www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=80
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de viata vesnica.
Sfânta Scriptura în familia crestina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 80, 18.05.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (VII)
A treia calatorie a lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. In 7,1-12,50) (III)
Isus Cristos si orbul din nastere (cf. In 9,1-41)

Capitolul al IX-lea al Evangheliei sfântului Ioan ne prezinta un episod emblematic pentru întreaga activitate publica a lui Isus Cristos si pentru modul în care oamenii au înteles sa primeasca cuvântul lui Dumnezeu: vindecarea orbului din nastere. Întreaga povestire a acestui episod, structurat în trei mari pericope: vindecarea orbului din nastere (cf. In 9,1-12), interogatoriul realizat de farisei (cf. In 9,13-34), orbirea spirituala (cf. In 9,35-41), este axata pe faptul ca, în ciuda evidentei miracolului înfaptuit de catre Isus Cristos, necredinta le împietreste inima si le întuneca mintile contemporanilor sai.

Prima pericopa scripturistica relateaza modul prin care Isus Cristos vindeca un om orb din nastere (cf. In 9,1-12). În conformitate cu Talmudul babilonian [1], nu putea exista moarte fara pacate si nici pedeapsa fara vina; de aceea, discipolii îl întreaba cine este vinovat de orbirea acelui om. Raspunzând acestei întrebari, Isus Cristos exclude din start ca ar putea exista vreo legatura între pacat si infirmitatea acestui om. Vindecarea orbului din nastere este, de fapt, o revelatie a lui Isus Cristos întrucât, fiind lumina lumii, el aduce lumina lui Dumnezeu, adevarata lumina a revelatiei divine în mijlocul oamenilor: semnificatia profunda a ceea ce el reveleaza se manifesta în momentul în care orbul îsi recapata nu atât vederea fizica, cât pe cea spirituala.

Drept urmare a vindecarii miraculoase, acest om este condus în fata fariseilor care, în comunitatea iudaica, aveau autoritatea competenta pentru toate problemele cu caracter religios (cf. In 9,13-34). Motivul pentru care aceasta vindecare miraculoasa este prezentata fariseilor nu este altul decât ca ea s-a înfaptuit în zi de sâmbata si relatarea celui vindecat în pune îi încurcatura pe farisei: cum poate un om sa faca o minune în zi de sâmbata? Daca acest om vine de la Dumnezeu, de ce nu îi respecta ziua? Fiind în încurcatura, fariseii îl întreaba pe omul vindecat ce parere are despre binefacatorul sau, iar el le raspunde, fara ezitare, ca este un profet. Cu toate acestea, multimea, împreuna cu fariseii, nu doreste în nici un fel sa recunoasca aceasta calitate profetica a lui Isus Cristos si, de aceea, cauta orice artificiu pentru a da o alta explicatie plauzibila acestui eveniment. Cu toate ca asupra sa se exercita nenumarate presiuni, omul vindecat marturiseste cu mult curaj originea divina a vindecarii sale si a celui care l-a vindecat. De altfel, incapabili de a-l face sa taca pe omul vindecat, fariseii se limiteaza la a-l da afara din sinagoga sub pretextul ca el s-a nascut în pacat si nu putea sa le "dea lectii" despre Dumnezeu.

În contrast cu fariseii, omul vindecat extrage din minunea al carui protagonist a fost concluzia corecta si anume ca acel Isus Cristos, care pâna mai înainte a fost pentru el un necunoscut, este, de fapt, un profet si întreaga sa conversatie se transforma pentru el într-o marturisire de credinta, iar pentru farisei într-o condamnare (cf. In 9,35-41). Desigur ca pentru a ajunge la convingerea ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, a fost nevoie de înca o interventie prin care omul vindecat de orbire sa poata sa-si marturiseasca deschis si cu curaj convingerile sale. La raspunsul omului vindecat, Isus Cristos scoate în evidenta simbolismul miracolului înfaptuit: venirea Fiului Omului în lume nu este altceva decât pregatirea omenirii pentru judecata finala. În tot ceea ce el face si spune se împlinesc poruncile iubirii divine. Orbirea spirituala a fariseilor, faptul ca nu vor sa accepte ca Dumnezeu lucreaza în lume nu dupa reguli inventate de oameni, ci dupa puterea iubirii sale, îi condamna si îi îndeparteaza de Împaratia sa.

Dificultatea pe care au întâlnit-o fariseii în descoperirea lui Dumnezeu si a Fiului sau în diferitele lucrari înfaptuite de el o putem întâlni si noi în viata crestina de zi cu zi. Spun acest lucru, deoarece în prea multe situatii concrete ale vietii, în fata atâtor exemple de traire crestina, nu avem curajul sa întrezarim planul mântuitor al lui Dumnezeu. De prea multe ori suntem orbi sufleteste si nu putem accepta faptul ca cel de lânga noi, chiar daca în fata oamenilor pare pedepsit si pacatos, în fata lui Dumnezeu poate fi mântuit si virtuos. Desigur ca noi trebuie sa avem curajul sa-l marturisim pe Dumnezeu, pe Isus Cristos, în toate circumstantele si, de aceea, trebuie sa lasam judecata oamenilor în seama lui Dumnezeu. Numai în acest fel devenim martori credinciosi ai Împaratiei lui Dumnezeu.

În primul rând, familia crestina trebuie sa-si acorde loc în a recunoaste modalitatile de reînnoire spirituala si de iertare reciproca: în momentul în care în cadrul familiei sunt persoane care sufera atât trupeste, cât, mai ales, sufleteste, ele nu trebuie sa fie învinovatite, ci ajutate, întelese, iubite. Doar în acest mod ne putem numi cu adevarat discipoli si martori credibili ai lui Dumnezeu.

 

Familiaris consortium, 62:

"Nu trebuie uitat faptul ca rugaciunea este parte constitutiva esentiala a vietii crestine, luata în integritatea si centralismul ei si apartine însesi «umanitatii» noastre, caci este prima expresie a adevarului launtric al omului, «prima conditie a libertatii autentice a spiritului».

Pentru aceasta, rugaciunea nu reprezinta o evadare de la datoriile zilnice, ci constituie stimulentul cel mai puternic pentru ca familia crestina sa-si asume si sa rezolve pe deplin toate responsabilitatile primei celule, baza societatii umane. În acest sens, participarea efectiva la viata si misiunea bisericii în lume este proportionala cu fidelitatea si intensitatea rugaciunii prin care familia crestina se uneste cu viata, care este Cristos.

Din unirea vitala cu Cristos, alimentata de liturgie, din oferta de sine însusi si din rugaciune, deriva fecunditatea familiei crestine în serviciul specific de promovarea umana, care nu poate sa duca decât la transformarea lumii" (FC 62).

 

[1] O scriere veche, un comentariu al legii lui Moise facut de catre rabini.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=80
Vă rugăm să respectați drepturile de autor