www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=78
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 78, 04.05.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (V)
A treia calatorie a lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. In 7,1-12,50) (I)
Isus Cristos, apa vie (cf. In 7,1-53)

Capitolul al VII-lea al Evangheliei sfântului Ioan ni-l prezinta pe Isus Cristos la Ierusalim în timpul sarbatorii Corturilor, sarbatoare ce strângea în jurul Templului multi pelerini si care era, în acelasi timp, un bun prilej de cateheza. Întreaga sectiune a celei de a treia prezente a lui Isus Cristos la Ierusalim este presarata cu multe învataturi si cu multe minuni: totusi, mai întâi, ne vom ocupa doar de acest prim capitol, deoarece în el gasim indicii clare în ceea ce priveste sfârsitul iminent al Învatatorului. De fapt, acest fragment scripturistic este structurat astfel: necredinta rudelor lui Isus Cristos (cf. In 7,1-9), Isus Cristos la sarbatoarea Corturilor (cf. In 7,10-24), discutii despre originea lui Isus Cristos (cf. In 7,25-36), Isus Cristos, apa vie (cf. In 7,37-39), discutii despre mesianitatea lui Isus Cristos (cf. In 7,40-53).

La putin timp dupa ce a vindecat pe paralitic în piscina din Betesda, Isus Cristos se întoarce în Galileea, unde conflictul sau cu iudeii se înteteste, ajungând pâna acolo ca ei doreau sa-l ucida (cf. In 7,1-9). Activitatea lui Isus Cristos în aceasta zona se desfasoara între sarbatoarea Pastelui si sarbatoarea Corturilor, timp în care datorita faptului ca Isus Cristos continua sa faca minunile sale în zi de sâmbata si ca, anterior, s-a facut declarat cu Iahve, cu Dumnezeu, numindu-l Tata, se bucura de dispretul si chiar de mânia conationalilor sai, pâna acolo ca acestia doresc sa-l ucida. Rudele sale, numite în aceasta evanghelie "frati" (în concordanta cu Evanghelia sfântului Matei 12,46), îl invita sa-si faca cunoscute faptele, iar drept raspuns Isus Cristos refuza aceasta invitatie, deoarece timpul sau nu venise înca. Plecarea lui Isus Cristos la Ierusalim, în forma privata, s-a datorat faptului ca el nu dorea sa dea ocazie la manifestari publice la adresa lui, deoarece, împreuna cu cei doisprezece apostoli, trebuia sa mai învete despre Împaratia lui Dumnezeu.

Dupa ce trecura câteva zile de la începutul sarbatorii Corturilor, Isus Cristos, împreuna cu ucenicii sai, îsi face publica prezenta în cetatea sfânta (cf. In 7,10-24). Pe fondul disputelor sale cu mai marii religiosi ai timpului, Isus Cristos începe sa-si dezvaluie identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu si le explica faptul ca a venit în lume pentru a-i mântui si a le indica drumul de urmat pentru a ajunge la Dumnezeu. Este interesant faptul ca iudeii sunt indignati si mirati ca Isus Cristos, considerat un om fara "carte", are atâta întelepciune si ca este un iscusit om al cuvintelor. În acest moment, Isus Cristos intervine cu cateheza, cu evanghelizarea sa, deoarece le face cunoscut faptul ca el vorbeste cuvintele celui care l-a trimis, adica acele cuvinte ale lui Dumnezeu Tatal. Da fapt, întreaga secventa scripturistica nu este altceva decât o noua demonstratie a veridicitatii activitatii sale, deoarece prin ceea ce spune si face Isus Cristos le demonstreaza de la cine are el autoritate.

Imediat dupa acest comentariu pe care Isus Cristos îl face la adresa lui Dumnezeu Tatal si la autoritatea pe care a primit-o de la el, urmeaza o vie discutie cu privire la originea sa (cf. In 7,25-36). În acest pasaj, Isus Cristos ne este prezentat cum, în a patra zi a sarbatorii, merge la templu si învata deschis despre tainele lui Dumnezeu, iar ecoul învataturilor sale este atât de puternic încât unii dintre cei care-l asculta se întreaba daca nu cumva mai marii religiosi l-au recunoscut deja drept cel care trebuia sa vina, drept Cristos. Prin atitudinea sa, Isus Cristos le spune ca adevarata cunoastere a lui Dumnezeu trece prin cunoasterea Fiului sau, adica prin el si, de aceea, cine-l cunoaste pe el îl cunoaste si pe Tatal. Cuvintele sale deranjeaza atât de mult pe arhierei si farisei încât acestia ordona ca Isus Cristos sa fie arestat, însa acest lucru nu se înfaptuieste înca, deoarece nu venise ceasul sau.

În ultima zi a sarbatorii Corturilor, "ultima" sau "ziua cea mare", Isus Cristos îi invita pe iudei sa se adape din apa vie care este chiar el (cf. In 7,37-39). Tema apei este destul de frecventa în evanghelistul Ioan si, de aceea, ea este reluata cu multa tarie spre sfârsitul evangheliei, deoarece acela care va sti sa se "adape" din izvorul nesecat, care este Isus Cristos, acela va dobândi viata vesnica. Continuând ideea, evanghelistul Ioan ofera cititorilor sai o interpretare asupra expresiei "râuri de apa vie vor curge din pieptul lui". Identificarea acestei ape este în persoana Duhului Sfânt si profeteste faptul ca în momentul în care va învia, el va darui credinciosilor sai pe Duhul adevarului.

Ca o urmare logica a acestor afirmatii se afla discutiile cu privire la mesianitatea sa (cf. In 7,40-53). Slujitorii trimisi sa-l aresteze se întorc fara sa fi îndeplinit ordinul si chiar mai mult, ramân surprinsi si minunati de învatatura lui Isus Cristos: de fapt, acestia sunt în sintonie cu poporul, care-l considera drept un mare profet, unul care-i instruieste cu privire la învataturile lui Dumnezeu. Aceasta afirmatie a garzilor îi înfurie si mai tare pe arhierei si pe farisei si, de aceea, ei încep o adevarata campanie împotriva acestor afirmatii, adica împotriva proclamarii poporului, asupra mesianitatii lui Isus Cristos. Cu toate acestea, interventia lui Nicodim, cel care îl ascultase si care în sufletul sau a simtit puterea lui Dumnezeu, calmeaza spiritele si, cel putin pentru moment, îl salveaza de la moarte pe Isus Cristos. De fapt, înca nu venise ceasul lui!

Paginile acestei scripturi ne indica faptul ca Isus Cristos dorea din toata inima sa-i conduca pe conationalii sai la Dumnezeu Tatal, sa le ofere darul Duhului Sfânt si ca apa vietii vesnice, prezente în persoana sa, sa inunde toate sufletele. Probabil tocmai teama de a vedea într-un om întruchipate rezolvarea tuturor problemelor si aspiratiilor divine i-a împiedicat sa-l recunoasca drept Mesia si Cristos.

Invitatia lui Isus Cristos de a scoate apa vie din el nu trebuie sa fie omisa de nici o familie crestina, deoarece numai apelând cu încredere la izvorul mântuirii noastre, care este el, putem obtine acea binecuvântare vesnica pentru fiecare membru al familiei. Nu este suficient sa-l ascultam pe Isus Cristos, daca nu ne alimentam cu cuvântul sau si cu sacramentele sale si acestea sunt la îndemâna noastra, deoarece Biserica, prin sfintele sacramente, ne ofera, într-adevar, posibilitatea sa scoatem apa vie.

 

Familiaris consortium, 60:

"Parintii crestini, în forta demnitatii si misiunii lor, au rolul specific de a educa pe copii la rugaciune, de a-i introduce în descoperirea progresiva a tainei lui Dumnezeu si în colocviul personal cu Dumnezeu, asa cum învata Conciliul Vatican al II-lea: «...în familia crestina - îmbogatita de harul si misiunea sacramentului Casatoriei - copiii trebuie sa învete a percepe, din frageda copilarie, pe Dumnezeu si a-l iubi, precum si a-l iubi pe aproapele în spiritul credintei pe care au primit-o la botez».

Momentul fundamental si de neînlocuit al educatiei la rugaciune este exemplul concret, marturia vie a faptelor parintilor, pentru ca, rugându-se împreuna cu copiii, tatal si mama îsi împlinesc rolul preotesc propriu si coboara în adâncul inimii copiilor, lasând urme adânci pe care nu le vor sterge evenimentele vietii viitoare. Sa ascultam apelul papei Paul al VI-lea catre parinti: «Mamelor, îi învatati pe copiii vostri sa se roage crestineste?... Îi pregatiti, în colaborare armonioasa cu preotii, pe copiii vostri la primirea sacramentelor initierii: Spovada, Prima Împartasanie si sfântul Mir?... Îi obisnuiti ca atunci când sunt bolnavi, sa se gândeasca la suferintele lui Cristos?... sa ceara ajutorul Maicii Domnului si al sfintilor... Recitati voi sfântul Rozariu în familie?... Si voi, tatilor, stiti sa va rugati împreuna cu copiii vostri,...cu toata comunitatea familiala... cel putin uneori?... Exemplul vostru, în corectitudinea gândirii si a faptelor, ajutat de rugaciunea facuta în comun, este o lectie pentru viata, un act de cult, cu merit deosebit... si în felul acesta duceti pacea între peretii casei voastre: «Pace casei acesteia!»" (FC 60).

Tuturor acelora care în aceste zile sarbatoresc învierea lui Isus Cristos le dorim un Paste binecuvântat, cu pace si bucurie. Cristos a înviat!

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=78
Vă rugăm să respectați drepturile de autor