www.profamilia.ro /sacramente.asp?tainaspovedaniei=8
 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins

CE CÂSTIGAM PRIN POCAINTA?

Cel ce se marturiseste din toata inima sa si dupa poruncile Bisericii, câstiga înainte de toate iertarea tuturor pacatelor. Aceasta ne-o spune însusi Dumnezeu, la prorocul sau Ezechiel: "Si cel fara de lege, de se va întoarce de la toate faradelegile sale pe care le-a facut si va pazi toate poruncile Mele si va face dreptate si mila, cu viata va trai si nu va muri. Toate nedreptatile câte a facut nu se vor pomeni, ci întru dreptatea sa care a facut va fi viu" (18, 21-22). În Noul Testament avem multe pilde minunate despre iertarea pacatelor. Astfel Magdalenei i-a zis Isus: "Iarta-ti-se pacatele tale" (Luca 7, 48). Citim în prima carte catolica a Sfântului Apostol Ioan: "De vom marturisi pacatele noastre, credincios este si drept ca sa ne ierte pacatele, si sa ne curateasca de toata nedreptatea" (1, 9). Si tot acolo: "Fiii mei, acestea scriu voua, ca sa nu pacatuiti. Si de va pacatui cineva, mângâietor avem catre Tatal pe Isus Cristos cel drept; si El este curatire de pacatele noastre, si nu numai de ale noastre, ci si a toata lumea" (2, 1-2). Sfântul Cassiodor zice ca celui ce îsi spovedeste pacatele, Isus Cristos nu-i mai este judecator ci partinitor si pazitor. Sfântul Bernard ne asigura ca Domnul nostru Isus Cristos nici la judecata din urma nu va mai reveni asupra pacatelor odata marturisite bine si dezlegate.

Ni se iarta pedeapsa vesnica, adica iadul, dar nu si toate pedepsele vremelnice. Cam asa face Dumnezeu, ca un domnitor pamântean, care iarta pedeapsa cu moartea a câte unui condamnat, nu-i iarta însa întotdeauna si pedeapsa închisorii. Acest lucru îl vedem în Sfânta Scriptura. Pe Adam l-a iertat Dumnezeu, îndata ce s-a pocait, nu l-a aruncat numaidecat în focul cel vesnic, dupa cum era vrednic, dar, drept pedeapsa vremelnica, l-a scos din paradis si l-a pedepsit si altfel destul de îngrozitor. Moise, care prin îndoiala sa l-a vatamat de Dumnezeu, a fost iertat, dar, drept pedeapsa, n-a putut sa intre în pamântul fagaduintei. Evreii care se rasculasera în pustiu împotriva lui Dumnezeu, primira la rugamintea lui Moise iertarea acestui pacat, dar trebuira sa moara în pustiu. O pilda din viata de toate zilele ne va lamuri pe deplin în privinta aceasta: daca ne taiem la o mâna, la un picior ori la fata, de la o vreme ni se vindeca rana, urma ei însa ramâne nestearsa. Cam asa ramâne si dupa pacatul odata iertat, o anumita urma, care este pedeapsa vremelnica.

Pedepsele vremelnice trebuie sa le suferim, ori aici pe pamânt, ori în lumea cealalta, în asa numitul purgator, sau loc curatitor. Aici pe pamânt suferim pedepsele pacatului în mai multe forme: împlinindu-ne canonul dat de preot la spovedanie; facând rugaciuni, dând milostenie, postind, ajunând si facând de buna voie faptele trupesti si sufletesti ale îndurarii; suferind cu rabdare crestineasca nenorocirile vietii si mai cu seama moartea, care este cea mai mare pedeapsa a pacatului aici pe pamânt, si în sfârsit, câstigându-ne indulgente. În lumea cealalta avem sa suferim în purgator poate chiar pâna la sfârsitul lumii si pâna la judecata din urma.

Dar oare pentru ce nu ne iarta Dumnezeu, odata cu pacatul, si pedeapsa vesnica, si pedepsele vremelnice? La aceasta întrebare ne raspunde foarte frumos si cuprinzator Sfântul Augustin, zicând: Dumnezeu în întelepciunea Sa de aceea nu lasa de tot nepedepsit pacatul, pentru ca sa nu credem ca pacatul este numai asa, o nimica toata. La botez Dumnezeu ne iarta toate pacatele si pedepsele, atât cele vremelnice cât si cele vesnice, la spovedanie însa nu, pentru ca pacatele dupa botez sunt facute dupa ce aveam lumina Spiritului Sfânt, si înca cu o anumita rautate, care trebuie spovedita. Mai sunt apoi aceste pacate si o încalcare a fagaduintei date în botez, unde am spus ca ne lepadam de satana, si de toate lucrurile lui, si de toti îngerii lui, si de toate slujbele lui, si de toata trufia lui.

Sa nu uitam un lucru: Dumnezeu ne iarta cu atât mai mult pedepsele vremelnice cu cât manifestam parere de rau mai mare. Iar asta o stim din cuvintele Domnului Cristos îndreptate catre Simion fariseul despre pocainta Magdalenei: "Iarta-se pacatele ei cele multe, pentru ca a iubit mult; iar cui se iarta putin, a iubit mai putin" (Luca 7, 47).

Prin spovedanie, Sfântul Spirit se întoarce iarasi în sufletele noastre, daruindu-ne harul sfintitor. Haina cea alba a botezului noi am întinat-o prin pacatele noastre, întorcându-ne însa de la pacate, noi primim, asemenea fiului ratacitor, o haina noua si frumoasa, care este harul sfintitor, iar în deget un inel, semnul dragostei lui Dumnezeu si a împacarii cu Dânsul, si devenim din nou fii ai lui Dumnezeu si mosteni ai Împaratiei cerurilor. Iar daca n-am pierdut harul sfintitor, prin spovedanie Dumnezeu ne înmulteste acest har.

Prin pacat noi am pierdut vredniciile tuturor faptelor noastre cele bune, savârsite înainte de pacat, dupa cum ni se spune la prorocul Ezechiel: "Si de se va abate dreptul de la dreptatea sa si va face nedreptate, dupa toate faradelegile pe care le-a facut cel fara de lege, toate dreptatile pe care le-a facut nu se vor pomeni întru greseala sa care a gresit, si întru pacatele sale, care le-a pacatuit, întru acelea va muri" (18, 24). Ei bine, întorcându-se pacatosul de la pacatele sale, toate faptele sale bune, savârsite pe când îi era sufletul neprihanit si plin de har sfintitor, i se vor socoti lui, asadar vor reînvia. Precum se usuca toate într-o vara calduroasa si fara ploaie, dar, îndata ce vine o ploaie manoasa si îmbelsugata, iarasi reînvie si se învioreaza - cam asa va închipuiti si talmaciti si aceasta minunata învatatura a Bisericii.

Prin spovedanie, apoi, mai câstigam si putere pentru a lupta împotriva pacatelor. Precum a primit fiul cel ratacitor de la tatal sau pe lânga haina cea dintâi, si inel în mâna lui si încaltaminte în picioare, ca sa nu-si raneasca picioarele sale de pietrele din drum, si sa poata urma mai usor calea poruncilor dumnezeiesti - asa primim si noi ajutor pentru lupta împotriva pacatului.

Dupa o marturisire completa, omul simte o adevarata liniste sufleteasca pe care ne-o da Spiritul Sfânt Mângâietorul. Când l-au aruncat pe prorocul Iona tovarasii lui de pe corabie în mare, îndata furtuna s-a linistit. La fel s-a întâmplat si atunci când a poruncit Isus vânturilor sa taca. Tot asa ni se întâmpla si noua în Sfânta Taina a Pocaintei. Cu cât ne spovedim mai bine, cu atât simtim o mai mare liniste sufleteasca, ca si când ne-am fi renascut.

Iata, asadar, câte favoruri câstigam prin Sfânta Spovedanie. De ce, cu toate acestea, ne apropiem atât de greu de scaunul marturisirii? De ce ne temem asa de mult de preotul acela care ne vrea numai binele? Nu cumva recunoastem, în sfârsit, ca suntem prea usuratici, ca sa nu zic prea rai? Si nu cumva avem de gând ca, macar de aici înainte, sa ne apropiem mai des de acest atât de binefacator sacrament, care ne scoate din chinurile iadului, ne uneste cu Tatal nostru Cel ceresc si ne ofera atâtea daruri minunate? "Scula-ma-voi, si ma voi duce la tatal meu, si-i voi zice: tata, gresit-am la ceruri si înaintea ta, si nu mai sunt vrednic a ma chema fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai" (Luca 15, 18-19).

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei=8
Vă rugăm să respectați drepturile de autor