www.profamilia.ro /scriptura.asp?personaje=12
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Personaje biblice
achizitionare: 05.02.2008; sursa: Pastoratie.ro

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Mergeti la Iosif!

Acest nume reprezinta o forma prescurtata din care a cazut elementul teofor si înseamna "(Dumnezeu) sa adauge". În forma completa, numele suna "Iosif-ja" (Esd 8,10), "Iahve (Ja-) sa poata adauga" voind sa exprime urarea ca dupa fiul ce se numeste astfel sa poata urma si altii. Numele "El-jasaf" (Nm 1,14), "Dumnezeu (El) a adaugat", constata cu recunostinta marirea familiei.

Iosif este al unsprezecelea fiu pe care patriarhul Iacob l-a avut la Haran, în Mesopotamia. Fiind primul fiu pe care sotia predilecta Rahela a reusit sa-l aiba dupa lungi ani de sterilitate, Iacob i-a dat numele de Iosif spunând: "Faca Domnul sa-mi mai daruiasca un altul" (Gen 30,24). Mai târziu, dupa ce Iacob s-a stabilit în Canaan, Rahela l-a nascut pe Beniamin, al doisprezecelea dintre "fiii lui Israel", dar ea a murit la nastere (cf Gen 35,16-20).

Fiul cel mai asteptat, fiul cel mai iubit

Pentru ca Iacob-Israel era deja batrân (potrivit Gen 47,9 avea 91 de ani) când i s-a nascut în mod cu totul neasteptat fiul Iosif, el l-a iubit mai mult decât pe toti ceilalti fii. Fratii nutreau o mare gelozie, considerând cu totul nejustificata aceasta atitudine de favoare fata de Iosif. Invidia s-a transformat în ura când Iosif, pe lânga faptul ca se îmbraca asemeni unui principe, a visat ca avea sa fie venerat ca atare. A vazut în somn cum în timpul secerisului snopii lui stateau drepti în timp ce snopii fratilor, în jurul snopilor lui, i se închinau. Fratii au înteles imediat sensul acestui vis si l-au întrebat indignati: "Nu cumva ai sa domnesti peste noi? Sau poate ai sa ne stapânesti?" (37,8). Într-un alt vis, Iosif a vazut soarele, luna si unsprezece stele, adica parintii si fratii lui, închinându-se în fata lui. Ura fratilor, de aceasta data, nu mai avea limite. Si când Iosif a fost trimis de Iacob într-o zi la fratii lui care erau la câmp, ei au hotarât sa-l ucida pe "acest visator". Dar Ruben, cel mai mare si responsabil, a reusit sa-i opreasca. În schimb, fratii l-au aruncat pe Iosif într-o fântâna fara apa si apoi l-au vândut pentru 20 de arginti, valoarea aproximativa a unui tânar (cf Lev 27,5), unei caravane de comercianti israeliti care trecea pe acolo cu camilele, îndreptându-se spre Egipt. Tatalui lor au povestit ca un animal salbatic l-a ucis pe Iosif si cu aceasta minciuna nemiloasa l-au aruncat pe Iacob, caruia i-au aratat si tunica lui Iosif murdara de sângele unui tap, în durerea si disperarea cea mai profunda.

Abandonat de frati, dar nu de Dumnezeu

În Egipt, Iosif a avut norocul de a fi vândut ca sclav unui înalt oficial de la curte, Putifar, capul garzii de corp a faraonului si a intrat astfel în slujba unei familii de rang înalt. Iosif, smuls în mod nemilos dintre ai sai si abandonat, era însa sub ocrotirea speciala a lui Dumnezeu si a stiut sa-si îndeplineasca atât de bine orice îndatorire încât Putifar l-a numit administrator peste toate bunurile casei sale. Dar cariera lui a fost întrerupta brusc de poftele sotiei lui Putifar. La refuzul net al lui Iosif în fata invitatiilor de a dormi cu ea, femeia s-a mâniat atât de mult încât a înscenat o tentativa de violenta din partea lui Iosif, drept care stapânul sau înfuriat l-a pus în închisoare. Dar nici în detentie Dumnezeu nu l-a parasit, pentru ca seful închisorii, observând comportamentul lui, l-a numit supraveghetor peste toti prizonierii. Într-o zi, paharnicului si brutarului faraonului, cazuti în dizgratie si în închisoare împreuna cu Iosif, el le-a descifrat câteva vise urâte, interpretându-le în legatura cu destinul lor: brutarul urma sa fie spânzurat si paharnicul, repus în dregatoria sa. Cele doua lucruri s-au adeverit întocmai.

Visul, mijloc de comunicare

Doi ani mai târziu, si faraonul a avut vise ciudate. A vazut iesind din Nil sapte vaci grase, care au fost devorate de sapte vaci slabe; apoi, sapte spice pline înghitite de sapte spice goale. Pentru ca nimeni nu reusea sa interpreteze aceste vise, paharnicul si-a adus aminte de interpretarea, adeverita ulterior, facuta de Iosif la visul sau si a poruncit sa fie scos din închisoare. Iosif a explicat faraonului ca Dumnezeu a voit sa-i arate prin acele vise ca timp de sapte ani Egiptul avea sa cunoasca o mare abundenta economica si pentru alti sapte avea sa fie lovit de o foamete atât de mare încât va consuma tot excedentul. Iosif l-a sfatuit deci pe faraon sa puna în fruntea Egiptului un om întelept si inteligent, care sa înmagazineze recolta excedenta din anii de belsug, pentru a o folosi pe timp de foamete. Faraonului i-a placut atât de mult aceasta propunere încât a dat lui Iosif însusi aceasta îndatorire, care - spunea - era plin de spiritul lui Dumnezeu ca nimeni altul. L-a ridicat la functia cea mai înalta din stat, conferindu-i rangul de vizir, reprezentant al faraonului cu puteri depline. Dupa ce l-a îmbracat pe Iosif cu semnele noii demnitati, faraonul, ca semn al integrarii lui în poporul egiptean, i-a dat numele de Tafnat-Paneach ("Dumnezeu vorbeste, si el traieste") iar ca sotie, pe Asenat, fiica marelui preot din On (Iliopolis, în nord-estul Cairului actual), asezându-l astfel pe Iosif în rândul aristocratiei egiptene. Asenat i-a dat lui Iosif doi copii, pe care i-a chemat pe unul "Manasse" (uituc) pentru ca Dumnezeu l-a facut sa uite de necazurile sale si de patria sa, iar pe celalalt "Efraim" (rodnic), pentru ca a fost binecuvântat de Dumnezeu cu reusita si rodnicie.

"La Iosif, mergeti la Iosif!"

Dupa ce au trecut cei sapte ani de abundenta, o foamete de sapte ani s-a abatut asupra lumii. Egiptenii dar si strainii, alergau la Iosif, care a deschis grânarele si a poruncit sa se vânda din rezerva de stat. Si Iacob a trimis fiii în Egipt, pastrând cu sine pe Beniamin, cel mai tânar, de teama sa nu i se întâmple ceva. Iosif i-a recunoscut imediat pe fratii sai, care însa nu l-au recunoscut. În timp ce îi aduceau omagiu, si-a amintit de visele facute în tinerete, dar s-a decis sa nu se arate pe fata pâna când nu vor fi simtit si aceeasi experienta dureroasa pe care a trait-o el însusi din cauza lor: sa fii dat pe mâna unei puteri straine. Iosif nu pune la cale o razbunare, ci îi determina pe fratii sa parcurga drumul în sens opus, pentru a-si asimila greseala si a învinge rezistenta. De aceea, i-a acuzat de spionaj si i-a tinut în închisoare timp de trei zile. Pentru a-si dovedi nevinovatia lor, i-au prezentat informatii despre propria familie, mentionându-l si pe Beniamin, fratele mai mic ramas acasa. Iosif a promis ca îi va crede numai daca vor veni din nou cu Beniamin. Simeon, însa, trebuia sa ramâna ostatic. Odata ce au terminat cerealele cumparate în Egipt, Iacob nu putea sa nu trimita din nou fiii sa cumpere din nou, de aceasta data cu Beniamin. Pentru ca în precedenta, banii varsati de frati le-a fost restituit - din neatentie, credeau ei - acum au luat cu ei dublul sumei necesare si au dus si daruri, prevazând si alte dificultati. Dar spre uimirea lor, Iosif i-a invitat la resedinta sa, i-a chemat în sala de masa, poruncind slugilor sa acorde o atentie deosebita fata de Beniamin. Când i-a trimis în patrie cu belsug de cereale, a poruncit administratorului sa ascunda în sacul lui Beniamin pocalul sau de argint, apoi sa-i urmareasca si sa-i acuze de furt. Au fost readusi la Iosif si reactionând la intentia declarata a lui Iosif de a-l retine pe Beniamin ca sclav, Iuda a avut cuvinte atât de miscatoare despre durerea pe care tatal ar fi simtit-o încât Iosif nu mai reusea sa-si tina lacrimile si în sfârsit s-a facut recunoscut de fratii sai: "Eu sunt Iosif, fratele vostru" (Gen 45,4). Dar i-a îndemnat în acelasi timp sa nu-si faca reprosuri pentru faptul ca l-au vândut în Egipt, pentru ca toate s-au întâmplat din vointa lui Dumnezeu, care în acest fel a voit sa-i pastreze în viata. Pentru ca foametea trebuia sa mai dureze alti cinci ani, Iosif a facut ca si Iacob sa emigreze în Egipt, împreuna cu fratii si familiile lor, acordându-le pasunile din tinutul Gosen, între bratul oriental al deltei Nilului si Lacul crocodilului. În aceasta zona, familia a crescut în decursul timpului pâna când a devenit un popor.

Sederea în Egiptul prosper

Dupa 17 ani de sedere în Egipt, Iacob îsi simtea sfârsitul apropiindu-se si l-a facut pe Iosif sa promita ca îl va îngropa în mormântul parintilor. Apoi, a adoptat fiii lui Iosif, Efraim si Manase, care au devenit în acest fel, asemeni celorlalti fii ai lui Israel, întemeietori de triburi, si le-a dat binecuvântarea sa, punându-l pe Efraim înaintea lui Manase, care era mai în vârsta. Pe patul de moarte, Iacob i-a binecuvântat din nou pe toti fiii lui, îndeosebi pe Iosif: "Binecuvântarile tatalui tau întrec binecuvântarile muntilor vesnici, care se zaresc de pe colinele vesnice. Sa coboare pe capul lui Iosif, pe fruntea celui uns între fratii sai" (Gen 49,26). Iacob a murit la vârsta de 147 de ani si Iosif l-a îmbalsamat, l-a dus în Canaan si l-a înmormântat în pestera de la Macpela, lânga Mambre (Hebron), alaturi de Abraham si Isaac.

Iosif însusi a murit la 110 ani, dupa ce a vazut pe copiii copiilor lui. Si el a fost îmbalsamat dupa obiceiul egiptenilor si depus într-un mormânt. Dupa cum el însusi îsi exprimase dorinta, multa vreme dupa aceea, la iesirea din Egipt, israelitii au dus cu ei mumia lui Iosif (Ex 13,19), care si-a gasit odihna la Sihem, în teritoriul primit de urmasii lui (Ios 24,32).

Lectura posteritatii

Pentru ca în spatele istoriei lui Iosif se ascunde în mod vizibil problematica monarhiei, ea trebuie sa fi fost compusa în timpul lui Solomon, sub a carui domnie greutatea taxelor si a muncilor fortate era resimtita în mod apasator. S-a ivit atunci un interogativ deosebit de tulburator: este permis si necesar ca un frate sa stapâneasca asupra celorlalti? (cf Gen 37,8). În ansamblu, însa, întreaga cariera politica a lui Iosif este pusa nu pe seama orgoliului si a capacitatilor sale, ci pe faptul ca "Dumnezeu era cu el" (Gen 39,2.3.21.23). Nu a ajuns în Egipt din proprie initiativa, si în cele din urma, nici din vina fratilor, ci din vointa lui Dumnezeu: "Nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu" (Gen 45,8), spune Iosif în fata fratilor. Politica chibzuita si prevazatoare a lui Iosif, care adunând excedentul de cereale garanteaza supravietuirea în timp de foamete, conduce în cele din urma la reconcilierea cu fratii si legitimeaza pozitia sa dominanta. Autorul istoriei lui Iosif, asadar, s-a lasat calauzit nu atât de faptele din trecut, cât mai ales de problemele timpului sau. Pentru autor, în povestirea despre Iosif si fratii sai, monarhia era deja prevestita ca o faza evolutiva din istoria Israelului, prevazuta si voita de Dumnezeu.

Iosif este un exemplu graitor al faptului ca Dumnezeu stie sa scrie drept chiar si pe linii strâmbe si gaseste întotdeauna calea potrivita de iesire. Bunatatea lui Dumnezeu este mai mare decât rautatea oamenilor. El are puterea de a elibera din situatii disperate si fara iesire, dupa cum l-a scos pe Iosif din put si din închisoare si a eliberat poporul sau Israel din sclavia Egiptului.

Asemanarile din viata lui Iosif cu unele aspecte din viata lui Isus sunt preluate de Noul Testament pentru a întari firul de legatura cu profetiile Vechiului Testament si a crea în prima comunitate crestina o mai mare deschidere fata de credinciosii proveniti din iudaism. De exemplu, vânzarea lui Iosif pe 20 de arginti, încredintarea lui pe mâna unor straini, haina deosebita ca semn al predilectiei înaintea tatalui, motivul celui considerat pierdut care devine apoi salvatorul fratilor sai tradatori, solidaritatea lui cu fratii sai, etc...

Pietatea crestina, apoi, a transferat asupra altui Iosif, logodnicul Mariei, atributiile de distribuitor si administrator al celor mai pretioase bunuri din vistieria Stapânului întregului univers: Fiul lui Dumnezeu si Mama acestuia, Maria. De aici, si patronajul spiritual al noului Iosif asupra întregii Biserici si îndemnul frecvent "Ite ad Joseph!", "Mergeti la Iosif!". Traditia crestina, în special catolico-orientala, preluând rolul de supraveghetor al roadelor pamântului avut de Iosif în Egipt, a dedicat Sfântului Iosif luna martie: luna în care se încredinteaza pamântului samânta noilor roade si luna în care Sf. Fecioara Maria, "pamântul virgin" al noii creatii, primeste în trupul ei neprihanit samânta Cuvântului Divin.

dupa Paul Maiberger - Marile figuri ale Vechiului Testament.
prelucrare realizata de pr. Adrian Danca

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?personaje=12
Vă rugăm să respectați drepturile de autor