut iesind din mare patru animale enorme care, asemeni celor patru materiale ale statuii din prima parte, simbolizau cele patru imperii. Dupa cum piatra a distrus statuia colosala, la fel acesti patru monstri au fost nimiciti de "Batrânul" sezut pe tron pentru judecata. Apoi, pe norii cerului, a sosit unul "asemenea unui fiu al omului" (7,13), caruia i-a fost încredintata suveranitatea vesnica, Împaratia lui Dumnezeu. În capitolul 9 urmeaza profetia care se bazeaza pe cei 70 de ani de robie vestiti de Ieremia (25,11) potrivit careia împaratia lui Dumnezeu se va arata dupa 70 de saptamâni de ani (adica de 7 ori câte 70, 490 de ani), cu alte cuvinte, într-un viitor iminent.

Biblia greaca (Septuaginta), alaturi de rugaciunea lui Azaria si cântecul de lauda al celor trei tineri în cuptorul de foc, a adaugat doua capitole de încheiere (13 si 14). Aici, avem imaginea lui Daniel model de întelepciune si dreptate care o salveaza pe Susana acuzata pe nedrept de moravuri usuratice. În fine, de observat ca de la 2,4 - 7,28 textul este scris în aramaica, asadar suntem în fata singurei carti biblice scrisa si tradusa în trei limbi, în ebraica, aramaica si greaca. Prezicerile acestei carti despre puterea superioara a lui Dumnezeu, care la timpul sau va curma orice aroganta si cruzime umana si va instaura o împaratie vesnica de pace si dreptate sunt menite sa întareasca în credinta pe toti cei care sufera din cauza persecutiilor si a nebuniilor efemere ale mai marilor acestei lumi, insuflând rabdare, curaj si speranta. Aici vrea sa ajunga mesajul de fond al acestei carti si al eroului central, Daniel, al carui nume ne aminteste de dreptatea lui Dumnezeu. Cartea lui Daniel, totodata, pregateste terenul pentru predicarea lui Isus care se prezinta ca "Fiul Omului" si vesteste tuturor "Împaratia lui Dumnezeu".

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=34
Vă rugăm să respectați drepturile de autor