www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=25
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Iona, profetul si semnul învierii

A trecut deja jumatate din Postul Mare! E timpul sa ne îndreptam de acum mai mult spre marea înviere a Domnului, lasându-ne condusi de Iona. Numele acestui profet înseamna "porumbel". Între numele ebraice, ca si între cele semitice în general si în cele arabe, în particular, se întâlnesc ca nume de persoana multe nume de animale si vietati.

Iona si istoria Israelului

În afara de cartea care-i poarta numele, profetul Iona este mentionat si în 2Rg 14,25, unde se spune ca regele din Nord, Ieroboam al II-lea (782-747), în timpul caruia o parte a statului Israel se bucura din nou de o perioada de pace si prosperitate, restabilise vechile granite ale Israelului, cum "s-a spus de Dumnezeu prin slujitorul sau, profetul Iona, fiul lui Amittai din Gat-Kefer". Patria lui Iona este considerata a fi un loc de granita în teritoriul tribului lui Zabulon (cf Ios 19,13), la cinci kilometri nord-est de Nazaret. Dar nu se spune timpul când el a pronuntat profetia sa. Pentru ca teritoriile recucerite în timpul lui Ieu (841-813) au fost pierdute de regele arameilor Asael din Damasc, care din 835, aproximativ, a smuls întreaga Transiordanie din regatul de Nord, regatul lui Israel (cf 1 Rg 10,32), este posibil ca Iona sa fi anuntat recucerirea lor în timpul domniei lui Ieu.

Figura istorica devina motiv pedagogic

De aceasta figura antica a profetului, de altfel, necunoscuta, s-a folosit autorul cartii lui Iona. De aceea, el a fost numarat între cei doisprezece profeti minori, cu toate ca nu este o carte profetica în adevaratul înteles al cuvântului, ci povestirea aventurii unui profet, dar nu în sensul unei relatari istorice, ci în forma unei parabole sau nuvele cu trasaturi didactice, compusa abia în secolul IV sau III î.C. Nu este vorba asadar de o actiune istorica, ci de un eveniment exemplar. Cartea este interesata sa afirme vointa salvifica universala a lui Dumnezeu, valabila nu numai pentru Israel, dar si pentru pagâni, dupa cum este chemat sa proclame încapatânatul si recalcitrantul Iona, exponent tipic al poporului ales, si nu fara o ironie voalata. Este vorba, asadar, de afirmarea unei teze, care se împotriveste credintei în alegere, înteleasa gresit în sens particularistic si cu un sens de intoleranta care decurgea de aici din partea iudeilor, cu un sens de superioritate fata de pagâni. În acest fel, sunt trasate deja aici liniile directive pentru idea de misiune universala care reiese în Noul Testament. Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se converteasca si sa fie viu (Ez 18,23.32), ceea ce nu se refera doar la israeliti. Milostivirea lui Dumnezeu se extinde la toti oamenii de bunavointa, ba chiar si la animale (vezi sfârsitul cartii lui Iona).

Desi aceasta problematica nu are nimic de a face cu profetul istoric Iona, si se refera numai la perioada de dupa robia babilonica, cu toate acestea, atât naratiunea didactica cât si numele sunt puse în legatura cu timpul istoric al profetului, pentru ca Ninive, capitala imperiului neoasirian (în fata actualei Mosul, pe malul stâng al Tigrului) va fi distrusa în 612 î.C., iar aici, în cartea profetului Iona, cetatea este înca în picioare. Aceasta metropola, în timpul când scrie autorul nostru, a disparut deja de multa vreme si a intrat de acum în legenda; despre ea se vorbeste îndelung specificând marimea si puterea ei precum si rautatea si comportamentul vicios, pentru a simboliza comportamentul pacatos al cetatii desfrânate, voind sa indice întruparea tipica a pagânismului.

Profetul pedepsei divine anunta... milostivirea lui Dumnezeu

În aceasta metropola Iona trebuie sa vesteasca judecata, din cauza rautatii ei. Dar Iona stie ca Dumnezeu este bun si milostiv si se caieste de propriile amenintari (cf 4,2 si Ier 18,7). Iona invidiaza la pagâni posibilitatea mântuirii. Se teme ca cetatea se va converti si astfel Dumnezeu o va ierta, iar el, în cele din urma, se va dovedi un profet fals (cf Dt 18,21). Este motivul pentru care încearca sa se sustraga de la aceasta misiune divina. Porneste la drum în directia exact opusa si la Iafa se îmbarca pe o nava care îsi ridica pânzele spre Tarsis (Spania), "departe de Domnul" (1,3). Dar nimeni nu se poate ascunde în fata lui Dumnezeu (cf Ps 138, 7-12). Cu o furtuna extrem de violenta, Stapânul pamântului si al marii pune nava într-o atare situatie de pericol încât marinarii, provenind din diverse natiuni, se tem ca se vor scufunda si fiecare implora propria divinitate. Pentru ca vad în aceasta furtuna o pedeapsa divina, prin tragere la sorti descopera ca vinovatul este Iona, care doarme linistit sub o patura. Când afla ca motivul nenorocirii este fuga lui din fata lui Iahve, pe care el îl prezinta marinarilor drept creatorul cerului, pamântului si al marii, acesti marinari pagâni dar timorati de Dumnezeu invoca ajutorul lui Iahve, însusindu-si confesiunea de credinta a lui Iona în Dumnezeul lui Israel. Iona se declara pregatit sa ispaseasca vinovatia si sa puna capat nenorocirii, astfel încât marinarii, la cererea lui, îl arunca în mare, si aceasta imediat se calmeaza. Dar Dumnezeu trimite un "peste mare" care îl înghite pe Iona. Trei zile si trei nopti profetul se afla în pântecele pestelui, într-o situatie disperata, ca în adâncimile lumii subterane, si intoneaza cântecul de tip psaltic, în care îl preamareste pe Dumnezeu ca pe Cel care salveaza din puterile mortii: "Dar tu, ai facut sa iasa din groapa viata mea, Doamne, Dumnezeul meu" (2,7). Pestele îl arunca pe Iona pe uscat. Folosind imaginea acestui peste mare, autorul recurge la un vechi motiv mitologic pentru a demonstra ca atotputernicia mirabila a lui Dumnezeu poate împlini lucruri pe care omul le considera imposibile. Pâna si puterile misterioase si distrugatoare, simbolizate de acest peste care înghite si nimiceste oamenii, trebuie sa se plece la vointa Creatorului lor si sa-l slujeasca cu toata puterea lor. În acest fel, pestele îl aduce pe Iona nevatamat la punctul de plecare al fugii sale.

Amenintarea distrugerii, începutul convertirii

De aceasta data, Iona asculta în sfârsit de invitatia reînnoita a Domnului si merge la Ninive sa ameninte sfârsitul cetatii: "Înca patruzeci de zile si Ninive va fi distrusa" (3,4: singurul "oracol profetic" al cartii). Locuitorii metropolei pacatoase, la acest strigat fac ceea ce Israelul nu a stiut sa faca, în ciuda eforturilor tuturor profetilor: "ei au crezut în Dumnezeu" (3,5), se încredinteaza lui în întregime, fara sa fie impulsionati în acest sens de semne si minuni (cum, în schimb, au avut nevoie cândva israelitii, în Ex 4,31). Au luat în serios amenintarea si au recunoscut în ea un mesaj care provenea cu adevarat de la Dumnezeu, cu toate ca profetul nu a facut trimitere direct la Dumnezeu prin formula obisnuita a mesagerului: "asa spune Domnul". Credinta ninivitenilor se exprima în fapte consecvente. S-a proclamat un post, pentru cei mari si pentru cei mici, adica pentru toti. Pâna si regele a îmbracat haina penitentiala si a poruncit sa posteasca nu numai oamenii, dar si animalele. Cetatea, enorma si în rautatea si viciile ei, atât de mari încât Dumnezeu se hotarâse sa o distruga, a crezut si s-a cait "îndepartându-se de la faptele ei rele" (3,10) si Dumnezeu a crutat-o. Harul si milostivirea lui Dumnezeu nu cunosc margini, nu se limiteaza doar la Israel, dar sunt spre binele tuturor celor care arata semne concrete de pocainta si întoarcere.

Profetul, invidios?

În fata acestei milostiviri nemarginite a lui Dumnezeu fata de pagâni, Iona ramâne atât de dezamagit si iritat, încât îsi doreste moartea. Nu este insuccesul predicarii sale cel care îl face disperat, cum se verificase cândva cu Ilie (1 Rg 19,4), ci invidia si încapatânarea sa. În fine, Iona se poate bucura de umbra generoasa a unei plante de ricin, pe care Dumnezeu o face sa creasca pentru a-l însenina. Dar când Dumnezeu face ca planta sa se usuce, Iona cere sa moara. Si învatatura care este oferita în acest moment, pentru ca sa se puna pe gânduri, spune: daca el se îngrijoreaza atât de mult pentru o planta fara nicio valoare, pentru care nu s-a ostenit nicidecum, cu atât mai mult Dumnezeu ar fi trebuit sa se îngrijoreze de destinul tuturor acestor oameni si animale.

Iona, semn al învierii lui Cristos

Isus Cristos a contrapus disponibilitatea la convertire a ninivitenilor la necredinta iudeilor, ca model si avertisment. Pentru ca iudeii, spre deosebire de niniviteni, cereau un semn, le-a anuntat "semnul lui Iona". Comunitatea post-pascala a interpretat expresia în raport cu mântuirea mirabila din pântecele pestelui si a vazut în el o aluzie la mântuirea lui Isus din moarte, din razbunarea lumii subterane (Mt 12, 38-41; 16,4; Lc 11,29-32). În biserica antica, Iona a devenit, de altfel, simbol al sperantei crestine în înviere, exprimat în arta sepulcrala înca din cele mai vechi picturi din catacombe.

În convertirea lor si în cainta sincera, locuitorii din Ninive sunt un model mereu actual nu numai pentru Israel (cf Ez 3,4-7), dar si pentru Biserica, pentru crestini. Reprosul Domnului "nu am gasit atâta credinta nici în Israel" (Mt 8,10 si 12,41) este prezent deja aici în mod sonor, iar ecoul lui se face auzit pâna în zilele noastre.

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=25
Vă rugăm să respectați drepturile de autor