www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=126
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 126, 05.04.2006
Trecerea de la pacat la mântuire prin credinta (cf. Rom 1,16-4,25) (III)
Abraham - modelul omului credincios (cf. Rom 3,21-4,25)

Ca o alternativa la pacat sfântul Paul le spune cititorilor sai ca au la îndemâna o posibilitate unica de a se conforma planului de mântuire: credinta si, în acelasi timp, un model: Abraham, parintele celor care cred. De fapt, aceste doua pericope scripturistice care încheie sectiunea ce trateaza despre trecerea de la pacat la mântuirea prin credinta, ne ofera cheia de lectura a misiunii întregului Vechi Testament pentru neamul omenesc. Justificare prin credinta (cf. Rom 3,21-31) si Abraham, parintele celor care cred (cf. Rom 4,1-25) formeaza un tot unitar în reformularea si actualizarea planului de mântuire a omului prin intermediul credintei.

Nu i-a fost usor sfântului Paul sa le vorbeasca noilor ucenici ai învieri lui Isus Cristos despre importanta credintei pentru justificarea vietii de mântuire (cf. Rom 3,21-31). Facem aceasta afirmatie deoarece în perioada aceea filosofia greaca si cultul dat zeilor indica un drum concret pentru a intra în contact cu idolul si o "împacare" sau "justificare" proprie: jertfa adusa zeilor. Apostolul neamurilor trece în revista istoria Vechiului Testament, care-i are drept protagonisti pe profeti, întariti fiind de Lege, si adauga ca doar credinta autentica în Isus Cristos îi poate justifica pe oameni în fata lui Dumnezeu. Datorita faptului ca toti oamenii au pacatuit si ca datorita acestei stari nimeni nu poate vedea fata lui Dumnezeu, ci doar Isus Cristos a spalat vina omului prin sângele sau. Jertfa gratuita, benevola si plina de compatimire a Fiului lui Dumnezeu se concretizeaza prin moartea sa pe cruce, iar omul care doreste sa devina într-adevar justificat si eliberat de pacatul sau trebuie sa creada cu tarie în mesajul si în persoana lui Isus Cristos. Aceasta credinta este universala, nu are predilecti sau exclusi: orice om care îl cauta sincer pe Dumnezeu, fie ca este iudeu sau pagân, gaseste în credinta kerygmei substanta vietii vesnice. De aceea, mesajul crestin nu distruge sau anuleaza legea, ci o clarifica si îi da o noua valenta: ea este valabila atât timp cât Dumnezeu, cel care era prefigurat în istoria Vechiului Testament, odata cu venirea lui Isus Cristos, devine din potenta devine act, din imaginea devine realitate.

Tocmai pentru a întregi viziunea sa despre justificarea prin credinta, sfântul Paul apeleaza la imaginea primului patriarh al lui Israel, Abraham, om de mare curaj, dar si mai mare credinta (cf. Rom 4,1-25). În întreaga istorie a lui Israel patriarhul Abraham este imaginea omului care raspunde total, imediat, dezinteresat si credincios planului pe care Dumnezeu îl are cu el si cu familia sa. O privire de ansamblu asupra întregii sale vieti ne ofera o impresionanta disponibilitate si o credinta ferma în cuvintele si promisiunile lui Iahve. Apostolul Paul, apelând la scena lucratorului, ne învata ca nu este necesar sa ne bucuram de plata în momentul în care acesta este doar rodul muncii noastre. Bucuria adevarata consta în faptul ca noi primim prin credinta o mântuire vesnica, o justificare a vietii noastre duse departe de Dumnezeu, iar cei care îsi pun încrederea în Dumnezeu nu trebuie sa considere ca numai prin intermediul faptelor lor se pot mântui. Credinta, în acest caz, devine piatra de temelie a oricarei justificari a omului si, de aceea, crestinul este chemat sa dea marturie despre adevar, bine, frumos. Fiind parintele multor popoare (cf. Gen 15,5; Evr 11,17-19) Abraham devine si modelul credintei omului, deoarece asa cum din trupul înaintat în vârsta a Sarei s-a nascut un mostenitor, si acest fapt a fost posibil datorita credintei, tot la fel omul care crede în învierea lui Isus Cristos devine mostenitor al împaratiei lui Dumnezeu. Asadar, credinta în patima, moartea si învierea lui Isus Cristos este punctul culminant al celui care crede si momentul justificarii oricarui om.

Problema pe care sfântul Paul o ridica celor din timpul sau era legata de acceptarea pagânilor la credinta, de respectarea si împlinirea legii Vechiului Testament în persoana lui Isus Cristos si, nu în cele din urma, de justificarea omului prin credinta. Este o tema mult discutata în ambientele teologice, si anume cum putem concilia credinta cu faptele noastre de zi cu zi. Din expunerea noastra reiese cu prisosinta faptul ca apostolul neamurilor ne invita pe fiecare dintre noi, în mod cu totul deosebit familiile crestine, la o mai atenta analiza a trairii credintei în mijlocul societati. Nu trebuie sa consideram ca este suficienta o fapta buna pentru a îndrepta pacatul din viata noastra, chiar daca este stric necesar acest lucru pentru cresterea noastra în iubirea lui Dumnezeu, însa este stric necesar sa avem credinta si sa justificam viata noastra prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Familia crestina devine puternica, datatoare de viata fizica si spirituala, numai în momentul în care marturiseste cu mult curaj mesajul crestin.

 

Scrisoarea catre episcopii Bisericii Catolice despre colaborarea barbatului si a femeii în Biserica si în lume, nr. 5:

"O prima serie de texte biblice propuse spre analiza sunt primele trei capitole din cartea Genezei. Ele ne situeaza «în contextul acelui 'principiu' biblic, în care adevarul revelat despre om ca 'imagine si asemanare a lui Dumnezeu' constituie neschimbatul fundament al întregii antropologii crestine».

În primul text (Gen 1,1-2,4) este descrisa puterea creatoare a cuvântului lui Dumnezeu care înfaptuieste distinctii în haosul primordial. Apar lumina si întunericul, marea si uscatul, ziua si noaptea, iarba si copacii, pestii si pasarile, toate «dupa felul lor». Ia nastere o lume orânduita pornind de la diferente care, pe de o parte, sunt tot atâtea promisiuni de relatii. Iata, asadar, schitat cadrul general în care se situeaza crearea omenirii. «Si Dumnezeu a zis: 'Sa facem om dupa chipul nostru, dupa asemanarea noastra'... Si Dumnezeu a creat pe om dupa chipul sau; l-a creat dupa chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin si de sex feminin» (Gen 1, 26-27). Omenirea este descrisa aici articulata, înca de la începuturile sale, în relatia dintre masculin si feminin. Aceasta omenire sexuata este declarata în mod explicit «imagine a lui Dumnezeu»".

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=126
Vă rugăm să respectați drepturile de autor