www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=121
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 121, 01.03.2006
Sfântul Paul - ucenicul Domnului si apostolul neamurilor

În plina afirmare a culturii si a filosofiei eleniste, în epoca de aur a platonismului, în Areopagul atenian îsi face aparitia un oarecare Paul din Tars, "slujitor al lui Cristos Isus, chemat sa fie apostol, ales ca sa vesteasca evanghelia lui Dumnezeu" (Rom 1,1), si, prin urmare, un misionar al Bisericii crestine din "fasa", care predica atenienilor unicul si adevaratul Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, si carora doreste sa le faca cunoscut mesajul mântuirii si al convertirii. Puntea de legatura dintre Orientul si Occidentul antic, în contextul dialogului si al perspectivelor sale, o constituie valorile transmise de mesajul crestin: acesta, de-a lungul timpului, a lasat urme adânci în constiinta popoarelor si al persoanelor, deoarece în fata valorilor promulgate de învatatura lui Isus Cristos este obligatorie o luare de pozitie. Desigur ca pentru conceptia timpului era de neînteles noi valente ale divinitati care sa nu faca parte din patrimoniul panteonului pagân, însa revelatia extraordinara prezentata de catre apostolul neamurilor era evidenta: numai prin intermediul credintei în Isus Cristos, mort si înviat, se cunoaste adevaratul sens si adevarata viata vesnic fericita a omului.

În pleiada personalitatilor Bisericii sfântul Paul ocupa un loc privilegiat, deoarece alaturi de munca sa misionara si de evanghelizare, apostolul neamurilor ne-a lasat o impresionanta opera literara: aproape o jumatate din scrierile Noului Testament (13 [1] din 27) sunt ale sale sau sunt legate de numele sau. Om dedicat cu totul propovaduirii cuvântului lui Dumnezeu, plin de zel pentru învatatura divina, sfântul Paul a reusit într-un mod cu totul surprinzator sa îmbine literatura cu activitatea, oratoria cu rugaciunea, linistea sufleteasca cu zbuciumul pentru Împaratia lui Dumnezeu, s-a facut totul pentru toti pentru a-i câstiga macar pe unii pentru si de partea lui Dumnezeu. Personalitatea complexa si fascinanta a sfântului Paul este ca un miraj pentru cititorul Sfintei Scripturi. Dintre apostolii lui Isus Cristos, despre el avem cele mai multe informatii datorita informatiilor din Faptele Apostolilor si datorita scrierilor sale.

Dupa ce în cartea Faptele Apostolilor l-am lasat pe sfântul Paul la Roma pentru a-si desavârsi lucrarea si planul lui Dumnezeu în privinta persoanei sale, în viitoarele Pastile Biblice Saptamânale ne vom îndrepta privirea si cercetarea catre acele scrieri pe care Sfânta Scriptura ni le ofera pentru meditatie si întarire doctrinara, spirituala si morala: este vorba despre scrierile sfântului Paul. Traditional în Noul Testament avem 13 epistole sau scrisori ale sfântului Paul trimise diferitelor comunitati prin care a trecut sau diferitelor persoane pe care le-a întâlnit si le-a îndragit. Le vom aminti în continuare dupa cum urmeaza [2]: Scrisoarea catre Romani, Scrisoarea întâi catre Corinteni, Scrisoarea a doua catre Corinteni, Scrisoarea catre Galateni, Scrisoarea catre Efeseni, Scrisoarea catre Filipeni, Scrisoarea catre Coloseni, Scrisoarea întâi catre Tesaloniceni, Scrisoarea a doua catre Tesaloniceni, Scrisoarea întâi catre Timotei, Scrisoarea a doua catre Timotei, Scrisoarea catre Tit si Scrisoarea catre Filemon [3]. La acestea vom adauga, în acest volum, si Scrisoarea catre Evrei pe care o vom studia la timpul potrivit.

Asadar, epistolarul paulin este destul de vast si, de aceea, vom proceda, cum de altfel am facut si în cercetarea anterioara legata de Evanghelii si de cartea Faptele Apostolilor, prin a aborda fiecare scriere în parte, adica fiecare scrisoare, si vom vedea care este mesajul transmis pentru viata noastra de zi cu zi si, în mod special, pentru familia crestina. Nu vor lipsi nici aprecierile critice, nici documentele Bisericii în ceea ce priveste rolul vietii morale pentru familia crestina si pentru membri ei.

 

Note

[1] Nu este aici indicata Scrisoarea catre Evrei.
[2] În aceasta enumerare nu s-a tinut cont de importanta scrierilor, ci s-a urmat succesiunea indicata de scrierile Noului Testament din editiile actuale ale Sfintei Scripturi.
[3] Din acestea sapte sunt autentice (Romani, 1 si 2 Corinteni, Galateni, 1 Tesaloniceni, Filipeni si Filemon), celelalte formându-se la scoala apostolului neamurilor sau în comunitatile în care el a activat. Canonului Bisericii, precum si exegetii Sfintei Scripturi si-au argumentat aceasta "selectie" a scrisorilor sfântului Paul tinând cont de modul în care au fost scrise acestea, precum si de teologia, limbajul si stilul pe care-l contin. În acest caz, o scrisoare pentru a fi admisa ca fiind autentica trebuia sa aiba urmatoarea forma, tipica pentru scrisorile romane si iudaice contemporane autorului. În primul rând, adresa care cuprinde expeditorul, destinatarul si un scurt salut din partea sfântului Paul, care se transforma în dorinta de a oferi cititorilor darurile mesianice ale harului lui Dumnezeu si ale pacii; urmeaza imediat aducerea de multumire data lui Dumnezeu. În al doilea rând, gasim corpusul scrisorii care contine mesajul, separat în doua: prima parte este cea dedicata doctrinei si cea de a doua parte dedicata punerii în practica a învataturilor sau are o referinta morala sau exortativa. În al treilea rând, avem concluzia sau sfârsitul scrisorii care contine stiri personale, recomandari, salutul final si binecuvântarea apostolica. De asemenea, sfântul Paul mai adauga cine a scris acea scrisoare.

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=121
Vă rugăm să respectați drepturile de autor