www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=96
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 96, 07.09.2005
Marturia apostolilor la Ierusalim (cf. Fap 2,1-6,7) (I)
Coborârea Duhului Sfânt (cf. Fap 2,1-47)

Aceasta pagina din Faptele Apostolilor reprezinta un program sau o platforma pentru întreaga opera lucana. Afirmatia este întarita si de faptul ca autorul defineste doi propulsori centrali ai experientei crestine, doua forte care dau impuls dinamismului crestin: Duhul Sfânt si Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt din ziua Rusaliilor este forta renovatoare si unificanta a lui Dumnezeu care aduna în jurul apostolilor, apostoli care reprezinta noul popor al lui Israel. Cuvântul lui Dumnezeu este exprimat prin discursul sfântului Petru care da un sens crestin si mântuitor fenomenelor care însotesc puterea Duhului Sfânt, adica explica în ce consta darul Domnului Isus Cristos cel înviat, si, în acelasi timp, aduce la cunostinta ascultatorilor sai lucrarea transformatoare a lui Dumnezeu în constiintele lor si îndreapta catre noua comunitate un mare numar de convertiti. Acest capitol contine urmatoarele pericope: coborârea Duhului Sfânt (cf. Fap 2,1-13), discursul sfântului Petru în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,14-36), primele convertiri (cf. Fap 2,37-41), prima comunitate crestina (cf. Fap 2,42-47).

Efuziunea Duhului Sfânt în sarbatoarea Rusaliilor împlineste promisiunea lui Isus Cristos: "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastra, voi veti primi o putere..." (Fap 1,8) si, în acelasi timp, inaugureaza oficial începutul Bisericii crestine (cf. Fap 2,1-13). Cei doisprezece apostoli, al caror numar simbolic fusese reconstruit prin alegerea lui Matia, împreuna cu primul mic nucleu al comunitatii, sunt umpluti de puterea Duhului Sfânt si anunta cu autoritate mântuirea oferita de Dumnezeu prin intermediul Fiului sau Isus Cristos cel înviat. Scena zilei de Rusalii are o semnificatie deosebita, deoarece cu efuziunea Duhului Sfânt se naste comunitatea promisa de catre profeti si de catre Isus Cristos. Teofania sau manifestarea divina a Duhului Sfânt prin intermediul vântului sau a furtunii si prin foc descrie primul efect al prezentei sale si prin vorbirea în alte limbi se preconizeaza si se simbolizeaza universalitatea viitoarei comunitati sau viitoarea Biserica crestina. Datorita nedumeririi celor care-i asculta, interventia sfântului Petru este mai mult decât necesara.

În versetele 14-36, al celui de al doilea capitol al cartii Faptele Apostolilor, sfântul Luca reproduce primul din cele trei discursuri misionare ale sfântului Petru, carora, în cea de a doua parte a cartii, îi corespund cele trei discursuri ale sfântului Paul. Discursul din ziua de Rusalii a sfântului Petru constituie un preludiu introductiv al întregii teologii continute de aceasta lucrare lucana. Amplele citatii ale Sfintelor Scripturi sunt un suport al dezvoltarii teologice a temelor care au centrul lor în vestea crestina: Isus Cristos este Mesia glorificat de Dumnezeu Tatal. La o privire panoramica a discursului sfântului Petru putem descoperi o structura articulata în doua mari unitati: interpretarea escatologica a evenimentului Rusaliilor si vestea crestina a mântuirii sau kerygma[1]. Împlinirea promisiunilor Vechiului Testament, pe care o gasim în prima parte a discursului sfântului Petru, este o ampla citare a profetului Ioel în care se accentueaza caracterul profetic al tuturor fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu. În a doua parte, noutatea mesajului sau consta în faptul ca Biserica crestina ce se naste abunda de darul Duhului Sfânt, dar primit nu numai de profeti, ci si de toti aceia care vor asculta glasul lui Dumnezeu si mesajul kerygmei transmis prin apostoli. De fapt, toti aceia care vor proclama ca Isus Cristos este Domn si Dumnezeu, fara nici o exceptie, vor face parte din noua comunitate de credinta a lui Israel.

Drept consecinta a discursului sfântului Petru, gasim primele convertiri (cf. Fap 2,37-41). Plecând de la monologul sfântului Petru, se ajunge la un dialog care are drept finalitate acceptarea kerygmei. Aceasta este însotita de doua sentimente: unul interior ("... au fost patrunsi la inima" [Fap 2,37]) si altul exterior ("Asadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezati" [Fap 2,41]). Parerea de rau ce i-a cuprins pe ascultatori se transforma într-un itinerar de credinta, deoarece, odata cu admiterea greselii comise, începe parcursul catehumenului: convertirea, botezul, iertarea pacatelor, darul Duhului Sfânt si membru al comunitatii crestine.

Viata primei comunitati crestine este marcata de câteva elemente de baza: marturia apostolilor prin învatatura, prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, prin minunile si semnele exterioare, prin frângerea pâinii (Euharistia, care devine centrul de unitate si de credinta), prin bunurile în comun si prin rugaciunea asidua. Aceste caracteristici ale comunitatii primare crestine sunt fundamente ale formarii Bisericii lui Isus Cristos si modalitati de unire si urmare ale lui Dumnezeu. Tocmai datorita acestui mod de viata, Biserica se bucura de liniste si trecere în fata poporului si initiativa apostolilor, din porunca divina, facea ca numarul credinciosilor sa creasca spre slava lui Dumnezeu si mântuirea oamenilor.

Importanta Duhului Sfânt pentru viata fiecarui crestin este cruciala, deoarece el este Mângâietorul trimis de Isus Cristos, prin puterea lui Dumnezeu Tatal spre a consolida Biserica sa. Familia crestina devine autentica daca stie sa apeleze la darurile Duhului Sfânt si daca va sti sa se adune în jurul cuvântului lui Dumnezeu, a Euharistiei si a rugaciunii.

 

Familiaris consortium, 77:

"O actiune pastorala si mai generoasa, inteligenta si prudenta, dupa pilda bunului pastor, este ceruta de acele familii care, adesea, independent de vointa lor sau împinse de exigente de diferite naturi, se afla în fata unor situatii dificile.

Pentru aceasta este necesar sa se atraga atentia asupra unor categorii speciale care, în majoritatea cazurilor, au nevoie, nu numai de asistenta spirituala, ci de o actiune mai energica asupra opiniilor publice si asupra structurilor culturale, economice si juridice, spre a elimina cauzele adânci ale neajunsurilor lor.

În acest sens, se pot enumera: familiile emigrantilor pentru lucru, familiile celor care sunt constrânsi la absente lungi din sânul familiei, cum ar fi cele ale militarilor, navigatorilor, ale calatorilor de orice fel, ale celor închisi, exilati, fugari si altele. Tot în aceasta categorie sunt incluse familiile celor care nu au casa, familiile incomplete, familiile celor handicapati sau drogati, ale celor alcoolici, familiile smulse din mediul lor cultural si social, ori în primejdie de a pierde acest mediu prielnic. Cazuri speciale în aceasta categorie sunt familiile victime ale discriminarii politice sau pentru alte motive, familiile celor ce nu reusesc sa aiba usor contact cu parohia, ori sunt victimele tratamentelor nedrepte pentru credinta, familiile divizate ideologic, precum si familiile cu soti minori, ori familiile batrânilor, care sunt silite sa traiasca în singuratate si fara mijloace adecvate pentru sustinere. Chiar familiile care traiesc în marile orase sunt practic exilate.

Familiile emigrantilor. Fiind vorba mai ales de muncitori si oameni de la tara, în toate locurile, ei trebuie sa se afle în Biserica în patria lor. Aceasta este datoria înnascuta a Bisericii, fiind semnul unitatii în diversitate. Pe cât este posibil, acestia trebuie sa fie asistati de preoti dupa ritualul si limba lor. Biserica trebuie sa faca apel la constiinta publica si la toate forurile sociale, economice si politice, pentru ca acestor muncitori sa li se ofere locuri de munca în regiunea si patria lor, sa li se plateasca un salariu just, familiile sa se pastreze unite, sa li se respecte identitatea culturala, sa fie tratate ca si celelalte familii, iar copiilor lor sa li se dea aceleasi drepturi la formarea profesionala si exercitarea profesiunilor, precum si la dreptul de a poseda terenul necesar pentru munca si trai.

Familiile divizate din punct de vedere ideologic. O problema dificila este aceea a familiilor divizate ideologic. Acest caz cere o pastoratie speciala. Mai înainte de toate, preotii trebuie sa pastreze cu discretie un contact permanent cu aceste familii. Cei care cred trebuie sa fie întariti în credinta lor si sustinuti pentru practica vietii crestine. În asemenea cazuri, chiar daca partea catolica nu cedeaza la principiile si legea ei, ea trebuie sa întretina un dialog viu cu celalalt sot. Raporturile de iubire si respect trebuie sporite, cu speranta ferma de a mentine unitatea familiei. Depinde mult de raporturile dintre parinti si copii. Ideologiile straine de credinta pot de altfel sa stimuleze pe membrii credinciosi ai familiei sa creasca în credinta si în marturisirea iubirii.

Alte situatii grele, în care familia are nevoie de ajutor din partea comunitatii ecleziale si a pastorilor ei, pot sa mai fie: copii nestatornici, recalcitranti si contestatari; casatoria tinerilor plecati din familie; neîntelegerea sau lipsa de iubire din partea persoanelor dragi; parasirea sotului ori moartea unuia dintre soti, care deschide trista experienta a vaduviei, precum si moartea unei persoane dragi din familie, fapt care trunchiaza adânc nucleul de baza al familiei.

Biserica nu poate trece cu vederea o stare speciala: batrânetea, cu tot angrenajul de fenomene pozitive si negative pe care le comporta. În sens pozitiv, la batrâni se poate nota posibila sporire a iubirii conjugale, mereu tot mai purificata si înnobilata de fidelitatea casatoreasca lunga si neîntrerupta; apoi forme noi de a pune în slujirea altora într-o forma noua, bunatatea si întelepciunea acumulata de-a lungul anilor, precum si înca multe alte energii ramase disponibile. Ca semne negative ale batrânilor se pot nota: singuratatea apasatoare, singuratate mai mult morala decât fizica, provocata de eventuala parasire sau slabire a atentiei din partea copiilor ori rudelor, suferintele cauzate de boli; un progresiv declin al puterilor; umilinta de a te vedea ca depinzi de altii, amaraciunea de a te vedea povara pentru cei care te iubesc, amaraciune care sporeste mereu cu trecerea anilor.

Aceste situatii, asa cum au subliniat parintii sinodali, pot mai usor si trebuie sa poata sa-i faca pe cei în cauza sa înteleaga si sa traiasca acele aspecte ale spiritualitatii matrimoniale si familiale, ducând pe cei interesati sa se inspire din valoarea Crucii si Învierii lui Cristos, izvor de sfintire si adânca lectie în viata zilnica, în marea perspectiva a realitatilor escatologice ale vietii vesnice.

În aceste situatii nu trebuie parasita rugaciunea, izvorul luminii si forta care alimenteaza speranta crestina" (FC 77).

 

Nota

[1] În întelesul Sfintei Scripturi, termenul de "kerygma" reprezinta vestea patimirii, mortii si învierii lui Isus Cristos.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=96
Vă rugăm să respectați drepturile de autor