www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=29
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Isaia, vestitorul nasterii si suferintei lui Mesia

Numele ebraic Jesa'jah, latinizat în Isaias, înseamna "Jah(ve) este mântuire/ ajutor/ rascumparare". Aceeasi semnificatie are numele Jehosua (Iosue), a carei forma restrânsa în perioada post-exilica a devenit Jesua - Jesus.

Isaia, a carui profetie se încadreaza între 740 si 700 î.C., este fara îndoiala figura cea mai importanta dintre toti profetii.

Profilul istoric al profetului

Potrivit antetului cartii, Isaia era fiul lui Amoz (a nu se confunda cu profetul Amos). In activitatea lui, Ierusalimul ocupa un rol atât de relevant încât se poate considera pe buna dreptate ca era nascut si crescut în capitala. Profetii lui Israel se interesau nu numai de cult si de chestiuni sociale, dar si de politica. Mai mult, în Isaia politica este în centrul predicarii lui. Isaia era ocrotit de originea si pozitia sa sociala, ba chiar e posibil sa fi fost înrudit cu dinastia regala, cum sugereaza Talmudul babilonian unde se spune ca el ar fi fost fratele regelui Amasia (796-767).

Un nobil, lasa aristocratia pentru profetie

Date fiind raporturile de tensiune si refuz fata de profetii cultuali, este foarte greu ca Isaia sa fi fost unul dintre ei, cu atât mai putin cu cât el nu se defineste pe sine niciodata ca profet (ebr. nabi). Numai în adaosul istoric al capitolelor 36-39 i se atribuie acest titlu, care într-o perioada tardiva nu mai era legat de o activitate profesionala.

Isaia avea ca sotie o "profetesa" (8,3) care i-a dat doi fii carora le-a dat nume simbolice: Sear-Iasub ("un rest se întoarce" - 7,3) si Maher-salal-has-baz ("pradare rapida-prada în graba" - 8,3). Ei trebuiau sa fie un semn si o avertizare pentru Israel.

Vocatia profetica a lui Isaia dateaza din 739 î.C., anul mortii regelui Ozia. Într-o viziune, Isaia traieste experienta impresionanta a maiestatii si puterii lui Dumnezeu, care i se prezinta ca un împarat asezat pe un tron înalt, aclamat de serafimi prin cântarea: "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul ostirilor. De marirea lui, pamântul este plin!" (6,3). Acest strigat, care se aude pâna la noi în cântarea liturgica de la Sanctus, a insuflat în Isaia constiinta sfinteniei lui Dumnezeu - "sfânta" este Divinitatea prin excelenta - într-un mod atât de adânc încât el, pentru a-l indica pe Iahve, a inventat expresia "Sfântul lui Israel". Dar aceasta sfintenie l-a facut sa simta în mod dureros pacatosenia lui si a poporului. Dupa ce a fost purificat de vinovatie, Isaia declara cu entuziasm propria disponibilitate la misiunea ce i se va încredinta. Înca de la început, de altfel, i se spune ca poporul nu îi va da ascultare, o experienta amara pusa emblematic la începutul cartii, ca un epilog antedatat al lungii sale predicari (1,2-4).

Fazele istorice

Pe baza evenimentelor politice la care se face trimitere în continuu si care nu rareori au fost obiectul interventiilor sale directe, activitatea profetului se împarte în patru perioade.

Prima perioada merge de la vocatia lui pâna la izbucnirea razboiului siro-fenician, de la 739 la 734. Aceasta prima predicare se afla mai ales în capitolele 2-5. În acesti ani, în care Iotam domnea în Iuda, Isaia a exercitat mai ales o critica de natura sociala, condamnând luxul (3,16-24) si îmbuibarea (5,11-13.22), angajându-se în favoarea saracilor si a celor neajutorati, mai ales a vaduvelor si a orfanilor (3,14; 5,8).

A doua perioada, despre care vorbeste "Memorialul lui Isaia" (6,1-9,6) este din timpul razboiului siro-efraimitic, în jurul anului 733. Aici avem textul mesianic cel mai renumit. Despre ce era vorba? Politica expansionista a imperiului neoasirian (care a durat între 935-612) ameninta, printre altii, atât Israelul cât si Iuda. În aceasta situatie, în 733 o serie de mici state siro-palestiniene strâng o alianta pentru a scutura jugul regelui asirian Tiglat Pileser al III-lea (745-727). Liga statelor si-a ales drept sef pe regele Rezin al Damascului (Siria) si pe regele Pekach al Israelului (740-731) care în Isaia este numit Efraim, pe baza tribului din tinutul de sud, mentionat ca parte pentru un întreg. Cei doi regi încearca sa-l atraga de partea lor si pe Ahaz, regele lui Iuda (734-728), care însa refuza sa participe la coalitia anti-asiriana, provocând în acest fel razboiul siro-efraimit. Rezin si Pekach pornesc împotriva lui Iuda (cf 2 Cr 28,5-8) si ameninta Ierusalimul (cf 2 Rg 16,5). Intentia lor era aceea de a-l depune pe Ahaz pentru a-l înlocui cu un rege arameu. În acest cotext, Isaia se prezinta la regele Ahaz si îl îndeamna sa pastreze calmul, sa nu se teama de acesti "taciuni încinsi", cum îi numeste cu dispret, pentru ca planurile lor nu vor avea succes. "Daca nu veti crede, nu veti avea stabilitate", declara profetul înaintea regelui, voind sa-i spuna prin aceasta ca stabilitatea dinastiei lui depinde de credinta în Iahve.

Dar pentru ca Ahaz se îndoieste si cu pietate prefacuta vrea sa ceara un semn de la Dumnezeu, care totusi îi este acordat, Isaia nu-l mai considera un adevarat adorator al lui Iahve. Din cauza necredintei lui, Isaia îi anunta un mesaj de amenintare: "Pentru aceasta, Domnul însusi va va da un semn: Iata, fecioara va zamisli si va naste un fiu, pe care îl va numi Emanuel, Dumnezeu cu noi" (7,14). La cine se refera Isaia vorbind despre o fecioara si un copil, nu se stie cu certitudine. Iudeii din timpul lui Isaia au vazut în fecioara mireasa înca foarte tânara a regelui Ahaz, de circa 20 de ani, iar în Emanuel pe fiul ei, succesorul lui Ahaz, Ezechia. Teoriile si interpretarile acestui oracol al lui Isaia sunt atât de numeroase încât se impune urmatoarea concluzie: Isaia însusi nu era la curent cu semnificatia concreta a acestui semn, astfel încât nici fecioara si copilul nu erau personaje istorice concrete, ci doar figuri simbolice. Pentru comunitatile crestine din primii ani, enigmaticul Emanuel (Dumnezeu cu noi) nu putea fi decât Isus Cristos (Mt 1,22), pentru ca în niciun alt om Dumnezeu nu s-a facut atât de aproape de noi. În plus, în Septuaginta, traducerea greaca a Vechiului Testament, pe baza careia Noul Testament citeaza Vechiul Testament, mama copilului este numita "parthenos", "fecioara" cu toate ca termenul ebraic "almah" poate însemna si "femeie tânara"; drept care s-a vazut în aceasta o referinta negresita la Sfânta Fecioara Maria. Cu aceasta reinterpretare mesianica, Noul Testament a dat un sens iluminant si definitiv acestui oracol misterios al profetului.

Dar Ahaz, încrezându-se în propria inteligenta politica în loc de Iahve, trimite lui Tiglat Pileser al III-lea un dar ca semn de omagiu si îi cere ajutor împotriva lui Rezin si Pekach. Tiglat Pileser porneste împotriva Damascului, cucereste cetatea si îl justitiaza pe Rezin. În semn de recunostinta, Ahaz ridica în templul din Ierusalim, în locul altarului lui Iahve, un altar pagân dupa modelul altarului din Damasc, dedicat divinitatii asiriene principale, Assur. Isaia, asadar, îl avertizase pe Ahaz nu din motiv pur politice, dar pentru ca era preocupat de salvgardarea credintei adevarate.

Cum a prevazut si s-a temut, prin aceasta capitulare în fata asirienilor, cultul de stat asirian a intrat în Ierusalim, un scandal la care s-a ajuns numai din cauza ca nu a voit sa dea ascultare la cuvintele profetului. Succesiv, Isaia, cuprins de amaraciune pentru acest scandal comis în templul sfânt al Ierusalimului, se retrage si se angajeaza sa inspire mesajul sau ucenicilor lui, cu alte cuvinte, sa comunice acestora, probabil în forma scrisa, învatatura lui ca o comoara pretioasa de pastrat, lasând lui Dumnezeu pe toate celelalte (8,16-18). Timp de aproape douazeci de ani, profetul nu se va mai face auzit. Va aparea din nou pe scena publica atunci când regele Ezechia va încerca pentru prima data sa se elibereze de conditia de vasal fata de Assur.

A treia perioada a predicarii lui Isaia (cf 14,28-32; 18; 20; 28,7-22; 29, 1-14; 30, 8-17), îmbratiseaza timpul revoltelor filistenilor împotriva asirienilor, în timpul domniei lui Sargon (716-711). În 713 statul filistean al lui Asdod, împreuna cu alte mici regate, încrezându-se în ajutorul Egiptului, se ridica împotriva asirienilor. Si regele Ezechia al lui Iuda (728-699), pâna acum vasal fidel si tributar al Asiriei, nu vrea sa piarda aceasta ocazie. În acest moment intra din nou în scena profetul Isaia, care prezinta pericolul unui pact cu Egiptul. Timp de trei ani profetul umbla fara haine si fara sandale, pentru a ilustra prin acest comportament simbolic, faptul ca egiptenii si cei care se încred în ei vor fi târâti în robie la Assur, goi si descult (cap. 20). În 711 revolta este sufocata si Asdod devine o provincie asiriana. Iuda scapa din fericire de acelasi destin numai pentru ca a comunicat rapid supunerea sa fata de Assur.

A patra perioada a activitatii lui Isaia cade în timpul celei de a doua tentative a lui Ezechia de a-si recuceri autonomia. Dupa moartea lui Sargon, în 705, Ezechia foloseste miscarile de revolta izbucnite pretutindeni în imperiul asirian pentru a se desprinde de marea putere orientala. Rupe unilateral raportul de vasalitate, suspenda plata tributului, elimina cultul de stat asirian din templul Ierusalimului. Si de aceasta data cauta ajutor în Egipt si se pune în fruntea unei coalitii anti-asiriene. Dar si de aceasta data Isaia îl avertizeaza cu insistenta sa nu se încreada în ajutorul egiptean (30,1-5 si 31-1,3). Cu toate acestea, Ezechia întareste fortificatiile Ierusalimului pentru a putea rezista la un eventual asediu prelungit si pentru a-si garanta provizii de apa mai sigure si abundente, face sa se sape canalul Siloe, un tunel în stânca lung de peste 500 de metri, ce poate fi parcurs si astazi, care uneste izvorul de la Ghicon, sau al Mariei, cu scaldatoarea Siloe (cf 2 Rg 20,20 si In 9,7). Dar Isaia critica si aceste pregatiri, care tradeaza încrederea în sine si nu în Dumnezeu (cf 22,9-11). Noul rege asirian Senaherib, la rândul lui, dupa ce a redus la tacere revoltele din partea orientala a imperiului, porneste împotriva rebelilor din Siria si Palestina. În 701 ocupa regatul lui Iuda, în sud, cu cucereste 46 de cetati, printre care Lachis, fortareata cea mai mare si mai întarita (36,1). Si astazi suntem informati în mod vizual de cucerirea acestei cetati dintr-o serie de basoreliefuri pe care Senaherib le-a fixat în peretii palatului sau de la Ninive. Situati complexa a acestui timp este descrisa cu maestrie de Isaia (1,7-9). Senaherib hotarâse deja sa cucereasca si Ierusalimul si a trimis solie pentru a încredinta conditiile capitularii, când Dumnezeu i-a comunicat lui Ezechia, prin Isaia, ca avea sa salveze cetatea (37,35). Senaherib nu a putut sa patrunda în Ierusalim, pentru ca "îngerul Domnului a abatut 185.000 de oameni în tabara asirienilor" (37,36): o ciuma devastatoare a constrâns armata dusmana sa se retraga. Locuitorii Ierusalimului, apoi, s-au dedat la manifestari necontrolate de bucurie, dar fara sa arate niciun semn de recunostinta fata de Iahve, sau de pocainta si convertire (22,13).

Lectura posteritatii

Dupa aceste evenimente din anul 701, Isaia nu mai apare în public. Despre restul vietii sale, Vechiul Testament nu ne mai spune nimic. În "Martiriul lui Isaia", o scriere apocrifa compusa în ebraica în Palestina în secolul II sau I î.C., pastrata integral doar într-o versiune etiopiana, se spune ca Manase, regele lui Iuda între 699 - 643, l-a capturat pe Isaia care s-a retras în pustiul lui Iuda si l-a taiat cu fierastraul. Probabil la aceasta traditie face referinta Evr 11,37.

Deutero-Isaia, capitolele 40-55, are un autor cu totul diferit, într-o situatie complet noua: conditia de robie a poporului ales, necesitatea mângâierii lui cu mesaje de speranta. De la un monoteism practic, se trece la un monoteism teoretic, asumat ca forma teologica, rod al unei reflexii explicite. În aceste capitole sunt descrise si suferintele unei figuri misterioase, numita "Slujitorul lui Dumnezeu", interpretata de comunitatea crestina ca profetii ale suferintelor lui Isus Cristos.

Trito-Isaia, capitolele 55-66, cuprind oracole profetice de diferite genuri, referindu-se la perioada de dupa exil, la timpul reconstructiei. Începe o noua era a mântuirii. Când la Nazaret, Isus începe activitatea sa publica, i se da sa citeasca sulul cartii lui Isaia si Isus comenteaza un text din aceste capitole: "Duhul Domnului este asupra mea, el m-a trimis sa vestesc saracilor vestea cea buna..." (Is 61, 1-3 preluat apoi în Lc 4,16-30).

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=29
Vă rugăm să respectați drepturile de autor