www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=76
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 76, 20.04.2005
Cartea semnelor (cf. In 1,19-12,50) (III)
A doua calatorie a lui Isus Cristos la Ierusalim (cf. In 5,1-47)

Cea de a doua calatorie a lui Isus Cristos la Ierusalim este centrata asupra identitatii sale ca Fiu al lui Dumnezeu. Într-o atitudine de respect fata de adevarul primit de la Dumnezeu Tatal si îndemnat de iubirea pe care o are fata de creatura sa, Isus Cristos doreste sa le explice ascultatorilor sai, în mod deosebit conducatorilor religiosi ai timpului si celor care nu doreau sa creada în cuvântul sau, ca numai scrutând cu grija Sfintele Scripturi se poate descoperi adevarul despre Dumnezeu si despre Fiul sau. Capitolul este structurat dupa cum urmeaza: vindecarea paraliticului de la piscina Betesda (cf. In 5,1-18), autoritatea divina a Fiului (cf. In 5,19-30), marturii în favoarea lui Isus Cristos (cf. In 5,31-47).

Prima pericopa scripturistica ne vorbeste despre drama unui om bolnav si neajutorat care, de treizeci si opt de ani, astepta sa fie vindecat de boala sa (cf. In 5,1-18). Aceasta vindecare miraculoasa este una dintre cele mai cunoscute din întregul Nou Testament si prin care evanghelistul Ioan a încercat sa transmita cititorilor sai modul în care a înteles Isus Cristos sa faca cunoscut mesajul si misiunea sa. Prin atitudinea sa de milostivire, Isus Cristos ne descopera iubirea fara margini a lui Dumnezeu care se îndreapta catre cel bolnav si ranit de pacat. În conformitate cu anticiparile profetilor, Isus Cristos, noul si unicul profet autentic, doreste sa faca prezenta în lume noua creatie a lui Dumnezeu, creatie ferita de durere, lacrimi, suferinta, moarte, pacat. De fapt, vindecarea acestui paralitic nu este numai una fizica, exterioara, ci una spirituala, interioara: în momentul în care Dumnezeu intra în viata cuiva îl vindeca în întregime, la trup si la suflet.

Aceasta vindecare, în loc sa fie întâmpinata cu entuziasm si cu o privire atenta asupra modului în care Dumnezeu doreste sa intre în viata poporului sau ales, ea este primita cu opozitie si necredinta. Datorita acestui fapt, Isus Cristos îsi manifesta autoritatea divina de Fiu al lui Dumnezeu (cf. In 5,19-47). Discutia pe care Isus Cristos o are cu un grup de contestatari este una destul de apriga: nu se cunoaste exact cine sunt acesti iudei, însa pâna în acel moment era vorba despre conducatorii religiosi ai poporului si din modul în care Isus Cristos abordeaza problema este foarte probabil ca acestia sa faca parte din categoria iudeilor eruditi, de vaza. Este interesant de observat ca aceasta discutie pleaca de la faptul ca un om a fost vindecat si ca vindecarea a avut loc în zi de sâmbata (cf. In 5,9). Atentia opozantilor nu era îndreptata spre binele facut si spre faptul ca un om a fost vindecat în mod miraculos, ci asupra legalitatii si rigorismului religios: este sacrificata iubirea lui Dumnezeu, pentru îngustimea legala a omului! Cu toate acestea, Isus Cristos le vorbeste despre o autoritate pe care a primit-o de la Dumnezeu, Tatal sau, autoritate pe care nu este dispus sa o lase la voia întâmplarii. Numai aceia care vor sti sa citeasca "semnele timpului", aceia se vor apropia de Dumnezeu.

Marturiile Sfintelor Scripturi sunt în favoarea sa, de aceea, el nu are nevoie de o marturie umana (cf. In 5,31-47). Cu toate acestea, afirmatiile pericopei anterioare, conform carora Isus Cristos spune despre sine ca este în legatura strânsa cu Dumnezeu Tatal, ca este Fiul sai si ca este Mesia, pot stârni anumite îndoieli din partea contestatarilor sai: cum poate cineva sa dea marturie despre sine? În acest context, Isus Cristos aduce în atentia lor marturiile Sfintelor Scripturi, ale atâtor patriarhi, ale lui Moise, ale profetilor si pe cele ale conducatorilor poporului lui Israel care-l prevestesc si care-l asteptau de veacuri. Cei care vor sti sa-l accepte se vor numara printre cei care vor avea parte de Împaratia lui Dumnezeu.

Autoritatea lui Isus Cristos este una esentiala în abordarea tematicii familiei crestine din zilele noastre. În momentul în care autoritatea, de orice natura, este foarte insistent contestata, în momentul în care fiecare membru al familiei cauta o autonomie gresit înteleasa, Isus Cristos se adreseaza fiecaruia în parte pentru a-i reaminti ca numai împreuna si sub autoritatea lui Dumnezeu se poate forma un viitor în conformitate cu aspiratiile legitime ale vietii crestine.

În familia crestina actuala gasim multe rani, multe boli ale sufletului care nu se vindeca cu trecerea timpului si, de prea multe ori, asemenea acestui om bolnav, se asteapta prea multi ani pentru a cere ajutor pentru vindecare. Familia are obligatia ca ranile pacatului, ale egoismului, ale rautatii si ale intolerantei sa fie eliminate prin rugaciune si prin sacramentele puse la dispozitie de catre Biserica.

 

Familiaris consortium, 58:

"Primirea apelului evangheliei la convertire - întoarcere, adresat tuturor crestinilor care n-au ramas statornici la trairea «noutatii» sfântului Botez care i-a facut «sfinti», este necesara pentru familia crestina, pentru ca primirea acestui apel la convertire este parte esentiala si permanenta a obligatiei de sfintire. Familia crestina nu este mereu în concordanta cu legea harului si cu sfintirea botezului, lege proclamata din nou de Sacramentul casatoriei.

Cainta si iertarea reciproca în sânul familiei crestine, lucruri obisnuite în viata zilnica a familiei, îsi afla momentul specific în pocainta crestina. În ceea ce priveste pe sotii crestini, papa Paul al VI-lea a scris: «Daca pacatul îsi are loc între ei, sa nu se descurajeze, ci sa recurga cu umilinta si perseverenta la mila lui Dumnezeu, care este împartita cu îmbelsugare în Sacramentul Spovezii».

Celebrarea acestui sacrament are însemnatate deosebita pentru viata familiala, pentru ca sotii si toti membrii familiei descopera ca pacatul este o contrazicere a legamântului sotilor si a comuniunii familiale si atunci cu totii se întâlnesc cu Dumnezeul «bogat în mila» care, împartind iubirea sa, care este mai puternica decât pacatul, reconstruieste si perfectioneaza legamântul conjugal si comuniunea familiala" (FC 58).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=76
Vă rugăm să respectați drepturile de autor