www.profamilia.ro /scriptura.asp?cuvinte=119
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Cuvinte de via?a veonica.
Sfânta Scriptura în familia creotina
pr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Inapoi la cuprins Nr. 119, 15.02.2006
Calatoria sfântului Paul spre Roma (cf. Fap 27,1-28,16)

Coordonatele istorico-geografice ale calatoriei sfântului Paul spre Roma sunt extrem de sarace în detalii: ele se limiteaza în a ne prezenta lapidar fragmente din experienta destul de zbuciumata a apostolului în drum spre capitala imperiului. Aceasta sectiune a Faptele Apostolilor, care cuprinde diferite episoade si evenimente, îl are drept protagonist pe sfântul Paul pe care-l prezinta ca martor al mântuiri pe care Dumnezeu o da omeniri. Împartirea acestei calatorii în pericope scripturistice este urmatoarea: plecarea sfântului Paul spre Roma (cf. Fap 27,1-6), furtuna si naufragiul (cf. Fap 27,7-44), sfântul Paul pe insula Malta (cf. Fap 28,1-10), continuarea calatorii sfântului Paul catre Roma (cf. Fap 28,11-16).

Primele versete ale capitolului al XXVII-lea devin începutul ultimei calatorii dramatice a sfântului Paul care-l va conduce la Roma (cf. Fap 27,1-6). Aceste rânduri devin o pagina sugestiva nu numai datorita bogatiei si varietati naratiunilor particulare, ci datorita mesajului spiritual pe care-l transmit diferitele episoade sau discursuri al carui protagonist este sfântul Paul. Stilul povestirii este cel caracteristic unui jurnal de calatorie în care sunt notate etapele si escalele efectuate de el si de însotitorii sai. De notat faptul ca sfântul Paul, fiind un detinut "politic", deoarece nu era vorba despre comiterea vreunui delict comun, are o escorta militara binevoitoare daca tinem cont de faptul ca i s-a permis la Sidon sa mearga sa-si viziteze prieteni si sa-si îngrijeasca sanatatea. În aceasta prima parte a calatoriei se mai noteaza si dificultatile particulare ale calatorie, deoarece din aceste rânduri se poate observa foarte bine faptul ca clima nu era favorabila si ca acest eveniment anticipeaza episodul furtunii si al naufragiului.

Urmatoarea pericopa scripturistica, ce povesteste furtuna care s-a abatut asupra corabiei si a naufragiului (cf. Fap 27,7-44), poate pune mai multe semene de întrebare: de ce autorul sacru considera atât de importanta aceasta furtuna? De ce cititorii sai trebuiau sa cunoasca cu de amanuntul tot ceea ce s-a întâmplat cu sfântul Paul pe mare? Care este, de fapt, mesajul transmis de aceste versete? Pentru a avea un raspuns corect la aceste întrebari trebuie sa citim în paralel ceea ce se petrece în exterior (furtuna si amenintarea cu înecul) si starea sufleteasca a celor din corabie (sfântul Paul si însotitori sai). Daca vom face o lectura panoramica vom recunoaste cu usurinta ca secventele expuse de sfântul Luca nu sunt altceva decât interventii profetice ale sfântului Paul si au o semnificatie spirituala, cu un profund sens religios. În ciuda timpului nefavorabil si a planului de a ucide pe detinuti, toti pasagerii corabiei ajung cu bine la mal si acest fapt este rezultatul discursului profetic al sfântului Paul (cf. Fap 27,21-26). Acest mic discurs a sfântului Paul le garanteaza salvarea si motivul dominant din expunerea sa este acela ca doar încrederea si curajul bazate pe încrederea în Dumnezeu daruieste eliberare oamenilor indiferent de pericolul de moarte care-i înconjoara. De fapt, chiar si îndemnul sfântului Paul de a se hrani adresat tuturor este un semn semnificativ de speranta si de viata, dincolo de toate situatiile concrete prin care trece: aceasta invitatie a sfântului Paul nu este altceva decât un semn de speranta si de solidaritate. O alta paralela interesanta poate fi facuta între situatia atmosferica si cea sufleteasca a sfântului Paul. El se îndrepta catre Roma, locul în care îsi va da viata pentru numele lui Isus Cristos; de aceea, tensiunea sufleteasca estre însotita si de elementele naturii care se dezlantuiesc împotriva destinului pe care i-l pregatesc oameni, însa speranta în Dumnezeu si încurajarea primita din partea sa îl determina sa fie plin de optimism si sa-i încurajeze pe toti. Vocabularul folosit cel mai des de catre sfântul Luca este format din cuvintele: speranta, mântuire, încredere. Acestea sunt prerogativele omului lui Dumnezeu în momentul în care se trece printr-o criza profunda, sau se gaseste în fata uni pericol iminent.

Oprirea fortata a sfântului Paul pe insula Malta da loc la manifestarea puterii lui Dumnezeu prin semnele si minunile înfaptuite aici (cf. Fap 28,1-10). Dupa naufragiu sfântul Paul împreuna cu ceilalti pasageri îsi gasesc adapost pe insula unde sunt primiti cu multa amabilitate de localnici. Aici gasim doua evenimente, strâns legate între ele, care dovedesc faptul ca puterea lui Dumnezeu lucreaza în orice timp, în orice loc si pentru orice. Primul eveniment este legat de faptul ca sfântul Paul, imediat dupa ce au ajuns la mal si datorita faptului ca era frig si ploua, aduna vrescuri pentru a face un foc, iar dintre vrescuri a iesit un sarpe veninos care-l musca. Reactia spontana a locuitorilor este comuna cu a fiecaruia dintre noi: "Daca nu a murit în naufragiu, Dumnezeu îl pedepseste pe uscat", însa nu întotdeauna ceea ce vedem si gândim este în conformitate cu realitatea! Dupa ce au astepta un timp si au observat ca veninul nu are nici o putere asupra sfântului Paul, locuitorii au înteles ca au în mijlocul lor un trimis divin. Schema narativa a celui de al doilea eveniment recheama scenele evanghelice ale vindecarilor facute de Isus Cristos: sfântul Paul vindeca pe tatal conducatorului insulei prin gestul clasic al rugaciunii si al impunerii mâinilor. Mesajul concret al acestor povestiri consta în faptul ca sfântul Paul le spune acestor oameni ca mântuirea nu se realizeaza prin simple cuvinte, ci prin gesturi concrete, se transmite prin întâlnirea oamenilor si unde se verifica solidaritatea umana si credinta religioasa eficace si genuina.

Calatoria de la Malta pâna la Roma ne este redata de sfântul Luca prin cuvinte simple, dar pline de semnificatie (cf. Fap 28,11-16). Reluarea calatoriei catre Roma, dupa urâta experienta a naufragiului, nu era pentru sfântul Paul un motiv de teama, ci dimpotriva, era, de fapt, scopul si tinta acestei calatori, deoarece avea asigurarea lui Dumnezeu în ceea ce priveste rolul pe care-l va avea în capitala imperiului. Chiar daca la prima vedere nu gasim în aceste versete decât o enumerare arida de localitati, povestirea este însufletita de întâlnirea sfântului Paul cu crestinii din Pozzuoli si cei veniti din Roma. În tesutul de explicati si de indicati geografice gasim stratul subtil al unei experiente neasteptate de solidaritate umana si crestina datorata modul prin care apostolul neamurilor este întâmpinat si primit de catre fratii crestini. Încurajat de frati si înconjurat de acestia sfântul Paul intra în Roma si din relatarea versetului al XVI-lea "[...] i s-a permis lui Paul sa locuiasca singur, cu un soldat care-l pazea" ne putem da seama ca el nu era acuzat de delicte capitale. Datorita acestui "arest la domiciliu" sfântul Paul a putut sa-si desfasoare în continuare activitatea sa de evanghelizare în cadrul comunitatii din Roma.

Ultimele momente ale calatoriei sfântului Paul spre Roma sunt un bun exemplu pentru stilul de viata cotidiana a familiilor noastre crestine. Argumentez aceasta afirmatie prin faptul ca apostolul neamurilor nu a tinut cont de pericolul în care se afla, ci a cautat în tot ceea ce facea binele si solidaritatea umana si crestina a acelora din jur. Chiar daca la un moment dat în situatia sa jalnica în care se gasea, imediat dupa naufragiu, el a fost judecat gresit de cei din jur, sfântul Paul da o lectie de iubire crestina. Vindeca si se roaga pentru cei care aveau nevoie de vindecarea lui Dumnezeu. În acelasi fel este de folos ca si în familiile noastre sa se dezvolte solidaritatea si iubirea crestina, iar în momentul în care sufletul nostru este bulversat de neputinta, boala sau pacat, încurajarea membrilor familiei sa devina balsam si alinare.

 

Humanae vitae, 24-25:

"Voim sa exprimam acum încurajarile noastre fata de oamenii de stiinta, care «pot face mult pentru cauza casatoriei, a familiei si pentru pacea constiintelor, daca prin aportul convergent al studiilor lor se straduiesc sa scoata mai mult în lumina diversele conditii ce favorizeaza o sanatoasa reglementare a procreatiei umane».

E de dorit, în special, ca dupa dorinta deja formulata de Pius al XII-lea stiinta medicala sa reuseasca sa dea o baza suficient de sigura pentru o reglementare a nasterilor bazata pe observarea ciclurilor naturale. Astfel oamenii de stiinta si în special cercetatorii catolici vor demonstra prin fapte ca, asa cum învata Biserica, «nu poate sa existe contradictie adevarata între legile divine ale transmiterii vietii si cele care favorizeaza o autentica iubire conjugala».

Si acum cuvântul nostru se adreseaza mai direct fiilor nostri, în special acelora pe care Dumnezeu îi cheama sa-i slujeasca în casatorie. Biserica, în timp ce învata cerintele inviolabile ale legii divine, vesteste mântuirea si deschide prin sacramente caile harului care face din om o creatura noua, capabila de a raspunde în iubire si în adevarata libertate planului Creatorului si Mântuitorului sau si de a face dulce jugul lui Cristos.

Sotii crestini, ascultând docili glasul sau, sa-si aminteasca faptul ca vocatia lor crestina care a început la Botez, s-a specificat si s-a întarit apoi prin sacramentul Casatoriei. Prin el sotii sunt întariti si oarecum consacrati pentru a îndeplini cu fidelitate datoriile lor, pentru a realiza vocatia lor pâna la perfectiune si pentru a da o marturie crestina, care le e proprie, în fata lumii. Lor le încredinteaza Domnul datoria de a face vizibila în lume sfintenia si frumusetea legii care uneste iubirea reciproca a sotilor cu cooperarea lor la iubirea lui Dumnezeu, autorul vietii umane.

Noi nu voim sa ascundem dificultatile, câteodata grave, care sunt inerente sotilor crestini: pentru ei, ca pentru fiecare om «strâmta e poarta si îngusta e calea care duce la viata». Dar speranta acestei vieti trebuie sa lumineze drumul lor, în timp ce ei se straduiesc cu curaj sa traiasca în întelepciune, dreptate si pietate timpul prezent, stiind ca fata acestei lumi trece. Sotii sa depuna deci eforturile necesare, sustinuti de credinta si speranta «care nu înseala, caci iubirea lui Dumnezeu s-a revarsat în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost daruit», sa implore în rugaciune statornica ajutorul divin, sa se adape mai ales la izvorul harului si al dragostei, care este Euharistia. Iar daca pacatul îi învinge sa nu se descurajeze, dar sa recurga cu o umila perseverenta la mila lui Dumnezeu, care e acordata în Sacramentul Pocaintei. Ei vor putea astfel sa realizeze plinatatea vietii conjugale, descrisa de apostol: «Barbatilor, iubiti femeile voastre, dupa cum Cristos a iubit Biserica». Barbatii trebuie sa iubeasca femeile ca pe propriul lor trup. A iubi femeia sa nu înseamna a se iubi pe sine? Ori nimeni nu a urât vreodata propriul sau trup: dimpotriva, îl hraneste si-l întretine cum o face Cristos pentru Biserica. Mare e acest mister, eu vreau sa spun în raport cu Cristos si Biserica. Dar, în ceea ce va priveste, fiecare sa-si iubeasca sotia ca pe sine însusi, iar sotia sa-si respecte barbatul" (HVE 24-25).

fr. Iosif Bisoc, OFMConv.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?cuvinte=119
Vă rugăm să respectați drepturile de autor