www.profamilia.ro /scriptura.asp?copii=vt05
 
 SFÂNTA SCRIPTURA 

Dumnezeu vorbeote copiilor sai. Texte din Biblie
achizitionare: 01.06.2003

DIN CARTILE VECHIULUI TESTAMENT

ASTEPTAREA LUI MESIA

40. Poporul iudeu

Familiile care s-au întors din robia babilonica erau originare din tinutul tribului lui Iuda, din Ierusalim si din împrejurimi. Ei au alcatuit nucleul poporului iudeu. Voiau sa traiasca asa cum traisera parintii lor. Dar nimic nu mai era ca înainte. Babilonienii colonizasera straini în Ierusalim si împrejurul lui. Aceia traiau dupa obiceiurile proprii si slujeau zeilor lor.

Zidurile care aparasera Ierusalimul erau darâmate. Templul pe care îl construise Solomon era o ruina. Iudeii si-au reconstruit casele si zidurile de împrejmuire ale Ierusalimului. În al doilea an de la întoarcerea lor au pus piatra de temelie pentru al doilea Templu.

Iudeii traiau iarasi în tara lor. Dar tara lor facea parte din marile imperii ale unor regi straini. Acestia îsi trimiteau la Ierusalim soldatii, strângatorii de impozite si guvernatorii lor. Au fost timpuri în care strainii au încercat sa-i abata pe iudei de la credinta lui Abraham. Vremuri în care un rege strain voia sa-i sileasca pe toti supusii sai sa traiasca si sa creada la fel ca el, sa slujeasca zeilor sai.

În aceste secole, preotii din Ierusalim au adunat traditiile sfinte. În aceste timpuri cei evlaviosi au respectat legile si prescriptiile. Ei au învatat din nou sa-l cunoasca pe Dumnezeu si Legamântul sau. Sperau în regele, în eliberatorul pe care Dumnezeu îl fagaduise poporului sau. Au fost urmariti si torturati. Dar chiar si în moarte ei si-au marturisit credinta în Dumnezeul cel viu, care poate sa-i salveze pe ai sai si dincolo de moarte (Esdra, Nehemia, Macabei).

 

41. Iob pretinde un raspuns de la Dumnezeu

Iob era un om evlavios. El se bizuia pe Dumnezeu si se pazea de rau. Era bogat. Avea sapte fii, trei fiice, multe oi, camile, boi si magarite. Pentru Iob nu era greu sa tina la Dumnezeu, care îi daduse toate acestea.

Dar Dumnezeu l-a pus pe Iob la încercare. Tâlharii au atacat turmele lui Iob. Au omorât pastorii si au furat animalele. Iob nu s-a lasat derutat. S-a încrezut în Dumnezeu. Curând l-a lovit o a doua nenorocire. Pe când fiii si fiicele lui stateau împreuna la masa, a venit o vijelie asupra casei. Fiicele si fiii lui Iob au fost striviti sub darâmaturi. Când Iob a aflat de nenorocire, a spus: «Gol eram când am venit pe lume. Gol voi fi si când voi muri. Domnul da, Domnul ia. Eu îl preamaresc».

Dar pe Iob l-a lovit o nenorocire si mai mare. S-a îmbolnavit de lepra. Tot trupul i s-a umplut de rani. Iob cel bogat sedea acum pe o gramada de cenusa. Se scarpina cu un ciob. Sotia lui Iob a venit la el si i-a zis: «lata unde te-a adus încrederea în Dumnezeu! Blestema-l pe Dumnezeu si mori!». Dar Iob i-a raspuns: «Tu vorbesti ca una care nu-l cunoaste pe Dumnezeu. Daca noi primim binele pe care El ni-l trimite, nu trebuie atunci sa acceptam din mâna lui si raul?».

Iob avea trei prieteni. Când au auzit ei de nenorocirea lui, au venit la el. Voiau sa-l consoleze. Dar când l-au vazut atât de nenorocit, ei au început sa plânga. S-au asezat lânga el sapte zile si sapte nopti. Nici unul nu a spus o vorba, pentru ca vedeau ca durerea lui Iob era mare. Apoi Iob a început sa vorbeasca cu Dumnezeu si sa se judece cu El. S-a plâns de durerea lui si l-a acuzat pe Dumnezeu, care îi trimisese lui, celui nevinovat, atâta nenorocire.

Prietenii lui Iob s-au speriat. Ei au vrut sa-i ia apararea lui Dumnezeu si au spus: «Cum poti sa-l acuzi pe Dumnezeu? Oricine stie ca El este drept. Rasplateste binele si pedepseste raul. El nu ti-ar fi trimis aceasta suferinta daca tu nu ai fi meritat pedeapsa». Dar Iob era sigur pe sine. El i-a cerut lui Dumnezeu sa îi explice pentru ce a meritat el, omul evlavios, asemenea suferinta.

Prietenii au tot vorbit pentru a-l convinge pe Iob ca nu are dreptate, caci Dumnezeu nu ar putea fi nedrept. Dar Iob nu a renuntat. El voia sa înteleaga de ce Dumnezeu rasplateste fidelitatea cu rau. Dumnezeu a vorbit catre Iob din furtuna. El a întrebat: «Cine esti tu, ca sa-mi ceri socoteala? De ce vorbesti de lucruri pe care nu le poti întelege? Unde erai tu când Eu am întemeiat pamântul? Tu ai despartit uscatul de mare? Tu ai hotarât zilelor si noptilor timpul lor? Tu faci sa rasara stelele pe cer? Tu dai animalelor de mâncare?». Iob a auzit întrebarile. El nu a avut raspuns. Si a recunoscut ca Dumnezeu este necuprins de mare. Asa de mare, încât se poate avea încredere în El, chiar si atunci când planurile lui nu pot fi întelese.

Iob i-a raspuns Domnului: «Acum stiu ca Tu poti toate. Orice planuiesti poti sa realizezi. Din nestiinta ti-am cerut socoteala. Planurile tale sunt minunate. Eu nu le pot pricepe. Pâna acum te-am stiut numai din auzite. Dar acum ochii mei te-au vazut. De aceea retrag tot ce am spus si ma încredintez tie» (Iob).

 

42. Iona învata sa-l cunoasca pe Dumnezeu

Dumnezeu i-a vorbit profetului sau Iona: «Porneste la drum! Mergi la Ninive, capitala imperiului asirienilor, si spune-le tuturor celor care locuiesc acolo ca pedeapsa mea se va abate asupra lor. Iona, însa, nu voia sa mearga la Ninive. A fugit pe o corabie care urma sa plece departe. El voia sa fuga departe de Dumnezeu.

Dar Dumnezeu a trimis o furtuna pe mare. Aceasta zgâltâia tare corabia. Toti s-au speriat. Fiecare se ruga dumnezeului sau. Iona, însa, dormea jos în corabie. Capitanul l-a trezit: «Cum poti sa dormi? Scoala-te! Roaga-l pe Dumnezeul tau, poate ca ne salveaza!».

Marinarii îsi spuneau unul altuia: «Sa tragem la sorti si sa aflam astfel cine este de vina pentru aceasta nenorocire». Sortii au cazut pe Iona. Iar Iona a zis: «Aruncati-ma în mare si veti fi salvati. Caci din cauza mea s-a abatut aceasta furtuna asupra voastra». Marinarii vâsleau din rasputeri. Dar au constatat ca nu aveau nici o putere în fata furtunii. Atunci ei s-au rugat: «Doamne, nu ne socoti noua o nelegiuire fata de un nevinovat ceea ce vom face acum!» Apoi l-au luat pe Iona si l-au aruncat în mare. Imediat marea s-a linistit.

Domnul însa a trimis un peste mare. Acesta l-a înghitit pe Iona. Trei zile si trei nopti a stat Iona în burta pestelui. Acolo s-a rugat Domnului Dumnezeului sau. Pestele a înotat la tarm si l-a scuipat afara pe Iona. Înca o data i-a poruncit Dumnezeu: «Mergi la Ninive, marele oras. Vesteste acolo tot ce-ti voi spune Eu». Iona s-a dus la Ninive. A strigat: «Înca patruzeci de zile si Ninive va fi distrus».

Oamenii din Ninive l-au ascultat pe Iona. Ei l-au crezut pe Dumnezeu. Au început un post mare si s-au îmbracat în haine de pocainta. Toti: cei mari si cei mici, bogatii si saracii, tot poporul. Dumnezeu a vazut convertirea locuitorilor din Ninive. El si-a retras amenintarea. Iona, însa, era nemultumit si mânios. S-a rugat: «Ah, Doamne! Nu am vrut sa vin la Ninive. Doar stiam ca Tu iubesti pe oameni si îi ierti. Mai bine muream decât sa traiesc acestea!».

Iona a parasit orasul îndreptându-se spre rasarit. S-a asezat si a asteptat sa vada ce se va întâmpla. Atunci Dumnezeu a facut sa creasca un vrej ca sa-i faca umbra lui Iona. Iona s-a bucurat de vrej. Dar peste noapte un vierme i-a ros radacina astfel încât vrejul s-a uscat. Soarele dogorea. Iona nu putea sa reziste arsitei. A spus: «Mai bine muream!». Dumnezeu însa l-a întrebat pe Iona: «Tie îti pare rau dupa un vrej care a crescut într-o noapte si într-o noapte s-a uscat. Iar mie sa nu-mi fi parut rau de marele oras Ninive cu copiii lui multi si cu multele animale?» (Iona).

 

43. Stapânirea lui Dumnezeu

Profetul Daniel descrie ce i-a aratat Dumnezeu: Au fost aduse tronuri. Un batrân s-a asezat. Haina lui era alba ca zapada, parul - alb ca lâna curata, tronul sau era din limbi de foc, rotile erau vapaie dogorâtoare. Un râu de foc pornea de la el. Mii si mii îi slujeau. Zeci si zeci de mii stateau înaintea lui.

Si iata, pe norii cerului venea unul ca un Fiu al Omului. El s-a apropiat de batrân si i-a fost înfatisat. Batrânul i-a dat puterea, slava si domnia. Popoarele toate, oameni de toate limbile si rasele, îi slujeau. Stapânirea sa este stapânire vesnica, ce nu trece niciodata. Împaratia lui nu va fi niciodata nimicita (Daniel 7, 9-14).

 

44. O cântare a slujitorului lui Dumnezeu

Un profet cânta cântarile despre slujitorul care face în toate voia lui Dumnezeu. Prin el, cel ascultator, vine dreptatea lui Dumnezeu si mântuirea lui pe pamânt.

Iata, acesta este slujitorul meu, pe care îl sprijin. Acesta este alesul meu, pe care îl iubesc. Lui i-am dat Duhul meu, el vesteste popoarelor adevarul. Nu striga, nu face zgomot, nu i se aude glasul pe ulite. Trestia îndoita nu o rupe si festila pâlpâinda nu o stinge. În credinta aduce dreptatea. El nu oboseste, nu da înapoi pâna ce nu instaureaza dreptatea mea pe pamânt. Insulele cele mai îndepartate asteapta învatatura lui (Isaia 42, 1-4).

 

45. Lumea noua a lui Dumnezeu

Asa vorbeste Domnul: Eu fac totul nou: un cer nou si un pamânt nou. Ce a fost înainte va fi uitat. Va veti bucura si veseli de ceea ce voi crea. Niciodata nu va mai fi plâns si nici jeluire. Nu se va mai naste nici un copil care sa traiasca numai câteva zile. Nici un om nu va muri în floarea vietii. Vor îmbatrâni precum copacii. Ce au muncit nu le va fi luat de nimeni. Înainte ca ei sa ma roage, Eu le voi raspunde. Cât timp vor vorbi, Eu îi voi asculta. Atunci lupul si mielul vor fi pe aceeasi pasune. Leul va mânca paie precum boul. Nimeni nu va face rau, nici unul nu va aduce nenorocire (Isaia 65, 17-25).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/scriptura.asp?copii=vt05
Vă rugăm să respectați drepturile de autor