www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=124
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 124, 22.03.2006
Trecerea de la pacat la mântuire prin credinta (cf. Rom 1,16-4,25) (I)
Lumea pagâna si pacatul (cf. Rom 1,16-2,16)

Partea dogmatica a Scrisorii sfântului Paul catre Romani începe cu expunerea temei principale pe care o dezvolta epistola: prezentarea evangheliei mântuirii. Isus Cristos, prin întruparea sa, a facut vizibila iubirea nemarginita a lui Dumnezeu si, de aceea, omul este dator sa raspunda acestei iubiri prin deschiderea catre el. Istoria revelatiei lui Dumnezeu ne aduce în prim plan un adevar si o realitate crunta a destinului omenesc: pacatul. De aceea, sfântul Paul le scrie romanilor sa fie atenti la acest fapt, deoarece toti oamenii, de la Adam si prin el, au pacatuit si au devenit dusmanii propriei fericiri. Aceste argumente sunt tratate în urmatoarele pericope: firul rosu al epistolei - evanghelia mântuirii (cf. Rom 1,16-17), enuntarea adevarului ca toti oamenii sunt pacatosi (cf. Rom 1,18-25), realitatea pacatul în lumea pagâna (cf. Rom 1,26-32), judecata dreapta a lui Dumnezeu (cf. Rom 2,1-16).

Prin încercarea sfântului Paul de a prezenta scrisoarea sa se indica, de fapt, care este tema principala: vestirea evangheliei mântuirii tuturor oamenilor (cf. Rom 1,16-17). Aceste doua versete sustin faptul ca evanghelia vestita oamenilor este puterea lui Dumnezeu si ca este revelatia sa prin credinta. Adevarul care iese la iveala din cuvintele sfântului Paul este bazat pe argumentul evangheliei, adica puterea mesajului transmis de Cuvântul lui Dumnezeu este caracteristica de baza a oricarei evanghelizari, indiferent de originea celui care asculta si primeste revelatia mântuirii.

La începutul explicarii cuvântului lui Dumnezeu sfântul Paul reaminteste cititorilor sai ca toti oamenii sunt pacatosi si ca fara interventia directa a lui Dumnezeu ei nu ar fi reusit sa iasa din idolatrie (cf. Rom 1,18-25). Odata cu creatia Dumnezeu a sadit în inima omului si capacitatea de cunoastere a divinului, de aceea, omul nu poate fi scuzat în ceea ce priveste ratacirea idolatriei. Cultul ilicit al zeilor sau al animalelor si, în anumite cazuri, chiar al viciilor sau al diavolului, au dat nastere la diferite anomalii si la diferite concepte religioase si filosofice straine simtamântului religios autentic. Sfântul Paul reproseaza oamenilor din totdeauna ca au schimbat adevarul si pe autorul Adevarului cu minciuna si ca s-au dedat la idolatrizarea creatiei. De fapt, idolatria a fost pacatul primar al fiecarui om si al fiecarui popor, deoarece prin nerespectarea constiintei si al legilor nescrise din inima lor oamenii s-au îndepartat de autorul vietii si s-au închinat "[...] chipului omului pieritor, al pasarilor, al patrupedelor si al reptilelor" (Rom 1,23).

Plecând de la realitatea pacatului în omenire, sfântul Paul îsi îndreapta privirea catre lumea pagâna, locul în care pacatul si idolatria îsi gasesc ambientul cel mai prielnic (cf. Rom 1,26-32). Spatiul vital al religiei pagâne este prezentat de sfântul Paul ca fiind unul plin de rautate, de pacat si de perversiune. Datorita faptului ca omul nu a stiut sa primeasca adevarul de la Dumnezeu si s-a închis în idolatrie, minciuna care se opune Adevarului i-a deviat constiinta omului si, de aceea, acesta s-a dedat la cele mai josnice vicii: homosexualitatea, crima, violenta, nedreptatea etc. Sfântul Paul face acest paralelism între viata de familie si pacat, deoarece importanta familie era vitala pentru omul antic: cel care se îndeparta de familie era în pericolul de a muri sau de a fi facut sclav, deoarece îi lipsea protectia clanului sau al familiei. În aceasta ordine de idei, apostolul neamurilor vorbeste despre pacat ca fiind o descatusare a patimilor rusinoase si o schimbarea a raporturilor fiesti. Da! În momentul în care omul abandoneaza viata de închinare catre Dumnezeu devine idolatru si schimba bunul simt cu pacatul si viata imorala. Ceea ce este interesant în cuvintele sfântului Paul este tocmai faptul ca el îi acuza pe pagâni ca acestia cunosteau cele drepte ale lui Dumnezeu (aici este vorba de liberul arbitru) si cu toate acestea ei savârsesc pacatul si nelegiuirea.

De aceea, autorul sacru le aduce aminte cititorilor sai o urmarea fireasca a faptelor lor: judecata dreapta a lui Dumnezeu (cf. Rom 2,1-16). Dupa discursul de acuzare si de condamnare a faptelor si pacatelor oamenilor din lumea pagâna, sfântul Paul îsi îndreapta atentia catre cei care devin judecatori ai aproapelui. Este surprinzatoare aceasta schimbare de atitudine din partea sa, deoarece, la prima vedere, este îndreptatita condamnarea celor care pacatuiesc. Însa sfântul Paul doreste sa-i avertizeze pe aceia care deveneau judecatorii altora fara sa-si schimbe propria viata: de fapt, ei deveneau judecatori ai propriilor actiuni! Sfântul Paul reaminteste tuturor ca numai Dumnezeu este judecatorul drept al omenirii si ca va judecat pe fiecare dupa faptele proprii: prima data pe iudei, cei supusi legii si, mai apoi, pe pagâni, cei supusi legii constiintei lor. Ceea ce trebuie sa faca crestinul consta în faptul de a duce o viata curata în conformitate cu planul si legile lui Dumnezeu cel viu si al învataturii lui Isus Crisots, Fiul sau, în concret, evanghelia transmisa de catre apostol.

Cuvintele sfântului Paul sunt dure, dar adevarate! Nimic nu poate schimba viata omului decât pacatul, mândria si perversiunea. Daca trebuie sa privim cu sinceritate în viata familiilor crestine poate ca este timpul sa ne facem "mia culpa", deoarece lipsa de modestie, neînfrânarea, egoismul si viciile ne îndeparteaza de Dumnezeu. Noi crestinii, care spunem si credem ca avem adevarul lui Dumnezeu, suntem primii care gresim, deoarece daca nu practicam aceste nelegiuiri ale desfrâului firii, de multe ori ne complacem în a le tolera sau prin neutralitatea noastra aprobam toate legile care sunt împotriva vieti de familie: avortul, eutanasia, casatoria civila a homosexualilor etc. Sub apanajul libertatii de exprimare si de identitate (drepturi, de altfel, legitime ale omului), ne ascundem incapacitatea noastra de a spune care sunt principiile crestin în materie de sexualitate si casatorie.

 

Scrisoarea catre episcopii Bisericii Catolice despre colaborarea barbatului si a femeii în Biserica si în lume, nr. 2:

"În acesti ultimi ani s-au conturat noi tendinte în abordarea problemei femeii. O prima tendinta subliniaza puternic conditia de subordonare a femeii, cu scopul de a suscita o atitudine de contestare. Femeia, pentru a fi ea însasi, se constituie ca antagonista a barbatului. La abuzurile de putere, ea raspunde printr-o strategie de cautare a puterii. Acest proces duce la o rivalitate între sexe, în care identitatea si rolul unuia sunt asumate în dezavantajul celuilalt, cu consecinta de a introduce în antropologie o confuzie daunatoare, ale carei aspecte secundare cele mai imediate si nefaste se regasesc în structura familiei.

O a doua tendinta se distinge din prima. Pentru a evita orice suprematie a unui sex sau a altuia, se tinde spre eliminarea diferentelor dintre ele, acestea fiind considerate simple efecte ale unei conditionari istorico-culturale. În aceasta nivelare, diferenta trupeasca, numita sex, este minimalizata, în timp ce dimensiunea strict culturala, numita gen, este subliniata la maximum si considerata primara. Umbrirea diferentei sau dualitatea sexelor produce consecinte enorme la diverse niveluri. Aceasta antropologie, care intentiona sa favorizeze perspective egalitariste pentru femeie, eliberând-o de orice determinism biologic, a inspirat de fapt ideologii care promoveaza, de exemplu, punerea în discutie a familiei, datorita caracterului sau natural biparental (alcatuita din tata si mama), echivalarea homosexualitatii cu heterosexualitatea, un model nou de sexualitate polimorfa".

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=124
Vă rugăm să respectați drepturile de autor