www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=16
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Iosue, calauza poporului ales în Tara Fagaduita

Jehoshua este un nume propriu care contine o expresie de încredere si înseamna "Iahve (Jeho-) a sprijinit (shua)". Ca Dumnezeu este un ajutor pentru cel care se roaga, este un motiv frecvent în poezia religioasa (cf Ps 62,3.7). Septuaginta traduce numele cu Jesus, la baza caruia este forma scurta Jeshua (cum este numit Iosue si în Neh 8,17), un derivat din Jehoshua prin Joshua (din care latinul Josue si actualul Iosue). Forma scurta Jeshua (= Isus, potrivit explicatiei numelui din Mt 1,21) devine uzuala începând din perioada de dupa exil (cf Esd 2,6.36; 3,9; Neh 7,11.39.43; 8,7 s.u.).

Iosue, fiul lui Nun, este cunoscut mai ales prin faptul ca dupa peregrinarea prin pustiu, în calitate de succesor al lui Moise a introdus israelitii în Tara Fagaduita, a cucerit-o si a împartit teritoriul ei între diversele triburi, cum ne informeaza cartea care poarta numele lui.

Intrarea lui Iosue pe scena mântuirii

Numele lui Iosue apare pentru prima data în mod neasteptat în Ex 17, 8-16. La putin timp dupa iesirea din Egipt, tribul nomad al amalecitilor încearca sa împiedice drumul israelitilor în apropiere de Rafidim. Moise îl însarcineaza pe Iosue sa-i distruga, ceea ce se verifica gratie rugaciunii lui Moise însusi. Potrivit traditiei din Pentateuh, Iosue a fost ministrul lui Moise înca din tinerete (Num 11,28). Devotiunea sa si familiaritate de care se bucura fata de Moise i-au permis sa-l însoteasca pe marele legislator dupa încheierea legamântului de pe Sinai, pe muntele lui Dumnezeu (Ex 24,13; 32,17) si dupa ridicarea cortului revelatiei, sa fie pazitor al acestuia (Ex 33,11). În ciuda marii veneratii pe care o nutrea fata de Moise, plin de gelozie nu putea suporta ca, pe lânga cei 70 de batrâni, alti doi oameni în tabara au primit spiritul lui Moise si erau în masura sa profeteasca (Num 11,28).

Din "Osea" în "Iosue": numele indica o misiune

Când în desertul Paran Moise si-a ales doisprezece oameni, câte unul din fiecare trib, pentru a-i trimite sa iscodeasca pamântul lui Canaan, Iosue facea parte din expeditie ca reprezentant al tribului lui Efraim. Initial, numele lui era Osea, pe care Moise l-a schimbat în Iosue, pentru motive care nu se cunosc prea bine (Num 13,8.6). La întoarcere, exploratorii au descris pe un ton exagerat maretia si forta locuitorilor acelui pamânt si israelitii s-au înspaimântat si erau cuprinsi de neliniste, iar Iosue si Caleb au încercat în zadar sa linisteasca masa panicata, subliniind frumusetea si fertilitatea tarii fagaduite si amintindu-le sprijinul lui Iahve (Num 14,6-10). Murmurul si necredinta poporului au fost aspru pedepsite si niciunul dintre cei adulti nu mai avea sa calce Tara Fagaduita. Numai lui Iosue si Caleb li s-a crutat aceasta pedeapsa, ca rasplata pentru încrederea lor în Dumnezeu (Num 14,30; cf 26,65 si 32,12). Întru cât nici chiar Moise, facându-se vinovat la rândul lui de necredinta la apele de la Meriba nu mai putea sa intre în tara (cf Num 20,12) din dispozitia Domnului, legislatorul a trebuit sa impuna mâinile asupra lui Iosue "un om înzestrat cu duh", numindu-l astfel succesorul lui si conferindu-i, în fata preotului Eleazar si a întregii comunitati a israelitilor, parte din demnitatea sa (Num 27, 12-23; cf Deut 31,1-8): îi revenea lui misiunea de a introduce Israelul în Canaan si sa împarta tara între triburi (Num 34,17; Deut 1,38; 3,28; 31,23).

Moarte predecesorului, misiunea lui Iosue

Dupa moartea lui Moise, Iosue a fost însarcinat de Iahve sa conduca dincolo de Iordan pe israelitii care si-au fixat tabara în fata Ierihonului, în stepele din Moab si sa ia în stapânire tara. "Nimeni nu va putea sa reziste înaintea ta pentru toate zilele vietii tale. Precum am fost cu Moise, asa voi fi si cu tine. Nu te voi parasi si nu te voi abandona. Fii curajos si puternic!", l-a îndemnat Dumnezeu însusi (Ios 1,5). De la Sitim, la marginea estica a depresiunii Iordanului, Iosue a trimis dincolo de râu doi exploratori, cu misiunea de a verifica zona, în particular cetatea Ierihonului. Rahab, o prostituata, al carei nume face parte din genealogia lui Isus (Mt 1,5), i-a ascuns pe exploratori din fata slujitorilor regesti, astfel încât au reusit sa se întoarca teferi la Iosue si sa-i aduca informatii despre starea de teama care se insinua în rândul locuitorilor acelui tinut. Apoi israelitii au trecut albia uscata a fluviului Iordan - cum au trecut cândva prin Marea Rosie - în mijlocul apelor fluviului care de aceasta data s-a oprit în mod miraculos. În amintirea acestui eveniment, Iosue a construit la Galgala ("cercul de pietre") douasprezece pietre memoriale, câte una pentru fiecare trib. "În ziua aceea, l-a preamarit Domnul pe Iosue în fata întregului Israel si s-au temut de el cum se temusera si de Moise în toate zilele vietii sale" (Ios 4,14). Pentru ca toti cei care s-au nascut în pustiu înca nu primisera circumciziunea, Iosue le-a cerut sa faca acest lucru pe "Colina preputurilor" si pentru ca Dumnezeu a "îndepartat" (galal) în sfârsit infamia egipteana de la israeliti, el a numit acel loc Galgala ("Locul alungarii"). Deveniti astfel apti pentru cult gratie circumciziunii, la Galgala israelitii au celebrat pastele si au mâncat pentru prima data din roadele acelui pamânt, pentru ca din acel moment mana a încetat. Iosue se pregatea acum sa cucereasca tara "sfânta" si o facea cu ajutorul lui Dumnezeu, dupa cum i-a fost confirmat de o viziune din apropiere de Ierihon: Iosue a vazut capetenia ostirilor Domnului, având în mâini spada scoasa, care-i cerea sa-si scoata sandalele în acel loc sfânt (Ios 5,13-15; cf Ex 3,5).

Intrarea în Tara Fagaduita si dificultatile luarii în stapânire

Dumnezeu a fost alaturi de Iosue si în mâinile israelitilor au cazut cetate dupa cetate si în sfârsit întreaga tara. Prima cetate cucerita a fost Ierihon, înconjurata de ziduri impunatoare. Dar când au încercat luarea marii cetati Ai, israelitii au suferit o înfrângere, datorata faptului ca Acan îsi însusise prada de la Ierihon. Numai dupa lapidarea punitiva a lui Acan în valea Acor (asa a fost numita succesiv, cu referinta la numele raufacatorului), Ai a putut fi cucerita (cf Num 7-8). Locuitorii din Gabaon au aflat de distrugerea Ierihonului si a cetatii Ai si au încercat sa evite soarta acestora prin înselaciune. Au trimis la Iosue ambasadori care au lasat de înteles ca vin de departe ca sa încheie un pact de neagresiune reciproca. Când a descoperit înselaciunea, Iosue a crutat viata gabaonitilor, cum fagaduise înainte, dar i-a constrâns sa fie taietori de lemne si purtatori de apa în slujba israelitilor. În tentativa de a evita sa fie cuceriti si redusi în sclavie, cinci regi cananei, din cetatile de la sudul Ierusalimului (Hebron, Iarmut, Lachis si Eglon) au încheiat o alianta si au pornit la razboi împotriva Israelului, dar au fost învinsi de Iosue în apropiere de Gabaon. Au murit mai multi în fuga decât în batalie pentru ca "Domnul a facut sa cada asupra lor din cer pietre mari" (Ios 10,11). Iosue voia sa continue urmarirea lor si sa duca victoria pâna la capat, înainte de apusul soarelui, astfel încât a cerut de la Dumnezeu o alta minune, prin renumitele cuvinte: "Opreste-te, soare, deasupra Gabaonului, si tu, luna, deasupra vaii Aialon!" (Ios 10,12). Apusul soarelui a întârziat cu aproape o zi, pâna la biruinta definitiva a Israelului. Cei cinci regi care s-au ascuns în pesteri au fost justitiati iar cetatile lor, cucerite: "Astfel a lovit Iosue întreaga tara - muntii, Neghevul, câmpia, podisul - si toti regii ei" (Ios 10,40). Odata cucerit sudul tarii, israelitii s-au îndreptat spre nord. Regele Azorului s-a aliat cu toti regii din nord si în fruntea unei armate puternice a pornit împotriva lui Iosue. Dar la apele de la Merom, în apropiere de localitatea actuala Meron, plina de izvoare de apa, în nord-vestul Lacului Genezaret, au fost învinsi si nimiciti, iar teritoriul lor a intrat astfel pe mâna israelitilor.

Cucerirea tarii, împartirea teritoriului

Acum întregul Canaan era cucerit si Iosue a împartit tara între singurele triburi. Triburile lui Ruben, Gad si jumatate din cel al lui Manase au primit propria parte de teritoriu înca din timpul lui Moise, în Transiordania (Ios 13,8-32). În Cisiordania, Iosue a tras la sorti si a instalat mai întâi triburile mai mari: Iuda, Efraim si cealalta jumatate din tribul lui Manasse, dând fiecaruia o parte din teritoriu (Ios 14-17). Apoi, în Silo, unde a fost stabilit cortul revelatiei, a tras la sorti restul teritoriului, atribuind diferitele regiuni triburilor lui Beniamim, Simeon, Zabulon, Isacar, Aser, Neftali si Dan (Ios 18-19). Tribului lui Levi nu i-a fost acordat un teritoriu specific, pentru ca mostenirea lui era Iahve (Ios 13,14.33). De aceea, levitii împânziti în teritoriile celorlalte triburi, au primit ca loc de sedere 46 de cetati cu pasunile respective (Ios 14,4; 21,1-42). Însusi Iosue si-a exprimat dorinta de a primi mostenire orasul Timnat-Serah, pe muntii lui Efraim, si i-a fost împlinita (Ios 19, 49 s.u.). "Astfel Domnul a dat lui Israel toata tara, pe care jurase sa o dea parintilor lor si ei au primit-o si s-au stabilit în ea" (Ios 21,43).

Alianta cu Dumnezeu

La sfârsitul activitatii sale, Iosue, de acum înaintat în vârsta, a adunat toate triburile pentru asa numita "adunare de la Sichem" si a tinut o lunga cuvântare (Ios 24,1-28). A amintit israelitilor istoria trecuta, începând de la Abraham, marcata de interventiile salvatoare ale lui Iahve si i-a pus în garda cu privire la caderile din credinta jahvista în degenerarile idolatriei. Apoi a reînnoit pactul cu Iahve si a pus în scris legea si drepturile comunicate poporului la Sichem iar ca marturie a acestor lucruri a facut sa se înalte o piatra mare sub stejarul sacru. Iosue a murit la vârsta de 110 ani si a fost înmormântat în cetatea proprietatii sale, Timnat-Serach (Ios 24,29; Jud 2,8; cf si laudele aduse lui Iosue în Sir 46,1-8).

Lectura posteritatii

În capitolele 1-12 ale cartii lui Iosue se povesteste cum protagonistul principal, ca excelent comandant de osti, printr-o geniala campanie militara a cucerit tara pe care apoi, prin tragere la sorti, a împartit-o între diferitele triburi. În schimb, despre ocuparea tarii se vorbeste în cu totul alti termeni în primul capitol al cartii Judecatorilor, unde se spune ca triburile au trebuit sa cucereasca cu greu, si în plus, fiecare pe cont propriu, teritoriul care i-a fost atribuit pentru instalare si ca acesta (teritoriul) nu le-a fost atribuit dupa un plan prestabilit de sus. Reiese un cadru mult mai diferentiat care corespunde mai mult faptelor istorice. Luarea în stapânire a tarii nu a fost un eveniment unic, programat, savârsit sub calauzirea unui singur om, la care au participat toate triburile lui Israel, ci un proces mult mai lung si complex, din care fac parte mai multe initiative si episoade disparate atât la nivel cronologic cât si spatial. Unele triburi, care s-au unificat la Israel mai târziu, la începutul epocii monarhiei, erau de fapt deja însediate în tara lui Canaan; altele, au emigrat aici într-un timp mult mai îndelungat din zonele de stepa si desert din sud si din est, ocupând teritoriul în parte în mod pasnic, în parte prin actiuni belice. Numai într-un moment succesiv, când aceste fapte istorice complexe, data fiind lipsa unei traditii scrise, nu mai erau cunoscute cu precizie, au fost transformate într-un proces unitar în care se prezinta implicarea egala a tuturor triburilor lui Israel, pentru ca acesta era modul cel mai simplu si clar de a spune ca Israelul datora aceasta tara fagaduintei lui Iahve. Daca, asadar, ocuparea tarii din partea întregului Israel rezulta acum un proces generalizat si nationalizat, si rolul atribuit lui Iosue trebuie sa fie o constructie ulterioara. Fara îndoiala, la vremea când diversele triburi s-au însediat în teritoriu, el trebuie sa fie avut un rol relevant, altfel nu ar fi fost transformat mai târziu în capul tuturor triburilor si cuceritor al întregii tari.Istoric vorbind, era membru al acelui grup care s-a stabilit în munti ca trib al lui Efraim. În origine, asadar, a fost o figura de prim plan în cadrul unui trib.

Asemeni lui Moise, si figura lui a concentrat în sine multe traditii. Între acestea, sunt si povestirile de genul "saga etiologica" apartinând cercurilor de traditii aparute în sânul tribului lui Beniamin si acum reluate în Ios 4-8. Este vorba de povestiri etiologice (din greaca "aitia"=cauza, si "logos"=cuvânt, discurs; asadar "discurs sau povestire despre cauza sau originea unei anumite realitati"), în care traditia populara ofera cauza, motivul unui nume dat la determinate localitati, spre exemplu "Gilgal" sau "Galgala" care înseamna Colina preputurilor, Valea Acor. Parte din aceste traditii populare, nu gasesc o confirmare la o analiza stiintifica la nivelul limbajului si al istoriei. Astfel, de exemplu, datele arheologice ne constrâng sa estimam ca faimoasa cucerire a Ierihonului (Ios 6) trebuie sa fie o povestire etiologica si nu o cronica istorica. În timpul "ocupatiei", adica în jurul anului 1200 î.C., Ierihonul era redusa la o gramada de daramaturi înca de multa vreme. Numai generatiile succesive puteau sa-si explice ca "israelitii", sub Iosue, au cucerit si distrus aceasta cetate, dotata cândva cu fortificatii impunatoare. Pentru noi, importanta acestor texte consta în a vedea cum au fost interpretate mai târziu la nivel teologic de catre Deuteronomist. Singurul aspect decisiv este faptul incontestabil ca pamântul Canaanului a revenit în cele din urma Israelului, independent de evenimentele concrete care au dus la aceasta.

Cartea lui Iosue, printre altele, focalizeaza dincolo de faptele si traditiile cele mai disparate, o legatura unica si unitara constituita de vointa lui Iahve. Ocuparea tarii se face din dispozitia sa (Ios 1,2s.u.) si uneori cu ajutorul interventiei sale miraculoase (Ios 10,12). În cele din urma, este însusi Iahve cel care le daruieste tara. Ocuparea a fost împlinirea fagaduintei sale pe care o jurase parintilor si reafirmase în chemarea lui Moise din rugul aprins (Ex 3,8.17, un text atribuit mâinii redactionale a Deuteronomistului). În cele din urma, se poate constata, cu suflet recunoscator, ca dintre toate promisiunile pe care Domnul le-a facut casei lui Israel "niciuna nu a ramas neîmplinita: toate s-au împlinit" (Ios 21,45).

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=16
Vă rugăm să respectați drepturile de autor