www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=95
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 95, 31.08.2005
Asteptarea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,12-26)

Între înaltarea lui Isus Cristos la cer si coborârea Duhului Sfânt, sfântul Luca pregateste pe cititorii sai cu privire la viitoarele evenimente ale Bisericii si, de aceea, le propune crestinilor idealul comunitatii care era adunata în jurul nucleului istoric al apostolilor. Doua mici pericope ne vorbesc despre acest fapt: situatia comunitatii apostolilor (cf. Fap 1,12-14) si alegerea apostolului Matia în locul lui Iuda Iscarioteanul (cf. Fap 1,15-26).

Dupa ce s-au coborât pe de Muntele Maslinilor, locul de care sunt legate speranta si aspiratiile poporului lui Israel, sfântul Luca ne prezinta componenta comunitatii crestine primare: apostolii, femeile pioase, Sfânta Fecioara Maria si fratii lui Isus Cristos (cf. Fap 1,12-14). Aceasta comunitate incipienta avea drept preocupare primordiala rugaciunea, deoarece ea devenea liantul si punctul de sprijin în asteptarea coborârii Duhului Sfânt. Ceea ce este important pentru a întelege aceasta relatare a sfântului Luca este faptul ca aceasta comunitate mica asteapta în concordie si în rugaciune pe Duhul Sfânt si ca ea reprezinta, în miniatura, noul popor al lui Dumnezeu, fara discriminari si fara privilegii. Toti fac parte din aceasta comunitate: apostolii, cei dintâi care au fost dintotdeauna împreuna cu Isus Cristos, femeile pioase, care l-au însotit în întreaga sa activitate, mama sa si rudele sale. Se poate observa aici foarte bine ca atât gradul de rudenie, cât si rolul social sau legaturile culturale trec pe plan secundar. Un nou principiu de unitate îsi face loc în acest grup de persoane: adeziunea la Isus Cristos, Domnul înviat, si la proiectul sau de viata vesnica si de mântuire. Dinamismul Duhului Sfânt care va fi insuflat asupra acestui grup la Rusalii va face sa se raspândeasca aceasta putere de coeziune dincolo de micul ambient al cenaclului de rugaciune în care se gasesc momentan.

În timpul de asteptare dintre înaltarea la cer a lui Isus Cristos si coborârea Duhului Sfânt, sfântul Luca interpune episodul înlocuirii lui Iuda Iscarioteanul (cf. Fap 1,15-26). Acest eveniment îi ofera posibilitatea de a prezenta cititorilor sai care este teologia si care este rolul apostolilor în formarea noii comunitati de credinta. De fapt, daca se priveste cu atentie la aceasta pericopa, punctul central al interventiei sfântului Petru este axat tocmai pe definirea apostolului si al misiunii sale speciale care devine garantul traditiei istorice a lui Isus Cristos si martor al învierii sale. Modalitatea alegerii noului membru al colegiului apostolilor este subordonata intentiei primare, adica aceea de a duce mai departe îndemnul lui Isus Cristos, ca mesajul mântuirii sa ajunga pâna la marginile lumii. Faptul ca recompunerea grupului apostolilor era necesara si ca ea corespundea proiectului divin ne este garantat de interventia sfântului Petru, una din multe alte interventii decisive ulterioare, care, folosindu-se de Sfintele Scripturi, ne indica initiativa divina a acestui demers. Alegerea lui Matia ca membru al colegiului celor doisprezece apostoli nu este o simpla decizie umana, ci formeaza o componenta esentiala a viitoarei Biserici crestine. Conditia centrala a aceluia care îi va succeda lui Iuda Iscarioteanul este aceea a marturiei personale, însotita de impunerea mâinilor si de rugaciunea catre Duhul Sfânt. Aprofundând aceasta modalitate de alegere putem identifica doua elemente: în primul rând, initiativa gratuita si libera a lui Dumnezeu care trebuie descoperita în experienta actuala a comunitatii, traita în viata noului popor al lui Dumnezeu; si, în al doilea rând, responsabilitatea oamenilor atât ca persoane singulare, cât ca si comunitate în luarea de decizii si a face din aceste alegeri o progresie a propriei istorii, unde cuvântul lui Dumnezeu, adica planul sau de mântuire, sa se înscrie în continuitate.

Exemplul comunitatii apostolilor, înainte de coborârea Duhului Sfânt, este unul edificator, deoarece el confirma faptul ca acolo unde este spiritul rugaciunii, al unitatii si al abandonarii la proiectul lui Dumnezeu, acolo se gasesc si toate dispozitiile necesare cresterii. Familia crestina are nevoie de rugaciune si de unitate, tocmai pentru ca ea este o constructoare de noi valente într-o societate dispusa sa piarda totul pentru comoditate si senzatii trecatoare.

 

Familiaris consortium, 76:

"Un cuvânt deosebit trebuie rezervat acestei categorii atât de importante a vietii noastre. Este stiut ca instrumentele de comunicare sociala, sub aspect afectiv si intelectual, moral si religios, influenteaza, si adesea în mod profund, mai ales pe tineri. Asadar, aceste medii de informare pot avea influenta binefacatoare asupra vietii si moravurilor familiilor si educatiei copiilor, dar în acelasi timp ascund «uneltiri si primejdii grave» si ar putea deveni vehicole, adesea abil si sistematic manevrate, asa cum este în diferite parti ale lumii, de ideologii distrugatoare si viziuni deformate despre viata, despre familie, despre religie, despre moravurile lipsite de respect fata de adevarata demnitate si de destinul omului.

Pericolul este cu atât mai real cu cât «felul de viata de azi, mai ales la natiunile mai industrializate, duce adesea familiile ca sa-si paraseasca responsabilitatea educatiei, gasind în usurinta acestei evaziuni, reprezentata în casa în special de televiziune si de anumite publicatii - modul de a tine ocupat timpul si activitatile copiilor si tinerilor». De aici decurge datoria de a proteja, mai ales pe copii si pe tineri, de agresiunile care vin de la mass-media, straduindu-se ca întrebuintarea acestor medii de comunicare sociala în familie sa fie dirijata cu atentie. Astfel, familia trebuie sa se preocupe, sa caute, pentru copiii proprii si pentru altii, divertismente mai sanatoase, mai folositoare si capabile sa influenteze formarea fizica, morala si spirituala, «spre a valorifica si aduce noi valente timpului liber al copiilor, precum si de a le reface energiile».

Apoi, pentru ca mediile de comunicare sociala, asa cum este scoala si mediul înconjurator, influenteaza adesea destul de însemnat asupra educatiei copiilor: parintii, întrucât sunt receptori ai acestor medii de comunicare sociala, trebuie sa se straduiasca sa le utilizeze moderat, critic, atent si prudent, identificând ce fel de influenta au asupra copiilor si intervenind ca sa «educe constiinta copiilor, astfel încât, ei sa judece senin si obiectiv programele si apoi sa-i calauzeasca în alegerea programelor propuse».

Cu egala atentie, parintii trebuie sa caute sa influenteze alegerea si pregatirea programelor, mentinându-se în contact cu initiativele oportune, cu responsabilii diferitelor momente de producere si transmisie, spre a se asigura ca nu sunt înlaturate abuziv ori direct calcate în picioare acele valori umane si fundamentale care fac parte din adevaratul bine comun al societatii, ci, dimpotriva, difuzeaza programe apte pentru a prezenta, în justa lor lumina, problemele familiei si solutionarea lor adecvata. În legatura cu aceasta, predecesorul meu de fericita pomenire, papa Paul al VI-lea, scria: «Producatorii mediilor de comunicare sociala trebuie sa cunoasca si sa respecte exigentele familiei si aceasta presupune adesea pentru ei, sa aiba curajul cuvenit si mereu un înalt simt de responsabilitate. Ei, într-adevar, trebuie sa evite tot ceea ce poate leza familia în existenta, stabilitatea, echilibrul si fericirea sa. Orice ofensa adusa acestor valori fundamentale ale familiei, cum ar fi erotismul sau violenta, apologia divortului ori atitudinile antisociale ale tinerilor, este o ofensa adusa adevaratului bine al omului».

Eu însumi, într-o ocazie asemanatoare, scoteam în evidenta faptul ca familiile «trebuie sa poata conta, nu în mica masura, pe bunavointa, pe corectitudinea si pe simtul de responsabilitate al profesionistilor mediilor de comunicare sociala, cum ar fi: editorii, scriitorii, producatorii de filme, directorii, dramaturgii, spicherii, comentatorii si actorii. Pentru aceasta, este necesar ca si Biserica sa continue sa se îngrijeasca de aceste categorii de lucratori, încurajându-i si sustinându-i pe cei catolici, care se simt chemati si dotati spre a se dedica acestui sector de activitate atât de delicat" (FC 76).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=95
Vă rugăm să respectați drepturile de autor