www.profamilia.ro /sacramente.asp?tainaspovedaniei=7
 
 SACRAMENTE 

Taina Spovedaniei
achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editura Via?a Creotina

Inapoi la cuprins

PREOTUL NU POATE SA SPUNA NIMIC
DIN CEEA CE A AUZIT LA SPOVEDANIE

Pentru ca pacatosul sa aiba toata încrederea în preotul la care se marturiseste, Biserica, mama cea mai buna, a adus o lege foarte aspra, care porunceste ca preotul în nici o împrejurare sa nu poata spune nimic din ceea ce a auzit la sfânta spovedanie, pentru ca altfel i se ia pentru totdeauna patrafirul si, nu numai ca nu mai poate fi niciodata preot, ci este închis pentru vecie într-o manastire, ca sa se pocaiasca o viata întreaga.

Si, har Domnului ca pâna astazi niciodata nu s-a întâmplat ca un preot sa spuna ceva din spovedanie. Au fost destui preoti rai, au fost si din aceia carea au parasit preotia, dar istoria nu cunoaste nici un singur caz în care vreun fost preot sa fi dezvaluit ceva din ceea ce a auzit la spovedanie. Au fost preoti care, sub efectul unor boli grave care le-a produs delir, nu au dezvaluit niciodata nici cel mai mic pacat auzit la spovedanie.

Aduc aici câteva exemple despre felul cum stiu sa apere sigiliul sacramental câtiva preoti.

Sfântul Ioan Nepomuk (din Cehoslovacia) hirotonit la Praga, unde a si ramas ca preot, a început a predica atât de frumos, încât credinciosii se îmbulzeau la predicile lui. Regele Wenceslau, auzind de el, l-a numit predicator la curte. Regina Ioana, foarte încântata de predicile Parintelui Ioan, a început a se spovedi la el.

Într-una din zile regele Wenceslau l-a chemat pe Pr. Ioan la el si i-a zis: "Spune-mi ce ti-a marturisit regina?" Zadarnic i-a promis regele ca-l va numi episcop, ca Pr. Ioan n-a vrut sa-i spuna nimica din spovedanie. Atunci regele l-a aruncat în temnita si a poruncit sa-l chinuie în modul cel mai groaznic. Dar Parintele Ioan tacu si dupa aceste chinuri. Auzind regina despre îngrozitoarele chinuri suferite de parintele Ioan, s-a dus la rege si l-a rugat sa nu-l mai chinuiasca, pentru ca nici asa nu are ce sa-i spuna, ca ea nu se simte vinovata de nici un pacat împotriva lui.

Sfântul Ioan, scapat din temnita, s-a dus numaidecât într-un sat din apropierea orasului Praga si s-a rugat în genunchi în fata icoanei facatoare de minuni a Preacuratei, sa-l întareasca pentru a suporta chinurile pe care avea sa le suporte de aici înainte.

Si a avut dreptate, pentru ca regele l-a chemat iarasi înaintea sa si l-a amenintat ca daca nu dezvaluie ceea ce i-a spus regina, îl arunca în râul Moldava (Vltava), care curge prin orasul Praga. Sfântul Ioan însa nici de data aceasta n-a vrut sa dezvaluie nimic din spovedania reginei. Atunci regele a dat porunca soldatilor sa-l arunce în seara aceea în Moldava.

Pe la orele noua seara - era într-o zi de joi din luna martie 1393 - soldatii îi legara picioarele de gât, încât se asemana cu o roata, îi astupara gura cu un calus de lemn ca sa nu poata striga, si-l aruncara de pe podul Karol în Moldava. Înca si astazi o tabla de marmora indica locul de unde l-au aruncat în râu.

Îndata dupa aceea se aratara deasupra trupului sfântului cinci lumini mari, care luminara ca stelele. Regele si regina, uitându-se din întâmplare tocmai atunci prin fereastra palatului regal spre râu, vazura aceste lumini deasupra lui. Regele întelese numaidecât ce înseamna acele cinci lumini, se sperie foarte, si, îngrozit ca nu cumva sa-l omoare poporul, fugi calare din oras si numai dupa câteva luni îndrazni sa se întoarca.

Pescarii, pescuira nu peste mult timp cadavrul sfântului, pe care apoi poporul îl înmormânta cu mare alai într-o biserica din Praga, punând deasupra mormântului inscriptia "Ioan Nepomuk".

În vara acelui an se isca o mare foamete în tara. N-a plouat deloc aproape un an, încât oamenii puteau trece pe jos râul Moldava. "Pedeapsa aceasta vine asupra noastra - zicea poporul - pentru ca regele a poruncit ca sfântul Ioan Nepomuk sa fie aruncat în Moldava". Mormântul sfântului a fost si este cinstit de atunci de întreaga lumea, si pâna si împarati si regi peregrineaza la acest mormânt, mai ales ca sute de minuni s-au petrecut de atunci la acest mormânt.

Atât de multe minuni se petrecura la mormântul sfântului, încât Papa a trebuit sa înceapa asa-numitul proces de canonizare pentru a-l putea declara sfânt. Înainte de a face aceasta, o comisie formata din episcopi, preoti, medici, avocati, profesori si judecatori, deschise mormântul în anul 1719. Toti jurara mai întâi pe Sfânta Cruce ca vor spune numai adevarul. Atunci zidarii desfacura mormântul si nu aflara decât oase si cenusa pe care le asezara pe o masa îmbracata în alb. Când scuturara însa cenusa din craniu, pe fata de masa cazu o bucata de carne rosie, asemanatoare unei limbi. Un doctor o lua în mâna si constata cu surprindere ca, într-adevar, este o limba. La anul 1725 Papa de la Roma dadu porunca unei alte comisii sa cerceteze cu de-amanuntul si sa constate daca într-adevar este o limba. Episcopul Maier lua atunci în mâna bucata aceea de carne, care arata cam decolorata, si o saruta. Numaidecât începu sa prinda culoare si timp de doua ore ramase asa, aratând ca o limba vie. Multimea de fata se arunca atunci în genunchi si începu sa se roage lui Dumnezeu si sa-I multumeasca pentru ca i-a învrednicit sa vada aceasta minune.

Limba Sfântului Ioan Nepomuk se afla si astazi întreaga, si este pastrata într-o cutie de aur, împodobita cu 1200 de diamante, în Catedrala Veil din Praga. În fiecare an, în ziua de 16 mai, când se face pomenirea acestui mare sfânt, cutia este scoasa si aratata multimii. Ramasitele pamântesti ale acestui mare sfânt sunt asezate într-un sicriu de argint purtat de patru îngeri, iar deasupra sicriului se afla doua altare din argint, pe care se slujeste zilnic Sfânta Liturghie.

Preotul catolic Kobilowicz din Oratow (Ucraina) a fost luat într-una din zilele anului 1852 cu forta de acasa si dus la închisoare, pentru ca ar fi omorât un functionar agronomic din acel oras. Conducatorul orchestrei bisericesti de acolo a luat pe ascuns pusca preotului catolic si l-a împuscat pe acel functionar, cu gândul de a se putea casatori cu vaduva acestuia. Pentru a înlatura orice banuiala, el a ascuns pusca în altarul bisericii. Îndata dupa savârsirea crimei, ucigasul se duse la preot si se spovedi, destainuindu-i marele pacat, stiind ca preotul nu poate dezvalui marturisirea sa în fata judecatorilor, iar politistilor le atrase atentia ca pusca preotului se afla ascunsa în altar.

Adus în fata instantei, preotul declara ca nu el este vinovatul, dar nu putut dezvalui cine este ucigasul. Întrebat de episcopul sau care-l cerceta în închisoare, preotul ramase mut, repetând doar atât ca nu el este vinovatul. Tribunalul, înaintea caruia medicul legist a declarat ca glontele este cu siguranta din pusca preotului si ca functionarul a fost împuscat cu arma preotului, l-a condamnat pe acesta la munca silnica pe viata si l-a deportat în Siberia, iar episcopul Borowski l-a degradat în biserica catedrala din Shitomia, în fata întregii multimi adunate, încât bietul preot nu mai avea nici macar mângâierea de a sluji Sfânta Liturghie.

Dupa 20 de ani, conducatorul orchestrei bisericesti din Oratow se îmbolnavi grav. Înainte de a muri el îl chema pe procurorul tribunalului si pe câtiva judecatori si le dezvalui secretul sufletului sau. Bineînteles ca procurorul porunci numaidecât ca preotul Kobilovicz sa fie eliberat din închisoare, dar bietul preot nu mai era, murise demult.

As mai putea aduce multe exemple despre pastrarea sigiliului sacramental, cred însa ca ajung si acestea, pentru ca cititorii sa vada cu cât devotament si chiar primejdie pastreaza preotii secretul spovedaniei.

Această pagină a fost listată de la adresa: http://www.profamilia.ro/sacramente.asp?tainaspovedaniei=7
Vă rugăm să respectați drepturile de autor